n timp ce discuta, tripletul de noomi se plimba, fără grabă, peste planetă. Desigur, nu era vorba despre o planetă reală, ci despre un model tridimensional complex, care umplea în întregime uriaşa cameră din baza ecuatorială. Întinzând braţul şi atingând un areal oarecare, oricine putea activa funcţia sistemului, începând un proces de descriere detaliat, completând enciclopedia, ce rula în partea superioară, cu un zoom specific, caracterizat de o abundenţă a detaliilor, ce întrerupea , cu orice nouă solicitare, discuţia transformată într-o dezbatere animată.

. . .- Armistiţiul făcut cu oamenii nu justifică situaţia actuală! rosti femela cu piele albastră, strângând armele prinse în centura din piele. Se hotărî să-şi scoată unul din pistoale, urmărind privirea seducătoare şi energică a generalului care insista pe bustul său, fără să-i pese că dorinţa era mai mult decât evidentă.

. . . -Domnule Afca’t!.. Aţi putea măcar să salvaţi aparenţele! se revoltă nooma. . .  Sânii mei nu fac obiectul acestei întrevederi!..

Katherrine oftă nervoasă. Începu să-şi plimbe, ameninţător, degetul arătător peste tastatura fină ce îmbrăca partea superioară a revolverului construit dintr-un polimer special, şi acţionă, de mai multe ori, comanda pentru paralizare. De fiecare dată, ridică ochii negri către figura generalului trecut în senectute, afişând un zâmbet rece, aproape usturător. Acesta , ascultând zumzetul discret al mecanismului de selecţie, începu să bată în retragere.

-Nu am vrut să vă supăr, stimată doamnă!

Îşi coborî privirea, renunţând la contemplarea frumosului trup al femelei, ce emana un puternic miros cu accent floral.

. . . – Aici sunt duşmanii noştri! continuă Katherrine Prashy, ignorând scuzele bătrânului noom care îşi înăsprise culoarea obrajilor cu două dungi smolatice, trădându-şi  starea de disconfort.

-La nord de acestă linie, au reuşit să se regrupeze! . . Loviturile aplicate oamenilor au fost teribile, dar nu au avut succesul scontat! Şi nu înţeleg! . .

Ezită câteva clipe, aşezând pistolul în toc, mulţumită de reacţia pe care o stârnise asupra comandantului  Armatei a 2-a.

– De ce a trebuit să oprim ofensiva? . .Şi să cerem un armistiţiu!?

-Pentru că..,doamnă colonel! Sunt raţiuni care vă depăşesc puterea de înţelegere! interveni, nesperat, cel de-al treilea personaj mulţumit, până atunci, să umble alături de ceilalţi doi noomi, amestecându-se  în discuţie doar pentru a puncta vreo opinie sau pentru a domoli spiritele.

-Oamenii nu trebuie subestimaţi! Altfel, vom păţi ca şi în cazul războiului cu astronii. Vom pierde! . .

Nooma se enervă de-a binelea. Îl privi pe şeful Diviziei Informaţionale şi de Intendenţă, cu un dispreţ făţiş. Îşi ridică buza superioară şi începu să şuiere, arătându-şi dantura puternică  într-un mod cât se poate de provocator.

-Dacă am pune accent pe latura practică a problemei, nu ar fi atât de dificil! rosti femela, străpungând figura senatorului Ark-Suu peste care se aşternuse o umbră de ironie. Ne lipsesc cei ce trebuie să pună în practică ideile măreţe! Nicidecum. . .teoreticenii!

-Ce vreţi să spuneţi cu aceasta? se grăbi să-i răspundă noomul,  neobişnuit de înalt, schimbându-şi mina. Dumneavoastră,  stimată doamnă, conduceţi divizia Mecanizată de Asalt şi pot spune (ridică capul spre general), că aţi făcut-o exemplar ,întotdeauna,dar  vreţi să uitaţi că în spatele coloanelor blindate, învingătoare asupra oştilor umane, se află o altă…armată! Fiecare noom are rolul său, la fel de important, în războiul acesta lipsit de orizontul finalului! Să mulţumim zeilor că acvaticii păstrează o neutralitate . . .avantajoasă. Imaginaţi-vă, scumpă doamnă, că astronii ar reintra în război! Abia atunci, am putea spune că situaţia ar fi complicată. . .

– Nu este deloc aşa! se grăbi Katherrine să intervină, întrerupând discursul senatorului. Acvaticii aşteaptă deznodământul conflictului dintre noi şi oameni şi apoi. . . (îşi afişă ostilitatea privind în ochii tulburi ai senatorului), ne vor strivi pe toţi!

