Au mai rămas cinci zile în care se pot face precomenzi pentru Integrala Seniorii Imaginaţiei (pentru luna octombrie). Precomenzile se fac pe librăria Imaginastore fie prin sistemul PayPal fie prin  transfer bancar (internet banking sau mobile banking). Preţul unui volum este de 27,69 lei (poate varia în funcţie de cursul RON – USD) la care se adaugă costurile de expediţie. Volumele comandate astfel vor ajunge la destinatar în a doua jumătate a lunii octombrie, cel mai probabil în jurul datei de 20 octombrie.

Şi o veste bună pentru membrii SRSFF care doresc să achiziţioneze volumele din Integrală: o pot face la doar 22 de lei plus costurile de expediţie. Diferenţa de preţ este suportată de către SRSFF. Modalitatea de plată pentru membrii SRSFF este la fel ca pentru toată lumea, prin transfer bancar de pe siteul Imaginastore. După înscriere se achită suma de 22 de lei chiar dacă preţul afişat este altul. Apoi se confirmă efectuarea plăţii prin formularul de contact disponibil în meniul contact. Atenţie, preţul de 22 de lei este numai pentru membrii SRSFF. Lista membrilor SRSFF poate fi consultată aici. Dacă nu vă regăsiţi pe această listă puteţi achiziţiona volumele la preţul afişat pe siteul Imaginastore.

Important: pentru comenzile mai mari de cinci volume, transportul este inclus.