Era joi, ziua de cumpănă şi pentru el, şi pentru Oludara, aşa că Gerard se rugă ca Saci să apară pentru ultima oară. Dacă apărea, Gerard ştia că îl aştepta încercarea cea mai importantă din viaţa lui.
— Nu-i mai greu decât să-mpuşti o muscă de pe-un măr de la douăzeci de paşi, glumi în sinea lui.
Ca să-şi mai uşureze trupul înţepenit, îşi schimbă poziţia în interiorul ascunzătorii pe care şi-o construise. Deşi proptise archebuza pe o creangă, era dificil să stai atâta vreme în poziţie de tragere.
În faţa lui, la vreo zece metri, era o cărare, iar pe cărare, cel mai complicat nod pe care şi-l putuse imagina el. Folosise unsprezece sfori de mărimi diferite şi petrecuse nu mai puţin de patru ore încâlcindu-le cât mai mult. La sfârşit, obţinuse un nod gros cam de un metru. Prin minte îi treceau imagini cu Alexandru şi nodul gordian. Chicoti când se gândi ce primitiv trebuie să fi fost nodul acela în comparaţie cu capodopera lui.
Sesiză mişcare şi împietri. Saci apăru ţopăind pe cărare şi se opri în faţa nodului masiv. Se aplecă să-l cerceteze, apoi se îndreptă de spate şi se uită în jur cu atenţie. Gerard îşi ţinu respiraţia când privirea lui Saci trecu pe deasupra lui.
După ce măsură împrejurimile de câteva ori, Saci se aplecă şi începu să desfacă nodul cu o viteză uimitoare. Gerard ştia că nu are la dispoziţie decât câteva secunde. Îşi ţinu respiraţia şi trase cu archebuza. Scutură din mână ca să alunge fumul şi-l văzu pe Saci bătându-se înnebunit pe chelia goală cu ambele mâini, căutând căciula pe care Gerard o trimisese în aer cu o împuşcătură perfectă.
Gerard slăbi funia din spatele lui şi eliberă o plasă de sfoară ascunsă în coroana unui copac. Alergă pe cărare şi luă de jos căciula roşie.
Saci zăcea suspinând sub plasă.
— Dă-mi drumul, te rog, fără căciulă o să mor în câteva minute. Nu ţi-am făcut niciun rău.
— N-aş zice că farsa cu furnici a fost o distracţie nevinovată, dar nu încerca să mă duci de nas, ştiu că eşti un pişicher. Nu-ţi dau căciula până nu-mi faci favoarea de care am nevoie.
Saci se opri din bocit şi oftă.
— Bine, care ţi-e dorinţa?
— Îmi doresc din tot sufletul să am o sută de cruzados de aur.
— Atât? Majoritatea oamenilor ar cere o mină de aur.
— Vreau să-mi fac propriul rost în lume şi să se nască o legendă despre mine.
— Atunci de ce vrei aşa de mult o sută de cruzados?
— Trebuie să plătesc preţul unui sclav.
Saci întoarse capul.
— Atunci n-ai decât să-mi iei gâtul. Nu aş ajuta niciodată pe cineva să-şi cumpere un sclav. – Saci coborî vocea, vorbind serios pentru prima oară. – Am fost cândva sclav, în tinereţe, pe primul vapor cu sclavi aduşi din Africa, până când o moarte trădătoare şi magia m-au transformat în ceea ce sunt acum.
— N-ai înţeles, replică Gerard. Nu vreau să cumpăr un sclav, ci libertatea lui. În schimb, el a căzut de acord să mă ajute timp de cinci ani. Mă va însoţi prin sălbăticia Braziliei, înfruntând misterele ei alături de mine.
— E-adevărat ce spui?
— Da.
Saci căzu pe gânduri.
— În cazul ăsta, îţi dau ce-ţi trebuie şi vă permit amândurora să străbateţi pământurile mele. Dar o să te urmăresc. Dacă nu-ţi respecţi partea de înţelegere, o să te chinui până la sfârşitul vieţii.
