– Urmează întrebările noastre! încercă să rămână calm şeful de sală.

– … Mda!

– Cum este să te plimbi prin parcuri? Am citit odată că  era o adevărată relaxare lucrul acesta.

– E ceva minunat! rosti Alvol. Eu am obiceiul să mă descalţ şi să merg prin iarbă. Este o mângâiere după care tânjesc în fiecare zi.

– Vii din paradis, murmură deşiratul pentru a doua oară. Chiar există acel loc?

– Eu trăiesc, … adică am trăit acolo. Aici este numai suferinţă. Şi nu înţeleg: noi am adus planeta în halul acesta?

– Desigur! zise măsliniul. Oamenii sunt principalii vinovaţi pentru dezastru din zilele noastre. Dacă vii din trecut , atunci şi matale eşti vinovat!

Alvol îşi îngropă faţa în mâini.

– Sunt aici pentru „Har şi Milă”!

– Ce vrei să spui cu asta? întrebă deşiratul.

– Care este a doua întrebare? schimbă subiectul „călătorul”. Se apostrofă singur pentru faptul că vorbise cu voce tare.

– Ai fost vreodată la mare? întrebă şeful de sală.

– Desigur! Marea m-a fascinat întotdeauna.  Obişnuiam să-mi iau concediul de odihnă şi să plec câteva zile la munte, apoi la mare. De fiecare dată, marea rămânea la urmă: distracţia supremă. Ziua mă bronzam, făceam baie în apele înspumate, iar seara trăiam aventuri prin staţiunile noastre : Mamaia, Eforie … Acum bănuiesc că nu mai poate fi vorba de aşa ceva.

Cei doi bărbaţi se priviră din nou.

– Nici nu bănuieşti , rosti deşiratul. Acum, Marea Neagră a ajuns până aproape de oraşul nostru. La numai cincizeci de kilometri. Încălzirea globală a zăpăcit totul.

– Înţeleg, murmură Alvol. Mai există păduri?.. Cine asigură oxigenul?

– Chinezii ne-au salvat! zise măsliniul. Au inventat nişte maşinării care absorb din atmosferă dioxidul de carbon şi îl depozitează în mantaua Pământului. Tot ei au creat specii de arbori cu fibră artificială care supravieţuiesc în condiţii extreme.

– Şi transportul?

– În general se realizează prin reţele subterane, dar tehnologia antigravitaţională, apărută relativ de curând, poate aduce un viitor în acest domeniu. Serele de deasupra norilor, împreună cu Staţiile de creştere ale animalelor, au scăzut costurile vieţii… Iar ţi-am răspuns la două întrebări !

– Chiar este o regulă? spuse Alvol. Am atâtea să vă intreb  încât nu ştiu ce să  zic mai întâi.

– Cu un singur lucru nu sunt lămurit, răspunse şeful de sală. Călătoria în timp! Gluma-i glumă, dar situaţia pare mai serioasă decât pare. Gata! M-am săturat de acest „joc” şi să ştii că nu mai ai haz deloc. Vom fi nevoiţi să anunţăm autorităţile!

Semnalul acustic întrerupse dialogul, făcându-i pe cei doi chelneri să se ridice de la masă.

– A trecut! anunţă deşiratul, fixându- se pe unul din ecrane. Localul „se redeschide”.

– Îmi pare rău! răsuflă uşurat măsliniul. Dacă nu comanzi ceva, vom fi nevoiţi să te invităm afară.

– Un pahar cu apă!.. Aş dori un pahar cu apă!

– Ai înnebunit? râse deşiratul. Costă 19 credite, ori şapte lei. Ai atâţia bani?

– Ce s-a întâmplat cu euro?

– Termină, tataie! porunci şeful de sală.

Pe monitoarele fixate deasupra intrării principale apărură figurile a trei poliţişti.

– Ce spuneam! ţipă măsliniul. Te-au găsit! Acum, vom afla ce e cu matale! Nu te mai poţi ascunde!

Uşa dublă se deschise larg, aruncând în interior aerul rece, însoţit de câţiva bulgări de gheaţă ; cei trei ofiţeri, însoţiţi de o „Unitate de Stază”, compusă din doi androizi, pătrunseră în incinta restaurantului.

– Cine este domnul Alvol ? întrebă şeful de patrulă.

