– Am visat. Se făcea că mă aflu într-o navă, iar nava în hiperspaţiu. Era frig şi, deşi pielea îmi îngheţa, simţeam că mă topesc pe dinăuntru, ca şi cum nu aş fi fost altceva decât o oală pusă pe foc. Numai că nu am ajuns nicăieri, iar eu aşteptam să ajung undeva, undeva unde ştiam că totul o să se termine. Nu e prima dată când ştiu că există o ieşire dintr-un vis. Presupun că de data asta groaza nu a fost suficienta. Ceea ce mă nelinişteşte încă este o senzaţie pe care o aveam, şi anume că exista ceva în exteriorul navei, ceva ce stătea la pânda, gata să destrame totul în bucăţi. Şi, brusc, mi-am dat seama că nu era nimic afară. Pentru un moment am fost liniştit, ba chiar am avut parte de acea serenitate a omului doar pe jumătate conştient. Asta, până am simţit ceva mişcându-mi-se în jurul gâtului. Şi apoi?

Se opri. Cine pronunţase ultimele două cuvinte?

El le pronunţase. Dar era singur. De ce le pronunţase?

– Şi apoi?

De data aceasta întrebarea păru că provine de altundeva, amplificată din depărtare. El era, însă, cel care deschisese gura, ca să o rostească. Din nou.

– Apoi am uitat cum să respir, chicoti cu anxietate, până când realiză că simte din nou acel corp străin strângându-i-se de gât, iar frica îi invadă simţirea.

Deodată, lumea îi păru mai ostilă. Privi in jur. Unde dispăruse lumea?

–  Poate părea caraghios din partea mea ca întreb, dar îmi puteţi spune, vă rog, unde mă aflu? Am fost cu capul în nori toată dimineaţa, sunt sigur că …

Îmi puteţi spune unde mă aflu, domnule vid?

Mişcarea din jurul gâtului său se făcea tot mai bine simţită, ajungând  aproape de pragul la care îl sufoca. Atunci, groaza continuă să îsi facă lucrarea distructivă si să îş copleşească, până când lumea pe care propria sa minte o schiţase inconstient în jur se prăbuşi, iar el însusi se facu ţăndări sub greutatea realitaţii. Abia atunci fu în stare să deschidă ochii, dar nu văzu altceva decât o alternaţă ameţitoare de culori violente şi forme aleatorii, care se dizolvară încet într-o imagine atât de familiară, însă de neînţeles pentru el. Îsi aminti, în acea clipă, că este mai prudent să îţi ţină ochii închişi, strâns închişi.

Întunericul era afară.

Vremurile bune trecuseră de parcă nu ar fi existat niciodată. Atât de pronunţate erau boala şi moleşeala încât, deşi pierite abia într-un trecut apropiat, ele abia dacă îsi mai făceau simţită prezenţa în memoriile oamenilor, şi aşa lipsite de vigoare şi recunoştiinţă.

Fratele său obişnuia să spună că, atunci când ceva palpabil se transforma în ideal, esenta vieţii sale se pierdea în favoarea ideii, a iluziei de care oamenii aveau atâta nevoie. Asta, pentru că oamenii erau maeştrii iluziei, atât de pricepuţi încât ajungeau la performanţa de a se amăgi singuri cu o frumuseţe inventată, ceea ce era în regulă atâta timp cât viaţa avea un sens într-un Univers lipsit de direcţii si de limite, cu o singură regulă care îl făcea într-un mod miraculos să se ţină laolaltă în haos.

Acum, însa, trăiau într-un altfel de Univers, răzvratit Legii, şi tot ce mai rămânea din idealuri era  doar un motiv suficient de bun pentru fabricarea artei, chiar şi atunci când toată lumea se săturase să fie distrasă de la realitate, şi un subiect potrivit înspre care învăţaţii să îşi orienteze atenţia.

Avusese loc, odată, o conferinţă. Un cercetător vorbea despre o entitate, o creatură pe care o denumise Ular Sawa, care părea să fie cauza pentru toate distrugerile care năpădiseră în ultimul timp galaxia. Despre acel Sawa se vorbiseră multe, iar după acea conferintă speculaţiile răsăriseră ca ciupercile după ploaie. Entitatea a fost observată pentru prima dată în regiunile de graniţă ale Federaţiei. În câteva luni, urmele ei s-au făcut prezente în mai multe sisteme planetare, extinzându-se treptat de-a lungul circumferinţei Căii Lactee.

