Din numai trei paşi, Mara Lusc ajunse în faţa terminalului şi cuplă unitatea la Sistemul Central. Schiţă un gest de bunăvoinţă, modificându-şi unghiul corpului, invitându-şi şeful în faţa ecranului orizontal deasupra căruia trebuia să pornească reprezentarea tridimensională. Înregistrarea debută cu un zgomot surd, aprinzând monitorul , ridicând fascicule de lumină grupate pentru verificarea funcţionalităţii emisiei, conturând , pentru câteva fracţiuni de secundă, un paralelipiped dreptunghic, locul fizic unde urma să se materializeze informaţiile stocate. Imaginea tridimensională se inaugură cu schema detaliată a Secţiei de Neurologie eliminând , printr-un zoom neobositor vederii umane, coordonatele din jurul Rezervei -21, transformând , la scară, camera de aproape treizeci de metri pătraţi, în singura reprezentare supusă redării 3D.

…-Cu zece minute înainte ca sistemul să pornească procedura de extracţie, Mark Sorbo a fost angrenat într-o bătălie externă programului virtual! zise femeia.

-Asta ştiu! rosti medicul. Ce s-a întâmplat cu eşalonul? De ce a acceptat computerul aşa ceva?..

Femeia activă cronometrul intern până când înregistrarea se derulă către momentul cu pricina. Imaginea Rezervei-21 se animă de strigătele bătrânului aflat în tratament intensiv, în urma unui accident vascular sever, transferat, cu ajutorul unui program complex, într-o realitate alternativă unde putea suporta rigorile acestei boli teribile.

Mâna lui Vlass Cants penetră spaţiul de proiecţie, oprind desfăşurarea înregistrării.

-Să vedem imaginile din virtual! De aici, treaba devine serioasă!

-Este o nebunie! repetă domnişoara trecută în al patrulea deceniu de viaţă. Rezerva a fost izolată şi este păzită de un pluton de androizi ai poliţiei Staţiei Orbitale, asistat de agenţi interni. Astăzi, a sosit de pe Terra o comisie de anchetă care investighează cazul. Este o chestiune de timp până când vom fi chemaţi în faţa lor!

-Da! murmură sec, neurologul! Cu toate acestea , este o minune că ai reuşit să copiezi datele! ..

-Întâi, am cerut computerului o copie a înregistrării şi, apoi, am alertat dispecerul! zâmbi asistenta şefă…Aşa cum mi-aţi sugerat! (Chipul i se lumină de o fulgerare stranie). Mark Sorbo a văzut ceva extraordinar! O plăsmuire a unui extraterestru! ..

Trecând peste uimirea şefului , activă finalul înregistrării din lumea virtuală, punctând clipa când privirea fostului ofiţer din Garda Imperială desluşise metamorfoza băiatului. Paralelipipedul de proiecţie dezvălui un chip străin: un cap alungit, lipsit de podoabă, animat de o pereche de ochi mari şi întunecaţi, frustrați de albul ce înconjoară irisul, o gură mică privată de circumvoluţiuni, încadrată între obraji supţi, creionaţi de o concavitate accentuată. De jur împrejurul său, ascunzând în întregime arealul ce reprezenta fruntea , o ciudată bandă luminoasă contrasta cu pigmentul albastru-turcoaz al pielii. Cele două urechi, asemănătoare cu ale unui iepure pământean, se atingeau , încovoindu-se fiecare într-un arc de cerc molatic, prelungind imaginea şi transformând, pentru gustul unui om obişnuit, întreaga reprezentare într-o manifestare apropiată de limita superioară a fricii ce învăluie bunul simţ.

Instinctiv, medicul îşi pipăi ceafa masându-şi locul unde se afla implantul care îi îmbunătăţea funcţiile cerebrale, imaginându-şi că se putea cupla , el însuşi, la programul virtual.

… -Mă interesează dacă , în unitatea aceasta informaţională, computerul a descărcat şi aplicaţia iniţială!

– Ce vreţi să faceţi? se nelinişti asistenta, ridicând timbrul vocii.

-Calea cea mai scurtă între două puncte, este linia dreaptă, dragă Mara. Trebuie să intru acolo şi să desluşesc taina aceasta!

-În niciun caz! se rugă femeia, întinzând braţul către zona de decuplare a sistemului. Vă poate afecta funcţionarea creierului ! Să nu mai vorbim de partea lui artificială! Este foarte periculos! Apoi, nici nu merită! ..Dumneavoastră , nu aţi greşit cu nimic!

– Trebuie să aflu ce s-a întâmplat, cu adevărat! Altfel, povestea va fi îngropată! .. Ca de fiecare dată! Vor găsi o explicaţie stupidă, poate şi un ţap ispăşitor,dar, în final, totul va deveni tăcere!

