Szelesi Sandor( Anthony Sheenard)- Ritualul de iniţiere

( A Beavatas Szertartasa)

a-beavatas-szertartasaMetropolis Media, Budapest 2009

Galaktika Fantasztikus Konyvek

Szelesi Sandor s-a născut în 1969. Încă din copilărie a fost preocupat de lumea cărţilor, la început doar din postura de cititor, ceva mai târziu şi din cea de scriitor. În 1985 i-a apărut prima nuvelă în fanzinul clubului sf Kvarc, apoi au urmat apariţiile din revistele Vega şi Venusz. O seamă de texte sefe şi fantasy i-au fost publicate de editura Cherubion din Debrecen în diferite antologii tematice iar în final şi într-o antologie de autor. Primul roman, “Varosalapitok” ( Fondatori de oraşe) i-a apărut în 1997 sub pseudonimul Anthony Sheenard şi a fost desemnată câştigătoarea Premiului Zsoldos Peter. În 2005 cu ” A Sotetseg elott”  (Înaintea Întunericului) a câştigat şi pentru a doua oară acest trofeu, apoi, în anul următor i s-a decernat din nou premiul, de data asta pentru nuvela “Galileo”. Recunoaşterea internaţională a valorii activităţii sale literare în domeniul science-fiction şi fantasy a venit la EuroCon-ul din 2007, unde i s-a decernat premiul de cel mai bun scriitor sefe al Europei.

În “Ritual de Iniţiere”, Szelesi ne prezintă o planetă îndepărtată, pe nume Endemi, unde singurii locuitori sunt David Whist şi băiatul acestuia, Justin. Iniţial au fost trimise două familii, pentru doi ani, în ideea că vor pregăti terenul pentru colonizarea umană, au intervenit însă alte probleme şi după cinci ani una din familii a renunţat şi s-a întors acasă. David Whist cu soţia lui au preferat să rămână, pentru ei Endemi a ajuns să însemne acasă, s-au simţit atât de bine departe de omenire încât şi-au permis să facă şi un copil. La puţin timp după naşterea lui Justin, Patricia, soţia lui David, a murit aparent fără vreun motiv. Pe Endemi nu trăia nici un prădător capabil să ameninţe siguranţa oamenilor, majoritatea animalelor s-au lăsat domesticite şi exista şi o formă de viaţă inteligentă, botezată încă de Patricia, goru. Aceste fiinţe duceau o viaţă arboricolă şi nu erau – aparent – deloc interesate nici de oameni şi nici de tehnologie.

Colonizatorii au sosit pe Endemi după doisprezece ani de singurătate a celor doi Whist. S-au stabilit pe un platou curăţat şi dezinfectat de David, sub o cupolă de protecţie care nu permitea nici unei forme de viaţa să treacă. Totuşi, după foarte puţin timp s-au îmbolnăvit cu toţii şi medicii au încercat inutil să găsească leac ciudatei boli care ducea la moarte prin deshidratare.

Justin, fără ştirea tatălui său se împrietenise cu localnicii capabili să comunice atât verbal, ca oameni, cât şi într-un limbaj propriu bazat pe capacitatea lor de a-şi transmite sentimentele. De la aceştia află David, prin intermediul băiatului său, că oamenii se îmbolnăvesc datorită apei, mai exact datorită planetei care se apără în acest fel.

Dacă până în acest punct romanul mi-a plăcut, de aici a devenit dezmăgitoare. Autorul mi-a lăsat impresia că ar vrea să spună ceva extraordinar dar nu reuşeşte să delimiteze ideea, să-i dea o formă. Iniţial afirmase că oamenii sosiţi de pe Pământ au analizat apa potabilă, au redus-o la substanţa ei de bază, la H2O, apoi au îmbogăţit-o cu sărurile şi mineralele necesare. Nici la analizele ulterioare nu au reuşit să găsească ceva în neregulă, totuşi apa continua să-i ucidă, indiferent ce cantitate consumau aceasta nu le mai asigura hidratarea necesară. În final autorul ar fi trebuit să servească o explicaţie, măcar pe departe ştiinţifică, dar cum îşi închisese deja toate uşile, a recurs la o soluţie dezamăgitoare. Reprezentanţii fiinţelor inteligente de pe Endemi i-au propus lui Justin să treacă printr-un ritual de iniţiere, ritual care l-ar fi transformat într-un membru al comunităţii lor şi beneficiind  de puterile caracteristice speciei goru, ar fi putut să controleze apa. Justin a acceptat oferta, dar a murit otrăvit de licoarea folosită în cadrul ritualului. Astfel autorul a scăpat de necesitatea furnizării unor explicaţii, oamenii au murit cu toţii cu excepţia lui David care a rămas să-şi plângă morţii.

Cartea începuse iniţial ca un adevărat hard sefe. Planeta prezentată cu toate formele de viaţă existente acolo, precum şi situaţia personajelor centrale era fascinantă, dacă autorul ar fi terminat cartea menţinând atmosfera iniţială până la capăt aş fi spus că este cel puţin o carte foarte bună, aşa nu pot decât să dau glas dezamăgirii. Mă surprinde abordarea aleasă de Szelesi, după ce a demonstrat clar în prima parte a cărţii că este un scriitor talentat, şi-a permis să rateze finalul în asemenea hal încât a fost compromisă întreaga carte. Păcat.

Balin Feri