Oftă, copleşit el însuşi de atâtea lucruri inedite. Şi atunci, cum să-i spună lui Pilat despre un flux de particule supraluminice – tahioni, după o denumire populară ce provenea dintr-un cuvânt grecesc traductibil în toate epocile – încărcat cu informaţie codificată binar şi emis cu precizie către un moment de timp foarte bine stabilit, în care un Agent, om ce aparţinea acelei epoci istorice, trebuia să opereze o schimbare, sub influenţa informaţiei ce modifica configuraţia sau structura internă a unora din stările mentale ale creierului său? Tahionii erau consideraţi cea mai mare cucerire ştiinţifică a momentului, iar existenţa şi funcţionalitatea lor ţinută într-un mare secret. Fusese nevoie de nişte instalaţii foarte sofisticate şi extrem de scumpe pentru a-i produce, dar efortul meritase, fără îndoială! Deoarece, cu mult înainte de obţinerea lor, proprietăţile acestor particule exotice îi făcuseră pe oameni să viseze! Despre tahioni se afirma că se deplasează cu viteză supraluminică, au masă de repaus imaginară şi energie negativă. Mai mult chiar, erau absorbiţi înainte de a fi emişi, violând principiul cauzalităţii prin simplul fapt că aşezau ilogic producerea efectului înaintea apariţiei vreunei cauze. Aceste caracteristici stranii se dovedeau a fi extrem de importante, una câte una şi toate la un loc. Faptul că se mişcă cu o viteză mai mare decât viteza luminii înseamnă că tahionii, odată emişi, nu se deplasează înainte în spaţiu, spre o destinaţie viitoare, ci, dimpotrivă, îşi curbează subtil dar ferm traiectoria, ajungând până la urmă să se deplaseze înapoi în timp, către o epocă din trecut. Într-o astfel de situaţie, când momentul emisiei se află în viitorul momentului înregistrării sau absorţiei, răsturnarea cauzalităţii devine evidentă şi aproape firească, iar intervenţiile în succesiunea aparent indestructibilă a evenimentelor istorice, permise, fără vreun efort deosebit. Energia negativă pe care o dezvoltă ajută tahionii să se deplaseze retrotemporal, iar masa de repaus, ale cărei valori se regăsesc în mulţimea numerelor imaginare, să facă salturi de lungimi aproape infinite în toate timpurile trecute ale istoriei omenirii, pământului sau universului. În altă ordine de idei, legile informaţiei înscriindu-se în cadrul mai larg al legilor fizicii, o particulă inexistentă ca masă, însă care asigură un suport material extrem de real, poate fi încărcată cu o cantitate aproape infinită de informaţie, ce urmează să fie trimisă către o destinaţie dinainte aleasă. Toate acestea fiind cunoscute, nu mai rămânea decât să se treacă la fapte. Destinul omenirii, de cele mai multe ori tragic şi nedrept, putea să fie modificat cu ajutorul fluxurilor de tahioni, printr-o serie de corecţii operate de-a lungul istoriei ; tehnologia fusese pusă la punct şi funcţiona impecabil, reuşindu-se trimiterea de informaţii în orice moment din trecut şi în orice cantitate ; mai rămânea doar ca anumiţi oameni, suficient de vizionari şi de responsabili, să hotărască schimbarea trecutului omenirii, în scopul obţinerii unui viitor mai bun. Şi iată că sosise momentul acela, când puţinii oamenii capabili să decidă fără a greşi au ajuns la concluzia că numai intervenţia tahionică va duce la construirea unei lumi mai bune, doar modificarea trecutului garantând în viitor o adevărată Epocă de Aur. Pentru că altfel, printr-un efort comun, chiar şi perfect concertat, al omenirii din perioda istorică în care fusese elaborat Proiectul, şansele de izbândă apăreau ca foarte puţin realiste. Erau la mijloc prea multe interese economice contrare, prea multe tendinţe politice divergente şi mult prea multe curente culturale suficient de diferite încă de la apariţia lor, pentru a mai putea deveni complementare. Iar dincolo de toate acestea, pericolul de