Ştia despre ce vorbea. New Boston nu avea decât o navă capabilă de tunelare, „Vostia”. Mai aveau un transportor vechi convertit, două navete înarmate şi doi vânători uşori care serveau ca forţă de poliţie. Dar nimic care să poată acţiona departe de bază.
Noul vas de transport care aducea un val de colonişti avea capacitate de tunelare, dar încă nu ajunsese şi nu ştiau nimic de el.
„Putem cere ajutor „Hylosaurului”.
„Hylosaurul” era un monitor trimis de Flota Stelară ca să stea prin zonă şi tocmai se pregătea să-şi continue ruta de patrulare.
„Dă-mi un canal prioritar cu Hylosaurul”.” spuse guvernatorul hotărându-se, în mod normal n-ar fi cerut ajutor de la Flotă, dar femeia ce comanda monitorul îi păruse a fi de treabă, una din vechea gardă a primilor comandanţi.
Şi-n plus era îngrijorat cu privire la MarSin şi ce alte presiuni ar fi putut aplica Corporaţia asupra micii sale colonii.
*****
Monitorul „Hylosaur” ar fi trebuit trimis la fiare vechi de mult timp. O relicvă a Flotei de Luptă, construit pe vremea scurtului conflict cu Chorath. Fusese dat coloniilor exterioare pentru a servi ca platformă de transport şi apărare împotriva piraţilor, sau intimidarea comercianţilor care nu respectau regulile.
Şi servise cu mândrie şi valoare.
Acum, depăşit de vremuri, monitorul fusese trimis să patruleze sisteme considerate mai sigure, în interiorul sferei controlate de oameni. Spre ceea ce era numit Spaţiul Interior sau Sfera Interioară. Echipajul era format din tineri aflaţi la primul post, şi veterani trecuţi de-a doua tinereţe ce se apropiau de retragere. Cum era şi căpitanul vasului, o femeie de optzeci de ani care mai avea doar câteva săptămâni până la retragere.
După ce primi mesajul de la colonia New Boston ea convocă ofiţerii monitorului.
Careul ofiţerilor de pe un vas de tipul „Hylosaurului” însemna o încăpere de 3/4 metri în care se înghesuia o tablă holo, o chicinetă, câteva scaune, şi un spaţiu de depozitare. Înăuntru, Primul Ofiţer, cei trei locotenenţi şi şeful inginer se zgâiau la diagramele holo afişate deasupra tăbliei, ce arătau o imagine completă a sistemului.
„Primarul spune că slupul lor de patrulare a plecat în căutarea unor contacte fantomă în atmosfera gigantului gazos al sistemului. Au trimis un raport scurt şi de atunci n-au mai auzit nimic de la ei. Colonia a trimis pachetul de date privind misiunea patrulatorului în computerul nostru.” le zise căpitanul, indicând c-un deget laser o urmă pe hologramă.
Locotenentul Ericsson, tânăr, venit de pe una dintre staţiile Primului Pas, murmură ceva.
„Ai ceva de adăugat locotenente?” întrebă Primul Ofiţer.
„Mă întrebam de ce bostonienii n-au trimis o navă a lor?”
„New Boston, locotenente, n-are nimic capabil de tunel tahionic. Doar câteva vechituri pentru apărarea coloniei şi amplasamentele de foc de la sol.”
„Ar trebui să ştie că găleata noastră nu are capacitate de scanare adâncă adecvată.” spuse Aderam, locotenentul care se ocupa de armament.
Căpitanul îi aruncă o privire tăioasă:
„Majoritatea sistemelor au fost îmbunătăţite la ultima noastră revizie. Sper că suntem capabili să căutăm o navă pierdută sau să ţinem piept unor piraţi.”
„Dacă sunt piraţi în spatele întreruperii comunicării… S-ar putea la fel de bine să fie altă cauză. O defecţiune la motoare sau la sistemul de comunicaţii. Navele lor sunt complet depăşite. Până şi un duş de micrometeoriţi i-ar fi putut dăuna.” nu-şi putu ţine Ericsson gura.
„Vom vedea locotenente. Calculează cursul pentru gigantul gazos. Vreau ca întregul echipaj să fie în alertă maximă. Aderam, verifică sistemul de armament. În caz că apar probleme vreau să fim pregătiţi.”
„Da căpitane!”, locotenenţii părăsiră careul.
Primul Ofiţer, care nu era cu mult mai tânăr decât căpitanul, rămase în urmă, uitându-se la diagramă.
„Am putea aştepta întăriri. Ştiu, putem ţine piept unor piraţi, dar nu sunt sigur care ne sunt limitele jurisdicţiei. Ştii bine că guvernul, în mod neoficial ne recomandă să ne abţinem să ajutăm coloniile care sunt în dispute cu corporaţii. Să trimitem un comunicat şi să vedem. Guvernul ne poate trimite o fregată în două zile.”
