Bibliografie:
AMIS, Kingsley (1960): New Maps of Hell. London: Gollancz.
BOZZETTO, Roger (1992): L’Obscur Objet d’un savoir. Fantastique et science-fiction: deux littératures de l’imaginaire. Aix-en-Provence: Publications de l’Université de Provence.
CĂLINESCU, G. (1965): Impresii asupra literaturii spaniole. Bucureşti: Editura pentru Literatură Universală.
_____ (19822): Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Al. Piru (ed.). Bucureşti: Minerva.
CSICSERY-RONAY Jr., Istvan (2008): The Seven Beauties of Science Fiction. Middletown, CT: Wesleyan University Press.
GHEO, Radu Pavel (2007): Despre science fiction. Bucureşti: Tritonic, 2007.
GHIŢULESCU, Mircea (2007): Istoria literaturii române. Dramaturgie. Bucureşti, Editura Academiei Române.
HOBANA, Ion (1969): Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti. Bucureşti: Editura Tineretului. JAMESON, Fredric (20072): Archaelogies of the Future. The Desire Called Utopia and Other Science Fictions. London – New York: Verso.
MANOLESCU, Florin (1980): Literatura S.F. Bucureşti: Univers.
MANOLESCU, Nicolae (2008): Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Piteşti: Paralela 45.
MARTÍN RODRÍGUEZ, Mariano (2011): „Los novecentistas en Londres y la aclimatación del scientific romance en España”. Escrituras del exilio, Ángel Clemente Escobar, Edmundo Garrido Alarcón, Rocío Peñalta Catalán (eds.) y Eugenia Popeanga Chelaru (coord.), pp. 211-239. Madrid: Universidad Complutense de Madrid (Revista de Filología Románica – Anejo VII).
OPRIŢĂ, Mircea (1994): Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară. Cluj: Dacia, 1994.
_____ (2003): Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară. Bucureşti: Viitorul Românesc.
_____ (2007): Istoria anticipaţiei româneşti. Iaşi: Feed Back.
PETRAŞ, Irina (2008): Literatură română contemporană. O panorama. Bucureşti: Idea europeană.
POP, Ion et alii (2007): Dicţionar analitic de opere literare româneşti. Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă.
POPA, Marian (2009): Istoria literaturii române de azi pe mâine. 23 august 1944 – 22 decembrie 1989, I-II, Bucureşti: Semne.
POZUELO YVANCOS, José María, y ARADRA SÁNCHEZ, Rosa María (2000). Teoría del canon y literatura española. Madrid: Cátedra.
ROBU, Cornel (2004): O cheie pentru science-fiction. Cluj, Casa Cărţii de Stiinţă.
_____ (2006): Paradoxurile timpului în science-fiction. Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Stiinţă. ROTARU, Ion (2001): O istorie a literaturii române. Vol. 6. Dezvoltarea prozei şi dramaturgiei româneşti în a doua jumătate a secolului XX (1944-2000). Cluj-Napoca: Dacia.
SĂSĂRMAN, Gheorghe (2010): La cuadratura del círculo. Mariano Martín Rodríguez (trad.). Colmenar Viejo: La biblioteca del laberinto.
ŞTEFĂNESCU, Alex (2005): Istoria literaturii române contemporane 1941-2000. Bucureşti: Maşina de Scris.
SUVIN, Darko (1979): Metamorphosis of Science Fiction. On the Poetics and History of a Literary Genre. New Haven – London: Yale University Press.
ABSTRACT
While the postmodern critique has managed to “decentralize” the canon and value the eminently artistic nature of genres that used to be dismissed as “paraliterature”, such as science fiction, the literary historiography which still prevails in the Romance linguistic area does not seem to have assimilated neither the latest ideas on the canon nor the wide and profound exegesis (from both the theoretical and historical points of view) that has been produced in the framework of the critical literature on the marginalized genres. The example of Romania is particularly relevant in this regard. On the one hand, literary historiography has been shown unique consideration in the country’s cultural life and, on the other hand, the creative production and critique regarding one of those marginalized genres, namely science fiction, are of outstanding quality even considered internationally. This fact has not been properly acknowledged and suggests the degree of backwardness of the Romanian literary establishment, which is probably shared by others despite the century we live in.
