Cum caracterizezi anul SF&F românesc 2012?
S-a simţit câte ceva, un suflu nou! Cred că s-a trezit interesul editurilor mari pentru SF iar unele şi-au îndreptat atenţia şi spre autorii români. Mă aşteptam să se petreacă asta, până la urmă este o aritmetică simplă: operele autorilor români sunt mult mai ieftine şi nici nu trebuie traduse, cum e cazul importurilor.
E vreo diferenţă faţă de anii precedenţi?
În mod evident, a fost un an mult mai plin de evenimente editoriale.
Care crezi că au fost evenimentele anului SF românesc 2012?
Fără îndoială, au fot şi au rămas cele două mari târguri de carte de la Bucureşti. Aş menţiona şi iniţiativa lui Cornel Secu de a înfiinţa la Timişoara încă o asociaţie de gen.
Pot re/lansa traducerile din domeniul specializat anglo-saxon SF-ul românesc ? Sunt traducerile importante?
Consider traducerile foarte importante. În primul rând, editurile sunt extrem de grijulii în a le alege pentru că trebuie să plătească drepturi de autor autorilor şi traducătorilor. Prin urmare, încearcă să tipărească numai romane care speră să le aducă cititori. Totodată traducerile indică trendul literar al pieţei anglosaxone.
Care este condiţia editorului român? Şi a editorului român specializat în publicarea de ficţiune speculativă locală?
Din păcate, numărul scăzut de cititori duce la tiraje mici şi la o scumpire excesivă a preţului cărţilor traduse faţă de puterea reală de cumpărare a oamenilor. Cărţile costă la fel ca în Occident, dar salariile sunt doar o fracţiune din cele de acolo. În ceea ce priveşte editorii de SF de producţie românească, ei bine, aceştia au mult curaj şi îşi asumă o doză de risc. Am remarcat că marile edituri au renunţat la colecţiilor lor SF deşi publică în continuare SF, dar sub alte colecţii. Cred că SF-ul este un gen pretenţios. Unele opere sunt pur şi simplu prea complicate pentru a fi digerate de publicul nefamiliarizat.
Dar cea a autorului român de SF&F? Statutul rîvnit de “scriitor profesionist” este o himeră în România?
Sunt de acord că a fi scriitor profesionist în România reprezintă o himeră iar extreme de rarele excepţii întăresc această regulă. Până la urmă ne aflăm într-un cerc vicios: autorii scriu practic fără a fi motivaţi în vreun fel, prin urmare piaţa abundă de opera mediocre, iar printre ele sunt greu de observant cele de bună calitate. Concursurile literare de profil oferă premii simbolice iar finalitatea, adică publicarea, de regulă lipseşte. Autorul român de SF face ceea ce face din pură pasiune şi nimic altceva. De altfel de aici şi aştept să apară ruptura acelui cerc vicios la care mă refeream. Autorii români trebuie să scrie profesionist fără însă a fi consideraţi profesionişti şi fără să aibă certitudinea că astfel vor reuşi într-un timp rezonabil.
Care este condiţia traducătorului în România? Şi a traducătorului specializat?
Nu ştiu foarte multe despre traducători. Din punctual de vedere al cititorului, pot spune că ei se împart în foarte buni şi mediocri. Am aflat că şi ei sunt afectaţi de problemele întregii industrii, adică sunt plătiţi cu întârziere sau uneori de loc, poate nu doar din reaua voinţă a editurilor ci din simplul motiv că nici acestea nu mai au bani. Traducători specializaţi nu cred să mai existe, desigur, cu excepţia celor care se ocupă de literatură ştiinţifică.
Fan, cititor specializat, consumator, ipostaze minore ale unui public captiv? Dependent de consumul de importuri? Răspândaci şi aplaudaci? „Poporul” de la lansări? Un editor occidental afirma : „cititorii estici cumpără puţin, au putere mică de cumpărare dar pretenţii mari.” Te rog să comentezi!
Personal eu mă consider cititor specializat, consumator, dependent de importuri, un pic fan şi captiv. Am descoperit în urmă cu câţiva ani că există şi autori români cu nimic mai prejos decât cei occidentali, aşa că dependenţa de importuri mi-a mai scăzut. Cumpăr tot ce apare în SF, cumpăr chiar mai mult decât pot citi, ceea ce nu este ceva cu care să mă laud. Conform statisticilor, România este ţara din UE cu media ceea mai mică de cărţi citite, dacă îmi amintesc bine, cam una pe an, faţă de Ungaria, spre exemplu, unde aceeaşi medie urcă la opt. Un asemenea consum de carte nu poate susţine numărul ridicat de edituri, aşa că multe apar şi dispar fără să lase o urmă palpabilă. Totodată este firesc ca pretenţiile puţinilor cititori să fie ridicate, în primul rând pentru că ei sunt avizaţi. Ar mai fi şi preţul ridicat al cărţilor, aşa cum am arătat mai sus.
