Şi din toate acestea la începutul anilor 1990 a rezultat un SF francez redus la un grupuscul de nostalgici şi ceva noi veniţi dintre care destui se vor descuraja şi mai ales presiunea unei mărci a infamiei care explică de ce încă şi azi numeroşi autori nu scriu SF decît disculpîndu-se că o fac şi a faptului că SF-ul se vinde încă atît de prost.
Ceva mişcă totuşi în Franţa, datorită puternicii influenţe a unui scriitor american devenit mitic : Philip Kindred Dick. Invadat mai bine de jumătate de un discurs mistico-delirant care-l va înghiţi în final, acceptă să participe la o convenţie SF franceză care va reuni mai mult de 800 de participanţi, ceva nemaivăzut, şi fără să o vrea relansează o dinamică. Care se traduce prin necesitatea existenţei unei reviste.
Fiction şi Galaxie dispăruseră de aproape 20 de ani şi nevoia a fost atît de mare încît doi fani, Stéphane Nicot şi Olivier Girard, venind din două generaţii diferite, îşi creează fiecare propria revistă : primul, Galaxies (la plural), cel de al doilea, Bifrost. Din această dublă naştere va rezulta o neînţelegere, un fel de ceartă permanentă dintre vechi şi moderni, existînd totuşi voinţa de a dori promovarea şi dezvoltarea unui gen pe care atît Nicot cît şi Girard l-au iubit cu pasiune, amîndoi dorind să-l servească cît mai bine. Între timp, Stéphane Nicot devenit Stéphanie, a trebuit să oprească publicarea Galaxiilor sale în 2007 şi din această cauză am preluat ştafeta în 2008 lansînd o nouă serie, dar Bifrost rezistă, este aici, tot cu Olivier Girard iar dacă noi ne înţelegem destul de bine, mitul rivalităţii continuă să fie întreţinut pînă la nivelul redactorilor de la Bifrost. E un folclor indispensabil. În jurul acestor reviste sau independent de ele, au eclozat numeroşi noi autori, hrăniţi atît de cei vechi aflaţi încă în activitate, cît şi de reviviscenţa recentă a interogărilor despre viitor, de brutalele mutaţii ale lumii, persistenţei « culturii » Punk, emergenţei unor teme precum cea a singularităţii, a progreselor ştiinţifice, a unei societăţi capitaliste din ce în ce mai dure şi rapace.
Să cităm cîţiva, cu teama de a nu uita s-o facem, pentru că oricum aproape totul se uită. Laurent Genefort care prin seria lumilor Omale s-a dovedit capabil să creeze un univers coerent, plat, fără limite în care coexistă mai multe specii, Johan Héliot, cantorul unei ucronii puternic influenţată de steampunk, Serge Lehman, care a devenit scenarist de benzi desenate ale unei serii consacrate dispariţii super-eroilor francezi în care apar Marie Curie şi multe alte personaje reale.
E momentul de a spune cîteva cuvinte despre Ucronie, născută în Franţa în secolul XIX printre nostalgicii lui Napoleon şi care cunoaşte o popularitate notabilă. Şi nu se poate să nu menţionez un autor remarcabil, inclasabil, deosebit de talentat : Xavier Mauméjean, care trece cu brio de la un steampunk autentic drapat în jurul istoriei omului elefant la ucronii împestriţate de straniu. Ultimul său volum, „Rosée de feu”, pune în scenă istoria unei Japonii extrem de apropiată de realitate, fără o veritabilă divergenţă temporală, dar în care dragonii sînt o specie reală avînd un metabolism precis explicat şi care sînt utilizaţi în locul avioanelor în imperiul soarelui răsare. Şi totuşi romanul este întotdeauna foarte bine documentat şi în mod curios niciodată nu pare ireal. Aş putea să vorbesc şi despre Catherine Dufour, care înainte de a transcende tema morţii-ce ucide-zombii într-un parfum de nemurire, a destructrat cea mai mare parte a basmelor, Joëlle Wintrebert, talentată autoare feministă, în aceeaşi măsură ca Elisabeth Vonarburg din Quebec (Canada), Thomas Day, care nu mă place prea mult, şi care scrie sfîşietor dar care este inconturnabil, Jean-Marc Ligny, pe culmea ocultismului şi a unui SF teribil-climatic , Alain Damasio, din păcate prea arareori autor de capodopere cum este „La horde du Contrevent”, în care descrie povestea epică, prin voci multiple a unui grup de drumeţi care înfruntă uragane teribile. Şi apoi, neapărat Ugo Bellagamba, Claude Ecken, Roland Lehoucq, autori şi teoreticieni ai genului. Şi bineînţeles, ca în fiecare enumerare, se uită cîte cineva, dar vreau să-i menţionez pe Sylvie Lainé, Laurent Whale, Jean-Michel Calvez, etc.