Din planul secund, în imediata apropiere a celor doi, generalul  Afca’t-Nunbeau îşi făcu simţită prezenţa, oprindu-se cu ambele mâini ridicate, în semn de reconciliere.

-Vă rog! Sunt treburi importante pe ordinea de zi! . .Deodată, se văzu nevoit să domolească spiritele, trecând în locul senatorului şi devenind un soi de arbitru. Îl privi pe Ark-Suu şi îi ghici starea de nervozitate vizibilă, mâinile ciolănoase, cu degete lungi,subţiri şi irascibile, unghiile vinete,dar îngrijite, cuprins de un tremur ce îl făcea să pară grotesc. Apoi, o observă pe Katherinne Prashy sprijinită pe ambele arme, transformându-și ochii în două fante focalizate asupra masculului care îşi schimbase cromatica într-un vineţiu ce arăta că ambele inimi îi băteau nebuneşte. Generalul se văzu nevoit să folosească o manevră îndrăzneaţă pentru a dezamorsa starea de încordare. Dintr-o singură mişcare, ajunse în faţa separatorului şi acţionă oprirea de urgenţă ,lipsind de energia vitală cele trei     skateboard-uri care îi purtau peste plăsmuirea tridimensională a planetei. În câteva clipe, uriaşa cameră, sărăcită de vitalitatea funcţiei sale principale, îşi dezvălui penuria,  încărcând retinele vizitatorilor cu imaginea unei structuri metalice impresionantă  doar prin cantitate. Câmpurile antigravitaţionale de protecţie preluară controlul şi cei trei noomi coborâră uşor, până la nivelul podelei cauciucate.

– Vă rog să mă scuzaţi, se destăinui bătrânul general, afişând o nuanţă jovială. Nu am găsit o altă cale să revenim la motivul întâlnirii de astăzi!

Surprinzător,femela făcu primul pas ridicându-şi mâinile şi renunţând la şuieratul strident în favoarea unei figuri cât se poate de serioase. Îi întoarse spatele impunătorului senator şi îşi fixă privirea pătrunzătoare pe chipul bătrânului, Afca’t-Nunbeau, care abandonase orice pretenţie vis-a-vis de conducerea acestei întrevederi.

– Prea bine,domnule general! se auzi glasul molcom al lui Ark-Suu  urmând trendul doamnei colonel. Să revenim la subiectul acestei şedinţe, înainte ca numărul de participanţi să scadă! (Îşi ridică unul din obraji). Ne aşteaptă un război lung şi vom avea nevoie de plenitudinea forţelor pentru a învinge!

– Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră,domnule senator! rosti generalul. Veştile sunt mai mult decât grăitoare!

Se apropie iar de separator şi descărcă în sistem ultimele informaţii.

. . .- Oamenii au creat o linie de apărare foarte puternică, în apropierea cercului polar de nord. Am pierdut câţiva zeci de agenţi şi foarte multă tehnologie,dar suntem în măsură să spunem că am găsit punctul vulnerabil al acestei suprastructuri. Iată motivul pentru care am oprit ofensiva în plină glorie,doamnă Katherinne Prashy. Acum  însă, avem nevoie de toată puterea diviziei Mecanizate de Asalt şi de extraordinarele calităţi ale dumneavoastră în penetrarea liniilor inamice.

Bătrânul completă discursul cu o reverenţă  insistentă  în faţa frumoasei femele noome şi menţinu poziţia până auzi cuvintele izbăvitoare.

-Vă mulţumesc, domnule general ! Din partea dumneavoastră  aceste vorbe sunt deosebit de valoroase!

Femela cu piele albastră se apropie şi completă gestul comandantului Armatei  a 2-a printr-o plecăciune, iertând comportamentului  masculului, a cărui senectute îi brăzdase chipul cu o cascadă de riduri ce îşi schimbau forma şi consistenţa, în funcţie de mişcarea grupelor de muşchi faciali.

– Să nu uităm, stimată doamnă,continuă generalul imediat ce poziţia sa fizică deveni o verticalitate aproximativă, că în susţinerea asaltului este într-adevăr nevoie de echipament, de arme!..Şi gloria ce o veţi câştiga, va fi susţinută  de Divizia Informaţională şi de Intendenţă ,despovărându-vă drumul spre inima armatei umanoide. . . De altfel, o bună parte din informaţii sunt rodul departamentului condus de domnul Ark-Suu.

