Câţiva tehnicieni de la întreţinerea Câmpurilor, îmbrăcaţi în salopete albastre, trecură pe pasarelă prin spatele lui şi îl salutară. El însă nu le răspunse. Aceştia îl priviră miraţi dar trecură mai departe. Guvernatorului nu-i ardea de politeţuri.
Brusc, pagerul începu să îi ţiuie. Îl deschise rapid şi văzu că era un mesaj de la Coordonatorul Simulării, care îl chema de urgenţă în Sala de supraveghere. Stătu o fracţiune de secundă pe gânduri reflectând pe unde să o ia. Putea să iasă prin uşa aflată imediat în spatele său sau să coboare cu liftul la nivelul zero şi să ajungă pe acolo în Sala de supraveghere a Simulării. Hotărî rapid să meargă cu liftul. Simţea o nevoie aproape organică să privească, şi numai în viteză, măcar, cele cinci miliarde de tije. Intră în liftul cu geamuri de sticlă, setă viteza acestuia la “mediu” şi îi dădu comanda de pornire. Timp de zece minute, cât dură coborârea, îi trecură prin faţa ochilor toate cele 500 de câmpuri şi, uitând o fracţiune de secundă ce reprezintă acestea, nu-şi putu opri un gând de admiraţie pentru jocul lor spectaculos de lumini, uneori de o intensitate aproape orbitoare. Ajuns la nivelul zero, coborâ din lift, ieşi din Hala Depozit şi se urcă în mini-jeep-ul aflat de serviciu. Şoferul îl salută respectuos şi îl întrebă unde doreşte să ajungă. Guvernatorul îi răspunse şi maşina porni să străbată coridoarele largi ale navei spaţiale.
După căteva minute, intră în Sala de supraveghere. Coordonatorul Simulărilor îl aştepta nerăbdător şi se apropie de el imediat.
Guvernatorul General îi făcu semn să tacă o fracţiune de secundă. Acesta se opri. Guvernatorul îşi roti privirea peste toată Sala unde cei o mie de supraveghetori de serviciu urmăreau atent pe monitoare derularea Simulării în care semenii lor fără de corp îşi consumau timpul până ce nava avea să ajungă la destinaţie. Sala era liniştită, totul părea în regulă. Dacă însă fusese chemat, o problemă înseamnă că apăruse. Privi spre Coordonatorul Simulării.
– Ce s-a întâmplat ?
Acesta îşi drese uşor glasul.
– Sunt două probleme…Prima ar fi referitoare la unul dintre concetăţenii noştri, aflat în Sectorul 578. Se pare că a reuşit să treacă peste nivelul obturator al Simulării, a accesat baza de date primară şi acum face presiuni pentru a renegocia acordul de transport…
Guvernatorul general se încruntă.
– Adică ce vrea ?
– Problema este, din câte am putut eu să-mi dau seama, că s-a cam plictisit în Simulare şi ar cam dori să iasă afară, să-i dăm corp, ca să devină activ pe navă.
Guvernatorul îl privi stupefiat.
– Cum i-a putut trece aşa ceva prin minte ? Doar acordul de transport este clar, nava nu poate suporta mai mult de zece mii de oameni în formă fizică. Dacă a accesat baza de date primară, trebuie să ştie asta…
– Da, știe dar ceea ce propune el este ca activitatea de pe navă să se facă prin rotaţie…
– A, deci ar vrea ca el să iasă în corp şi să lucreze pe navă şi altul din cei aflaţi acum în corpuri să se verse în serverul lui rămas liber, nu ?
– Cam aşa ceva…şi, problema cea mare este că şi-a strâns pe lângă el şi alţi câţiva concetăţeni şi a început să le spună şi lor câte ceva…
Guvernatorul tăcu câteva clipe apoi zise.
– Să înţeleg că ne-ar putea pândi riscul unei revolte în interiorul Simulării ?
– Dacă va împărtăşii cu cei pe care i-a adunat pe lângă el chiar tot ce ştie, ar putea exista şi posibilitatea aceasta…
Guvernatorul îl privi pe Supraveghetor câteva clipe, fără să spună nici un cuvânt, apoi îl întrebă
– Şi câţi a strâns până acum ?
– Cam vreo două sute însă este posibil ca numărul lor să crească rapid.
Guvernatorul se enervă un pic.
– N-au decât să se înmulţească cât doresc, au semnat cu toţii Acordul de Transport şi trebuie să îi respecte regulile.
Coordonatorul Simulării rămase tăcut. După câteva momente, Guvernatorul zise din nou:
– Bine, o să ne gândim, să vedem ce-i de făcut…Şi a doua problemă ?
