În această lucrare voi vorbi despre anticipaţia de avertisment din România comunistă. Am să fac mai întâi o contextualizare a perioadei anilor ’80, precizînd situaţia României și pe cea a fandomului SF. Am să vorbesc apoi despre cum s-a ajuns la anticipaţia de avertisment și care a fost sensul acestei literaturi. În ce măsură a fost o formă de distopie și o literatură dizidentă, sunt principalele probleme pe care vreau să le ating.
În anii ’80 devenise evident, chiar şi pentru cei aflaţi la conducerea Partidului Comunist Român, că viitorul tehnologic promis de regimul comunist începând cu anii ’50, era o iluzie. Programul masiv de industrializare, desfăşurat îndeosebi în anii ’60 şi ’70, se dovedise un eşec. Datele economice privind comerţul exterior şi producţia industrială a României sunt relevante pentru această tendinţă negativă.[1] Mai mult, în anii ’80, România a plătit împrumuturile internaţionale contractate pentru programul de industrializare, o datorie care însuma aproximativ 10 miliarde de dolari.[2] Ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a rambursa rapid această sumă a însemnat o serie de măsuri care au afectat în mod negativ nivelul de trai al populaţiei.
Ca o reacţie compensatorie la această stare de fapt, propaganda comunistă a răspuns prin crearea și diseminarea unei „mitologii a cetăţii asediate”[3] pentru a justifica situaţia României şi pentru a legitima poziţia Partidului Comunist Român ca singur luptător împotriva diverșilor inamici exteriori, politici şi ideologici. În anii ’50 şi ’60, imaginarul social fusese impregnat cu referinţe ştiinţifice şi tehnologice ingrediente care, de la mijlocul anilor ’70, au fost înlocuite cu un alt element, trecutul; mai precis o istorie a românilor idealizată, văzută drept un illo tempore[4] perfect, care trebuia rememorat, preţuit şi luat drept model pentru prezent şi viitor.
Trebuie amintit aici Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român și noul program politic adoptat care practic a modificat discursul legitimator al regimului comunist din România.[5] Din punt de vedere ideologic, trecutul a devenit mai important decât orice referinţă la viitorul comunist, vehiculat aproape obsesiv anterior. Astfel, trecutul istoric şi valorile naţionale asociate cu acesta au ajuns să fie principala preocupare discursivă cu rol propagandistic a Partidului Comunist Român. Viitorul utopic comunist a fost înlocuit cu povestea trecutului românesc, iar această poveste, din păcate, era neîmplinită datorită diverşilor duşmani care de-a lungul istoriei ameninţaseră dezvoltarea organică a naţiunii române. În anii ’80 regimul comunist din România şi în special liderul ei Nicolae Ceauşescu și-au propus să recreeze şi mai ales să continue acea dezvoltare. Totuşi, speranţa pentru un viitor mai bun care putea fi atins numai ca urmare a progresului ştiinţific şi tehnologic nu a dispărut de la nivelul societăţii româneşti. Cititorii de science fiction, fanii genului care începuseră să fie organizaţi în cenacluri, mai precis fandomul românesc, reprezentau un grup important care au menţinut viu acest interes.