[1] Literatura fantastică modernă cu succes la public şi care tinde către exploatarea sentimentului de groază, pe care au cultivat-o H.P. Lovecraft şi Jean Ray până la Stephen King, a căzut şi ea victimă, până de curând, unei marginalizări din partea criticii. Obscuritatea parabolelor lui Franz Kafka şi ale discipolilor lui s-a dovedit în schimb deosebit de atrăgătoare pentru critica structuralistă şi poststructuralistă, la fel de obscură în exprimare. Concomitent, realismul magic latino-american pătrundea în canonul occidental mai ales datorită calităţii sale de produs exotic, fără a trece totuşi cu vederea faptul că termenul realism din sintagma cu pricina era acceptat cu mai multă uşurinţă. Literatura neofantastică a lui Jorge Luis Borges, Mircea Eliade sau Italo Calvino, de pildă, tindea să traverseze, datorită caracterului ei eclectic, frontiera dintre mica şi marea literatură iar drept urmare, influenţa ei a sosit odată cu postmodernismul, care îşi asumase o misiune similară. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu s-a bucurat de consacrarea canonică supremă (şi profitabilă) a unui premiu Nobel.
[2] Deşi istoriile pe care le analizăm pot aborda literatura română în ansamblul ei, vom acorda atenţie doar acelor părţi care sunt închinate producţiei literare din a doua jumătate a veacului al XX-lea, când exista deja o literatură SF bine închegată, cu o estetică proprie, publicaţii, cenacluri etc.
[3] Sublinierea lui Nicolae Manolescu.
[4] Bunăoară, cartea sa despre literatura spaniolă (Călinescu: 1965) sintetizează idei despre romanul picaresc, donjuanism, mistică şi alte manifestări literar-culturale foarte în vogă în critica spaniolă din prima jumătate a veacului al XX-lea. Mai mult decât atât, autorul demonstrează o cunoaştere remarcabilă a avântului pe care l-a înregistrat stilistica în calitate de metodă a criticii şi a filologiei spaniole din acea vreme.
[5] O bună analiză a discuţiilor actuale pe marginea chestiunii canonului aflat în plină mutaţie postmodernă (abordând însă şi alternativele la acesta), o oferă lucrarea lui Pozuelo Yvancos şi Aradra Sánchez (2000).
[6] Roger Bozzetto recapitulează, în cheie comparatistă, receptarea intelectuală în Franţa a literaturii fantastice şi a celei speculative (sau ştiinţifico-fantastice), ambele apărute odată cu Revoluţia Industrială. Concluziile lui sunt perfect valabile şi pentru alte ţări europene. Autorul arată cum, până în anii ´50, când a înflorit SF-ul paraliterar nord-american, nici scriitorii, nici criticii lor, nu făceau vreo diferenţă în termeni de creaţie sau receptare între operele de anticipaţie, de imaginaţie ştiinţifică, şi restul operelor autorilor luaţi în discuţie. De fapt, au fost chiar numeroşi scriitorii recunoscuţi de drept care au cultivat acest gen de literatură, mai cu seamă în cadrul unor subspecii cu tradiţie, precum utopia sau călătoriile imaginare, fără a exclude totuşi nici anticipaţiile propriu-zise, nici ficţiunile galactice, asta în cazul autorilor care se bucurau de o amplă recunoaştere: „Écrite par des écrivains reconnus, la littérature de fantaisie est admise comme composante du domaine littéraire. […] L’opposition entre littérature légitimée et non-légitimée ne passe pas par l’appartenance de l’oeuvre à un genre. […] Ce qui sera dénommé plus tard science-fiction ne bénéficie donc d’aucun statut particulier” (1992: 186). Aşadar, în anii ´50 ai secolului trecut, lucrurile se schimbă radical. Odată cu traducerea masivă a operelor ştiinţifico-fantastice nord-americane, concomitent cu apariţia colecţiilor specializate şi cu crearea cercurilor de cunoscători avînd exigenţe specifice, receptarea critică a genului ştiinţifico-fantastic devine o chestiune internă, revendicându-se drept ceva ce nu este literatură în sensul obişnuit al termenului: „il s’agit pour elle de faire reconnaître la science-fiction avec sa spécifité et sa différence. […] Elle refuse d’être incluse dans la littérature à cause d’une spécifité qu’elle s’octroie et, simultanément, d’appartenir à l’infralittérature par des qualités qu’elle se reconnaît” (190).
[7] Bineînţeles, nu lipsesc cercetătorii români ai literaturii care să fi scris opere influente în mediul lor de lucru, dar este vorba, de cele mai multe ori, de profesori care şi-au desfăşurat activitatea în străinătate şi care şi-au publicat operele în limba ţării de adopţie, cum este cazul lui Matei Călinescu, de pildă.