„Două zile! Timp ca întreaga colonie să fie răvăşită dacă sunt piraţi. Dacă guvernul ar vrea ar putea să aibă o fregată în sistem în câteva ore. „Svanta” e doar la două sisteme distanţă.”
„Atunci ce e. Politică?”
Căpitanul îndreptă mâna către imaginea coloniei:
„Exact. Când proiectul de stabilire a coloniei a fost abandonat, guvernul a crezut că, coloniştii se vor preda şi întoarce acasă. Iar de când MarSin a concesionat New Boston fără acordul lor, coloniştii s-au declarat liberi de contractele lor. De atunci MarSin îi blochează economic. Speră să-şi schimbe părerea şi să cedeze.”
Căpitanul schimbă imaginea, arătând o hartă a coloniei. Un crater mare fusese pregătit pentru a deveni un ecodom pentru cel puţin 5000 de persoane. Deocamdată doar domul secundar se afla în funcţionare împreună cu adăposturile subterane. De când corporaţiile blocau accesul la colonie, New Boston se apropia rapid de dezastru.
„Primarul mi-a spus că aşteaptă un val de colonişti de pe Pământ. Îi era frică de probleme cu MarSin. S-ar putea ca temerile lui să fie totuşi întemeiate. De aceea vreau să fim pregătiţi pentru orice. Ştim că. Corporaţiiile angajează piraţi pentru treburile murdare. Nu cred că au curajul să atace Flota, dar cine ştie?”
Primul Ofiţer se încruntă uşor:
„Dacă e vorba de un atac asupra coloniştilor care vin din Sol atunci cel mai simplu ar fi o oprire în spaţiul normal de-a lungul rutei. Ar da Guvernului un pretext ca să ducă coloniştii în altă parte şi să întărească poziţia MarSin.”
„Aşa m-am gândit şi eu. Ar fi bine să rezolvm problema cât mai repede. Guvernatorul mi-a spus că a trimis un mesaj staţiei Libertatea să trimită o navă de luptă. Şi atunci întreaga situaţie va exploda.”
Primul Ofiţer salută şi părăsi încăperea.
„Hylosaurul”, fiind un vas greoi, acceleră treptat în afara influenţelor gravitaţionale, în ceea ce era denumit spaţiul liber. Unde-şi putea activa motoarele de tunelare. Din pricina instabilităţii şi a timpului de formare a tunelului tahionic existau distanţe minime pentru folosirea F.T.L.. Aşa că navigatorul monitorului calculă exact vectorul pe care trebuia să-l ia nava.
Le luă ceva timp, şi monitorul vibră în timpul formării tunelului, dar în curând vasul se afla în apropierea gigantului gazos.
Căpitanul ordonă scurt:
„Senzori la maxim. Căutaţi sfărmături, anomalii. Orice ne-ar putea indica soarta vasului bostonian.”
Gigantul gazos, LR-420, numit aşa de prima navă de explorare ce cartografiase zona, avea doi sateliţi de mărimea Lunii. Situat departe de steaua sistemului, era absolut neinteresant din toate punctele de vedere. Şi primele scanări confirmaseră acest lucru.
Se apropiau pentru o rezoluţie mai bună.
„Nu o să găsim nimic.” murmură Ericsson de la consola de navigaţie.
Aderam nu răspunse, era ocupat cu sistemul de armament al navei. Din fotoliul de comandă era una cu armele grele ale monitorului. Cele principale. Armele secundare erau sub controlul Primului Ofiţer şi a computerului de bord. SDA – sistemul de apărare apropiată, din care făceau parte măsurile antirachetă şi tunurile automate era în întregime sub control automatizat.
Dar el avea controlul tunurilor grele. Arma principală a „Hylosaurului” era o turelă dublă cu tunuri gauss grele. Artilerie grea. O singură salvă a lor era destul pentru a distruge un asteriod. Artileria laser se compunea dintr-un singur tun mediu, dar două uşoare îl secondau pentru apărare şi lovituri chirurgicale. În fapt armele laser pentru asta şi erau, lovituri chirurgicale. Monitorul avea o lipsă în domeniul armelor autopropulsate, având doar două tuburi lanstorp, şi doar câte trei torpile pentru fiecare tub. Întradevăr, erau ucigătoare-de-nave dar aveau rază scurtă.
Mişcând uşor mâna stângă Aderam armă tunurile AMG secundare, câte unul pe fiecare parte a vasului. Deocamdată fără a activa şi sistemul de ţintire. Razele de ţintire erau ca şi senzorii activi, te dădeau imediat de gol.
„Contact.” afirmă sec Primul Ofiţer.
„Unde?”
„Atmosfera gigantului.” o grilă apăru pe ecran şi se vedeau mai multe anomalii mişcându-se rapid către orbita superioară a planetei.