Transformările politico-ideologice amintite s-au repercutat însă şi asupra literaturii ştiinţifico- fantastice. În urma legii presei din 1974, Colecția Povestiri Științifico-Fantastice, singura publicaţie periodică de gen, a fost desfiinţată. S-au vehiculat mai multe motive atunci, printre care nevoia de a face economie la hârtie sau faptul că Elena Ceușescu considera nepotrivită existenţa unei literaturi care nu reflecta realităţile prezentului. Totuși, după acest moment SF-ul românesc, cu toate că nu mai dispunea de o publicaţie periodică, a reuşit să supravieţuiască îndeosebi prin intermediul cenaclurilor. Încă dinainte de dispariţia Colecţiei, apăruseră cenacluri SF în București, Timișoara, Craiova sau Iași. Bucurându-se de sprijin financiar şi instituţional de la stat, în special reţeaua Caselor de cultură ale sindicatelor sau Casele de cultură studenţești, în anii ‘80 numărul acestor cenacluri a devenit tot mai mare la nivelul ţării. Potrivit lui Dan Merişca, la sfârșitul anului 1983 în România puteau fi numărate 40 de cenacluri SF.[6] Această dinamică şi mai ales atracţia fandomului pentru tinerii pasionaţi de science fiction a pus presiune asupra autorităţilor comuniste să înfiinţeze o nouă publicaţie destinată genului, cu o distribuţie naţională. Oficialii partidului erau probabil îngrijoraţi în legătură cu potenţialul negativ pe care dezvoltarea fandomului SF îl putea avea asupra regimului. În acest context, a apărutAlmanahul Anticipaţia. Publicaţia a fost gândită mai ales ca un mijloc prin care Partidul să cunoască tot ce se întâmplă în cadrul comunităţii SF. Nu voi insista asupra rebotezării genului din literatură știinţifico-fantastică în anticipaţie sau a structurii instituţionale din spatele noii publicaţii, cu toate că și acestea reprezintă probleme interesante.
Cum am amintit deja, în anii ’80 o literatură preocupată de viitor nu se mai regăsea în noua orientare ideologică a Partidului Comunist Român, chiar dacă anticiparea dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice nu fusese singura direcţie tematică a scrierilor science fiction, dimpotrivă. De pilda, în Occident, mai ales odată cu anii ’50, a apărut un curent anti-progresist, în special ca reacţie la conştientizarea faptului că dezvoltările ştiinţifice pot conduce la scenarii catastrofice cum ar fi de pildă consecinţele unui război nuclear global. Este începutul unei tradiţii a scrierilor distopice SF după al Doilea Război Mondial. În anii ’80, acestă tematică a pătruns și în România, însă contextul politic intern, motivaţiile și mai ales comandamentele pe care această literatură trebuia să le servească sunt particulare și trebuie înţelese.
Trebuie spus că pe lângă preocuparea pentru istoria naţională, în anii ’80 Nicolae Ceușescu ţintea și premiul Nobel pentru Pace, iar perioada a fost marcată campania susţinută a Partidului Comunist Român împotriva înarmării şi a războiului. Astfel, în 1986 Nicolae Ceauşescu a iniţiat un referendum pentru reducerea cu 5% a armatei române. Rezultatul referendumului a fost de 99,99% în favoarea măsurilor propuse de preşedintele României. S-au organizat menifestări grandioase pentru pace şi de asemenea manualele de literatură au inclus un poem scris, se pare, de însuşi Nicolae Ceauşescu : „Să facem din tun tractoare/Din atom, lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare.” Cum se știe, Nobelul nu a fost obţinut și, dincolo de toate aceste gesturi de paradă, sunt analiști militari care afirmă că, în timpul lui Ceauşescu, România era de fapt un important stat exportator de armament.[7]
În noul context al anilor ‘80, anticipaţia trebuia să se redefinească în primul rând pentru a-și demonstra utilitatea în faţa autorităţilor, dar în același timp trebuia să-și menţină identitatea. Trebuie spus că membrii cenaclurilor de anticipaţie nu erau deloc dispuși să scrie povestiri în care să prezinte „realizări comuniste” sau să facă făţiș propagandă politică. Însă literatura de anticipaţie putea avertiza legat de implicaţiile nefaste ale acţiunilor prezente asupra viitorului. Această funcţie se pare că a fost acceptată de partid, iar acest gen de anticipaţie a fost numit „de avertisment”, un termen foarte popular în interiorul fandomului şi totodată acceptat de regim.