-Vă trebuie monitorizare ! insistă Mara Lusc. Nu puteţi intra în virtual fără o buclă de măsură şi control a procesului! Implantul nu o să suporte virusul sau ce Dumnezeu o fi! ..Gândiţi-vă la copii, la soţie! Merită riscul acesta?

Câteva clipe, Vlass Cants se descumpăni. Gânditor, îşi întoarse capul către hublou, amăgindu-şi privirea cu imaginea unei părţi din Europa Centrală.

-Este al şaptelea caz! rosti bărbatul … M-am săturat! .. Nu peste mult timp , îmi expiră contractul şi nu vreau să-l mai înnoiesc! Nu doresc să plec de aici fără niciun indiciu asupra acestor…anomalii! O fac pentru mine, pentru liniştea mea ! În felul acesta voi trăi împăcat, alături de familia mea, că aceşti şase oameni şi, bănuiesc că şi al şaptelea va avea aceeaşi soartă, nu au murit din cauze patologice! Trebuie să înţelegi acest lucru! Pentru mine este un calvar! De fiecare dată, pacientul a fost izolat şi s-a anunţat același lucru: decesul!

Mara Lusc îşi coborî privirea. Nu putea să-şi contrazică şeful. Misterul asupra acestor cazuri era împovărător şi, asemenea lui, dorea să afle adevărul! De fiecare dată, s-au ales cu diminuarea salariului, drept sancţiune pentru fapta comisă, dar, niciodată, nu le-a fost adus la cunoştinţă vreun rechizitoriu , sau măcar vreo informare asupra presupuselor greşeli de deontologie profesională. În lumina acestor gânduri, cedă. Îşi retrase mâna, din zona de dezactivare a sistemului şi eliberă calea neurologului care se grăbi să stabilească legătura locală între terminal şi implantul său. Ordinul se auzi clar. Vlass Cants rosti codul personal de acces, sărind peste protocolul intern al sistemului şi simţi descărcarea biţilor, încărcându-şi memoria cu programul virtual în care a fost Mark Sorbo. Când grupa de androizi a poliţiei Staţiei ajunse la nişa tehnică, bărbatul se despărţi , în totalitate, de realitate, mutându-şi personalitatea într-o lume medievală, păstrându-şi, într-un paralelism firesc, coordonatele care îl conştientizau de faptul că se află într-o alternanţă virtuală. Corpul său fizic îşi pierduse verticalitatea, micşorându-şi ritmul cardiac, acceptând ventilarea artificială pe care femeia se grăbi să o ataşeze peste nasul şi gura sa.

-Nicio mişcare! se auzi formula standard a androidului ce conducea grupa operaţională. Într-un sincron perfect, cei cinci subalterni artificiali coborâră armele în plan orizontal.

Mara Lusc zâmbi ironic.

…-Om în pericol! rosti domnişoara, trecută de prima tinereţe, monitorizând ritmul cardiac afişat pe ecranul frontal al măştii de ventilare.

Aceste trei cuvinte declanşară în mintea androizilor, protocoalele primare. Legea -0, era cât se poate de clară:

“Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanităţii, sau prin neintervenţie să permită ca umanitatea să fie pusă în pericol”…Şi nu putea fi, ignorată!

#

… Vlass Cants îşi alimentase plămânii cu aerul înmiresmat al serii, privind încrezător spre liziera pădurii din apropiere. În faţa sa, la câţiva metri de poziţia iniţială de transfer , cei doi piloni metalici anunţau uriaşa construcţie , o enclavă conturată de imense ziduri ce împresurau castelul ducelui D’Anjues, întrerupând minunata iarbă omniprezentă adunată în pâlcuri, în modele neaşteptate ochiului neavizat, acţionând cu o vrajă irezistibilă asupra spectrului senzorial. Bărbatul simţi greutatea armurii uşoare peste care adierea molcomă a brizei desena un şuierat uniform , alături de limitarea mişcărilor datorate rigidităţii componentelor ei, dar, transformă neajunsurile într-un zâmbet larg, izvorât din conştientizarea faptului că se afla în realitatea virtuală.

-Este ,de-a dreptul, minunat! rosti, privindu-şi cu interes cizmele strălucitoare. Cu adevărat, remarcabil! ..

Îşi ridică capul, ignorând coiful care îşi schimbase centrul de greutate, antrenând vizeta către frunte, privind cerul împestriţat de nori albi, strălucitori până la graniţa nefirescului. Traversă buna dispoziţie căpătată, cu o remarcă ironică:

-Ei, asta-i bună! Ăştia se văd că sunt…virtuali!