– A doua problemă este că am primit în ultima vreme câteva raportări de la supraveghetorii de serviciu cum că în diverse Sectoare ale Simulării au apărut fluctuaţii neprevăzute ale parametrilor.
– Adică…?
– Adică, unii dintre concetăţenii noştri aflaţi în Simulare reuşesc deja să modifice, din interior, programul acesteia, adică le alterează parametrii proiectaţi de programatori…
Guvernatorul se încruntă din nou.
– Dar cum se întâmplă asta ? Cum de au acces la codul sursă al Simulării, cum de îl pot modifica ?
– Asta nu ştim deocamdată însă este destul de periculos pentru că, dacă se extinde fenomenul, înseamnă că Simularea s-ar putea transforma în haos.
– Asta e ca şi cum noi am deveni magicieni şi ne-am apuca să modificăm legile naturii sau ale Cosmosului, nu ?
– Exact.
Guvernatorul tăcu privind îngândurat peste Sala de supraveghere.
– N-ar strica să putem face asta…, aşa am ajunge poate mai repede la destinație. Dar din păcate, noi nu suntem într-o Simulare aici…
Supraveghetorul coordonator luă de pe un birou nişte documente.
– Aici aveţi rapoartele scrise referitoare la problemele pe care tocmai le-am discutat. Îmi semnaţi, vă rog, de primire ?
Guvernatorul luă hârtiile şi semnă pe borderou. Mai privi câteva secunde tăcut întreaga Sală apoi îl salută pe Supraveghetorul Coordonator şi ieşi. Se apropia ora Consiliului de Coordonare al navei.
**
Guvernatorul intră în Sala de Consiliu, îi salută pe cei prezenţi şi se aşează pe scaunul ergonomic aflat în capul mesei circulare de şedinţă. Aşteptă câteva zeci de secunde până ce toţi cei prezenţi, care discutau în grupuri mici în momentul intrării sale, îşi ocupară locurile de jur-împrejurul mesei. Îi privi şi deschise şedinţa de Consiliu:
– Putem începe, nu ?
Toţi îl priveau cu atenţie. Continuă:
– Cunoaştem cu toţii problemele cu care ne confruntăm în acest moment. Aş dori să ştiu de la serviciile tehnice dacă au apărut elemente sau soluţii noi.
Un bărbat înalt şi uscăţiv se ridică în picioare şi, privind spre Guvernator, vorbi cu o voce obosită.
– Domnule Guvernator, ca reprezentant şi Coordonator general al Serviciilor tehnice, doresc să informez întreg Consiliul de coordonare al navei că nu există nici un fel de elemente noi faţă de cele discutate în urmă cu şaptezeci şi două de ore.
O tăcere totală se lăsă asupra Consiliului. După câteva momente, Guvernatorul reluă:
– Domnilor, doamnelor, urmează un moment foarte greu pentru noi, cei prezenţi aici. Se pare că în această şedinţă va trebui să luăm decizii pe care este imposibil să le evităm.
Tăcu căteva secunde, privindu-i pe cei prezenţi. Nici unul nu îndrăznea să scoată vreun cuvânt.
– Să recapitulăm. Zburăm de aproape două sute de ani pe această navă pentru a ajunge la noua noastră casă, Terra 2, sau, cum i se mai spune, Planeta Făgăduinţei. Drumul pare a se apropia de sfârşit, mai avem numai cinci ani până la destinaţie dar …., din păcate, două mari probleme ne periclitează situaţia: deficitul de energie şi realitatea planetei spre care ne îndreptăm…Potrivit ultimului raport al serviciului de specialitate capacitatea generatorului nostru de energie este depăşită de sarcina pe care o mai are de îndeplinit.
Privi spre Coordonatorul Serviciilor tehnice.
– Te rog să ne repeţi datele.
Bărbatul se ridică din nou în picioare şi vorbi din nou cu aceeaşi voce obosită.
– Potrivit tuturor calculelor făcute şi repetate de zeci sau poate de sute de ori, pentru a ajunge la Terra 2, nava noastră trebuie să isi reducă consumul de energie cu minim un sfert din ceea ce este acesta acum. Chiar şi aşa vom fi cu capacitatea la limită însă, dacă nu apar alte incidente, prin această reducere am putea reuşi să ajungem la destinaţie.
Bărbatul se aşeză la loc.
Guvernatorul reluă.
– Aşa deci. Ştim cu toţii că nu există decât o singură cale pentru a reduce consumul, şi anume să micşorăm numărul de servere-gazdă aflate în funcţiune. Ştim, de asemenea, că fiecare server-gazdă decuplat de le sursa de energie înseamnă, în fapt, omorârea unui om, a unui semen de al nostru.
