Cum caracterizezi anul SF&F românesc 2012 ?

Nu cred că dă pe dinafară în ceea ce privește aparițiile de cărți SF de autohtoni. Numeri cam 5 romane (dintre care unul este o reeditare, mă refer la „Razzar”, de Ovidiu și Alexandru Pecican, un ecou al anilor 80, când autorii au lansat prima operă SF (muzicală) cu acest nume). Mai există 6 apariții din specia romanului Fantasy și vreo șapte culegeri de povestiri de autor, cu două reeditări și aici. Deci, anul de grație 2012 nu a fost o explozie de creativitate.

E vreo diferenţă faţă de anii precedenţi ?

Am impresia că este vorba de un recul al editurilor în materie de SF. Sigur, se publică, încă, destul science-fiction de calitate (salut aici și apariția primului roman al lui Alastair Reynolds tradus în românește, este vorba de „Prefectul”, o lectură obligatorie pentru orice sefist), însă cred că genul nu-l mai face pe cititorul român să stea cu sufletul la gură în așteptarea unei noi cărți. Același efect se înregistrează și în cazul literaturii mainstream. Piața de carte dă semne de oboseală.

Care crezi că au fost evenimentele anului SF românesc 2012 ?

Cred că ar trebui să fie relansarea Almanahului Anticipația, care, prin tradiție, aduce în paginile sale tot ce-i mai bun din fandom, în materie de creație. În loc de asta, parcă  avem de-am face cu un almanah al revistei Știință și Tehnică. Almanahul abundă în teorie științifică (nimic rău în asta), însă ficțiunea, literatura SF, este prezentă la un nivel neglijabil. Este, de fapt, un restart ratat. E mai mult SF în revista Level decât acolo.

Pot re/lansa traducerile din domeniul specializat anglo-saxon SF-ul românesc ? Sunt traducerile importante ?

Literatura SF „multinațională” stă mereu în umbra celei anglo-saxone, care dispune și de cea mai mare piață de desfacere și de un fandom pe măsura. Traducerile pot menține interesul public spre această literatură, chiar dacă prezența lor în librării îl va pune pe cititor să aleagă – mai ales în aceste vremuri de mari constrângeri financiare – între autorul arhi-consacrat, ale cărui cărți sunt ecranizate (să luăm un exemplu imediat, „Atlasul Norilor”, de David Mitchell) și cărțile autorilor autohtoni. Cei din urmă, vor câștiga mai greu cursa cu obstacole din librării. Dar sunt și autori români care pot câștiga această cursă. Cred că Dan Doboș cu „Abația” sa, Sebastian A. Corn, George Lazăr și Liviu Radu se numără printre ei.

Care este condiţia editorului român ? Şi a editorului român specializat în publicarea de ficţiune speculativă locală ?

Cred că am răspuns și la această întrebare atingând tema lansată de cea de mai sus, însă editorul român care se încumetă să publice autori autohtoni – editurile Nemira și Tritonic sunt un bun exemplu – sunt obligate să umble la tiraj. Cărțile autorilor  români de science fiction vor avea un tiraj mult mai mic decât o carte de David Brin sau China Miéville.

Dar cea a autorului român de SF&F ? Statutul rîvnit de “scriitor profesionist” este o himeră în România ?

Autorul român de SF&F are șansele cele mai mari de publicare în revistele care apar aici, fie print sau online. Cred că autorul autohton va putea publica atât cât îl ține fantezia într-un mediu în care cartea digitală  (electronică) își va consolida statutul și la noi. Deja, pe plan global, cartea în format electronic a depășit la nivelul vânzărilor cartea în formatul clasic, cartea tipărită. Este o piață foarte dinamică și capabilă să scoată la iveală talente care altminteri s-ar fi confruntat cu politicoasele și sumbrele scrisori de refuz din partea editurilor. Din motive economice, editurile sunt reținute în a lansa noi autori români de SF&F, așa că aceștia, dacă sunt foarte buni, își vor vedea publicate lucrările mai întâi în reviste, după o oarecare „ucenicie” necesară prin fandom. Statutul de scriitor profesionist ți-l dă și intrarea in Uniunea Scriitorilor din România, care este destul de zgârcită cu adoptarea de sefiști. Dacă în spațiul anglo-saxon un autor SF cu volume publicate nu are nicio problemă să dobândească statutul de profesionist, adesea el ajungând să trăiască din scris, în spațiul nostru mioritic e mult mai greu să atingi acest statut. Nu cunosc prea mulți scriitori români – mă refer și la mainstream – care să trăiască din scris.

Care este condiţia traducătorului în România ? Şi a traducătorului specializat ?

Traducătorul de carte din România are un statut neoficial de „negru pe plantație”. Editurile nu se grăbesc să-i achite drepturile bănești, e purtat cu vorba când se ajunge la plata pe contract, deci trebuie să aibă multă răbdare și să-și caute un alt job care să-l ajute să-și achite facturile. În plus, e impozitat și pentru drepturile bănești obținute pentru activități intelectuale, deci sunt mai avantajați cei care trăiesc sub sloganul „Noi muncim, noi nu gândim”. Nu există niciun sprijin sau facilitate fiscal pentru traducători.

