În acea zi de început de decembrie, în plină încercare de optimizare a unui amortizor hidraulic de uşă care urma să fie montat la toate intrările în fabrică, Sandu fusese chemat intempestiv la directorul unităţii, recomandându-i-se chiar să părăsească testele de încercare, sau să le lase în sarcina subinginerului de sistem, lucru ce nu i se mai întâmplase niciodată până atunci. Nu ştiuse cum să reacţioneze, întrucât până la acel moment nu mai avusese vreo abatere, minoră, gravă sau de orice altă natură, însă bănuia că doar la abateri grave un angajat este chemat în acet fel. Poate să fi fost vreo problemă la acumulatorul din curtea fabricii, la turbina eoliană sau la panourile solare ce fuseseră de curând racordate la aceasta, şi care funcţionau ireproşabil – ba chiar o zi întreagă, în căldurosul august, decuplaseră de la sistemul energetic întreaga unitate şi funcţionaseră fără probleme pe durata întregii zile, cu toate utilajele pornite, ba chiar acumulatorii nu păreau deloc epuizaţi, ca şi când ar fi putut să suporte funcţionarea fără întrerupere a întregului sistem. Cineva îi propusese chiar sa încerce să îl facă funcţional pentru o perioadă mai lungă, de fapt, să îi testeze limitele întregului ansamblu pe care Sandu îl gândise în fabrică, iar ideea nu îi displăcea. La început, fusese rezervat, poate datorită şi faptului că directorul adjunct respinsese aprioric ideea, fără să stea la discuţii; după aceasta, a făcut unele măsurători şi teste care i s-au părut extrem de încurajatoare, motiv pentru care a realizat un fel de simulare într-un microsistem, pe care îl încercase în afara întreprinderii, la casa bonei sale din copilărie, madam Knaut, iar rezultatele, venite în mirosul pătrunzător al tradiţionalelor plăcinte cu mere pe care madam Knaut le ridicase la rang de artă, au fost foarte bune. Timp de o săptămână casa bonei Knaut nu avusese nevoie de electricitate, fiind suficientă energia electrică provenită din sistemul compus dintr-un micropanou fotovoltaic cu o micuţă turbină eoliană, la care era ataşat un dispozitiv cu patru crăcane ce bâzâiau precum o ceată de bondari plecaţi în pelerinaj şi tremurau abia perceptibil, tot acest ansamblu fiind instalat in curte, printre răsadurile de roşii şi dovlecei care începuseră să îşi crească volumul pâna aproape la a-l dubla; o a doua consecinţă a acestui experiment a fost evidenta creştere în greutate a lui Sandu direct proporţional cu scăderea cantităţii de plăcinte de mere executate de madam Knaut, însă cu siguranţă că a fost un risc pe care şi l-a asumat cu cea mai mare plăcere.
Aşadar, se gândi Sandu, nu putea fi vorba despre proiectul său, întrucât nu apucase să facă niciun pas în privinţa trecerii la o altă scară, mult mai mare, a testării potenţialului invenţiilor sale, potenţial care i se părea tot mai promiţător. Iar acest gând avu darul de a-l linişti, convins că altele erau problemele pentru care nu fusese lăsat să îşi termine optimizarea, până la urmă o bagatelă în comparaţie cu proiectele sale.
Încăperea în care îl aştepta directorul unităţii era plină de lume, directorul, adjunctul şi contabilul şef, şi încă trei persone ce nu păreau a fi din fabrică; totodată, încăperea era plină de fum de tutun, practic, puteia spune că fiecare ocupant de scaun din acea cameră fuma cel puţin două ţigări simultan, atât de gros şi de înecăcios era aerul. Instinctiv, Sandu verifică din privire ferestrele biroului, şi remarcă faptul că erau închise. Unul dintre personajele ce stăteau pe un scaun, lângă director, şi slobozea rotocoale albăstrii de fum, îi surprinse privirea şi zâmbi cu o uşoară nuanţă de superioritate, ca şi când ar fi vrut să îi spună: „ştiu la ce te gândeşti, dar nici să nu îţi treacă prin cap”.
– Am sosit, tov director, se grabi Sandu să îşi facă simţită prezenţa.
– Am observat asta, tovarăşe Grigore. Şi apoi făcu cu mâna spre cei trei indivizi din cameră, care fumau în tăcere, măsurându-l cu privirea : tovarăşii sunt de la Miliţie, şi ar fi dorit să îţi pună câteva întrebări privind …
– Privind situaţia apartamentul în care staţi dumneavoastră, tovarăşe, completă pe un ton scăzut cel care avea nuanţa aceea de superioritate în privire.
