–          Şi tu, Vanity?! Şi tu?! Nu mai ţine nimeni cont de regulile mele? Nu le mai respectă nimeni?

–          Mamă, dar e devreme… am venit ca de obicei!

–          Taci! Taci! Toate îmi răspundeţi, toate aveţi ceva de spus…

Tânăra se supuse şi se aşeză pe unul din scaune, lângă alte două fete ce urmăriseră mute conversaţia. Numele ei fusese Mândrie, apoi Infatuare. În timp, Mama i-l schimbase în Vanity. Când părăsea Casa i se dădeau nume care începeau cu aceeaşi literă. Pentru Andrei fusese Vera.

Privea răbdătoare în pământ, aşteptând să se domolească furia Mamei. Blonda de lângă ea îi şopti:

–          A pierdut nişte Orgolii, de-aia e supărată. Şi Corvette n-a venit de ieri.

Blonda era Lenea, mai nou: Lazy. Grasă, cu pielea albă atârnând peste hainele întotdeauna prea strâmte, cu părul încreţit şi înfoiat, se lăsase pe spate şi întinsese relaxată picioarele, pregătită de o lungă întrevedere. Cu braţele încrucişate peste pieptul voluptos, aştepta. Corvette era Preacurvia. Când Mamei i se năzărise să le dea nume englezeşti, fusese greu să-i aleagă un nume. Adultery era prea „cuminte”. Se gândise la Hooker, dar ce alte nume care să înceapă cu „H” putea găsi? Cu Whore avusese aceeaşi problemă. Acceptase propunerea unei fete de a-i spune Corvette. Părea un nume şi o poreclă.

Dincolo de Lazy se aşezase Prostia. Mândră de noul Stupidity, care îi părea că sună ca în filmele englezeşti, privea tâmpă la guşile Mamei ce tremurau în timp ce aceasta, proptită în braţele jilţului, se aplecase în faţă şi striga:

–          Ce-aţi făcut? Aţi găsit ceva?

Stupidity deschise încântată gura, însă Mama răcni:

–          Nu începe tu, proasto, că nu de tine mi-e teamă să nu rămâi singură…

Lazy încercă să răspundă.

–          Nici tu!

Fetele priveau cu invidie bruneta frumoasă ce raporta cu glas mieros:

–          Am găsit, Mamă! E tânăr, frumos şi cam retras. Fără prea mare succes la femei, poate tocmai din cauza firii. Sănătos: l-am scanat cu atenţie. Fermecat de mine. Deştept, are doctoratul.

–          În ce fază e?

Tonul Mamei se îndulcise. Veştile uneia din fiicele preferate o mai calmaseră.

–          E în transă. N-o să părăsească toată ziua casa. Garantat. A mers de minune.

–          Şi tu? În ce fază eşti?

–          La prima inseminare.

–          Bine, mergi la Infirmerie să vedem ce scofală ai făcut.

Vanity părăsi Marea Sală aruncându-le o privire peste umăr fetelor rămase sub tirul de acuzaţii al Mamei.

Infirmeria era la etaj. Urcă atentă treptele de granit lustruit până când devenea alunecos. Tocurile îi patinau şi se descălţă, bombănind în gând Înapoiatele de la curăţenie. Înapoiatele erau nişte femei fără identitate în slujba Domnişoarelor. Semănau între ele şi purtau uniforme de diferite culori, în funcţie de muncile pe care le aveau de îndeplinit.

Vanity dădu de perete uşa Infirmeriei. Prima încăpere era goală.

–          Hei, e cineva aici?

Auzi nişte paşi grăbiţi şi Înapoiata-medic apăru în fugă din Spital. Privi îngrozită tălpile goale pe granitul rece şi spuse, cu capul plecat:

–          Domnişoară, nu puteţi merge aşa… Vă puneţi în pericol. Şi pe dumneavoastră şi copilul, dacă există… Şi Mama… Mama are să fie tare mânioasă.

Spre sfârşit, glasul îi tremura de teamă. Vanity se lăsă pe canapeaua din cabinet, aruncându-şi picioarele peste unul din braţe:

–          E mai bine aşa?

–          Mulţumesc, Domnişoară…

Nu ridicase privirea din pământ. Înapoiatele nu aveau voie să privească direct Domnişoarele. Nici chiar cele din sectorul medical.

