Prima ediţie a Bucharest Science Festival, un eveniment care îşi propune să dezvăluie publicului larg cunoaşterea ştiinţifică, ce cuprinde expoziţii, dezbateri, experimente şi demonstraţii, va avea loc în perioada 25 – 29 septembrie. Timp de cinci zile, expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare vor deschide participanţilor perspective noi asupra Universului şi vieţii. Printre evenimentele din calendarul festivalului se numără expoziţiile:
- “Xperiment! – Omul şi Viaţa: Cum suntem alcătuiţi noi, oamenii? Cum ne funcţionează corpul?” (interactivă, pentru întreaga familie, prezentată de Da Vinci Learning), la Institutul Francez din Bucureşti;
- “O privire spre tehnologia trecutului: O colecţie impresionantă de aparate şi echipamente din secolele trecute“, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Vor fi de asemenea, seară de seară, proiecţii de filme documentare urmate de prezentări susţinute de oameni de ştiinţă la Libraria Humanitas de la Cişmigiu; un maraton al filmelor ştiinţifice care vor oferi noi perspective asupra Universului şi vieţii – De la Fizică la Biologie, de la Astronomie la Matematică, la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Studio. Pentru public sunt organizate şi observaţii astronomice. Programul festivalului este disponibil pe www.BucharestScienceFestival.ro.