Titlu Original: Pélerins des ténèbres
Editura Paralela 45, 2009
Colecţia Bestseller
Traducere de: Nicolae Constantinescu

După ce am citit Coşmar de Închiriat, Visul de Fier, Crucifix, Haita şi Doctorul Schelet, considerate de mine adevăratele scrieri reprezentative pentru Brussolo, mi-am zis că nu mă va mai surprinde niciodată acest autor, că deja ştiu la ce să mă aştept. Ei bine, m-am înşelat. Dacă celelalte scrieri m-au purtat pe tărâmuri fantastice, aflate undeva în afara timpului, chiar dacă în unele cazuri ajungeam acolo pornind din prezent sau măcar dintr-un timp bine încadrat în istoria cunoscută, de data asta Brussolo alege să ne povestească o întâmplare de prin evul mediu, din perioada în care populaţia europei a trăit sub dominaţia a două terori aflate la capete diametral opuse. Astfel Pelerinii Întunericului are drept personaje oameni care îşi duc existenţa între teama de a nu ajunge pe mâinile inchiziţiei şi groaza de a nu se transforma în instrumente ale diavolului.

Cartea începe cu prezentarea lui Guillaume, un călugăr din ordinul Sfântului Gaudemon, urmărit de armatele Celui Viclean. Este remarcabil felul cum Brussolo reuşeşte în numai câteva propoziţii să creeze o lume credibilă şi să ne capteze interesul pentru povestea pe care intenţionează s-o spună. Practic ne trezim exact în miezul acţiunii şi înainte să ne punem întrebări acceptăm cele prezentate ca fiind reale pentru acele timpuri demult apuse. Pe când sesizăm că Guillaume nu este decât un personaj secundar, lipsit de importanţă, deja suntem prinşi de subiectul propus şi urmărim cu maximă concentrare povestea pentru a-i afla deznodământul.

Un  amănunt surprinzător al acestei cărţi are legătură cu personajul principal, o tânără pe nume Marion. Mai exact cu viaţa sexuală a acesteia. Pentru prima dată se întâmplă ca într-o carte scrisă de Brussolo să apară pomenirea sau chiar descrierea unui act sexual incadrabil într-o oarecare normalitate. Marion îşi pierde virginitatea când se oferă unui muncitor oarecare, nu într-atât pentru că ar fi nutrit sentimente pentru acel om, ci mai degrabă pentru că îl detesta şi-l dispreţuia pe Antonin, cel cu care părinţii şi-au propus s-o mărite. În ea dorinţa sexuală exista mai degrabă pentru act decât pentru un anume bărbat aşa că acest gest al ei nu viza altă satisfacţie decât cea obţinută ca urmare a unui act de răzbunare. Vroia doar să-l lipsească pe Antonin de ceea ce considera acesta că i se cuvine. Un al doilea act sexual la care participă Marion îl implică pe dulgherul Mathieu, un bătrân desemnat să facă pereche cu ea de către conducătorii unei secte bizare a căror prizonieră devine tânăra la un moment dat. Ea face sex cu Mathieu gândindu-se la Malestrazza, personaj al cărui nume sugerează atât masculinitatea acestuia (male = bărbat, în franceză) cât şi eventuala sa implicare în lucrarea diavolului prin faptul că numele, prin forma sa, aminteşte de nume italiene ( male = rău, în italiană). Chiar dacă actul dintre Marion şi Mathieu are loc într-o încăpere în care alte câteva zeci de  oameni se împerechează amintind de bacanalele romane, totuşi în comparaţie cu actele sexuale descrise în Haita, de exemplu, este infinit mai apropiat de normalitate.

Un alt amănunt nemai-întâlnit în scrierile lui Brussolo este mâncatul. Personajele create de el, indiferent cât sunt de credibile, niciodată nu au fost prezentate în timp ce îşi satisfac această necesitate fundamentală, în Pelerinii Întunericului se întâmplă pentru întâia oară, din câte reţin, ca oamenii despre care scrie să mănânce.

Povestea în sine este surprinzătoare. Nu vreau să dau mai multe detalii decât sunt necesare, pentru a nu lua nimic din plăcerea lecturii, dar nu pot să nu atrag atenţia asupra unui ultim amănunt. În chiar finalul cărţii, după ce Marion reuşeşte să se salveze în mod miraculos din locul unde trimişii inchiziţiei reuşiseră să-i încercuiască, în locul unei vieţi tihnite, liniştite, mânată de o dorinţă sexuală nestăvilită pentru misteriosul Malestrazza, pleacă în căutarea acestuia, sugerânduni-se astfel, dacă e s-o privim pe Marion ca fiind reprezentata sexului frumos, că femeile sunt sclave ale propriilor dorinţe sexuale ,pentru satisfacerea cărora sunt dispuse să-şi rişte chiar şi viaţa. Fuga tinerei Marion de sub ocrotirea oferită de Mathieu, privită astfel, devine un amănunt deranjant, amănunt pentru care, în cazul în care s-ar fi întâmplat ca Brussolo să se nască în România şi să scrie în româneşte, cu siguranţă s-ar fi găsit cititori cu veleităţi de mari recenzenţi care să emită ipoteza cum că scriitorul ar nutri convingeri misogine.

Balin Feri