— Sunt om de cuvânt.
— Prea bine, dă-mi căciula.
— Mai întâi, spuse Gerard, jură.
— Jur că-ţi voi da o sută de cruzados.
— Jură pe pădure.
— Jur pe tărâmul meu, pădurea.
— Foarte bine.
Gerard ridică plasa grea de un colţ şi Saci se târî afară. Îi azvârli căciula. Saci o scutură de patru ori şi din ea îi căzu în palmă o bucată de aur. Îşi puse căciula pe cap şi frecă aurul în palme. Pe pământ începură să cadă zornăind monede. După ce se formă o grămadă mare, Saci vârî bucata de aur înapoi în căciulă şi spuse:
— Atât ar trebui să fie de ajuns. Ţi-aş fi dat un lingou, dar lumea ar fi crezut că l-ai găsit în sălbăticie şi atunci aş fi avut necazuri mai mari.
— Da, aprobă Gerard, dacă se va găsi aur în Brazilia, mă tem că nici tu nu vei putea opri invazia.
Saci clipi şi dispăru pe neaşteptate. Glasul lui răsună prin pădure:
— Sunt cu ochii pe tine, nu uita!
Gerard începu să strângă monedele.
#
Gâfâind, Gerard năvăli în biroul guvernatorului. Almeida stătea la un birou de mahon minunat. Purta o pălărie neagră turtită, cu o pană albă, şi o capă purpurie, prinsă la gât cu un lanţ de aur. Antonio, tot în ţinută de gală, stătea aplecat spre el, ca şi când ar fi fost prinşi într-o discuţie.
Guvernatorul se încruntă şi rosti:
— Gerard van Oost, ai întârziat.
— Îmi cer iertare, domnule guvernator, am venit spre dumneavoastră cocoşat de un sac de aur.
— Aur? se miră guvernatorul, ridicând din sprânceană.
Antonio miji ochii ameninţător spre Gerard.
— Da, răspunse Gerard, o sută de cruzados. Aur destul să cumpere libertatea unui sclav. Îl cheamă Oludara.
— Ce-i asta? ţipă Antonio. De unde ai făcut rost de averea asta?
Guvernatorul Almeida ridică braţul ca să-l amuţească.
— O sută de cruzados spui? întrebă el. Asta înseamnă patruzeci de mii de reali! E un preţ extravagant pentru un sclav.
— Nu mi se pare corect ca un om să aibă un preţ anume, replică Gerard, dar, oricum ai lua-o, acesta e un bărbat extraordinar.
— Şi se va plăti şi taxa obişnuită la orice vânzare?
— Pero de Belem va plăti suma cerută.
Guvernatorul îl studie preţ de câteva clipe înainte de a vorbi:
— Antonio te-a acuzat de vagabondaj şi practicarea religiei protestante. După legile braziliene, protestantismul nu e o infracţiune şi nu văd cum un om cu resursele tale ar putea fi numit vagabond. Sunt nevoit să renunţ la caz.
— Dar, domnule guvernator…, protestă Antonio.
— Îmi pare rău, Antonio, trebuie să respect legea.
— Domnule guvernator, vorbi Gerard, dacă nu vă supăraţi, aş dori să vă cer o favoare.
Almeida ridică din sprâncene şi se aplecă în faţă.
— Despre ce e vorba?
— Vreau să formez o trupă sub propriul meu steag, ca să explorez liber cu ea tărâmul sălbăticiei braziliene.
Antonio îşi reprimă un sunet din gât.
— Şi cine va sluji sub steagul tău? vru să ştie guvernatorul.
— Eu şi Oludara. Asta dacă vrea să mă însoţească.
— Cum, numai voi doi?
— Nu sunteţi prima persoană care mi-a pus întrebarea aceasta în decurs de o săptămână.