Privi din nou spre bărbatul cel uscăţiv.
– Te rog sa ne spui din nou, câte servere ar trebui decuplate pentru a optimiza consumul de energie la limita de supravieţuire a navei?
Şeful serviciilor tehnice se ridică din nou în picioare şi pronunţă sec :
– Două miliarde.
Un tremur tăcut trecu prin trupurile tuturor celor prezenţi.
Guvernatorul concluzionă:
– Asta este situaţia, doamnelor şi domnilor, asta trebuie să decidem noi astăzi, aici: dacă scoatem din funcţiune două miliarde de severe sau lăsăm lucrurile aşa, aşteptând sfârşitul inevitabil al întregii nave.
Nici unul dintre cei prezenţi nu îndrăzni să scoată nici un cuvânt. După câteva zeci de secunde, Guvernatorul reluă.
– O a doua problemă este cea a realităţii lumii spre care ne îndreptăm. Îl rog pe Coordonatorul planului de strămutare să ne prezinte din nou, succint, toate datele.
Un alt bărbat, tot înalt, dar ceva mai solid, se ridică în picioare şi începu să vorbească cu o voce groasă, baritonală:
– Prieteni, când am plecat de pe Pământ, în urmă cu două sute de ani, datele care le aveam despre Terra 2 ne indicau un mediu foarte apropiat de cel al fostei noastre planete. Cu cât ne-am apropiat însă, observaţiile au devenit tot mai detaliate şi diferenţele au început să se vadă din ce în ce mai clar. Acum doi ani am trimis spre Terra 2 cinci sonde rapide care actualmente au atins suprafaţa planetei şi ne-au transmis primele date absolut veridice…Realitatea nu este foarte rea dar nici atât de bună pe cât am fi sperat. Planeta are resurse suficiente pentru a asigura şi susţine existenţa omenirii care suntem pentru aproximativ 87600000 de ore, adică cam zece mii de ani tereştrii…
Bărbatul îşi trase răsuflarea.
– Din păcate însă, caracteristicile de mediu sunt un pic diferite de cele cunoscute de noi pe Pământ şi faţă de ce ne aşteptam să fie. Pe scurt, gravitaţia este de aproape două ori mai puternică decât cea terestră, compoziţia atmosferei este un pic diferită de cea a aerului pe care eram obişnuiţi să-l respirăm iar nivelul de radiaţii primit de la steaua în jurul căreia gravitează această planetă este de o dată şi jumătate mai puternic decât cel care era pe Terra.
Bărbatul se oprii câteva clipe apoi continuă:
– În concluzie, ca să nu lungesc vorba, pentru a supravieţui pe această planetă, va trebui să ne construim corpuri destul de diferite față de cele pe care le avem acum, atât în ceea ce priveşte substanţa învelişului exterior, a pielii, cum s-ar spune, a compoziţiei şi mecanicii componentelor interne, a aşa numitelor organe, cât şi a formei finale. Schimbarea s-ar putea să vi se pară destul de mare, dar nu există altă alternativă. Practic, cine va dori să existe în continuare va trebui să accepte că numai identitatea sa va putea fi salvată pe un server ce va fi implantat într-o carcasă, carcasă care va diferi oarecum de corpurile noastre actuale.
Barbatul tăcu. Nimeni nu comentă nimic şi atunci continuă.
– Marea problemă însă, abia acum apare. Din păcate, în acest moment, nu avem capacitatea tehnologică să construim decât aproximativ 100.000 de mii de corpuri de acest fel. Conform calculelor mele, odată ajunşi şi instalaţi pe Terra 2, acei 100.000 dintre noi care vor primii corpuri din start vor putea, utilizând resursele ce se găsesc acolo să producă aproximativ 50.000.000 de corpuri la fiecare 8760 de ore, adică la fiecare an terestru…Evident, ordinea în care semenii noștri aflaţi în servere vor primi corpuri rămâne cea specificată în Acordul de Transport, fără nicio modificare. Punctajul obţinut de fiecare om în urma gândurilor ce le-a gândit şi a faptelor pe care le-a făcut pe parcursul staţionării în Simulare determină ordinea în care fiecare va primi un corp pe Terra 2…
Bărbatul se aşeză pe scaun.
Guvernatorul aşteptă câteva secunde, privindu-i cu atenţie pe membrii Consiliului. Niciunul dintre aceştia nu îndrăznea să zică nimic. Într-un final, Guvernatorul General spuse:
– Dragii mei, aşa stau lucrurile. Din păcate, timpul de gândire a expirat şi acum trebuie să luăm o decizie. Ce facem ? Suntem aici o sută de oameni, bărbaţi şi femei, reprezentanţi aleşi, deci legitimi, ai tuturor raselor şi naţiunilor care existau pe Terra acum două sute de ani, când am părăsit planeta. Semenii noştrii, cei care se află acum în serverele gazdă, ne-au delegat să le reprezentăm interesele în această mare călatorie spre o lume nouă. Este timpul să decidem în numele lor şi să ne asumăm întrega responsabilitate pentru oricare va fi decizia noastră.