– Apartamentul în care stau eu? se miră Sandu. Locuiesc cu părinţii, nu am un alt apartament… să nu fie vreo confuzie, domnilor.
– Nu este nicio confuzie, tovarăşe, adaugă personajul de langă primul vorbitor. Noi nu facem confuzii, noi ştim exact despre ce vorbim, fii liniştit. Este vorba despre … şi aici făcu o scurtă pauză, după care reluă: totuşi, tovarăşul director ne-a povestit că dumneata ai nişte preocupări interesante în domeniul energiei electrice, că eşti aşa, un fel de inventator.
Şi după remarcă asta uşor maliţioasă zîmbi, ca şi când el nu ar fi crezut în poveştile pe care i le îndrugase directorul ceva mai înainte, că din punctul lui de vedere erau nişte baliverne, dar că el era un om civilizat şi avusese răbdarea să îl asculte vorbind despre himere şi alţi cai verzi pe pereţi.
– Nu pot spune despre mine că sunt un inventator, se apără Sandu, atâta vreme cât dispozitivele create de mine nu sunt folositoare nimănui. Însă da, pot spune că sunt pasionat de energia alternativă, ca o condiţie de dezvoltare la scară mai largă a aparatelor energetice sofisticate, dar şi pentru creşterea consumului de energie regenerabilă.
– Tovarăşe Grigore, interveni grav cel de-al treilea personaj, ce părea mai în vârstă decât ceilalţi. În momentele de faţă clasa muncitoare face economii, iar atitudinea dumitale privind risipa de energie a ţării este una intolerabilă, asta pe de o parte….
– Cred că aţi înţeles greşit termenul de energie alternativă, asta este energia netradiţională, cu impact scăzut asupra mediului, şi pe care o obţii de la resursele regenerabile, nu o iei de la nimeni, încercă Sandu să se explice.
– Nu v-am înţeles deloc greşit, tovarăşe, ridică tonul insul. Din contră, ceea ce faci dumneata pune în pericol cuceririle poporului, fiindcă, pe de cealaltă parte,.. şi ştii bine la ce mă refer … la dumneata acasă ai montat un dispozitiv sau ceva prin care furi energie electrică din sursa principală, practic de la popor. Ai numi-o dumneata regenerabilă, dar nu există să nu o iei de la nimeni, ea aparţine statului şi tu de acolo o iei, în folosul dumitale personal, şi al familiei. Iar la noi în republica socialistă, iar aici el accentuă teatral cuvântul republica, aici nimănui nu îi este permis să fure din avuţia poporului.
– Nu ştiu despre ce dispozitiv vorbiţi dumneavoastră …
– Bun, dacă nu ştii, mergi cu noi până la dumneata acasă şi poate îl gasim împreună, că în echipă putem avea mai mari succese decât singuri. Dumneata ştii, de bună-seamă, că partidul nostru nu încurajează manifestările astea de individualism, aşa încât poate că ne puteţi da o mână de ajutor..
– Repet, nu ştiu despre ce dispozitiv este vorba aici.
– Ei, haideţi cu noi şi veţi vedea. Dacă nu reuşiţi din prima, vom încerca să vă ajutăm ca să vă aduceţi aminte unde l-aţi plantat, că nu se poate ca întreg cartierul să stea cufundat în întuneric şi să facă economii, iar dumneata să te lăfăi până târziu în noapte, consumând energia statului, şi nici măcar să nu ai tăria de a-ţi recunoaşte greşeala.
Şi privind spre director, adjunct şi contabilul şef, care asistaseră înmărmuriţi la întreaga discuţie, fără să îţi permită să intervină întrucât păreau de-a dreptul stupefiaţi de deznodământul final al conversaţiei, le transmise :
– După ce terminăm afacerea noastră cu tovarăşul inventator (şi aici arătă cu mâna spre Sandu), o să sosească un coleg căruia o să vă rugăm să îi puneţi la dispoziţie o persoană care să îi arate invenţiile făcute prin fabrică de către dânsul. Aşa, ca să ne lămurim şi noi despre ce vorbim.
– Da, da, desigur, bîgui, vizibil încurcat, directorul fabricii. Trimiteţi dumneavoastră pe cineva, vorbim noi cu un salariat să îi arate toate cercetările făcute pentru noi de către tovarăşul inginer.
