Domnul Martin îşi prezentă biletul de îmbarcare însoţitoarelor de zbor, după care cuprinse cu privirea rândul de scaune din zona C, acolo unde îşi avea şi el locul. Se simţea destul de obosit, însă mulţumit că prinsese deschisă în ultima clipă poarta de îmbarcare spre avion. Trebuia să-i înmâneze editorului său manuscrisul cărţii la care lucra de aproape doi ani. Remarcase faptul că agitaţia din aeroport se estompă brusc odată cu pătrunderea în aeronavă, dar îşi dădu rapid seama că era vorba doar de percepţia sa. Mulţi pasageri aflaţi în jurul său se agitau şi puneau întrebări peste întrebări. Ajuns la rândul său de scaune şi trebuind să ajungă lângă hublou, se scuză faţă de bărbatul ce stătea aşezat înaintea sa, profund cufundat în lecturarea unei reviste.
– Nu-i niciun deranj, domnule…
– Martin. John Martin!
– Încântat, domnule Martin! Numele meu este Herbert.
Martin se aşeză la locul lui şi aruncă o privire stropilor de ploaie ce biciuiau violent hubloul. Nu reprezentau altceva decât părţi infime ale unui fenomen mult mai amplu ce se iscase ca din senin câteva clipe după momentul îmbarcării. Un front atmosferic aducător de furtuni puternice cuprinsese deja acea parte a oraşului, iar aeroportul nu fusese ocolit.
***
– Trăieşte-ţi clipa, omule! Trăieşte-ţi-o!
Martin se uită cu o oarecare atenţie, dar şi cu milă, spre sărăntocul ce se lovea de trecători şi ţinea acea predică apocaliptică pe trotuarul din faţa aeroportului. Hainele murdare şi zdrenţuite îi atârnau în mod jalnic, dar ochii săi senini îl împunseră pe Martin ca un pumnal atunci când privirile li se întâlniră pentru o clipă doar. Un moment ce deveni o veşnicie.
– Trăieşte-ţi viaţa! Poate fi ultima!
Totul durase exact cât le trebuie pleoapelor să execute o clipire completă. Apoi lucrurile îşi reluară cursul firesc: cerşetorul privi într-o altă direcţie, câteva zeci de pasageri grăbiţi se interpuseră între cei doi, iar Martin îşi continuă drumul spre poarta aeroportului.
***
– Am avut noroc, nu glumă!
– Vă referiţi la ploaie? i se adresă Herbert lui Martin. Pentru că nu sunt convins că de noroc este vorba!
Rafalele de vânt balansau avionul şi-l făceau să scârţâie din toate încheieturile, susţinându-i din plin spusele. Mulţi pasageri panicaţi se temeau de zborul ce avea să urmeze. Însoţitoarele de zbor încercau să-i calmeze pe cei ridicaţi de pe scaune, undeva în spate plângeau câţiva copii, cineva tuşea nervos în partea stângă… Peste toate, amplificând şi mai mult starea de nelinişte, tunetele deveniră ceva mai puternice decât înainte iar ploaia se înteţi şi mai tare.
Trecură astfel minute în şir şi nimeni nu aduse vreo veste. Întârzierea ajunse deja la două ore faţă de orarul pentru decolare, dar niciun pasager nu mai avea răbdarea necesară pentru a o urmări. Într-un final, avionul se desprinse de pe pistă, deşi se luase decizia în ciuda protestelor majorităţii pasagerilor.
Ceva mai târziu, însoţitoarele de zbor îşi intonară instrucţiunile de securitate pe timpul călătoriei, înşiruite ca într-o litanie. Domnul Martin privi prin hublou cum oraşul devenea din ce în ce mai mic şi simţi cum apropierea de nori îi oferea un straniu sentiment de înălţare, ca şi cum desprinderea de tentaculele lungi ale zgârie-norilor i-ar fi indus foarte natural o stare de independenţă.
