SRSFF

Societatea Română de Science-Fiction şi Fantasy (SRSFF) a apărut în ianuarie 2009 la iniţiativa unui grup de scriitori, traducători şi fani, din dorinţa de a promova literatura şi arta SF autohtonă de calitate.

SRSFF este o asociaţie neguvernamentală şi non-profit, al cărei scop declarat este împotrivirea la invazia superficialităţii şi a non-valorilor promovate în exces şi care pervertesc bunul gust şi perceptia generala asupra culturii.

SRSFF a luat fiinţă, ca entitate juridică, din dorinţa fondatorilor (autori, traducători, fani) de a crea un cadru legal de reprezentare, organizare, susţinere şi promovare a culturii science-fiction şi fantasy, de a induce profesionalismul şi calitatea actului artistic. Totodată SRSFF îşi propune să devina un arbitru important în science-fiction-ul românesc, deasupra intereselor partizane sau de grup. Unicul criteriu pe baza căruia SRSFF va acţiona în dezvoltarea SF-ului românesc este criteriul calităţii.

SRSFF este deschisă colaborărilor atât cu organizaţii similare sau cu alte organizaţii culturale, cât şi cu persoane fizice, atâta vreme cât acest lucru poate ajuta la realizarea obiectivelor cuprinse în statutul Societăţii. Statutul Societăţii poate fi expediat celor interesaţi, la cerere, prin e-mail.

Calitatea de membru al SRSFF se poate acorda în baza unei înţelegeri mutuale între SRSFF şi alte organizaţii similare sau, în cazul persoanelor fizice, pe baza notorietăţii în fandomul românesc sau pe baza unui CV care să conţină informaţii esenţiale despre activitatea candidaţilor în domeniul SF. CV-ul va trebui să cuprindă în mod obligatoriu referinţe despre textele sau contribuţiile candidatului în domeniul SF precum şi link-uri sau localizări explicite unde pot fi găsite aceste materiale.

SRSFF