Fan, cititor specializat, consumator, ipostaze minore ale unui public captiv ? Dependent de consumul de importuri ? Răspândac și aplaudac ? „Poporul” de la lansări ? Un editor occidental afirma : „cititorii estici cumpără puţin, au putere mică de cumpărare dar pretenţii mari.” Te rog să comentezi !

Cititorul român de SF&F nu este mai puțin exigent decât cel occidental. Vrea calitate. Atunci când cumpără o carte se așteaptă să constate că a meritat să scoată banii din portofel. Consumul de carte este constrâns pe piața est-europeană de realitatea economică. Atunci când o carte costă în librăriile autohtone peste 10 euro, cititorul este foarte atent ce cumpără. Din acest motiv, și traducerea acelei cărți trebuie să fie impecabilă. Când dai peste propoziții ca „pilotul aprinse arzătorul și-și ajunse ținta din urmă”, te îngrozești. Termenul de „afterburner” l-a năucit pe traducătorul începător (sau foarte comod), care lucra pe pilot automat, și toți „falșii prieteni” din limba engleză și-au  bătut joc de el, iar tu, cititorul, nu vei mai cumpăra multă vreme o carte nouă după o asemenea întâlnire.

Dar fandomul românesc ? Ce opinie ai ? Cum l-ai caracteriza ?

Fandomul românesc se află într-o fază de ciorovăială cu el însuși. Încă mai există oameni care ar vrea să-l conducă pionierește, în sunet de fanfare, și din acest motiv există antagonisme nedorite. În mic, fandomul SF românesc reprezintă imaginea incoerentă, lipsită de coeziune, a întregii societăți românești. Cauzele sunt multiple. Nu mai regăsesc o asemenea „dihonie” și prin mișcările SF de prin alte părți. Nimeni nu-și dorește, în Anglia, de exemplu, să „conducă” fandomul. Așadar, nu se pomenesc că unii trag într-o direcție și alții în alta.

Care sunt cei mai importanți autori români de SF&F ai ultimelor două decenii ?

Oricât de lungă faci lista, tot vei reuși să superi pe cineva.

Care sunt autorii tăi români preferaţi ? De ce ?

Îi amintesc aici într-o ordine pur aleatoare: Sebastian A. Corn, Liviu Radu, Sergiu Someșan, Florin Pîtea, Dănuț Ungureanu, Vladimir Colin, Dan Doboș, Adrian Rogoz, Ion Hobana, Mircea Șerbănescu.Mi-a făcut mare plăcere să le citesc cărțile.

Ce crezi că-i rezervă viitorul SF-ului românesc ? Vor supravieţui prea puţinele edituri care publică SF românesc?

SF-ul românesc va continua să existe, și ca grup de autori, și ca atelier literar, pentru că dincolo de întâlniri mai mult sau mai puțin naționale, sefiștii se vor reuni în jurul nucleelor existente pe plan național, acele cenacluri mai vechi sau mai noi. Și nevoia de carte SF nu va dispărea cu totul, așa că cheer up, you guys!

Eşti o persoană discretă care „tace şi face”. De ce eşti atît de rezervat ?

Încerc să mă detașez de complicațiile din fandom și să nu-mi pierd timpul și energiile lăsându-mă antrenat în tot felul de evoluții spre momente de coliziune.

Simţi că ai o responsabilitate faţă de SF-ul românesc ?

Aș dori să-l văd pe deplin funcțional și dinamic, iar pentru asta sunt pe deplin disponibil pentru proiecte care să ajute fandomul să atingă asemenea obiective.

Eşti membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Cum ai caracteriza activitatea SRSFF din ultimii patru ani ? Ce ar trebui făcut în viitor ?

SRSFF-ul s-a impus ca una dintre vocile care trebuie luate în seamă în fandom. Fie și numai prin faptul că publică o antologie anuală, deschisă oricărui autor, și că antologia are o ștachetă ridicată. Nu este ca vechiul  Almanah Anticipația de prin anii ’80, unde dacă nu publicai, nu existai ca autor SF, dar este o apariție la fel de mult așteptată. În acest an, datorită unui „accident” pe care eu, personal, nu-l credeam posibil, apariția antologie a fost amânată pentru primul trimestru din 2013. Sper ca asta să însemne că anul viitor vom avea două antologii SRSFF J .La nivel de prezență online, SRSFF se află într-un moment când trebuie să se reinventeze. Are mult de lucru în această direcție și totul depinde de gradul de implicare al membrilor săi. Pe viitor, trebuie să convingă că este o bună platformă de discuții și că are proiecte care pot servi întregului fandom. Și ca să atragă privirile spre website-ul său, trebuie să ofere tot ceea ce așteaptă un fan SF: texte bune, traduceri (în măsura în care se obțin copyright-urile necesare), articole, recenzii de film și carte.

Mulţumesc, Silviu şi îţi urez succes în continuare.