Avionul înaintă pe o traiectorie nesigură datorită curenţilor produşi de furtună, însă cei doi nu mai acordară atenţie turbulenţelor şi nici vocii comandantul aeronavei ce îi atenţiona pe pasageri cu privire la obligativitatea închiderii centurii de siguranţă pe tot parcursul zborului.
– Credeţi în fiinţele venite de dincolo?
– Poftim? făcu Herbert, mijindu-şi ochii, surprins de întrebare.
– Extratereştri. Credeţi că există?
– Nu mi-am pus niciodată problema în ceea ce-i priveşte. Cel puţin nu la modul serios! Am citit, am auzit, dar… cam atât.
Martin scoase din geanta aflată lângă el un mănunchi de tăieturi din ziare şi i le întinse. Herbert le luă şi le aşeză peste revista abandonată în favoarea implicării în discuţie. Fu şi el de părere că dacă îşi ocupa timpul, poate agitaţia călătoriei avea să se mai calmeze. Pe prima bucată de hârtie, alături de titlul articolului, trona cu litere majuscule textul Informaţii secrete.
– Este în regulă? îl întrebă pe Martin, care încuviinţă scurt din cap.
***
În tot acel timp, forfota puse stăpânire pe turnul de control. Furtuna se înteţise şi mai tare şi efectul dramatic era amplificat de fulgerele ce loveau cu putere pista – limbi imense de lumină ce se răzleţeau de-a lungul oraşului. Câteva avioane fuseseră deja întoarse din drum, iar unul dintre le chiar nevoit să aterizeze de urgenţă din cauza unei avarii la comenzile de pe aripă.
Unul dintre controlorii de trafic încerca în zadar să ia legătura cu avionul în care se găseau Martin şi Herbert…
***
– Sunt printre ele şi aluzii la faptul că opinia publică este ostilă concluziilor trase de experţi în domeniu…
Herbert îl privi lung, apoi se concentră asupra hârtiilor. Găsi o pagină întreagă care insera material despre o zonă situată în apropierea aeroporului de pe care decolaseră.
– Certitudinile referitoare la acea zonă sunt destul de puţine!
– De ce?
– Începând cu anul 1954, acolo s-au testat cele mai avansate tehnologii ale armatei.
Martin scoase din teanc o fotografie relativ recentă ce înfăţişa o imagine destul de neclară a unui obiect oval ce părea că pluteşte. Obiectul, ale cărui dimensiuni nu puteau fi stabilite foarte sigur, era înfăţişat deasupra unui turn acoperit de antene. Forma sa era vizibilă datorită unor fascicule luminoase dispuse de o parte şi de cealaltă a fuselajului. Straniu era faptul că nu-ţi puteai da seama foarte bine care era capul şi care era spatele aparatului, deci nici direcţia de zbor a acestuia. Cert era numai că nu arăta ca vreun aparat ce ar fi implicat ideea de „pământean”.
– Sunt aproape convins de faptul că armata nu s-a oprit doar la a testa nişte maşinării de război, adăugă Martin. Cred că au şi utilizat rezultatele testelor într-un anume fel!
***
– Am pierdul legătura cu turnul!
– Dumnezeu să ne aibă în pază de-acum! îi răspunse copilotul. De-acum, orice se poate întâmpla!
***
Pe alte câteva pagini erau înşirate detalii tehnice destul de complicate ale aparatelor, însă Martin îi arătă pe una dintre ele câteva, poate mai puţin plăcute pentru autorităţi, dar aparent credibile.
– Se presupune că se testează de mulţi ani un avion de recunoaştere hipersonic.
– Astfel de informaţii au fost difuzate şi la câteva dintre televiziuni, îi spuse Herbert.
– A fost suficient pentru a întări speculaţiile conform cărora acolo s-ar testa tehnologie extraterestră. Însă informaţiile televizate au fost foarte mult cosmetizate pentru a nu panica populaţia.