Graţie anticipaţiei de avertisment, scriitorii din fandom își puteau imagina scenarii distopice. Se susţinea că prezentându-se pericolele „de mâine”, această literatură ar avertiza și, astfel, ar ajuta la evitarea unor asemenea posibilităţi. Din nou, o literatură folositoare! Așa cum era explicat în editorialul fanzinului Paradox din 1985, „Creaţiile tinerelor condeie ale cenaclului „H. G. Wells” nu îşi propun atât să viseze lumi utopice, greu cognoscibile lumi neutrale, cât să avertizeze asupra prezentului planetar peste care planează încă violenţa, obscurantismul, inechitatea şi foamea”[8] O anticipaţie de avertisment mai exista în această perioadă și în Uniunea Sovietică. Aceste scrieri, erau de fapt producţii literare distopice.[9]
Ioan Albescu, redactorul șef al Almanahului Anticipaţia, precizează într-un editorial funcţiile literaturii de avertisment. Așadar, anticipaţia de avertisment era utilă pentru că mai presus de toate avertiza cititorul despre posibilele pericole pe care Pământul le putea avea de înfruntat în viitor, ajutându-l să le evite. Era o „literatură angajată chiar militantă, preocupându-se de grijile prezentului, de problemele contemporane cu care se confruntă societatea, prin extrapolarea consecinţelor lor în viitor.”[10]
„Avertismentul” a devenit astfel o etichetă ataşată de anticipaţie pentru a-i justifica utilitatea în sprijinirea acţiunilor regimului comunist din România. De fapt, în ochii cititorilor de aniticipaţie din anii ’80, anticipaţia de avertisment însemna acele producţii literare cu dublu înțeles, care puteau fi citite nu numai ca un discurs literar aservit comandamentelor ideologice comuniste, ci și ca atacuri mascate asupra sistemului comunist. Se pot da multe exemple. Am să mă refer la câteva povestiri publicate în Almanahul Anticipaţia. De pildă, consecinţele catastrofice ale unui ale unui război nuclear sunt prezentate de Ioan Popa în Comando, însă povestirea poate fi citită și ca o critică a României comuniste, pentru că societatea viitoare descrisă era de fapt o dictatură. Scenariile distopice erau deopotrivă ilustrări ale crizei comunismului şi totodată un avertisment pentru viitor.[11]
Povestirea lui Vladimir Bucur, Salt în Destin[12] a primit premiul I la concursul anual de creatie literar-artistică de anticipaţie București 1983 și a fost publicată în Almanahul Anticipaţia din 1985. Acţiunea este plasată într-un viitor indefinit, într-o societate marcată de inegalităţi. Acolo, destinul unei persoane (data și circumstanţele morţii) era decis la naștere de o mașină, în funcţie de stratificarea socială. Ham, eroul povestirii, membru al castei a cincea (cea mai de jos) ajunge în ultima zi a vieţii, pe care decide să și-o petreacă într-un loc foarte scump unde comandă cea mai scumpă băutură: aceasta era laptele. Este o imagine sumbră a viitorului, cu toate că în ansamblu societatea viitorului era minunată, graţie unor dezvoltări știinţifice extraordinare.
În zece kg de uraniu[13] scrisă de Mihnea Columbeanu este vorba despre întâlnirea dintre niște extratereștri care au supravieţuit unui accident al navetei lor și pământeni. Extratereștrii încearcă să obţină de la pământeni 10 kg de uraniu vitale pentru supravieţuirea lor. Cu toate că pe Pământ existau cantităţi importante ale acestui element chimic, vizitatorii nu îl pot obţine datorită birocraţiei. Prima dată trebuie să dovedească că sunt extratereștri, apoi să se întâlnească cu diferite oficialităţi care să le aprobe cererea. În cele din urmă realizează că numai Congresul de la Geneva poate aproba o astfel de cerere. Din păcate, soluţia nu e de niciun folos deoarece uraniul era necesar în 24 de ore. Mesajul este clar: birocraţia ucide!
Aș mai putea aminti și alte povestiri cu dublu înţeles publicate în anii ’80. Acolo unde nu s-a reușit publicarea, povestirile erau citite şi discutate în cadrul cenaclurilor. În interiorul fandomului, fanii SF erau mai puţin expuși decât restul tineretului la discursul propagandistic care îl glorifica pe liderul Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu. Fanii genului SF nu s-au manifestat niciodată făţiș împotriva regimului comunist, nu au scris o literatură dizidentă, însă erau priviţi cu suspiciune de către autorităţi. O încercare de stopare sau de interzicere a acestei articulări sociale ar fi fost însă mult mai nocivă regimului decât tolerarea ei.