Contactul pâlpâi slab, era greu de detectat de senzorii monitrului. Ericsson manevră nava astfel încât prova era îndreptată direct spre contacte dând posibilitatea senzorilor să obţină informaţii mai precise.
„Armament. Ar fi bine să fii pregătit. Ceva îmi spune că n-o să ne placă ce-am găsit.” mormăi Primul Ofiţer.
„Bruiaj militar!” aproape strigă de la consola de Comunicaţii tânăra ce-o mânuia.
Îi luă căpitanului o secundă să confirme bruiajul puternic apărut în jurul lor, pe ecranul ei de comandă. Nu mai puteau comunica prin transmisie ultraluminică cu nimeni. Şi altă jumătate de minut ca să distingă semnalele ce părăseau straturile superioare ale ionosferei, ce-i ascunseseră de senzori.
„Putere maximă în motoare! Eric, scoate-ne de aici! Şi vreau un canal de comunicaţii cu noii noştri prieteni. Trimite-le un semnal de avertizere standard.”
Formele distinctive a unui distrugător şi a unei fregate se smulseră din îmbrăţişarea atmosferei. Urmate de formele bondoace a două transportoare de asalt. Şi alte patru contacte mai mici ce se dovediră NRA – nave rapide de atac.
„Nici un răspuns la semnalele noastre.” anunţă cu voce pesimistă Primul Ofiţer.
„Îşi activează armele.” senzorii lui Aderam „vedeau” energiile enorme care se strângeau în sistemele de luptă a distrugătorului.
„Scuturile la maxim! Nav, scoate-ne odată de aici!”
Nu mai era nici o îndoială în mintea căpitanului, cine fusese responsabil pentru dispariţia vasului de patrulare colonial. Văzuse clasele de nave ce veneau spre ei. Şi nu avea de gând să lase „Hylosaurul” să aibă aceeaşi soartă.
„Consideraţi contactele ca ostili. Aderam, lansează împrăştietoarele şi mascatoarele. ECM la max.”
Măsurile de bruiaj şi contramăsurile electronice ascundeau nava de senzorii inamicilor. Sau măcar încercau să o ascundă, ECM-ul monitorului era cu o generaţie în urmă.
„Torpile!” strigă Aderam, lăsând pe seama SDA să se ocupe de ele.
Creierul electronic armă capetele cu împrăştiere, lansându-le din micile tuburi de pe flancurile navei. Lansă în acelaşi timp o baliză care emitea un semnal electronic asemănător cu cel al „Hylosaurului”.
Căpitanul privi cu groază torpilele apropiindu-se. Câte patru lansate de la fiecare navă capitală. Arme cu rază lungă de acţiune, torpilele erau primejdioase mai ales pentru navele fără scuturi. De obicei erau trimise ca să judece capabilităţile de apărare a ţintei. Dar opt erau destule ca să caşte o gaură considerabilă în vechiul monitor, chiar şi cu scuturile ridicate.
„Hylosaurul” se întoarse astfel încât cât mai multe arme defensive să poată trage în torpile.
„Ţinte false lansate. Torpilele au prins una.” raportă cu voce mecanică Aderam.
Prima torpilă explodă, atinsă de-o rafală de proiectile ultrarapide de la un tun comandat de SDA, prinzând şi altă torpilă în raza exploziei.
Trei explozii îngemânate izbucniră de la locul unde Aderam lansase baliza falsă cu silueta electronică a monitorului.
Altă torpilă fu prinsă în fascicolul rubiniu a unui laser.
Dar ultimele două trecură prin împrăştietoare, una explodă imediat, dar ultima trecu şi explodă în scut.
„Scuturi la 70%!” Primul Ofiţer se ţinea de consolă, gravitatea artificială dispăruse pentru o secundă.
„Armament, ar fi bine să faci ceva.”
Aderam deja declanşase şi restul împrăştietoarelor, care formaseră o mare de fulgi metalici ce reflectau senzorii şi sistemele active de ţintire. Dar aceiaşi fulgi îi deranjau proprii senzori şi nu avea decât tunuri secundare pe direcţia inamicilor. Tragerea cu ele ar fi dispersat câmpul de fulgi şi i-ar fi lăsat vulnerabili la atac.
Misterioşii inamici preluară iniţiativa şi întregul câmp păru să explodeze. Zeci de proiectile trase de tunuri cu accelerare magnetică incinerând foliile în trecere. Fiind urmate de alte gloanţe ultrarapide, care-şi împrăştiau energia în momentul atingerii scutului monitorului. „Hyloasurul” scuturându-se de la prova la pupa.
„Artilerie grea.” mormăi Ericsson, afirmaţia era de prisos, toată lumea cunoştea puterea artileriei gauss grele.
„Scuturi la 40%. Pierdem atmosferă prin mai multe locuri. Dar nici un sistem principal nu a fost scos din funcţiune. Bătrânica asta a fost bine construită.” Primul Ofiţer trecuse la consola de Structuri Interne.