Guvernatorul tăcu. Timp de minute bune nimeni nu scoase nici un cuvânt. Înainte să treacă mai departe, Guvernatorul General simţi nevoia să mai precizeze ceva
– Ştim bine cu toţii că serverele sunt aşezate pe câmpuri şi nivele, într-un mod total aleatoriu, tocmai pentru a preveni orice atac asupra unui grup, oricare ar fi acela. Nu există nici o grupare a lor după nici un fel de criteriu, rase, naţiuni, familii sau oricare altul. Gândiţi-vă că, dacă vom decide să oprim două miliarde de servere, indiferent în ce fel am face aceasta, să zicem că oprim primele 200 de nivele suprapuse sau ultimele 200 de nivele, sau luam aleatoriu oricare 200 de nivele, vom distruge familii iar cei care vor supravieţui şi vor primi corpuri, în cele din urmă vor veni să ne întrebe ce am făcut cu copiii, cu părinţii, cu fraţii şi surorile lor…Şi mai ştim că, printre cei pe care îi vom anihila, vor fi probabil şi unele dintre rudele noastre, căci, potrivit Acordului de transport, toţi membrii familiilor noastre sunt acolo, în servere…
Brusc, cineva ridică privirea. Guvernatorul îi făcu semn să vorbească.
– Am putea să operăm aceste…eliminări…pe baza punctajului actual al fiecăruia dintre cei aflaţi în servere ?
Guvernatorul se încruntă:
– Adică să-i eliminăm pe acei două miliarde care au cele mai slabe punctaje ?
– Da.
Guvernatorul se gîndi timp de câteva secunde apoi zise:
– Tehnic vorbind, cred că am putea determina care sunt acele servere în care sunt aceştia…dar…mă întreb dacă ar fi etic să aplicăm vreun criteriu de vreun fel în realizarea acestei eliminări…
Tăcerea se lăsă din nou peste întreaga sală. După alte câteva momente, o altă voce întrebă:
– Şi, în mod concret, în Simulare ce se va întâmpla ?
Guvernatorul se încruntă din nou:
– Adică cum vor percepe cei din Simulare aceste eliminări ?
– Da, exact…
– Nu ştiu, trebuie vorbit cu programatorii, în funcţie de ce vom decide acum…Cred că se poate programa apariţia unui război sau a unei catastrofe naturale în interiorul Simulării…
O femeie, aflată mai în fundul sălii, ridică mâna. Guvernatorul îi făcu semn să vorbească.
Femeia se ridică în picioare.
– Poate că nu ar trebui să ne asumăm o asemenea răspundere şi poate că ar fi normal să-i consultăm pe cei care ne-au dat mandatele să fim aici.
Un bărbat mătăhălos reacţionă prompt, fără să se ridice.
– Asta este o nebunie. Crezi că va spune vreunul din cei aflaţi în Simulare că, da, sunt de acord să-mi tai curentul ? Nu-ţi dai seama că singurul rezultat al unui asemenea demers ar fi o panică uriaşă în Simulare şi, implicit, un consum dublat sau triplat de energie ? Decât să îi întrebăm, mai bine aşteptăm să murim cu toţii şi gata…Deşi, …deşi eu cred că noi am primit mandat de la fraţii noştrii aflaţi în servere să salvăm rasa umană şi nu un anumit număr de indivizi. Bineînţeles, ideal ar fi să îi putem salva pe toţi dar, dacă acest lucru nu este posibil, atunci cred că mandatul nostru este acela de a asigura supravieţuirea omenirii.
Toţi tăcură. Nimeni nu mai scotea niciun cuvânt. După câteva clipe cineva ridică capul.
– Să decidă Guvernatorul, să-i dăm lui mandat să ia această decizie…
Guvernatorul îi tăie vorba brusc.
– Dacă puneţi în discuţie o asemenea posibilitate, eu renunţ în această clipă la mandatul meu de Guvernator al navei. Eu nu am dreptul şi nu vreau şi nu trebuie să iau singur o asemenea decizie.
Urmară momente întregi de tăcere, până când din sală se auzi din nou o voce.
– Şi ce facem atunci ?
După alte câteva zeci de secunde veni şi răspunsul tot de undeva, din Sala de consiliu.
– Atunci, să supunem la vot.

– SFÂRŞIT –