Cum caracterizezi anul SF&F românesc 2012?
În ciuda crizei, a fost un an bun, cu multe cărţi, reviste şi evenimente.
E vreo diferenţă faţă de anii precedenţi?
Poate că a fost un an ceva mai sărac (în sensul că numărul apariţiilor a fost mai redus) – efectele crizei şi-
au spus cuvântul – dar au apărut noi colecţii şi noi edituri care publică SF, aşa că lucrurile s-au
compensat cumva.
Care crezi că au fost evenimentele anului SF românesc 2012?
A avut loc un ROMCON, după o pauză îndelungată, şi a avut loc prima ediţie a concursului Seniorii Imaginaţiei.
Pot re/lansa traducerile din domeniul specializat anglo-saxon SF-ul românesc ? Sunt traducerile importante?
Traducerile au întotdeauna un efect bun. Atât cititorii, cât şi autorii îşi pot da seama care sunt tendinţele în SF-ul mondial. Mulţi dintre cei interesaţi de SF citesc noile apariţii în original, dar, în ciuda faptului că numărul cunoscătorilor de limbi străine creşte, există destui oameni dornici să citească în limba română.
Care este condiţia editorului român? Şi a editorului român specializat în publicarea de ficţiune speculativă locală?
Editorul român se chinuie să supravieţuiască, iar cel specializat în publicarea de ficţiune speculativă are dificultăţi şi mai mari, pentru că se adresează unui grup puţin numeros de cititori (un tiraj de câteva sute de exemplare, cel mult o mie, nu asigură vreun câştig).
Dar cea a autorului român de SF&F? Statutul rîvnit de “scriitor profesionist” este o himeră în România?
Scriitorul român de SF&F este, de obicei, un neprofesionist (în sensul că are o meserie care-i asigură o existenţă destul de bună, permiţându-şi ca în timpul liber să scrie). Puţinii scriitori profesionişti (care trăiesc din scris) au activităţi literare diverse (colaborări la reviste, edituri, traduceri, redactare de carte, coordonare de colecţii, etc.), adică nu câştigă suficient numai din publicarea de cărţi. Și e normal să fie aşa, având în vedere numărul de cititori.
Care este condiţia traducătorului în România? Şi a traducătorului specializat în SF&F?
Se traduce mult, în principiu un traducător ar putea să câştige suficient ca să trăiască din tradus. În realitate, editurile plătesc prost şi rar, preferă traducători slabi, ca să-i plătească puţin. Dacă treburile ar merge bine, iar editurile ar fi corecte, traducătorii specializaţi n-ar putea face faţă cererilor.
Fan, cititor specializat, consumator, ipostaze minore ale unui public captiv ? Dependent de fapt de consumul de importuri? Răspândac şi aplaudac? „Poporul” de la lansări? Un editor occidental afirma : „cititorii estici cumpără puţin, au putere mică de cumpărare dar pretenţii mari.” Te rog să comentezi!
Cititorii estici cumpără puţin pentru că nu au bani (cărţile în estul Europei sunt mai scumpe decât în America, iar veniturile considerabil mai mici), dar asta nu înseamnă că-s proşti. Evident că au pretenţii, pentru că există aici o cultură a cititului, care s-a transmis şi multor tineri. Fani ? În România nu există fani, în sensul vestic al cuvântului. Fanii occidentali sunt oameni cu bani, care plătesc sume consistente (pentru noi) pentru pasiunea lor, ca să participe la convenţii şi ca să-şi cumpere cărţi şi reviste. Ei sprijină financiar autorii, revistele şi chiar editurile. La noi, până şi fanii echipelor de fotbal trebuie finanţaţi de cluburi. Sigur, au existat pasionaţi de SF, care au creat cenacluri, au scos fanzine şi au făcut o grămadă de lucruri frumoase – dar erau, în general, autori sau oameni care-şi doreau să fie autori, nu fani în sensul adevărat. Erau şi sunt grupuri de prieteni care vin la lansări, scriu pe bloguri şi fac diferite lucruri bune, dar care, datorită numărului lor mic, nu au putere financiară. Cititorii specializaţi cumpără cărţi, dar nu participă la nici un fel de acţiuni. Ei cumpără îndeosebi cărţi în engleză, eventual traduceri, şi doar puţini dintre ei sunt interesaţi de creaţiile autorilor români.