6. În apartamentul colonelului Grigore era vânzoleală mare. Puteai spune că taman ce trecuse o armată pe acolo, şi dusese o luptă de gherilă împotriva unor insurgenţi dintr-un cartier mărginaş din Beirut: pe jos zăceau lădiţe de scule ale celor de la Uzina Electrică, fire şi diverse cabluri în multiple culori zăceau împrăştiate pe jos, alături de un baros şi o maşină de găurit pereţii, câteva dalte şi mult praf, mult moloz. Bucăţi de cărămidă, unele mai mari, altele mai micuţe, împreună cu molozul, erau încărcate în nişte saci de rafie de trei indivizi scunzi şi arşi de soare, care purtau pe ei însemnele Regiei de Gospodărire Locativă, şi care se mişcau cu o viteza ce lui Sandu i se păru de-a dreptul formidabilă. Prin contrast cu mişcările rapide ale celor trei, lucrătorii de la Uzina Electrică se mişcau agale, trăgând leneş din nişte ţigări fără filtru, şi discutînd despre fotbal, la lumina puternică a lustrei din sufragerie; asta în timp ce întreaga scară şi locatarii ei erau cufundaţi în linişte şi într-o lumină difuză, care reuşea să se strecoare fie de la apartamentul colonelului Grigore, fie de la luminoarul de deasupra casei scării. E drept însă că, intrigaţi de zgomotele acestei veritabile demolări, câteva femei mai curioase îşi făcuseră de lucru pe scară, urmărind cu atenţie mişcările din apartamentul vecinilor, ca nu cumva să scape vreun amănunt ce ar putea fi disecat ulterior, atunci când toate aceste informaţii vor fi întoarse pe toate feţele şi analizate corespunzător, aşa cum se cerea tratat un astfel de eveniment în micuţa comunitate a blocului.
Într-un colţ al încăperii, bătrânul colonel rămăsese pierdut pe gînduri, alături de soţie; îi privea maşinal pe cei ce roboteau împrejurul său, părând că nu înţelege prea multe din ceea ce se întâmplă, şi nici nu ar dori să facă vreun efort să priceapă. Vedea doar cum zidurile dintre camere şi sufragerie fuseseră năruite, astfel încât întregul apartament era o singură încăpere, imensă. De asemenea, întreaga instalaţie electrică fusese scoasă din ziduri, după ce în prealabil fusese decuplată de la tabloul electric; cu toate astea, o lumină de o intensitate orbitoare provenea de la lustrele care arătau practic cam pe unde se găseau, pînă nu demult, camerele.
Cu toate astea, când îl văzu pe Sandu, ochii colonelului prinseră brusc viaţă, ca şi când acesta era declicul. Îl văzu flancat de cele două persoane civile, dar cu rigoare şi mers care denotau o îndelungată activitate cu specific cazon, şi nu a fost nevoie să ceară nimănui explicaţii asupra a ceea ce se întâmplă. Îl căută din priviri pe cel ce părea a fi superiorul lor, îl localiză undeva la o distanţă medie în spatele celor doi civili, şi i se adresă direct:
– De ce îl amestecaţi pe fiu-meu în treaba asta? Cum te numeşti dumneata şi ce grad ai?
– Uşor, tovarăşe colonel, că aici nu purtăm uniforma, zîmbi insul mai în vârstă.
– Nici dumneata nu o porţi, cu toate astea nu mi-aţi răspuns la nicio întrebare.
– Ba cum să nu. Suntem aici cu fiul dumitale, inventatorul, tocmai ca să ne arate unde a instalat dispozitivul acela cu care aţi furat curentul electric de la populaţie.
– V-am spus deja că nu există niciun astfel de dispozitiv la care tot faceţi aluzie, spuse Sandu. Văd că aţi demolat pereţii, aţi oprit curentul pentru întreg blocul, ne-aţi deculpat, aţi scos întreaga reţea dintre ziduri .. dacă nu l-aţi găsit, unde credeţi că ar putea fi ascuns?
– Mi-aţi făcut întreg apartamentul praf doar pentru o simplă bănuială de furt? adăugă indignat colonelul Grigore. Chestia asta ar trebui să o cunoască şi superiorii dumneavoastră.
– O cunosc destul de bine, tovarăşe colonel, că ei ne-au trimis. Iar acel dispozitiv prin care reuşiţi să subtilizaţi curentul electric ar trebui să ne arate pe unde îl ţine ascuns chiar tovarăşul inginer…
– Şi inventator, interveni ironic unul dintre cei doi civili care îl flancau, vizibil amuzat de gluma pe care vrusese să o facă.
– Mi-aţi demolat toate zidurile şi acum mă luaţi peste picior? se încruntă la ei colonelul. Vă rog, legitimaţiile dumneavoastră.
Cei doi aruncară o privire întrebătoare către cel mai în vârstă, iar acesta le făcu semn împăciuitor cu mâna, în sensul că nu trebuie sa se neliniştească, ceva de genul „lasaţi că rezolv eu”. Scoase din buzunarul de la piept o legitimţie pe care i-o arătă bătrânului colonel Grigore, întinzând-o până cât să o poată citi.