Uit prea multă lume, pentru că sînt foarte numeroşi autorii astăzi. Sosirea internetului a multiplicat schimburile, grupurile, discuţiile. Se creează şcoli. Am participat eu însumi la sfîrşitul anilor 90 la crearea unuia dintre aceste ateliere de scriere colectivă, unde stilurile se confruntă şi scriiturile se învîrtoşează. Şi apoi, corolarul, apariţia fenomenului micro-editării. Curioasă reîntoarcere, această revenire la tirajele sulurilor romane, de-abia ieşite din scriptorii. Tehnologia modernă permite autorilor să-şi vadă operele publicate în cîteva exemplare sau în cîteva zeci de exemplare şi destui sînt mulţumiţi şi cu atît, vînzîndu-le din tîrg de carte în tîrg de carte pentru ceva bani de buzunar. Evident, se întîmplă ca-n limbajul esopic : cele mai bune şi cele mai îngrozitoare dintre lucruri ! Cea mai proastă ipostază este autopublicarea fără discernămînt şi fără cunoştinţe de specialitate, fără lector şi editor care să citească, să recitească şi care să determine autorul că trebuie să rescrie, sau să regîndească arhitectura naraţiunii sau să elimine text redundant. Şi rezultatele sînt de multe ori oribile. Primesc prea multe asemenea experimente. Dar există şi reversul : autori deveniţi editori, antologatori, distribuitori şi care lucrează cu multă compentenţă şi talent asupra textelor, caută alţi autori, se bat pentru vînzarea unui tiraj de 300 de exemplare, departe de marile circuite ale distribuţiei de carte. Mă gîndesc la persoane ca Nathalie Dau şi editura sa Argemnios, la Lucie Chenu, neobosită antologatoare dar în primul rînd autoare de povestiri, la Thomas Bauduret, la Xavier Dollo, la Jérôme Vincent cu editura ActuSF. Şi la mulţi alţii ! Este o adevărată efervescenţă a talentelor prin autori ca Jeanne Debats, Grand Prix de l’Imaginaire 2008 decernat nuvelei „La vieille anglaise et le continent”, în care scriitoarea îşi imaginează grefarea unui creier uman unui cetaceu ; Guillaume Suzanne, premiul Infini 2002, autor de romane debordînd de umor SF, şi ştiţi cu toţii cît de dificil este să scrii în acest fel şi încă mulţi alţii.
În mijlocul acestei efervescenţe, proiectul editorial al revistei Galaxies este din start şi conceptual, multicultural. În douăzeci de numere deja, am început să căutăm science fiction-ul peste tot unde există. Am început chiar, cu ajutorul tinerei universitare tunisiene Kawthar Ayed şi autorului sirian Taleb Omran, să ridicăm voalul SF-ului arab, un SF viu, vivace şi care contrar unor opinii cam condescendente, este departe de a fi o palidă copie a SF-ului american al vîrstei de aur, fiind impregnat de o mie şi una de nopţi; am consacrat un întreg număr SF-ului latino-american, un autor din India are o cronică în revistă, vom publica un autor brazilian, investigăm în acest moment India şi Bangladesh, foarte active în domeniul SF-ului, citim cu pasiune şi publicăm ceea ce se scrie în Quebec, Rusia, Japonia. Dar bine înţeles, partea leului este rezervată autorilor de limbă franceză şi încercăm să conservăm echilibrul între cei care au fost confirmaţi de trecerea timpului şi cei care ale căror prime încercări se dovedesc a fi promiţătoare. Şi pe lîngă Galaxie există şi Géante rouge, fanzin pe cale de a deveni revistă, dedicat tinerilor autori. Pe scurt, încercăm să facem în aşa fel încît SF-ul să continue să trăiască.