Care sunt autorii români majori de SF&F ai ultimelor două decenii?
Mă feresc să nominalizez pentru a nu cădea în păcatul de a uita pe unul sau altul. Aş spune că trăsătura comună a autorilor majori români de SF este aceea că scriu opere care pot fi citite cu plăcere de oricine, fan sau nu, avizat sau nu, roman sau nu. Totodată au o anumită consistenţă, dată şi dar nu doar de numărul de volume publicate. Eu nu mă consider încă făcând parte din această categorie dar asta nu mă împiedică să sper.
Care sunt autorii tăi români preferaţi? De ce?
Chiar dacă sună a autosuficienţă, eu bine, autorul meu preferat sunt tot eu. Este şi un sfat pe care îl dau tuturor celor care vor să se apuce de scris literatură. Dacă mie, autorului, nu-mi place ceea ce am scris, atunci în nici un caz n-o să-i propun altuia să mă citească. Revenind, deşi în continuare evit să nominalizez, citesc cu plăcere autori români, atunci când fac rost de cărţile lor. Cărţile şi nu autorii le împart în două categorii: cele pe care nu le mai las din mână după ce le deschid şi cele care, indiferent de efort, nu se lasă citite.
Ce crezi că-i rezervă viitorul SF-ului românesc? Vor supravieţui prea puţinele edituri care publică SF românesc?
Mai devreme sau mai târziu şi SF-ul românesc va intra în mainstream. Cred în această teorie a convergenţei cu atât mai mult cu cât epoca Jules Verne sau cea a lui Clarke a trecut şi mă îndoiesc că se va mai repeta. Am remarcat cu bucurie că în ultimele antologii a fost impusă drept temă specificul naţional. Cu şi mai multă bucurie am constatat că pot scrie aşa cum s-a cerut şi că ţara noastră poate fi un izvor nesecat de inspiraţie. Nu vreau ca asta să sune a patriotism de mucava.
Dar fandomul românesc? Ce opinie ai? Cum l-ai caracteriza?
Eu am crezut în existenţa unui fandom românesc atunci când am scos revista SCI-FI Magazin. Numai că rămăsesm cu mulţi ani în urmă, cam la vremea când eram student. Lucrurile s-au schimbat radical de atunci. Cenaclurile SF active din ţară pot fi numărate pe degete iar fanzinele pur şi simplu nu mai apar, cu excepţia unor iniţiative eroice postate pe internet. Preocupările tinerilor în ziua de azi sunt altele, care erau de domeniul SF pe vremea când eu aveam vârsta lor. Din fandom a rămas doar nucleul dur care, din păcate, nu este şi strâns unit ci dimpotrivă, bântuit de conflicte fratricide, inutile.
Eşti o persoană discretă care „tace şi face”. De ce eşti atât de rezervat?
Sincer, aş vrea să fac mai mult. Mult mai mult. Restul sunt discuţii sterile şi manifestări orgolioase care, după mine, nu înseamnă altceva decât pierdere de vreme şi risipă inutilă de energie.
Simţi că ai o responsabilitate faţă de SF-ul românesc?
Bineînţeles. Şi, atât cât pot, o să îl ajut.
Eşti membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Cum ai caracteriza activitatea SRSFF din ultimii patru ani? Ce ar trebui făcut în viitor?
În primul rând ideea de a înfiinţa o asemenea asociaţie a fost mai mult decât binevenită. La fel a fost şi ideea antologiilor colective deşi am înţeles că din motive tehnice, a sărit anul acesta. Prin urmare nu se poate spune că nu a fost activitate. Dimpotrivă. Personal îi stimez şi apreciez foarte mult pe cei care se ocupă de SRSFF, menţin saitul viu şi îşi bat capul cu antologiile, organizează întâlnirile ProspectArt şi generează evenimente. Dar o fac bine şi o fac cu plăcere cu atât mai mult cu cât ştiu bine că fac voluntariat. Ceea ce sunt convins că lipseşte SRSFF sunt fondurile pentru că, oricât ar fi de mare, entuziasmul are totuşi limitele sale.
Mulţumesc, George şi îţi urez succes în continuare.
scoala de diplomatie, nu alta 🙂