fond în calea succesului îl constituia însăşi natura umană… Asumându-şi încărcătura etică imensă pe care o implică intervenţia neavenită în existenţa unor oameni trăitori în timpuri istorice foarte diferite, schimbarea uneori radicală a unui număr imens de vieţi sau chiar dispariţia fizică a multora dintre aceşti indivizi, savanţii şi politicienii implicaţi s-au pus serios pe treabă. Dintr-un loc secret, însă nu ascuns privirii celor ce locuiau în apropiere, dintr-un tunel săpat cu o cheltuială imensă, o mulţime de oameni bine pregătiţi a început să fabrice tahioni şi să-i trimită în diferite locuri din trecut. Îi produceau din alte particule, trecute prin salt cuantic dincolo de bariera vitezei luminii, după care îi încărcau cu informaţia cea mai potrivită. Transmisiile se efectuau, la rândul lor, printr-o nouă accelerare şi respectând strict un anumit orar. Nu se urmărea o ordine cronologică a destinaţiilor vizate, ţinându-se cont, în primul rând, de efectele de lungă sau scurtă durată ce se doreau a fi obţinute, în urma intervenţiei tahionice. La celălalt capăt al traiectoriei aşteptau Agenţii, ca nişte antene vii… Recepţionau fluxul tahionic şi informaţia purtată de aceştia, şi-o însuşeau necondiţionat, transformând-o în informaţie a propriei minţi, ce părea naturală condiţiei Agentului, fabricată de lanţurile sinaptice ale propriului creier, ca să-şi intre apoi în rolul predestinat. Ca şi în cazul lui Isus, cei mai mulţi fuseseră aleşi încă de la naştere ; era astfel mai sigur pentru savanţii din viitor să-i modeleze suficient şi să-i ţină sub observaţie. Pe de altă parte, în copilărie, în general faza inactivă din existenţa unui Agent, aceştia aveau destul timp la dispoziţie pentru a se obişnui cât mai natural cu contextul indus, o operaţiune preliminară, de a cărui succes depindea jumătate din reuşita viitoare a modificării istoriei, aşa cum era ea dorită din viitor. După o primă „încărcare” cu informaţia adusă de tahioni, mai urmau şi altele, cu rol de reconfigurare a vectorilor informaţionali şi existenţiali deja implementaţi ; Agentul primea instrucţiunile pe rând şi la momentul cel mai propice al utilizării lor. În urma însuşirii noilor informaţii, el îşi schimba corespunzător modul de abordare al operaţiunii, făcând-o cât mai eficientă. În cazul alegerii unui Agent, contau prea puţin identitatea şi personalitatea sa, acestea putând fi remodelate oricând şi cu cea mai mare uşurinţă ; într-un mod foarte obiectiv, se desemnau locul şi data naşterii, într-o epocă istorică şi un spaţiu geografic recunoscute deja ca optime pentru o schimbare viitoare de proporţii. Ei nu l-au ales pe Isus în mod special, după cum nu o făcuseră nici cu alţii înainte sau după el, însă părea să fie astfel din cauza faptului că intervenţiile Agenţilor depăşeau cu mult îngusta condiţie umană, arătând existenţa alteia, superioare, divine, cum era definită printr-o metaforă ce o caracteriza cel mai bine. Dar nu de fiecare dată însuşirile Agentului transgresau limitele existenţei omeneşti, către o apoteoză a acesteia. Dacă trăsăturile majore ale schimbării o cereau, el rămânea cât se poate de uman sau plonja indiferent sub cea mai de jos limită omenească a moralităţii… În orice condiţii, Agentul îşi urma conştiincios destinul impus de undeva, dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Era programat să o facă, ceea ce însă nu îl împiedica să ştie şi să îşi pună întrebări despre el. Să regrete, nu de puţine ori, că nu fusese un om obişnuit, ca toţi ceilalţi!
Venind din ziua de mâine, glasul centurionului roman îi răsună clar în mintea înceţoşată de mulţimea gândurilor ce o cutreierau :
„Oamenii te iubesc, vezi bine… Dacă şi zeul tău te-ar fi iubit la fel, astăzi nu ar fi fost ziua morţii tale, ci doar o altă zi din viaţă!”