Şi sîntem mai degrabă optimişti. Trecut fiind sfîrşitul războiului rece și angoasele anului 2000, simţim că viitorul a reînceput să ne intereseze şi chiar să ne facă să visăm. Şi fără îndoială n-a fost o întîmplare că în perioada decembrie 2010 – iulie 2011, Oraşul Ştiinţelor din Parcul Vilette de la Paris, a consacrat o remarcabilă expoziţie science fiction-ului ². Mulţumirile noastre lui Ugo Bellagamba şi Roland Lehoucq, organizatorii expoziţiei, lui Clément Pieyre, de la Biblioteca Naţională a Franţei pentru munca sa din ultimii şapte ani dedicată primirii, înregistrării şi depozitării manuscriselor SF, lui Patrick Gyger, directorul Muzeului SF, la Maison d’Ailleurs ³ din Yverdon, Elveţia, casa europeană a imaginarului. Science fiction-ul francez este din nou pe val !
© Pierre Gévart
Traducere de Cristian Tamaş.
Traducerea şi publicarea articolului s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulţumim.
Notele traducerii :
¹ Sergiu Fărcășan tradus în Franța :
http://culturalsflearnings.blogspot.com/2009/08/sergiu-farcasan-tradus-in-franta.html
² Expoziţia Science et Fiction :
http://culturalsflearnings.blogspot.com/2010/10/expozitia-science-et-fiction-aventures.html
³ La Maison d’Ailleurs :
http://culturalsflearnings.blogspot.com/2009/04/la-maison-dailleurs.html
Pierre Gévart (pseudonim Hugo van Gaert) s-a născut în 1952 la Valenciennes, Franța. Scriitor (SF, literatură generală, teatru, poezie), autor de studii și cursuri universitare, redactor-șef al unor diverse reviste și organizator de evenimente în domeniul SF și teatral (președinte al festivalului anual Les Malins Plaisirs și al asociației Treize C. de creație teatrală).
Este inginer geolog și absolvent ENA (École Nationale d’Administration), una dintre cele mai prestigioase dintre facultăți din Franța (care formează înalții funcționari ai administrației publice : Consiliul de Stat, Curtea de Conturi, Inspecția Finanțelor, Corpul prefectural, Corpul Diplomatic și Consular, agențiile economice din străinătate), a fost sub-prefect , director al Institutului regional de administrație din Lille, director al Centrului național de învățămînt la distanță din Lille, conferențiar la Universitatea de litere și științe umanistice din Lille. Expert internațional în domeniile administrației publice și gestiunea resurselor umane.
A debutat în anul 1992 romanul „Le Maître du bronze” la editura Je Bouquine urmat în 1995 de romanul SF „Une Planète pour Copponi” publicat în colecția Anticipation a editurii Fleuve Noir și re-editat în 1995 de editura Eons, apoi „Les Orages de Jouvence”, editura Milan (2000), culegerea de povestiri „Hors Saison”, ed.Eons (2004), „La Décroisade” (2004), „Serlyne” (2005), „Celui qui attendait” (2005) și peste o sută de povestiri. Este laureat al premiului Infini 2001.
Este fondatorul în 2005 al fanzinului SF Géante rouge, devine în decembrie 2007 redactorul-șef al revistei Galaxie (serie nouă). În 2005 înființează Premiul Pépin dedicat micro-povestirilor SF. A organizat în august 2006 cea de a treizeci și treia Convenție franceză de science fiction la Bellaing și cea de a treizeci și șasea Convenție franceză de science fiction tot la Bellaing în august 2009. Face parte din echipa care a prezentat candidatura orașului Amiens pentru organizarea celei de a patruzeci și una Convenții SF în colaborare cu Centrul Internațional Jules Verne.
Revista Galaxies (serie nouă) :
http://www.galaxies-sf.com/achat_numero.php
Editura EONS :
http://www.eons.fr//main.php?lang=fr&rubrique=Auteur&fichea=81
http://www.eons.fr//main.php?lang=fr&rubrique=Catalogue&idlivre=16