Cele două dungi smolatice îşi reactivară cromatica contrastantă şi Afca’t-Nunbeau se grăbi să folosească același gest de politeţe şi în faţa senatorului. Cu fruntea încă plecată, bătrânul general activă pentru a doua oară separatorul electric. Zgomotul specific acoperi primele cuvinte din continuarea discursului ,dar manifestarea modelului tridimensional compensă această carenţă. Cei trei noomi se urcară pe skateboard-urile înzestrate cu motoare antigravitaţionale şi începură să câştige altitudine faţă de podeaua izolată. Afca’t-Nunbeau traversă o întreagă emisferă ,oprindu-se spre polul nord al planetei. Întinse braţul şi activă un areal care, însoţit de vocea metalică a computerului ce anunţa latitudinea şi longitudinea locului,începu să câştige în dimensiuni până când, jumătatea de sud a planetei se topi, lăsând loc manifestării funcţiei specifice.

-Iată linia de apărare a oamenilor! Este impresionant cât de repede au putut să construiască această protecţie! Am verificat informaţia de câteva ori şi totul pare cât se poate de adevărat. Iniţial, am crezut că au fost ajutaţi de astroni şi am sacrificat agenţi şi tehnologie, pentru a confirma acest lucru. S-a dovedit că acvaticii nu au avut vreun amestec! Aşadar, oamenii sunt mai periculoşi decât par! Şi, după cum spunea şi domnul senator,  nu trebuie subestimaţi! Din fericire, am reuşit să găsim o serie de”scăpări”în partea de vest a liniei de apărare, unde energia necesară alimentării scutului energetic este precară. Un atac final şi concertat  în această zonă poate duce la înfrângerea definitivă a oamenilor…

Afca’t-Nunbeau se opri. Desfăcu fermoarul buzunarului ce străbătea longitudinal antebraţul            stâng ,scoţând la iveală o unitate cu heliu.

-Aici veţi găsi, doamnă colonel, informaţiile necesare pentru începerea operaţiunii!

O clonă a minusculei baze de date poposi, apoi, în palma senatorului şi generalul se grăbi să precizeze:

-Pot fi vizualizate o singură dată! Apoi se vor autodistruge! . .

Toate părţile păreau mulţumite. Colonelul Katherinne Prashy se grăbi să-şi comande skateboard-ul către separatorul energetic,locul unde trebuia depozitat exoticul mijloc de locomoţie, folosind comanda mentală. Pe măsură ce pierdea din altitudine, începu să simtă adrenalina ce accelera pulsul combinat al celor două inimi şi să conștientizeze faptul că urma o nouă bătălie, deosebit de importantă. Observă, în coada ochiului, pe Ark-Suu care se grăbea să-i urmeze exemplul.

-O ultimă întrebare,domnule general, rosti femela stăruind, intenţionat, în faţa uşii. . . Aş vrea să ştiu cum rămâne cu armistiţiul semnat?..Mai este valabil?..

În loc de răspuns, se auzi o înjurătură grosolană,dublată de replica impunătorului demnitar.

-…Să înţeleg că nu mai are valoare!..

*

…La prima vedere,teoria expansionistă ,îmbrăţişată de marea majoritate a savanţilor,este cea care mulţumeşte, în egală măsură, ecuaţiile matematice,fizica cuantică,continuu spaţiu-timp ce se evidenţiază din teoria relativităţii şi reuşeşte să alcătuiască un model al universului destul de convenabil, din punct de vedere material. Avem un Big-Bang, “o explozie primordială” şi, apoi, o evoluţie care ne conduce spre un univers rece şi amorf, prin lipsa elementelor chimice cunoscute, într-o încheiere firească a timpului prin dispariţia tridimensionalului ce ne înconjoară. Desigur,apar şi elemente noi ce suplinesc cu succes punctele lipsă dintr-o teorie solidă (mă refer la enigmatica”materie întunecată”sau la forţa misterioasă ce ţine laolaltă stelele într-o galaxie, faimoasa”energie întunecată”). Am putea spune că avem un răspuns!..