[8] Sperăm că acest eseu a lăsat să se înţeleagă că se limitează doar la studiul stabilirii canonului naţional, prin prisma istoriilor literaturii române contemporane, publicate ca atare în primul deceniu al secolului nostru. Pe lângă aceste istorii, în respectiva perioadă au apărut şi alte viziuni asupra acelei literaturi, opinii care, adesea, par a fi mult mai deschise în ceea ce priveşte exegeza operelor şi genurilor. Un exemplu remarcabil este volumul scris de Irina Petraş. Autoarea însăşi îşi prezintă cartea astfel: „Nu propun aici nici panorama, nici istoria literaturi române, ci varianta mea de lectură/privire asupra cărţile române despre care am scris din 1970 până astăzi” (2008: 5) (2008: 5). În fapt, este vorba de o culegere a recenziilor sale, care alcătuiesc împreună o viziune asupra literaturii române, ce nu îi marginalizează nici pe scriitori tineri, nici pe cei consideraţi de o importanţă minoră, pentru că „peisajul – şi cel literar – e mai întreg dacă are şi înălţimi, şi văi” (6). Această abordare integratoare (şi antielitistă) se raportează la literatura ştiinţifico-fantastică prin aprecierea acestui gen pe picior de egalitate cu restul literaturii, ceea ce se reflectă cu uşurinţă în recenziile selectate în carte, în care nu există diferenţe artificiale între marea şi mica literatură, nici între critica mainstream şi critica de specialitate faţă de diferitele genuri tematice. Recenziile elogioase închinate Istoriilor insolite de Crohmălniceanu (348-349) şi cărţii Scriitori de science-fiction (2008) de Cornel Robu (800-820) sunt exemple grăitoare în acest sens..
* * *
Mariano Martín Rodríguez, este doctor în Filologie la Universitatea Complutense din Madrid (cu teza „Teatrul limbilor romanice străine în Madrid, 1918-1936”) şi licenţiat în Limbi şi Literaturi Romanice la aceeaşi universitate.
Mariano Martín Rodríguez a predat limba şi literatura spaniolă la Université des Sciences Humaines de Strasbourg (Franţa, între 1994-1995) iar în prezent se numără printre traducătorii Comisiei Europene la Bruxelles (din 1995).
Martín Rodríguez are un evantai larg de preocupări literare, începând cu teatrul, opera lui Eugen Ionesco, studierea relaţiilor culturale dintre România şi Spania, şi până la science fiction-ul spaniol şi românesc.
Critica literară românească a remarcat şi a evidenţiat ediţia bilingvă a ultimei opere româneşti a lui Eugen Ionescu („Sclipiri şi teatru”, adică, Sclipiri şi Englezeşte fără profesor, pentru prima dată în ediţie necenzurată şi integrală la editura Fundamentos, Madrid, 2008), precum cea, tot bilingvă, a „Hugoliadei” lui Eugen Ionesco (editura Cuadernos de Langre, Madrid, 2009).
A publicat în România volumul „Ionesco înainte de La Cantatrice Chauve. Opera absurdă românească” (editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009) şi a prefaţat traducerea româneasca a „Operei lui Traian”, o carte despre România.
Dr. Mariano Martín Rodríguez a publicat un text SF românesc clasic, „O descoperire antifeministă” de Alice Gabrielescu (1928), a tradus şi prefaţat volumul lui Gheorghe Săsărman, „Cuadratura cercului”, („Anul 2000” și „Cupa de cucută”), iar pe data de 15 septembrie 2011 a avut loc la Madrid lansarea versiunii în limba spaniolă, „La cuadratura del circulo”, publicată de editura La Biblioteca del Laberinto.
În numărul pe luna iunie al revistei spaniole Delirio a fost publicată traducerea, semnată tot de dr. Mariano Martín Rodríguez, a nuvelei „Evadarea lui Algernon“ (din volumul Himera, editura Albatros, București 1979), distinsă la EUROCON V (1980, Stresa/Italia) cu Premiul Europa.
Și tot dr. Mariano Martín Rodríguez a publicat în revista Angulo Recto a Universității din Madrid un studiu (plus traducerea textelor) despre cele două povestiri („Sah-Harah” și „Moebia sau Orașul Interzis”) incluse de autor, într-o variantă extinsă în romanul „2000”, el comparându-le și cu varianta originară din „Cuadratura cercului”.
Studiul urmează să apară și în numărul 5 (serie nouă) / 2010 al revistei Apoziția, care apare în limba română la München.