O teorie populară era că Ular Sawa ar fi fost o fiinţă inteligentă venită din altă galaxie, iar prin natura ei totalmente exotică se manifesta distructiv. Altă teorie spunea despre aceasta că este ea însaşi o manifestare materializată a Zonei Gayal, platforma digitală pentru izolarea …

Şirul gandurilor i se încheia acolo. Îsi aminti, pentru o clipă. Precedată de acelaşi dans diavolesc de culori, imaginea îi strafulgeră în faţa ochilor. Apoi dispăru. Încercă să înteleagă unde se află, dincolo de memoriile alterate si risipite care îi jucau în cap. Să îsi ţină ochii deschişi, îi era cu neputinţă. Tot ce putea face era să se adapostească de haos. Retrăgându-se în trecut avea, poate, să înteleagă.

De unde ştia că trecutul e trecut?

– Federaţia, şi nu numai Federaţia, ci întreaga galaxie, se află într-o perioadă întunecată.

Ştia. Cu toţii o ştiau, şi mai ales arborii Tway ar fi trebuit să o ştie.

– Oricât de departe am fi dus răul din interior, nu am ajuns încă la lumină, în siguranţă. Se pare că ceva tot s-a întors împotriva noastră.

Pentru o clipă, se lăsă liniştea în mintea sa. Să fi rămas arborele fără cuvinte, sau să se fi întrerupt legătura telepatica dintre cei doi? Înclina către prima posibilitate, căci, oricât de mici îi erau cunoştinţele legate de acel subiect în comparaţie cu întregul monument de ştiinţă pe care i-l închinaseră arborii Tway, intuiţia îl ajuta să audă mecanismul gândirii celuilalt miscându-se, trăind, căutând soluţia perfectă pentru toate problemele omenirii, cum făcuse de sute de ani ca să o conducă înspre pacea finală.

– Cred ca eşti familiar cu existenţa entităţii numite Ular Sawa. În ultimele patru luni o echipă formată din specialişti adunaţi din toate sectoarele Federaţiei a studiat amănunţit toate datele pe care le-am strâns despre aceasta – iar datele nu erau puţine. Am înţeles, în sfârşit, de unde vine, de ce atunci când trece pe lângă o planetă aceasta este cuprinsă brusc de molime, iar locuitorii ei devin înclinaţi către revolte si acte de vandalism, de ce natură este existenţa ei. Acestea sunt însă doar detalii ştiinţifice, cu care nu este nevoie să îţi îngreunăm capul.

Ba ar fi preferat mai degrabă să îi fie îngreunat capul cu aşa ceva, decât să fie trimis cu frica de a nu înţelege în el. Cine era el, însă, ca să hotărască?

Cine era el? Bună întrebare.

El era, desigur, Skaat, soldatul care călătorea în spaţiu şi lupta cu inamicii copacilor care vorbeau. Ar fi râs, însă abia putea respira. Dacă încerca să îşi amintească mai bine, nu mai era soldat de câţiva ani. Titlul pompos pe care îl purta spunea altceva, însă îi era imposibil să sape atât de adânc în propria memorie.

– Lucrul care o să te intereseze este că aceiaşi cercetători au descoperit şi singurul lucru care ar putea ucide creatura şi au creat arma potrivită, dacă nu arma perfectă.

Dacă arborii Tway ar fi avut chipuri, probabil că ar fi zâmbit, iar acel zambet ar fi fost unul victorios, chiar dacă abia anticipativ.

– Priveşte aceste imagini.

O serie de fotografii si hărti îi fură proiectate în minte, la rezoluţii perfecte şi accesibile din toate unghiurile. Cele mai multe constituiau analize ale creaturii, dintre care nu le înţelegea pe mai mult de jumătate. Într-una din ele, Ular Sawa era reprezentată în relaţie cu harta Căii Lactee. O siluetă alungită, accentuată în tuşe albăstrii, făcea un arc în jurul galaxiei, pornind de la braţul Cygnus până către braţul Orion. Acolo se oprea. Dacă ar mai fi continuat câteva unităţi, ar fi făcut un cerc complet, întorcându-se de unde a plecat. Celelalte imagini, erau, însă, mult mai tulburătoare, căci ele erau ultimele fotografii luate înainte de venirea monstrului – civilizaţii destrămate, aduse pe o pantă descendentă extrem de abruptă; comunităţi întregi, răpuse de boală; ciocniri violente între grupuri de indivizi, si între grupuri de indivizi si natura care se răzvratise împotriva lor.

– Acest coşmar se va sfârşi, Skaat, cu ajutorul tau. Herakleitos e al tău. Într-o săptămână pleci către Nova Ares. După calculele noastre, acolo se va afla Ular Sawa când vei ajunge tu şi cu echipajul tău. Iar acele clipe vor fi, mai mult ca sigur, ultimele pentru …

– … tine.

Nu arborii Tway rostiseră ultimul cuvânt. Nu, acea voce nu venea din labirintul memoriei sale, ci de undeva, mult mai aproape, şi suna îngrozitor, ca o undă mocirloasă răsărită din adâncurile pământului. Încercă să urle, dar nu reuşi.

Cum s-a ajuns până aici?