O corespondenţă de la scriitoarea americană Nancy Fulda (nominalizată la Premiile Hugo şi Nebula, laureată a Premiilor Asimov’s/An Lab Readers)
The Nebula Awards Weekend (17 – 20 mai 2012, Hyatt Regency Crystal City, Arlington, Virginia, S.U.A.) – Nancy Fulda (S.U.A.)
Cu siguranţă Nebula Awards Weekend a fost unul dintre cele mai bune evenimente din viaţa mea şi recomand călduros participarea oricui are posibilitatatea. Este suficient de mic pentru a simţi sociabilitatea, suficient de mare pentru a lărgi orizontul şi suficient ca durată pentru a oferi oportunităţi pentru noi şi îndelungate prietenii în cadrul domeniului ficţiunii speculative.
Evenimentul a început cu un fiasco în program care a lăsat cam 35 de participanţi (cu mine inclusiv) abandonaţi într-un hotel aflat la douăzeci de minute devlocul desfăşurării manifestării. N-o să-mi măsor vorbele : am fost de-a dreptul furioasă. Hotelul Hyatt s-a ocupat de chestia asta atît cît a putut de bine, oferindu-le celor care au trebuit să se mute o noapte gratuită de cazare, parcare gratuită, internet gratis. Iar vineri cînd atelierele şi-au început activitatea, furia îmi trecuse deja.
Panelul la care am participat şi care i-a reunit pe Ellen Kushner, Tom Crosshill, Ferrett Steinmetz, Rachel Swirsky a fost o adevărată plăcere iar contribuţiile privind intriga şi structurile narative au fost cu adevărat relevante. Discuţia care a atins culmi de-a dreptul metaforice s-a aventurat în domenii nu întrutotul conexe precum teoria muzicală, neurologia şi alpinismul.
Punctul culminant al evenimentului a fost Banchetul Premiilor Nebula iar Walter Jon Williams i-a făcut pe toţi să rîdă cam de un milion de ori şi Mike Fincke ne-a arătat nişte înregistrări video cu astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională jucîndu-se cu picături de apă şi personificîndu-l peIronMan.
James Patrick Kelly l-a prezentat pe noul Mare Maestru de Ceremonii în aşa fel încît persoana mi s-a părut şi mai incredibilă decît ştiam eu că este iar Connie Willis ne-a făcut pe toţi să plîngem cu discursul de acceptare al rolului de Grand Master.
Stăteam în sală ascultînd-o pe Connie istorisindu-ne poveşti despre trecutele convenţii avîndu-i ca personaje pe Walter şi Sheila şi Jim şi pe toţi ceilalţi şi am avut cea mai ciudată, aproape extracorporală dintre viziuni. Pentru că dintr-o dată mi-am dat seama că peste treizeci de ani, noi vom fi cei care vor sta pe scenă. Adică John Scalzi şi Mary Robinette Kowal şi Eric James Stone şi toţi scriitorii din generaţia mea, înghesuindu-ne acolo şi povestind ce călătorie grozavă a fost şi cît de bine ne-am distrat împreună.
Ce viziune măreaţă !
© Nancy Fulda
Traducere de Cristian Tamaş.
Traducerea şi publicarea în Revista SRSFF s-au realizat cu acordul autoarei. Îi mulţumim.