Şi rostind vorbele acestea, privise lung după femeia cu voal, a cărei identitate avea să fie disputată atât de mult în viitor. Ascultându-l cu sufletul îndurerat, Isus făcuse la fel.
Reveni abrupt în ziua care trebuia să fie. Zeii nu l-au iubit, îşi repetă oftând. S-au folosit de el şi l-au uitat, cu aceeaşi indiferenţă. De fapt, unii asemenea zeilor, care, din veacul lor îndepărtat, erau în stare să schimbe lumea într-o singură clipă. Trimiţând înapoi în timp un flux de tahioni, încărcat cu toată informaţia necesară, îndreptându-l asupra unui om responsabil cu intervenţia, ales dinainte dar fără să conteze direct cine este şi ce poate omul acela, savanţii din viitor operau schimbarea de parcă nici n-ar fi avut loc, de parcă aşa fusese din totdeauna. Niciun om trăitor în istorie nu ar fi fost capabil, prin propria minte, să îşi dea seama că istoria este schimbată. Fiindcă pentru el, aceea era istoria! Agenţii, care operau modificarea la faţa locului, nu aveau aproape niciun merit în reuşita acesteia. Ei erau programaţi să facă şi făceau cu obedienţă, în spiritul şi cu mijloacele epocii căreia îi aparţineau. Însă ştiau de schimbare, iar asta le asigura un loc printre Aleşi. O depăşire a condiţiei umane, o iluminare pe care mulţi ar fi preferat să nu o cunoască…
Gândurile curgeau în flux neîntrerupt, spunând o poveste bizară. Era povestea reală a vieţii sale, dar şi a istoriei omenirii. Iar el nu putea decât să o asculte, gândindu-se cu tristeţe că o cunoaşte mult prea târziu.
Isus fusese unul dintre Agenţi. Fără să aibă un loc sau o importanţă aparte, fusese unul dintre ei. Mulţi schimbaseră cursul istoriei înaintea lui şi la fel de mulţi aveau să o facă după el. Pe unii oamenii îi ştiau după nume, pe alţii doar îi bănuiau. El îi cunoştea pe toţi. Putea să-i numere, chiar dacă numărul lor nu era mic, ridicându-se la peste o mie. Treizeci şi şapte de Agenţi spirituali şi nouă sute nouăzeci şi cinci de Agenţi politici, sociali, culturali, cum preciza o ramură aşa-zis esoterică a tradiţiei create de Agentul Buddha, greşind cifrele doar cu puţin. Ştia cum fuseseră şi cum vor fi toţi cei vizaţi de fluxurile tahionice ale Proiectului. Cunoştea cu exactitate faptele lor. În vremurile vechi, de dinaintea istoriei, îi învăţaseră pe oameni agricultura, navigaţia, astronomia, scrisul, cititul… Oamenii le-ar fi învăţat oricum, mai devreme sau mai târziu, însă coordonatorii Proiectului considerau că datele alese de ei ar fi momentele cele mai propice pentru însuşirea acestora. Fiindcă nici cea mai elementară umanizare nu trebuia să se producă la întâmplare. Îşi aminti câteva dintre numele celor mai vechi Agenţi : Oannes, omul-amfibie, pe vremea când astfel de specii hibride încă mai vieţuiau pe lângă ţărmuri, Quetzalcoatl, un alt mutant, care îşi săvârşise misiunea dincolo de marele ocean, Huangdi, şi el doar pe jumătate uman, în îndepărtata şi misterioasa Chină, Prometeu, titanul care i-a înşelat pe cei ce se numeau zeii timpului său, ca să-i ajute pe oameni şi să-şi ducă la îndeplinire sarcina ce îi fusese încredinţată, suferind după aceea mai mult ca Isus… Mutanţii, cyborgi sau pschyborgi, aveau să mai fie, deoarece viitorul îndepărtat le aparţinea, în mare măsură : Echo One, Sallus… Urmau aceia recunoscuţi ca zei, dar care nu erau, după cum nici oameni nu erau : Seth, în Egipt, Azazel, în Orientul unde mult mai târziu avea să se ridice Ierusalimul, Azazel, cel ce făcuse mai mult decât alţii şi fusese pedepsit ca nimeni până atunci, Vritra, Hermes… Vor fi