Controalele erau făcute cu ochii închişi, prin forţa minţii. Palmele medicilor se plimbau la câţiva centimetri deasupra corpurilor, iar gândurile cristalizau în fracţiuni de secundă diagnostice. Naşterile Domnişoarelor erau Transferuri către Înapoiatele-mamă, ce secătuiau de puteri întreaga echipă medicală. Orgoliile Mamei erau cel mai greu de inoculat mamelor purtătoare. Extrase din globurile de cristal pe când dormeau, erau călăuzite de Înapoiatele-medium spre trupul mamei-surogat. Cu toate acestea, se opuneau vehement şi încercau să scape. În fracţiuni de  secundă trebuiau să înghită embrionul extras din trupul Domnişoarei şi să adere împreună la Înapoiata ce avea să-l poarte în pântece. Orgoliile învăluiau şi amăgeau cu răutate trupurile din cameră, le săgetau şi le lăsau însângerate sau cutremurate de groază, scotoceau furioase prin minţile Înapoiatelor-medium şi se lăsau în cele din urmă prinse. Un Transfer nereuşit însemna condamnarea la moarte a întregii echipe medicale şi a Înapoiatei-mamă. Mama adoptase reguli prea aspre. Depunea zilnic mii de Orgolii în globurile de cristal. Un singur Transfer era o picătură într-un ocean. Cu toate acestea, se temea pentru fiecare din ele ca pentru soarta unui fiu favorit.

–          Domnişoară, întindeţi-vă vă rog…

Vanity se supuse plictisită. Îi era indiferent în ce stare era. Puţină curiozitate tot simţea. Andrei fusese una din victimele perfecte. Total orbit de frumuseţea ei. Avea să-i pară rău când se va termina. Simţea valuri de căldură eliberate de palmele medicului. Închise ochii şi zâmbi la amintirea bărbatului posedat peste noapte. Mama le lăsa să-şi aleagă victimele perfecte. Să le placă fetelor, astfel încât masculii selectaţi să fie cât mai convinşi că trăiesc marea iubire. Nu le trebuia decât o mică înclinaţie spre Talentul Domnişoarei. Toate găseau uşor parteneri potriviţi. Inseminările erau finalizate cu succes dacă, emoţional, victima vibra odată cu fata. Vanity avusese victime din toate păturile sociale, căci de Mândrie era nevoie oriunde. Avusese foarte puţine regrete când se despărţise de un mascul selectat. O trezi din visare glasul încântat al Înapoiatei-medic:

–          Domnişoară, e bine! Încă o inseminare şi Mama va fi mulţumită!

–          Ce să-ţi spun! Mulţumirea Mamei mă lasă rece!

–          Domnişoară, nu vorbiţi aşa… Cine ştie cine vă poate auzi, iar eu… eu o să fiu pedepsită.

–          Bine, bine… Nu te mai lamenta atât… Ştii ce? Mai du-mă la Orgolii. Vreau să le văd pe cele destinate mie. Nu-i aşa că sunt mai multe decât ale celorlalte? Spune, nu-i aşa?

–          Aşa e, Domnişoară, dar… Nu e ora de vizită… Femeile se ocupă de îngrijirea lor…

–          Hai să mergem! Mâine voi veni pentru un Transfer şi-apoi scapi de mine. Cel puţin pentru o săptămână-două.

Acela era termenul de răgaz acordat de Mamă între un Transfer şi alegerea unui nou mascul. Era perioada în care Domnişoarele se puteau relaxa, puteau lenevi cu zilele în pat sau petrece împreună prin lume, fără grija că Mama le-ar putea trage la răspundere.

Vanity coborî de pe canapea şi se aşeză în uşă cu braţele în şolduri, forţând medicul s-o însoţească. Merseră împreună de-a lungul holului, până în dreptul unei uşi imense, cu geamuri de sticlă. Înapoiata-medic scoase din buzunar un mănunchi de chei. Potrivi una din ele în broasca uşii iar aceasta se deschise. Surprinse de vizita neaşteptată, câteva Înapoiate se dădură la o parte cu spatele, făcând loc vizitatoarelor. Pe rafturi înalte până la tavan, în nişe separate, tronau globuri de cristal pe suporturi de catifea roşie. Păreau goale, dar la o privire atentă fulgere colorate le brăzdau şi ciocăneau, dinăuntru, pereţii de sticlă. Fiecare Talent avea propriul raft de Orgolii. Vanity se aşeză în dreptul celor mov. Le admira mulţumită. Unul dintre ele avea să participe a doua zi la un Transfer. Voia s-o roage pe Mamă să-i dăruiască unul cu potenţial mare. Un mascul selectat posesor de doctorat merita un urmaş cu Talent pe măsură.