– Eu! răspunse „călătorul”, suprapunându-şi glasul  peste cel al chelnerului măsliniu.

– Alvol Cornel! continuă ofiţerul nemulţumit.

Şeful de sală făcu câţiva paşi:

– Alvol Cornel sunt eu!..  S-a întâmplat ceva?

Poliţistul închise ochii. Îşi  activă „C-Brain”-ul şi verifică spusele tânărului.

– Identitatea se confirmă! .. Domnule, Alvol Cornel, aţi fost desemnat , prin tragere la sorţi, să intraţi în programul producţiei de bio-energie. Ne pare rău, dar corpul dumneavoastră va fi folosit pentru realizarea stocurilor de cereale. Executarea deciziei se va face imediat! Hotărârea numărul 5432, din 15 ianuarie 2045.

Chelnerul măsliniu se prăbuşi pe podea.

– Toţi fac la fel! rosti zeflemitor poliţistul, întorcându-se către subalternii săi. Toată lumea vrea să trăiască, dar sacrificiu cine să-l facă?

– Merg eu în locul lui! zise bătrânul, aşezându-se în faţa tânărului care izbucnise în plâns… Se poate ?

– Eşti rudă cu dânsul?

– Mă numesc Alvol Alexandru…

În clipa aceea, şeful patrulei primi un mesaj de maximă securitate:

„ În locaţie se afla o persoană neidentificabilă prin „C-Brain”! Trebuie arestată imediat. Prioritate absolută!”

– … Domnule Alexandru! Îţi lipseşte dispozitivul de comunicaţie. Nu pot lua legătura cu dumneata! concluzionă poliţistul după  câteva secunde de scanare intensă… Eşti arestat!

Bătrânul Alvol insistă pe aceeaşi idee:

– Pot să înlocuiesc băiatul?

– Eşti arestat! tună poliţistul. Un posibil infractor! Nu mai ai niciun drept!

„Călătorul” izbucni în râs. Reuşi să facă câţiva paşi, dar ceilalţi doi poliţişti din planul secund, erau de cu totul altă părere. Îşi scoaseră pistoalele şi îl somară, o singură dată, conform regulamentului în vigoare. Cum bătrânul nu ascultă de ameninţări , aceştia deschiseră focul. Loviturile porniră aproape simultan, dar interpretarea  primejdiei de către creierul „ călătorului” întârzie să apară. Totul încremeni  într-o manieră pe care Alvol o cunoştea prea bine:  fracţiunea de secundă dinamică depărtase loviturile la aproape un metru de ţevile ghintuite, trasând dâre de fum albăstrui încinse de bizare unde produse de trecerea gloanţelor prin moleculele de aer.

– … Iată moartea ta! se auzi glasul ferm, binecunoscut de către Alvol. În orice fel de reconfigurare, vei muri în această zi, la această oră!

-Cine eşti? întrebă, obsesiv, bătrânul  întorcându-se către „străin”, privindu-i ochii de jăratec.

– … Eu sunt „Vestitorul”!

Pentru prima oară se lăsă înduplecat. Îşi dezbrăcă sutana şi îşi descoperi chipul, luminând întreaga încăpere:

– … Paznic a celei de-a patra dimensiuni: timpul… Şi te-am ales pentru a mă ajuta! Vei primi „Charis”! rosti „străinul”împreunându-şi mâinile.

Un glob incandeşcent se materializă din braţele acestuia , pornind către Alvol.

-Vei putea „modela” timpul , încetinindu-l sau accelerându-l, într-o bătălie continuă pentru salvarea semenilor tăi.

-Cum adică?

-Trebuie să înţelegi:  viaţa este „vibraţia” supremă a materiei! Încununarea  evoluţiei , a metamorfozei universului. Este un lucru atât de rar încât, acolo unde apare, „colţul” acela este binecuvântat şi protejat. Aici, pe Pământ, minunea a ajuns la manifestarea supremă:  inteligenţa.

– … Să înţeleg că inteligenţa este caracteristică Terrei? întrebă uluit Alvol, urmărind sfera de energie care se opri în faţa sa.

-Am spus că viaţa este un lucru rar! În schimb, inteligenţa este ceva mult mai de preţ! Dar nu este caracteristică numai planetei voastre! E tot ce trebuie să ştii! Voi, oamenii, sunteţi capabili de lucruri extraordinare, dar şi de mult rău. Mai degrabă puterea minţilor voastre crează haos, decât echilibru…  Vibraţia negativă este cea mai puternică armă şi duce la deteriorarea materiei!