Lucrează în prezent la traducerea textelor ce vor alcătui antologia „Cerul de sticlă”, coordonată de Mircea Opriță, volum aflat în pregătire la editura La Biblioteca del Laberinto din Madrid.
Mariano Martín Rodríguez – „Evadarea lui Algernon” în science fiction-ul românesc
Exclusiv: Cristian Tamaş – Interviu cu domnul Mariano Martín Rodríguez (Spania)
Cred ca in cercul meu de cunoscuti am fost primul caruia i-a sarit in ochi remarca lui Nicolae Manolescu ca “dupa 1990, literatura science fiction pare a fi disparut cu desavarsire”. La vremea aceea, valurile pornind de la aceasta afirmatie au iradiat indignarea dinspre recent infiintatul sit al SRSFF spre alte medii (net sau hartie) prietene, amice sau concurente.
Intre timp, am ajuns sa cred ca s-a comentat mult prea mult despre “monumentala” Istorie manolesciana. Acest volum este pur si simplu INGROZITOR DE SLAB. Mariano Martin Rodriguez reliefeaza incompletitudinea si modul incorect de alcatuire al bibliografiei; acest lucru este legat de absenta revistelor serioase de filologie din tara noastra – spre deosebire de alte domenii, unde aceste reviste exista, lumea publica si chiar si de pe bancile facultatii orice tanar stie regula dupa care se citeaza referintele bibliografice.
Mai sunt si multe alte hibe. Istoria lui N. Manolescu acorda lui Nichita Stanescu un spatiu similar cu acela acordat unor poetei marunti, care la data aparitiei “monumentalei” nu publicasera mai mult decat o placheta de versuri (din care, uneori, cu greu reusesti sa prinzi ceva). “Monumentala” nu pomeneste scriitori consacrati, cum ar fi Ileana Vulpescu sau Ion Lancranjan. Comentariile la opera lui Marin Preda sunt cam echivoce. Unele prezentari (mai ales ale poetilor contemporani) nu sunt altceva decat insiruiri de citate. Nu asa se face.
Pacat de hartie, de acei cativa care am rasfoit-o, de poporul acesta ca nu este in stare sa propuna alta lucrare de referinta decat un volum care in curand va concura celebrul “Omagiu”.
Nu stiu daca putem vorbi de canon in Romania, Dle Martin Rodriguez. Intalnesti, insa, la tot pasul, suficienta semidocta si amatorism cu pretentii renascentiste. In Romania exista si tractoristi convinsi ca daca pun mana pe cheia de 32 pot monta de la A la Z un U650. De altfel, se stia ca Nicolae Ceausescu se pricepea la toate. Daca n-ati aflat, mai nou romanii se trag din daci, iar Burebista era nasul lui Iulius Caesar.
Daca Nicolae Manolescu a spus “pare a fi disparut” inseamna ca si-a luat, diplomatic, o inspirata marja de eroare. Eu am scris un articol numit “Unde nu greseste Nicolae Manolescu” pe care nu a vrut nimeni sa-l publice; toti au avut impresia ca eu cant prohodul SF-ului romanesc in acel articol, cand, in realitate, e exact pe dos.
Greseala lui Nicolae Manolescu e ca a facut istoria literara a unei secunde. A existat un moment in care SF-ul romanesc parea “a fi disparut cu desavarsire”. Nu s-a intamplat asta tocmai din aceasta cauza; faptul ca onorabilul critic a anticipat decesul science fictionului a facut ca noi sa reactionam si, cred eu, sa-l revitalizam onorabil. Onorabil, nu “cu desavarsire”. De ce nu cu desavarsire? Raspunsul se gaseste in multe alte articole publicate de mine in ultimii 20 de ani.
Ar trebui sa-i multumim domnului Manolescu pentru faptul ca a tras un semnal de alarma in locul oricaruia dintre noi. O istorie a secundei face si domnul M.M.Rodriguez cand vorbeste despre “spirit conservator si inovatie in istoriografia literara romaneasca din secolul al XXI-lea”, in conditiile in care secolul XXI este foarte la inceput.
@Victor Martin: “Eu am scris un articol numit “Unde nu greseste Nicolae Manolescu” pe care nu a vrut nimeni sa-l publice”
L-ai dat tuturor si chiar nimeni n-a vrut sa-l publice? Eu unul abia acum aud de un asemenea articol.
Marian! Iti pot da explicatii pe mail.
Victor, chiar te rog