Dar fandomul românesc? Ce opinie ai? Cum l-ai caracteriza?
Fandomul românesc ? Am arătat mai devreme că nu avem fani adevăraţi. Ca urmare, nu avem nici fandom adevărat. Fandomul românesc e alcătuit din grupuri de prieteni, cărora le place literatura SF. Fanii pot fi, uneori, obiectivi – sau, atunci când votanţii pentru un premiu sunt numeroşi, până la urmă votul lor devine cumva obiectiv. La noi, un premiu al fandomului e acordat de câteva persoane – aşa că nu poate fi vorba de opinie majoritară. Adică e de preferat un premiu al unui juriu – măcar ştii de la început ce gusturi are. Deci fandomul românesc e alcătuit din grupuri de autori, adică e subiectiv (toţi autorii sunt subiectivi şi se încaieră între ei, nu numai cei care scriu SF) şi reprezintă mai degrabă opiniile creatorilor decât ale cititorilor, fără a fi, în acelaşi timp, un soi de sindicat care apără drepturile autorilor. E o chestie tipic românească – adică, în ciuda tuturor premiselor, fandomul supravieţuieşte şi mai face din când în când şi treabă (atunci când există persoane care se implică, drept urmare sunt înjurate de toţi ceilalţi).
Care sunt cei mai importanţi autorii români de SF&F ai ultimelor două decenii?
Sebastian A. Corn, Dan Doboş. Dănuţ Ungureanu, Michael Haulică. Și, în ciuda faptului că activitatea domniei sale se întinde pe vreo patru-cinci decenii, putem să-l trecem pe listă şi pe Mircea Opriţă.
Care sunt autorii tăi români preferaţi? De ce?
Cei enunţaţi mai sus, plus Don Simon, Dănuţ Ivănescu, Florin Pîtea, Ona Frantz şi mulţi alţii, mai ales dintre cei tineri. Pentru că ştiu să scrie, pentru că au imaginaţie, pentru că îmi plac textele lor.
Ce crezi că-i rezervă viitorul SF-ului românesc? Vor supravieţui prea puţinele edituri care publică SF românesc?
După autorii tineri care apar în număr din ce în ce mai mare, viitorul SF-ului românesc nu poate fi decât luminos. Iar editurile româneşti vor supravieţui – cu chiu, cu vai, dar vor supravieţui.
Eşti o persoană discretă care „tace şi face”. De ce eşti atît de rezervat?
Probabil că mulţi ştiu că de doi ani şi jumătate am nişte probleme de sănătate, care mă împiedică să lucrez ca altădată. Deci stau mai retras pentru că sunt obligat. Am renunţat la o parte din activităţi, inclusiv la tradus, şi fac şi eu atât cât pot. Asta-i singura explicaţie, nu m-am certat cu nimeni, cei care mi-au fost prieteni mi-au rămas prieteni.
Simţi că ai o responsabilitate faţă de SF-ul românesc?
Răspund cu o întrebare: dacă aş considera că am o responsabilitate, ce aş putea să fac mai mult decât am făcut până acum ?
Eşti membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Cum ai caracteriza activitatea SRSFF din ultimii patru ani? Ce ar trebui făcut în viitor?
SRSFF a făcut o grămadă de lucruri bune, încetul cu încetul: editează o revistă, a scos nişte antologii, a organizat un cenaclu, a organizat nişte simpozioane, a stabilit o colaborare cu ASB, a creat legături cu critica mainstream, a stabilit relaţii de colaborare cu societăţi similare din străinătate, promovează autori români în alte ţări… Pentru viitor, ar trebui, în primul rând, să consolideze ceea ce a făcut, să transforme acele lucruri în chestii stabile şi de durată. Și să stabilească legături prieteneşti cu orice grupare sefistică din ţară şi din străinătate.
Mulţumesc, Liviu şi îţi urez mult succes în continuare.
© Liviu Radu & Cristian Tamaş