În luna lui cuptior ne-am fi aşteptat poate la texte puţine şi şăgalnice, uşoare, de vacanţă, că doar e vacanţă. Am avut parte în schimb de o tripletă (se putea şi mai puţin!) din care, ce-i drept, nu lipseşte povestirea de divertisment, dar ea este însoţită de o alta, o abordare de-a dreptul spiritualistă, în tonalitate gravă, şi de un fragment (credem noi) ţinând de genul fantasy, cu o arhitectură mai mult decât complexă. Dar să vedem, mai bine, bob cu bob, cum stau lucrurile…

La 2 iulie, etapa a 9-a a cunoscutului, de-acum, concurs de proză e-Text începe cu o… „Poveste de dragoste”, de Alexandru Şchiopu. Fără a aborda o temă nouă, fiindcă ideea unui univers animat de pârghii spirituale e veche de când lumea, autorul readuce în atenţie, printr-o construcţie de evidentă nuanţă soft-SF, dualitatea raţiune-emoţie a fiinţei umane, aşezând-o alături de alte principii ale complementarităţii existenţiale: dualitatea undă-corpuscul din fizicile evoluate sau antagonismul Yin-Yang din vechile filosofii chineze. Dacă la nivel conceptual textul reuşeşte să se înalţe acolo unde nici vulturii nu mai îndrăznesc să se avânte, formal, credem noi, ar mai fi de lucru, căci unele enunţuri sunt greu de desluşit, necesitând din partea cititorului efortul de a desprinde ideile înţepenite între cuvinte şi semne de punctuaţie impropriu folosite, cum e cazul în „Iubea fiecare dintre ei ceea ce trebuia să fie, despre care ştia cu certitudine că există, dar nu a apărut încă. Iubindu-se, s-au căutat, dorind să se întâlnească. Însă ei nu ştiau… Ce fac, de ce o fac şi pentru ce.”, iar în alte împrejurări apar repetiţii terminologice stângace, imposibil să scape neobservate: „proiecţia unei Iubiri omeneşti de excepţie şi proiecţia sa în cadrul sideral”. Cu toate astea, textul are ecou şi nu te poate lăsa indiferent. Iar prin asta îşi dovedeşte dimensiunea sa literară. Ceea ce era de demonstrat. 🙂

Cea de-a doua piesă intră în competiţie abia la 20 iulie, sub forma unui military SF viguros, pe fond cyberpunk, fiindcă cea mai mare parte a intrigii curge de fapt într-o relitate virtuală, simulată psihoelectronic. Punctele forte ale povestirii „Misiunea de recuperare” sunt existenţa tensiunii factuale, condusă cu abilitate de autor, şi personajul principal, realizat în mod minimalist, dar cu evidentă putere empatică, ambele elemente dovedind reale posibilităţi de evoluţie pe direcţia ficţiunii de divertisment. Din păcate, textul nu e lipsit de greşeli, fiindcă punctuaţia este folosită impropriu în câteva rânduri („văzu apropiindu-se de el, siluete de luptători”, „amintirile ultimei injecții și a urmărilor ei, încă persistau”) iar succesiunea timpurilor verbale ar mai trebuie niţel studiată, după cum rezultă din unele formule ca „În scurt timp, luptătorii ajunseră la el, îl legară de mâini iar armele au fost confiscate.” sau „Imediat ce sora scoase acul seringii și a plecat”. Afară de hibele deja prezentate, ar mai fi câteva mici neatenţii, în unele enunţuri descriptive, de exemplu în „Se ridică în picioare, scotoci în rucsac și scoase patru dispozitive de asigurare a perimetrului. Se ridică în picioare, activă rând pe rând dispozitivele…” (nu era deja în picioare?!), sau în privinţa folosirii pronumelui interogativ-relativ care („armele care le deții” – aici trebuia precedat de prepoziţia pe, deci pe care le deţii) şi a pleonasmului („ieși afară”).

Una peste alta, ţinem să anunţăm pe această cale că „tânărul cadet” Nicolae Dobre s-a dovedit, de astă dată, mai mult decât convingător. 🙂

La 27 iulie, cea de a treia povestire intrată în concurs iese la rampă. „Turnul”, de Adrian Sand, autor pe care l-am mai preţăluit şi în alte cronici ale întrecerii iniţiate de SRSFF în noiembrie, anul trecut, pare o feliuţă dintr-un ceva mai mare, căci întrezărim în descrierile laborioase ţinuturi vaste, seminţii felurite şi un model social arhaizat, castizat, foarte bogat în categorii, dar antinomic, polarizat, căci toate lumile locuite de oameni, inclusiv cele imaginare, par să se împartă până la urmă în avuţi şi săraci. În detrimentul construcţiei vin însă cele câteva desincronizări ale timpurilor verbale în succesiunea lor („micul Vanar nu se mai oprea din scâncit, iar din bănuţii agonisiţi c-o zi nainte, la cerşit, pe lângă dughenele spiţerilor din Oraşul Calicilor, nu mai rămase nimic.”; „Fu judecat pe loc, osândit, şi i se luase capul”) precum şi cele câteva cuvinte care urmăresc (dar nu reuşesc decât aproape ostentativ) să dea textului o necesară notă de legendă („urieşesc”, de pildă, termen care izbeşte repetat – apare de cel puţin trei ori – sau „apusime”, care nici măcar nu face parte din actualul fond lexical românesc – în dicţionarele consultate de noi nu l-am aflat – motiv pentru care credem că „ţinuturile verzi din apus” ar fi sunat mai natural decât „ţinuturile verzi din apusime”).

Totuşi, textul are un fel armonios de a curge, aşezându-se cu uşurinţă în imaginar, semn că autorul are verbul de partea sa. Bine şlefuită, lucrarea ar putea căpăta luciu diamantin, şi ţinută aleasă, numai bună de aşezat în şpalt.

Când ai de făcut ierarhii cu texte atât de diferite, misiunea nu este niciodată uşoară, fiindcă niciun sistem de notare nu se dovedeşte suficient de potrivit. Se vede treaba că un algoritm care să închidă în el întreaga bogăţie a naturii umane este încă greu de găsit. Fiecare din cele trei texte are părţile sale de strălucire şi ungherele sale umbrite, dar lumina lor este de fiecare dată alta. Noi înşine înclinăm când într-o parte, când de alta, fiindcă inima, care participă vrând-nevrând la cântărire, este ea însăşi schimbătoare. Riscând să nemulţumim pe unii sau alţii şi asumându-ne cu strângere de inimă păcatul de a judeca, iată care credem că ar fi, până la urmă, această ierarhie:

1.„Turnul”, de Adrian Sand

2.„Misiunea de recuperare”, de Nicolae Dobre

3.„Poveste de dragoste”, de Alexandru Şchiopu

A mai trecut, iată, o etapă. Cea de-a noua. Încă trei şi încheiem un an de căutări. Dar până atunci vă mai aşteptăm, pe toţi, lună de lună, să ne bucurăm de această competiţie a fanteziei în care ne-am dori cu toţii să ne anime numai spiritul olimpismului.

Până data viitoare deci, „Citius, altius, fortius!”

La bună vedere!