Cum caracterizezi anul SF&F românesc 2012?

Este, indiscutabil, unul dintre cei mai buni ani postdecembrişti. Şi asta e de mirare fiindcă, dacă analizaţi atent, se vede că protagoniştii nu sînt nou veniţi, decît cu mici excepţii. Pur şi simplu s-a muncit mai mult. Anul 2012 a adus cu el şi energie dar şi o anumită concreteţe care mi se par de bun augur.

E vreo diferenţă faţă de anii precedenţi?

Fără îndoială că există. Dacă o să priviţi, de pildă, romanele şi antologiile, ei bine este mai mult decât evident că vorbim despre o consistenţă superioară celei din anii trecuţi. Cred că acest an marchează începutul eliberării de un anumit complex al scriitorului de science fiction, care se dorea angrenat în manifestările adeseori carteziene ale literaturii mainstream, dar, în acelaşi timp, jinduia şi la concurenţa relativ scăzută din SF. Iată că, în momentul în care valoarea şi densitatea creaţiilor literare SF au crescut, din ce în ce mai mulţi creatori de SF nu mai ezită să se prezinte ca atare. Ceea ce e foarte bine.

Care crezi că au fost evenimentele anului SF românesc 2012?

Din perspectiva mea, cele mai importante au fost întîlnirile organizate, la o săptămână distanţă, de SRSFF şi de Helion. Deşi desfăşurate pe coordonate diferite şi cu oameni diferiţi, ele mi-au conturat un peisaj superb din care sînt încîntat să fac parte.

Pot re/lansa traducerile din domeniul specializat anglo-saxon SF-ul românesc? Sunt traducerile importante?

Evident că piaţa de carte SF&F va fi mereu dominată de traducerile din literatura anglo-saxonă. Iar traducerile au un rol extrem de important în stimularea interesului publicului larg pentru literatura SF. Mai mult, atunci cînd te întîlneşti cu ceea ce aş numi ”tone de filigran”, aşa cum se întîmplă în cazul traducerii lui Silviu Genescu pentru G.R.R. Martin, mai ai cîte ceva de învăţat chiar şi ca autor consacrat. Eu unul recunosc faptul că, deşi am căpătat Dansul dragonilor, în englezeşte, destul de repede, am citit doar cîteva pagini fiindcă mi-am dat seama că împlinirea aşteptării mele nu ar fi fost completă fără traducerea lui Silviu, un om pe care îl iubesc şi îl respect enorm.  La polul opus, există desigur şi varianta în care edituri falite dau traducerile pe mîna unor începători lipsiţi de vocaţie. N-aş vrea să intru însă în detalii.

Care este condiţia editorului român ? Şi a editorului român specializat în publicarea de ficţiune speculativă locală?

Am să răspund acestei întrebări referindu-mă la o discuţie relativ publică, purtată cu Lucian Dan Teodorovici, un scriitor important şi un editor la fel de important, pe tema percepţiei SF-ului. Întîmplarea face ca el să fi lansat Matei Brunul cam în aceeaşi perioadă în care eu am lansat DemNet. Am convenit să încercăm să ne măsurăm victoriile de librărie, cele care dau pînă la urmă substanţă oricărei activităţi editoriale. N-am dus la bun sfîrşit acest demers din lipsă de timp, cred că am pierdut lamentabil, dar concluzia e simplă şi a fost formulată foarte bine de Lucian Teodorovici: ca editor de SF te adresezi unui public de nişă, extrem de pretenţios, opac la scheme de marketing clasice în lumea cărţii. Se poate să înregistrezi victorii de etapă, dar pe ansamblu, la noi, literatura SF/fantasy pleacă handicapată din start de adresabilitatea sa redusă. Cu alte cuvinte, ca să editezi SF, trebuie să ai şi o dambla personală în sensul ăsta, fiindcă aplecarea editorilor spre acest domeniu e arareori o decizie de bussiness.

Dar cea a autorului român de SF&F? Statutul rîvnit de “scriitor profesionist” este o himeră în România?

E greu de generalizat. Eu sunt membru al USR de cinci ani şi, la noi, la Iaşi sunt privit ca egalul tuturor celorlalţi, deşi din bibliografia mea mai fac parte şi încercări dramaturgice pentru copii. La Bucureşti, am înţeles că scriitorii de SF sunt încadraţi la o categorie de copii şi tineret. E greu de zis cum e mai bine. Dacă judecăm pragmatic, e mai simplu să obţii în acest fel un premiu USR. Eu unul nici nu am îndrăznit să înscriu DemNet în cursa pentru cel mai bun roman al anului trecut la USR Iaşi. Pe de altă parte, segregarea bucureşteană e genul acela de ghimpe care nu te lasă să dormi.

Statutul de scriitor profesionist este unul la care nu a ajuns nimeni în România. Şi mă refer aici la postura de a trăi exclusiv din drepturile de autor virate de edituri. Sînt cîţiva oameni care ar fi aproape, dar în cazul lor intervin şi chestiuni mai complicate, legate de burse, stipendii şi alte…. atenţii, oferite adeseori drept compensaţie pentru un anumit sprijin politic. E însă şi o discuţie de standarde. Eu unul sunt convins că, dacă aş fi scriitor full-time, aş putea avea un venit de 1500 de lei pe lună, să zicem. Din păcate, suma asta nu-mi ajunge nici pe departe… Cu banii ăştia sunt convins însă că există şi oameni care ar putrea trăi liniştiţi.