După ce a fost înfiinţat Almanahul Anticipaţia, UTC-ul (Uniunea Tineretului Comunist) a decis să finanţeze şi activităţile fandomului. În noiembrie 1982, la Sibiu, cenaclul de anticipaţie Univers XX organizează al 12-lea Romcon și pentru prima dată în programul oficial al manifestării UTC-ul este amintit ca și organizator. Varianta tipărită a programului începe cu un citat întins din Nicolae Ceaușescu. Programul convenţiei naţionale a avut mai multe mese rotunde coordonate de oameni de știinţă sau de scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor. Tematica uneia dintre ele a fost relaţia dintre literatura de anticipaţie și dezvoltarea tehnologică. Din nou era vorba despre rolul acestei literaturi. Genul nu era considerat numai un instrument alternativ important pentru a oferi educaţie știinţifică și tehnică, ci era, de asemenea, considerat un stimul și o sursă de inspiraţie pentru tineri să îmbrăţișeze profesii tehnice. Astfel, Dumitru Prunariu, primul astronaut român, a condus la Sibiu o masă rotundă unde participanţii au discutat despre explorarea umană a cosmosului, existenţa extratereștrilor și mai ale despre rolul României în cercetările spaţiale viitoare.
În 1983 al 13-lea Romcon a avut loc la București, însă a durat numai o zi. În ultimul moment, organizatorii au fost informaţi că trebuie să termine convenţia și toţi participanţii să se întoarcă la casele lor. Îngrijorarea Partidului Comunist Român era că o astfel de manifestare în București ar putea degenera într-una împotriva regimului comunist. Totuși, motivul oficial al anulării convenţiei, care ar fi trebuit să se desfășoare la Întreprinderea 23 August din București, era acela că aceasta nu-și îndeplinise planul de producţie. Cu toate că în București comunitatea SF era numeroasă, în anii ‘80 capitala a fost evitată ca și loc gazdă al vreunei convenţii SF. În 1984 Romconul s-a desfășurat la Cluj, în 1985 la Lugoj, 1986 în Iași, 1987 la Craiova, iar în 1988 la Pitești. Ultimul Romcon din perioada comunistă a avut loc în Timișoara, în septembrie 1989.
În anii ‘80 programul oficial al unui Romcon trebuia să reconcilieze preocupările și interesele participanţilor cu cerinţele ideologice și politice ale Partidului. Dacă analizăm programul oficial, un Romcon se prezintă ca o întâlnire destul de convenţională supusă comandamentelor politice și ideologice. Trebuie spus, însă, că mai exista și un program neoficial care poate fi reconstituit numai pe baza interviurilor de istorie orală. După încheierea secţiunilor și a prelegerilor din programul oficial, în timpţii nopţii se desfășurau așa numitele „cenacluri de noapte”. Erau întâlniri de grup în camere de hotel unde cei prezenţi citeau și-și comentau propriile scrieri și traduceri mai ales din literatura occidentală. De asemenea, se urmăreau filme la video sau se asculta muzică, de regulă electronică.
Posibilitatea de a transforma comunitatea SF intr-o mişcare disidentă nu a fost niciodată reală. După 1989 mulţi membrii ai fandomului au spus că, de fapt, ceea ce se întâmpla în fandom erau activităţi anticomuniste, însă astfel de afirmaţii nu pot fi acoperite cu probe. Fanii SF erau conştienţi că se aflau în mod continuu sub supravegherea Securităţii. Adesea reacţia la această presiune era exprimată prin bancuri politice, ironii și așa numitele „șopârle” și nu printr-o atitudine dizidentă deschisă. Cei din fandom nu erau interesaţi de reformarea sistemului politic, ci mai degrabă erau interesaţi să menţină şi să se bucure de stilul lor de viaţă. În anii ‘80, procesul de socializare din fandom oferea participanţilor un sentiment de libertate şi detaşare faţă de factorul politic. Însă, socializarea era atent supravegheată de statul comunist, din moment ce comunitatea SF ca şi Almanahul Anticipaţia erau finanţate direct de Uniunea Tineretului Comunist.