„Vestitorul” ridică braţele:

-Aţi grăbit moartea a mii de sori, deja ! Este nevoie de un nou început!

-De ce tocmai eu? întrebă bătrânul.

-Sensibilitatea m-a condus către tine! Te „vei uni” cu „esenţa” şi cele 12 helixuri ale A.D.N-ului tău vor fi activate. Vei fi un „om de lumină” a cărui misiune principală este aceea de a face o lume mai bună! Pe măsură ce vibraţiile vor deveni pozitive, salvarea va veni de la sine!

– … Voi rămâne în viitor?

-Nu! Harul tău se „va consuma” în timpul tău! Vei părăsi acest viitor unde corpul nepotului tău va fi folosit în producţia de bio-energie.

– … Nepotul meu!?

– Nu-ţi face griji: este o „linie temporală” moartă!.. Nu vei mai ajunge niciodată aici!  Oricum, sper că vei reuşi mai mult decât predecesorul tău! Acesta nu a reuşit decât să amâne … „evenimentele”.

-Despre cine e vorba?

-Istoria voastră îl consemnează drept Michel de Nostredame! S-a mulţumit să călătorească în timp şi să preîntâmpine nişte evenimente. Este adevărat: a salvat omenirea de la extincţie de trei ori, dar nu a reuşit decât să înfiripe un curent a cărui vibraţie s-a stins imediat ce a murit.

– … Timp de aproape cinci secole  nu a mai fost nevoie de un „om de lumină”?

– Timpul este o dimensiune, nu un vector! rosti apăsat „Vestitorul”. Vei învăţa bine lucrul acesta!

– Poţi merge în viitor, depăşind data propriei morţi? continuă Alvol, simţind că poate afla mai multe.

-Desigur! Doar ca observator! Dar poţi influenţa „evenimentele” în perioada vieţii tale. Care ştii când se termină. Acum te afli într-un viitor lipsit de „influenţa” ta. Ai venit aici pentru”Charis şi Eleos”. Le-ai căpătat pe amândouă!

-Dacă eşti atât de… puternic de ce nu ne ajuţi tu?

„Străinul”zâmbi cu gura până la urechi:

-Paşi mici!.. Acesta e secretul! Şi noi am fost ca voi!

– … Cine sunteţi… voi?

-Gata!..  Ajunge! hotărî „Vestitorul”. Coborî mâinile cu repeziciune şi globul de energie pătrunse în corpul bătrânului.

… Lumina se descompunea oriunde ai fi privit. Contururile bine definite ale „tabloului” începură să dispară. La început gloanţele, apoi poliţiştii şi în cele din urmă „călătorul” simţi pierderea masei metamorfozându-se în acelaşi sentiment plăcut şi liniştitor… Vortexul energetic îl purtă în”timpul său”.

*

… O frunză ruginită se opri pe faţa de masă. Ciudat: era singurul element dinamic  din bucătăria sa împietrită în colţul său de memorie, suprapusă peste realitatea  în care se afla. Primul gând îl făcu pe Alvol să-şi privească chipul în oglinda de pe faţada suspendatului. Zâmbi! În colţul suprafeţei argintii descoperi chipul soţiei şi o pană albă desprinsă din coada peruşului . Îşi aminti: se apropie de tigaie şi, secvenţial,”întoarse”timpul până în momentul când observă picătura rebelă de apă ce ameninţa uleiul încins. Cu un gest simplu, elimină primejdia.

– … Iar la ştiri? se auzi glasul femeii pe un ton neconvingător. Câteva secunde şi Alexandru Alvol auzi mişcarea ritmată a paletei aruncând ulei peste oul prăjit.

-Nu-mi place uleiul ăsta!.. Face spumă!

Imediat ce „obiectul muncii” se aşeză în farfurie, soţia „omului de lumină” se grăbi să arunce lichidul uzat în evacuarea de la chiuvetă. Alvol sări ca ars:

-Nu acolo femeie! Dunărea o să se supere!

– Ce vrei să spui? întrebă, nedumerită,femeia.

Bărbatul începu să râdă:

– …Paşi mici!.. Acesta e secretul!

Sfârşit.