Care este condiţia traducătorului în România? Şi a traducătorului specializat de SF&F?

Aici pot vorbi iarăşi doar din perspectivă personală. Şi o să vă relatez o experienţă avută cu doar trei luni în urmă. M-a contactat un editor cu care mai lucrasem şi de la care îmi văzusem banii cu o întîrziere de şase luni şi doar după ameninţări cu judecata. Mă întreba dacă nu vreau să traduc o carte dintr-o serie fiindcă ar vrea să o lanseze la Gaudeamus. Am răspuns că, dată fiind experienţa noastră din trecut, aş putea traduce în condiţiile unui avans consistent. A zis că nu lucrează în acest fel. La Gaudeamus, am intrat la standul editurii în căutarea cărţii. Ei bine, cartea nu era. Ceea ce îmi întăreşte convingerea că omul avea de gînd să mă mai păcălească o dată. Cred că aceasta este condiţia traducătorului în România.

Fan, cititor specializat, consumator, ipostaze minore ale unui public captiv? Dependent de fapt de consumul de importuri ? Răspândac şi aplaudac? „Poporul” de la lansări? Un editor occidental afirma : „cititorii estici cumpără puţin, au putere mică de cumpărare dar pretenţii mari.” Te rog să comentezi!

Am mai comentat mai sus. Dar ar mai fi ceva de adăugat. Publicul nostru, aşa captiv şi redus cum este, cumpără cam tot ce apare. Iar generalizarea comerţului cu cărţi electronice va aduce o adevărată revoluţie. O să vedeţi…

Care sunt cei mai importanţi autori români de SF&F ai ultimelor două decenii?

Chiar nu pot răspunde la această întrebare. Eu sînt parte a fenomenului şi nu un analist al său.

Care sunt autorii tăi români preferaţi? De ce?

Eu am un omogen top 3. Omogen în sensul că mi-e greu să fac deosebiri între ei: Dănuţ Ungureanu, Michael Hăulică, Liviu Radu. De ce? De gustibus…

Ce crezi că-i rezervă viitorul SF-ului românesc? Vor supravieţui prea puţinele edituri care publică SF românesc?

Viitorul SF-ului românesc este unul fabulos. Părerea mea este că sîntem în pragul unui succes internaţional adevărat de librărie. Că va fi Crâznic, Mitoceanu, Czeller sau Doboş, Radu, Hăulică nu contează. Sînt convins că în următorii cinci ani un scriitor român de SF va da lovitura şi va vinde nişte zeci de mii pe piaţa anglo-saxonă. Odată inserat acolo, regulile sînt altele şi vor apărea şi scriitorii profesionişti, şi autorii de scenarii… E greu, dar sînt încrezător. Cît despre editori, ei au o problema în general: cartea electronică a democratizat accesul la editare şi cred că orice editor care vrea să mai existe şi peste zece ani, ar trebui să-şi tripleze de mâine cheltuielile de marketing.

Dar fandomul românesc? Ce opinie ai? Cum l-ai caracteriza?

Pot să spun doar că îi iubesc pe cei aproape 300 de nebuni care comandă imediat orice carte nouă scot pe piaţă. Pentru ei am toată dragostea din lume, fiindcă e limpede că gîndim la fel. Alt fandom eu nu cunosc, fiindcă genul acela de adunare în care să vezi inşi îmbrăcaţi în hobbit sau cu căşti de storm trooper din Star Wars nu am prea văzut. Nu ştiu oameni care să se mândrească, de pildă, cu colecţia lor de cărţi… Nu prea avem fandom.

Eşti o persoană discretă care „tace şi face”. De ce eşti atît de rezervat?

Hmmm… Activitatea de jurnalist m-a pus adeseori în situaţia de a medita profund asupra felului în care se reprezintă fiecare dintre noi. Acum vreo zece ani, de pildă, era o discuţie foarte aprinsă cu privire la homosexuali, categorie cu care nu am absolut nimic. Accept că orientarea sexuală e o chestiune care nu poate şi nu trebuie comentată. Cu toate acestea, cînd vedeam la televizor reprezentanţii unor organizaţii de homosexuali simţeam o uşoară jenă intelectuală. Mi-am dat repede seama că nu mă deranja orientarea lor sexuală ci faptul că se reprezentau ca fiinţe umane doar în calitate de homosexuali. E la fel cum în Parlament există democrat-liberali, liberali, social-democraţi şi… maghiari. Nu vreau să pic în ridicolul ăsta.

Nu voi fi niciodată omul care să fie reprezentat de sintagma scriitor SF. Eu sînt multe alte lucruri: publicist, consultant politic, manager şi am multe alte pasiuni în afara literaturii: fotbalul, vinul, gastronomia. În vremurile în care pare că tac… de fapt, vorbesc în alte părţi.

Simţi că ai o responsabilitate faţă de SF-ul românesc?

Imensă. Oriunde voi fi, unul dintre primele gînduri va fi să identific o cale în care să pot ajuta şi promova SF-ul românesc.

Eşti membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Cum ai caracteriza activitatea SRSFF din ultimii patru ani ? Ce ar trebui făcut în viitor?

Iarăşi mă puneţi să comentez un fenomen din care fac parte. Aşa că voi răspunde doar la a doua parte: ar trebui să facem un Eurocon!

Mulţumesc, Dane şi succes în continuare!

© Dan Doboş & Cristian Tamaş.