Almeida se ţinu cu mâinile de burtă de râs.
— Antonio, spuse el, de ce depui atâta efort ca să-l vâri la închisoare pe omul ăsta, când el se oferă să se omoare singur? Nu-l pot aresta, dar îţi pot face un serviciu. – Se uită la Gerard şi zise: Gerard, cererea ta e aprobată.
Antonio aruncă săgeţi din priviri în tăcere.
— Asta e tot? întrebă guvernatorul. Sunt ocupat cu pregătirea unei expediţii împotriva raidurilor francezilor din Paraíba.
— Domnule guvernator, răspunse Gerard, astăzi mi s-a îndeplinit tot ceea ce mi-am dorit din adâncul sufletului. Nu vă mai reţin, pentru că şi eu am de pus la punct o expediţie.
Se înclină şi părăsi încăperea. Traversând sala principală din Palatul Guvernatorului, auzi paşi repezi în spatele lui. Se întoarse chiar când Antonio îi puse mâna pe umăr.
— N-ai decât să faci pe eroul cât vrei, Gerard, îl ameninţă el, dar sălbăticia e teritoriul meu. Roagă-te să nu ni se încrucişeze drumurile.
— Cu toată trădarea ea, replică Gerard, eu nu-ţi port pică. Iar în sălbăticia braziliană sunt pericole mai mari decât eşti tu.
— Mai vedem noi, spuse Antonio.
Îi întoarse spatele şi ieşi din sală păşind apăsat.
#
Îmbrăcat în straiele de bumbac noi pe care i le cumpărase Gerard, Oludara intră în biroul lui Pero. Magnific – acelaşi cuvânt care îi venise în minte lui Gerard şi prima dată când îl văzuse – era singurul mod în care îl putea descrie pe Oludara îmbrăcat în haine noi.
— Îţi plac veşmintele?
— Mi se potrivesc. Dar ar fi mai avantajos să călătoresc dezbrăcat, ca localnicii.
Gerard, cu mintea lui protestantă şocată de propunere, roşi fără să vrea.
— Nu cred că vom proceda aşa, hainele sunt foarte bune.
Puse cuţitul de fildeş pe masă. Oludara îl luă şi-şi trecu încet degetele pe modelele cioplite. O singură lacrimă îi alunecă pe obraz.
— Foarte bine, rosti el.
Gerard îi întinse un rucsac.
— În el sunt ierburile şi celelalte lucruri necesare. Se pare că Saci a mai pus câteva de la el când n-am fost eu atent.
— Zău? Credeam că Saci nu face nimănui favoruri.
— Pesemne îl interesează aventura noastră.
— Asta poate fi foarte bine, dar şi foarte rău.
— Amândouă, cel mai probabil. Dar tot mai am o întrebare pentru tine: vii de bună voie în călătoria aceasta periculoasă?
— Îmi dai şi acum posibilitatea să te refuz? întrebă Oludara.
— N-am plătit ca să te cumpăr, am plătit ca să te eliberez. N-aş înfrunta primejdiile Braziliei alături de un bărbat care nu mă însoţeşte de bunăvoie.
Oludara zâmbi.
— Săptămâna asta ai dovedit că eşti un bărbat adevărat, Gerard van Oost. Felul în care l-ai prins pe Saci arată că eşti mai inteligent decât spui. Şi i-ai fi putut cere orice, dar ai ales să mă eliberezi pe mine. Văd că iei aventura asta cât se poate de serios şi eşti foarte curajos. Nu-mi aleg tovarăşii cu uşurinţă, dar ştiu că tu vei fi unul de nădejde. Te voi sluji timp de cinci ani ca să-mi plătesc datoria, dar, dacă aşa vrei tu, te voi însoţi ca prieten.
Zâmbiră amândoi şi-şi strânseră mâinile.
— Atunci e oficial, spuse Gerard, suntem o echipă. Uite ce-am făcut.