 

***

Apăsă clanţa, convinsă că uşa era descuiată. Pătrunse în holul întunecat unde o întâmpină mârâitul lui Max. Îşi dezvelise colţii, iar din colţurile gurii îi atârnau bale cleioase. Vera întinse mâna fără teamă şi îl mângâie pe cap, şoptind ceva. Câinele se retrase târâş, cu spatele, sub masa din bucătărie. Lăsă capul pe labele din faţă, scâncind. Fata spuse mulţumită: „Aşa te vreau, băiete!”

Andrei o privi intrând în cameră şi se grăbi s-o îmbrăţişeze. Timpul se scursese fără rost. Se plimbase dintr-o cameră în alta, luase telefonul încercând să sune pe cineva, pe oricine. Nu îşi putea aduna gândurile, trăia între entuziasmul unei relaţii speciale şi îndoielile privind femeia cu aripi. Gândurile lui se întorceau ireversibil la sintagma „ciudată întâmplare…”. Refăcuse de zeci de ori din memorie pasiunea dezlănţuită a nopţii trecute şi, de fiecare dată, simţise fiori de plăcere până în vârfurile degetelor. Stomacul îi tremurase vibrând în capul pieptului. Curenţi electrici îi coborâseră în vintre provocându-i erecţii dureroase. Cârcei îi alunecaseră pe coapse şi îi înţepeniseră genunchii. Ore în şir stătuse cu fruntea în palme, neputându-se concentra decât asupra femeii cu aripi. Zâna lui. Vraja lui.

–          Ce faci, baby, ţi-a fost dor de mine?

Bărbatul încercă să-şi descleşteze fălcile. O strângea la piept plimbându-şi mâinile pe spatele ei. Nu putea vorbi. Lacrimile i se pierdeau în părul femeii. Evita să se desprindă din îmbrăţişare, ruşinat de propria slăbiciune.

–          Mi-a fost, Vera… M-am topit de dor şi am îngheţat şi m-am topit din nou… Şi m-am temut că n-ai să vii…

–          Prostuţule… Şi mai eşti şi romantic…

Îşi plimba arătătorul pe obrazul bărbatului, urmând trăsăturile fine. Îl trecea peste buzele uscate şi zâmbea la răspunsul primit prin epidermă. Vibraţia bărbatului atinsese maximul. Vera sări peste ritualul dezvăluirii aripilor şi îl posedă, în mod repetat, până la epuizare. Adormi mulţumită în braţele lui.

 

****

Vanity şi-a petrecut toată ziua în mallul din oraş. Se strecurase pe furiş din dormitorul unde Andrei sforăia întins de-a latul patului şi îşi luase la revedere de la câinele care nu părăsise refugiul de sub masă. Coborâse fredonând fericită treptele până în stradă.

A probat haine, a schimbat accesorii, s-a delectat cu îngheţate asortate la cafenelele din mall şi s-a răsfăţat reflectându-se în ochii trecătorilor.

Pe seară, s-a aşezat la masa din colţ a terasei unde stătuse cu Andrei. Sorbea ritmic din limonada acră şi rece, aşteptând.

Privea din când în cînd spre ecranul televizorului. Un client alesese canalul de ştiri. Deveni atentă la spusele unui reporter de teren: „ Un tânăr inginer din localitate a fost găsit mort în propria locuinţă, din cauze necunoscute. La prima vedere se pare că a fost atacat de câinele său, un boxer de zece ani. Cercetările continuă. Vom reveni cu amănunte.”

O lacrimă se înfiripă în colţul ochiului şi Vanity o lăsă să se scurgă pe obraz, spre bărbie. N-o şterse, căzu stingheră pe bluza vaporoasă şi se pierdu în falduri.

Achită nota de plată şi decise să meargă pe jos până la gară. La fiecare pas, fusta scurtă se ridica pe coapse şi lăsa să i se vadă pielea bronzată. Se hrănea cu admiraţia din privirile bărbaţilor şi invidia din gândurile femeilor. Aripile fremătau nervos. Era Vera, Vanity, Mândrie.