Grupul Editorial Corint, Editura Leda, 2008
Colecţia Maeştrii Leda
Traducere, note şi prefaţă de Florin Irimia

Nu mă aşteptam să exclam „Oau!” când am început să citesc această carte, dar s-a întâmplat, chiar de mai multe ori. Rezervele mele se datorează unei dezamăgiri recente, pe nume Drumul. Mult lăudata carte postapocaliptică, pentru mine cel puţin, s-a dovedit un fâs, motiv pentru care mă aşteptam ca Orix Şi Crake, cum nu a fost nici măcar nominalizată- din câte ştiu- pentru Pullitzer, să fie infinit mai slabă. Nici gând însă, Atwood spre diferenţă de McCormac nu se bazează pe muzicalitatea unor cuvinte ci pe sensul lor când scrie, nu-şi propune să devină compozitor de eventuale simfonii ce sună bine dar sunt lipsite de consistenţă, credibilitate şi logică, ci construieşte atent trei lumi, prezintă modul în care una se transformă în cealaltă, personajele ei sunt reale, au forţă, caracter şi consecvenţă, iar pendularea între cele două lumi aflate la extreme opuse naşte fascinaţie nu plictis. Lumea preapocaliptică conţine elemente care o fac nu doar posibilă şi credibilă ci – fiind reale extensii ale unor tendinţe actuale în domeniile geneticii, biologiei sau medicinii – chiar probabilă şi parcă obligatorie.  Lumea apocaliptică nu este una scutită de explicaţii privind cele care o nasc şi nici una în care toate să fie doar enunţate şi acceptarea lor pretinsă, ci este o lume în care evenimentele sunt clare, au bază ştiinţifică şi logică în desfăşurare. Unicul supravieţuitor al speciei umane, Jimmy, cel care îşi alege apelativul de Snowman în faţa creaţiilor lui Crake, nu îşi datorează imunitatea în faţa virusului care condamnă omenirea la dispariţie norocului şi Atwood nu se mulţumeşte să ne prezinte situaţia ca „ asta este” ci explică atât modul cât şi motivul care a dus la aceasta situaţie. Lumea postapocaliptică a lui Atwood este la o analiză atentă lumea fiecăruia dintre noi. Ritmul dezvoltării tehnologice ne transformă pe fiecare în tot mai multe domenii ale vieţii sociale în utilizatori de gadgeturi a căror mod de funcţionare nu o cunoaştem, ceea ce naşte involuntar dorul faţă de vremurile trecute când toate erau simple. Însă dacă printr-o întâmplare nefericită toate aceste mici minuni ar deveni de domeniul istoriei ne-ar încerca acelaşi dor faţă de vremurile când ele încă existau. Asta este lumea postapocaliptică a lui Jimmy, o lume în care singura preocupare  rămasă este cea de căutare a unui adăpost şi a hranei de fiecare zi în timp ce psihicul tânjeşte după simplitatea trecutului îndepărtat sau după confortul conferit de tocmai acele tehnologii care ulterior au făcut posibilă declanşarea apocalipsei.

Orix Şi Crake reuşeşte să fie nu doar un roman apocaliptic ci şi un roman de dragoste sau unul psihologic. Sentimentele lui Jimmy pentru Orix explică nu doar toleranţa şi bunăvoinţa lui Snowman pentru crakeri ci stă şi la baza vinovăţiei simţite faţă de Crake, pe care îl considera prieten în ciuda faptului că iubeau amândoi aceaşi femeie, în ciuda faptului ca acesta l-a condamnat la singurătate într-o lume în care locul cunoaşterii a fost luat de inocenţă şi i-a pus în cârcă sentimentul răspunderi pentru reprezentanţii speciei care întrunea caracteristicile cele mai apropiate oamenilor de cândva.

De ce spun ca este şi roman psihologic? Tocmai pentru că Jimmy sau Snowman odată rămas singur nu face nimic altceva decât să se autoanalizeze, autoevalueze şi să-şi reconsidere toate vorbele, faptele şi gândurile de cândva în noua pespectivă apărută odată cu dispariţia semenilor într-o tentativă disperată de autodefinire. Omul se poate considera om cât timp este membru al unei comunităţi, cât timp se poate privi pe sine ca fiind un individ dintr-o specie, atunci însă când întreaga specie este redusă la un unic individ valorile de dinainte îşi pierd sensul, conceptele morale de genul „ să nu furi”, „să nu ucizi” ori „să nu râvneşti la bunul aproapelui tău” nu mai înseamnă nimic când nu ai pe cine ucide, când nu ai de la cine fura ori când te poţi decreta proprietarul întregii lumi. În aceste condiţii omul ori îşi redefineşte scara valorilor şi principiile morale, ori renunţă în totalitate la ele şi devine fiinţa instictuală, ghidată după regulile instinctuale ale nevoilor imediate.

Balin Feri