Asemenea unei turele de tanc, începu să se rotească în jurul axei, scurtând zările, încercând să pătrundă orizontul, să caute imperfecţiuni ale programului, dar , după o lungime de cerc , se opri mulţumit. Desfăcu, cu mult tact, mănuşa stângă, trăgând de fiecare deget , desfăcând armura uşoară, ascultând zgomotul suav al zalelor ce formau apărarea ,uimit peste măsură, de extraordinarele detalii, reproşându-şi pe un ton dulce, că nu a încercat mai devreme virtualul. De data aceasta se aplecă, afundându-şi genunchiul în iarba catifelată şi porni cu degetele răsfirate prin pieptănătura verde , râzând, asemenea unui copil, de furnicăturile ce stimulau centrii nervoşi , provocându-i o plăcere evidentă.

…Acustic nu sesiză nimic! Picioarele acelea ciudate, lipsite de protecţia încălţărilor,se opriră în faţa sa ,etalându-şi degetele nefiresc de lungi, formate din câte trei încheieturi, arcuindu-se deasupra terenului accidentat , compensând ,printr-o independenţă neobişnuită , fragilul echilibru născut la prima vedere. Vlass Cants opri mângâierea ierbii, aşezându-şi palma drept punct de sprijin, la numai câţiva centimetri de bizarele membre, privind năucit spre ceva ce nu trebuia să existe. Insistă pe partea inferioară, urmărind pielea albastră , notând cele două rotule ţuguiate ce făceau legătura între segmentele pirostriei, neîndrăznind să urce în explorare. De partea cealaltă, ciudatul personaj acceptă fobia bărbatului, încremenind într-o poziţie lipsită de orice urmă invazivă , lăsând, minute în şir, timp de respiro cavalerului îngenunchiat. Vocea lui caldă completă invitaţia abia când, medicul cuteză să scruteze spre chipul său.

-Să nu te temi! .. Nu sunt aici să fac rău cuiva! rosti străinul folosind o engleză desăvârşită , activându-şi banda luminoasă ce-i îmbrăca fruntea.

Înclină capul alungit până când, bărbia rotundă îşi aşeză perişorii albi, ce trăiau într-o libertate năstruşnică, peste pieptul bombat acoperit de aceelaşi pigment albastru-turcoaz şi continuă, privind cu ochii săi mari şi întunecaţi, spre fanta deschisă ce dezvăluia chipul crispat al pământeanului:

-Eu sunt aici, să ajut! ..

…-Cine eşti? se auzi replica neurologului, încercând să-şi păstreze cumpătul.

-Mă numesc Novas, în graiul vostru! Şi sunt, asemenea celorlalţi din rasa mea, un Călător! Un pasager prin spaţiu şi timp, un explorator al noilor dimensiuni, al cărui misiune este de a stabili punţi de legătură.

-Ce fel de punţi?

-Între civilizaţii, bineînţeles! Să apropii fiinţele ce locuiesc în acest Univers! .. M-am oprit în acest oraş ceresc, atras de noua dimensiune în care trăiesc unii din semenii voştri.

-Realitatea virtuală! punctă Vlass Cants cucerit de dorinţa de a afla mai mult!

-Este o lume! Asemenea aceleia în care trăiţi! Ce numiţi voi virtual este o altă dimensiune izvorâtă din puterea voastră creativă! De aici, am salvat, în urma consimţământului fiecăruia, şase fiinţe. Corpurile fizice au murit, dar spiritul lor a fost salvat! ..Galaxia Centaurus A , sau NGC-5128, cum aţi botezat-o, este locul unde se întâlnesc rasele Universului. Aflată la peste 11 milioane de ani lumină de voi, este leagănul civilizaţiei mele. Desigur, noi, Călătorii, folosim alte unităţi de măsură ale distanţei, dar, în esenţă, tot ceea ce este viu are un nucleu de trăsături caracteristice. Acolo, am trimis personalităţile lor…

Pământeanul părea vrăjit ! Uitase de frică, eliberându-şi instinctul de conservare în favoarea minunii care se înfăptuia în faţa sa. Pe de altă parte, extraordinara putere a Călătorului transformă pauza scurtă într-o operaţie inedită. Banda de lumină se focaliză în mijlocul frunţii şi izbucni către medic, stabilind o legătură pe cât de neobişnuită, pe atât de interesantă.