apoi Venus Maritu şi RX 042B11. Veneau după aceea salvatorii ceasului din urmă, fără de care omenirea supravieţuitoare a potopului ar fi întârziat enorm pe scara evoluţiei, cunoscând o dezvoltare lentă, întortocheată şi deformată, până aproape de pierderea propriei identităţi : ei s-au numit Utnapishtim sau Noe…, sau Arvurus, care nu fusese încă! Pentru ca umanizarea să fie completă, iniţiatorii Proiectului au introdus în arena istoriei o întreagă pleiadă de învăţători spirituali, oameni ale căror doctrine i-au făcut pe semenii lor să-şi înfrâneze instinctele naturale, să-şi dezvolte o etică cu adevărat potrivită etapei omeneşti a dezvoltării şi să-şi depăşească condiţia, privind spre cer dar şi în adâncurile abisale ale sufletului omenesc. Unii au întemeiat religii ce aveau să dăinuie milenii, alţii au rămas în memoria posterităţii ca iluminaţi spiritual şi sfinţi în viaţă : Avram, Zarathustra, Moise, Buddha, Mahomed, Augustin, Mahatma Ghandi, Theillard de Chardin, Iannis Marolo, Te Kanaya… Isus ştia deja că face parte dintre aceştia! Alţii, doar prin puterea minţii lor, punând întrebările cele mai potrivite şi dând răspunsuri acestora, aveau să facă încă un pas – unul uriaş – în cizelarea etică sau spirituală, dar şi în modelarea unei viziuni noi despre lume, viaţă şi moarte. Despre existenţă şi inexistenţă, ca şi concepte pur raţionale. Ideile lor n-au fost întotdeauna exacte sau adevărate, dar ce mai conta. Însăşi apariţia acestora a constituit un triumf al umanizării, încă un pisc cucerit în ascensiunea către vârful cel mai înalt al desăvârşirii. Platon, Aristotel, Hegel, Immanuel Kant, Sartre, Heidegger, Ivar Bjornsson, Kim Lai, iată numele câtorva dintre ei… În alte secvenţe ale evoluţiei, savanţii aveau să explice oamenilor natura realităţii, a lumii şi a vieţii, dincolo de orice eresuri sau credinţe inutile. Timpul, spaţiul, universul, dar şi acidul dezoxiribonucleic, deveneau noii zei sau noile categorii şi toate erau la vedere, proaspăt scoase din întunericul complexităţii conceptuale de lumina tot mai puternică a inteligenţei omeneşti. Din vremurile lipsite de memorie ale istoriei celei mai timpurii până în timpul prezent al derulării Proiectului, profeţii cunoaşterii raţionale au schimbat soarta omenirii, ca nimeni alţii! S-au numit Euclid, Arhimede, Roger Bacon, Leonardo da Vinci, Isaac Newton, Jules Verne, Charles Darwin, Albert Einstein, Francis Crick, Richard Dawkins, Lee Smolin, Briann Green, Julian Ramachandra … Alţii au dezvoltat frumosul existent în sufletul omenesc, transformându-l nu de puţine ori în sublim. În aceeaşi măsură, au intensificat sau recreat forme de sensibilitate pe care oamenii le aveau în natura lor afectivă, însă nu erau conştienţi de ele. Cei mai de seamă s-au dovedit a fi muzicienii, fiindcă, dintre toate artele, muzica înalţă, la modul cel mai natural, sufletul omenesc deasupra condiţiei sale obişnuite. Ei au fost Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Brahms, Vangelis, John Lennon, Axl Rose, Kitaro, Serghei Mimskin… Din lista imensă a Agenţilor mai rămâneau exemplele militare şi politice, unele chiar foarte marcante, din cauză că istoria omenirii avea să fie militară şi politică pentru încă mult timp, dar Isus refuză să-şi amintească numele celor ce au schimbat traiectoria civilizaţiei omeneşti prin hotărâri abuzive sau prin forţa armelor. Pentru că, mai mult sau mai puţin, acţiunile lor duseseră la sacrificii şi suferinţă! Însă ei existau şi se comportau ca atare, de-a lungul mileniilor.