Dezveli un steag de pânză. Pe el, desenaţi neîndemânatic cu vopsea neagră, erau un elefant şi un papagal ara. Gerard observă că Oludara se strâmbă la desenul stângaci şi adăugă:
— Deocamdată e numai o idee, îl putem îmbunătăţi mai târziu.
— Steagul acesta e cel mai urât, dar şi cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată, îţi spun sincer.
— Atunci ne-am înţeles. Şi, dacă tot avem steagul nostru, nu văd niciun motiv să nu plecăm imediat.
— Aşa-i, norocul nu-l găseşte de două ori pe om. Ne aşteaptă multe aventuri, hai să nu le facem să stea prea mult după noi!
Sus de tot, deasupra bisericii „Imaculata Concepţie”, un papagal ara stacojiu îşi lăsă capul pe-o parte, urmărind doi bărbaţi, unul alb şi unul negru, traversând piaţa centrală din Salvador şi părăsind oraşul pe Poarta de Nord.
© Christopher Kastensmidt
Traducere de Antuza Genescu.
Titlu original : „The Fortuitous Meeting of Gerard van Oost and Oludara”
Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulțumim.
Christopher Kastensmidt este născut în Texas, S.U.A., absolvent al Universității Rice din Houston, Texas (Electrical and Computer Engineering). Finalist al Premiilor Nebula și laureat al Premiilor revistei Realms of Fantasy. Este co-fondator al concursului de ficțiune speculativă Hydra (în parteneriat cu Orson Scott Card’s Intergalactic Medicine Show) și al Odiseei literaturii fantastice (Odisseia de Literatura Fantástica), convenție care a avut loc în Porto Alegre, Brazilia între 27-28 aprilie 2012.
A contribuit la designul unor microprocesoare pentru corporația Intel în California, a lucrat la IBM și AMD, a fost creator de jocuri video („Deer Hunter Tournament” (2008, Atari), „Imagine : Wedding Designer” (2008, Ubisoft), „Xiaolin Showdown” (Konami, 2006), „Deer Hunter” (2003-2004, Atari), „Trophy Hunter” (2002, Infogrames), „Indiana Jones and the Infernal Machines” (1999, LucasArts Entertainment).
S-a stabilit în Brazilia unde și-a întemeiat propria companie de jocuri video (Southlogic Studios) care a fost ulterior cumpărată de Ubisoft unde Christopher a lucrat în calitate de Creative Director. În prezent, Christopher Kastensmidt locuiește în Porto Alegre, Brazilia, este profesor universitar la Pontifícia Universidade do Rio Grande do Sul (PUCRS, Porto Alegre, Brazilia) și consultant independent (proprietate intelectuală).
Bibliografie :
„The Faery Taile Project: Book One” (co-written with Jim C. Hines), CatsCuriousPress, November 2008 „The Fortuitous Meeting of Gerard van Oost and Oludara”, Realms of Fantasy, April 2010:
Finalist, Nebula Award for Best Novelette, 2010 „Dragon Dreams on Cardboard Wings and Tiny Scraps of Yellow”, Daily Science Fiction, November 2010 „Even Dragons Dance”, Forgotten Worlds, #6, November 2006
„Between the ‘Sheets”, Every Day Fiction, September 2007
„The Creation of God”, Burst, Summer 2008
„Sky Dive”, Spaceports & Spidersilk”, Vol 1.- 2., June 2008
„Kroop and the Master of Games”, Beyond Centauri, January 2009
„The Master’s Eggs”, Third Order, June 2008
„The Perfect Couple”, Every Day Fiction, December 2007
„Heart to Heart”, From the Asylum, February 2007
„Wizard’s Study”, Beyond Centauri, IV.1, July 2006
„Daddy’s Little Boy”, Deep Magic, #41, October 2005
Seria de povestiri „Elephant and Macaw Banner” : http://www.eamb.org/