Vlass Cants porni într-o călătorie bizară părăsind realitatea virtuală, accelerând printr-un tunel energetic către o destinaţie necunoscută. Simţi o mână catifelată strângându-i încheietura , dirijându-l printr-un labirint brăzdat de nenumărate vortexuri care alimentau această structură, protejându-l într-un mod tandru, compensând abaterile din curbele relativ strânse fără să creeze , nicio clipă, disconfortul generat de modificarea radicală a factorului de acceleraţie: pozitiv sau negativ. Ameţit de schimbarea cromatică , pământeanul reuşi să observe figura Călătorului dezvelindu-şi un zâmbet suav, umflându-și obrajii mai degrabă supţi, întinzând cealaltă mână către o minge de foc ce creştea în dimensiuni.

-Iată Orellia – Mama! .. Am ajuns! ..

Pierzând din viteză, trecură pe lângă un astru uriaş, un gigantic furnal în care hidrogenul, transformat în heliu , alimenta una din cele mai mari stele existente în Univers.

-Nouăsprezece sori gravitează în jurul ei, continuă Novas. De aceea se numeşte Mama. În acest uimitor Sistem Solar se găseşte o singură planetă. În limba voastră s-ar numi Speranţa, locul de întâlnire a tuturor raselor din Univers. Uriaşa atracţie gravitaţională produsă de aceşti aştri săvârşeşte pe acest corp ceresc o permanentă perturbare a continuului spaţiu-timp, eliminând ,astfel, decalajele între epoci. Fiecare exemplar este transportat prin semnătură energetică ajungând într-o clonă special construită pentru acest loc. Totodată, se vorbeşte o limbă universală, implementată în subrutinele acestor copii organice… Aici, sunt cei şase pământeni şi, în curând, am să-l aduc şi pe al şaptelea… Mark Sorbo! Acestuia, am fost nevoit să-i schimb personalitatea ! Dorinţa sa de suicid, de a-şi pune capăt existenţei , s-a transferat şi în realitatea pe care o numiţi virtuală. Mintea îi spunea că , o viaţă întreagă a fost luptător în Garda Imperială, dar durerea din cealaltă prestanţă a rămas. Acum, semnătura lui energetică se află în programul pe care semeni de-ai voştri se chinuie să-l descifreze! .. Zâmbetul Călătorului se transformă , îmbrăcându-i chipul într-o mină serioasă.

-Am descoperit lucruri minunate la Mark Sorbo! .. Pe Speranţa nu va mai suferi! Boala aceasta a creierului dezvăluie în fiinţele afectate calităţi extraordinare! I-am modificat amintirile şi am trimis în corpul fizic o altă individualitate, dar suferinţa din sufletul său nu am reuşit să o şterg! .. Voi, oamenii, sunteţi fascinanţi!

Călătorul pendulă de câteva ori capul, în semn de explorare a figurii pământeanului. Întrebă hotărât:

… -Vrei, sau nu, să rămâi aici?

-Familia mea este pe Terra! rosti Vlass Cants, ezitând câteva clipe… Nu-i pot părăsi!

-Desigur! Ai să te înapoiezi, dar înainte de acest lucru am să-ţi arăt planeta . Apoi, te vei întoarce în timp! .. În ziua când ai semnat contractul în Clinica New Hope. Nimic din toate acestea nu se vor mai întâmpla pentru tine…Un singur lucru îţi vei mai aminti: că nu trebuie să semnezi!

-Aş vrea, totuşi, să aflu ceva! .. Dacă, tot nu am să-mi amintesc nimic!

Aplecarea capului lui Novas îl făcu pe pământean să continue:

-Viaţa! ..Ce este viaţa?

Perişorii albi ce populau bărbia străinului, căpătară aceeaşi libertate năstruşnică. Fulgere de lumină începură să le străbată corpurile cilindrice, ridicând extremităţile într-o ondulare cadenţată ,umplută de o taină numai de ei ştiută.

…-Viaţa este manifestarea supremă a materiei! consfinţi Călătorul. Este o vibraţie, născută în pântecul stelei, în ultimele clipe ale existenţei, înaintea exploziei care defineşte conceptul de Super-Nova. Deasupra ultimului element format, al diamantului pur, se naşte liantul care poate transforma elementele chimice în minunea numită viaţă. Ea poate fi pretutindeni şi , în același timp, nicăieri! Eu, tu, fiecare fiinţă din acest Univers, suntem părţi din astre. Suntem conştiinţa materiei, întruchiparea trăirilor,oglinda minunilor ce reprezintă totul , ca o manifestare a întregului. În ultimă instanţă, este un dar! ..

Călătorul întinse mâna a doua oară.

-Iată Speranţa! rosti apăsat, oprindu-se în dreptul unui vortex de mică intensitate… O frumuseţe! Asemenea fiecărei planete binecuvântate cu darul vieţii. Zâmbi, iarăşi, dezvelindu-şi de această dată, dantura uniformă şi bine proporţionată.

-Nu-i nicio grabă! Aici, timpul este…irelevant!

Sfârşit.