…La o a doua vedere, lucrurile încep uşor,să evite siguranţa, prin instalarea treptată a speculaţiilor, care, pe măsură ce sunt argumentate tot mai solid,devin o bază trainică pentru fundamentarea unei noi teorii.”Privind”spre capătul universului cunoscut, se observă că materia, concentrată în imense roiuri galactice, tinde să-şi modifice vectorul  expansionist,fiind atrasă de o forţă gravitaţională imensă,  lăsându-ne impresia că avem de-a face cu o porţiune în care”vizibilul”este constrâns să-şi micşoreze dimensiunile până la singularitate. O supergaură neagră?..Cu siguranţă că nu! Ipotetic vorbind,dacă am ajunge în acel loc, nu am descoperi nimic spectaculos. Am putea privi, însă, în adâncimea spaţiului şi am vedea acelaşi fenomen care ne-ar duce cu gândul la o iluzie. Această”fata-morgana” ar fi o manifestare ce s-ar dezvălui indiferent de locul unde s-ar afla observatorul. Privind spre locul acela,la miliarde de ani lumină de clarvăzătorul nostru,vom folosi spaţiul drept cea mai performantă maşină a timpului. Pe măsură ce înaintăm în profunzime ,timpul se descompune,îşi pierde liniaritatea şi dispare, lăsând loc unei noi dimensiuni care face legătura cu un alt infinit…

Inima acestei teorii ne indică faptul că avem două universuri,“faţă în faţă”,aflate într-o locaţie aproape identică ,despărţite de o dimensiune subatomică echivalentă unui “string”. Aici şi numai aici, în această graniţă ce tinde fizic către”0”,dar care”căptuşeşte”cu ajutorul acestei noi  dimensiuni cele două universuri ,se poate identifica”particula lui Dumnezeu”, expresia mecanismului universal ce generează masa tuturor particulelor elementare, cu ajutorul căreia se poate”aluneca”dintr-un univers în altul …

…La numai un”string”distanţă de Pământul nostru, planeta Chondoria (denumirea recunoscută de comunitatea umană)şi-a desăvârşit evoluţia ridicând în vârful lanţului trofic trei rase diferite care, imediat ce au putut să conştientizeze,au început un război, metamorfozând suferinţa într-un mod de viaţă milenar. Noomii,oamenii şi astronii au încercat să impună,rând pe rând,prin campanii conflictuale nesfârşite, supremaţii care şi-au dovedit inutilitatea printr-o lipsă constantă de fiabilitate,transformând,  totdeauna, rasa câştigătoare în perdantă şi apropiind, de nenumărate ori, cele trei neamuri de nivelul demografic care indica extincţia. De fiecare dată,însă, soarta a făcut ca niciuna din speciile ce încercau să împartă planeta să nu dispară din ecuaţia echilibrului. Acum, oamenii ,lipsiţi de alianţa cu acvaticii retraşi într-o neutralitate suspectă, pierzând o serie de bătălii directe cu noomii , s-au izolat către nordul planetei  într-o încercare disperată de a opri înaintarea”albaştrilor”. Au construit, într-o perioadă relativ scurtă, o linie de apărare care i-a uimit pe noomi, prin complexitate şi mărime, ştiindu-se faptul că numărul exemplarelor umane devenise destul de mic, şi au oprit înaintarea Armatei a 2-a prin câteva contraatacuri susţinute de o artilerie grea ce a determinat Marele Stat-Major Noom să semneze un armistiţiu ,retrăgându-şi trupele regulate la aproape o sută de mile către sud…

*

Maiorul Mark Kallo,comandantul oştilor dislocate în aripa de vest a superfortificaţiei umane, ridică binoclul digital şi începu o nouă scanare frontală, uimit de performanţele notabile ale instrumentului primit acum câteva zile. Pentru început, îi privi cu interes”touch screen”-ul, comandă  cuplul de mărire a obiectelor către valoarea sa maximă şi selectă mărimea câmpului vizual la mijlocul scalei. Aşeză obiectul paralelipipedic în dreptul ochilor şi aşteptă până ce aparatul îşi ajustă automat parametrii interni,dezvăluind  pe retinele utilizatorului o imagine complexă  a cărei interpretare digitală creea dependenţă. Masivul ofiţer simţi o prezenţă străină încă din primele clipele,dar stărui în contemplare,amuzat de faptul că prevăzuse această vizită, până ce auzi salutul gutural, urmat de o replică cât se poate de regulamentară. Ignoră filtrarea fotonică intimidată de acţiunea câmpului energetic înconjurând întregul areal, producând în rezoluţia ecranului nevinovate deformări pe care inteligenţa aparatului le compensa aproape instantaneu şi răspunse fără să-şi  manifeste vreo disponibilitate pentru încetarea procesului de spionare a câmpului său frontal.

-Să înţeleg că veniţi de la Cartierul General, continuă sec maiorul ridicându-şi un picior, peste parapetul metalic , îndeajuns cât să-şi sprijine cotul stâng pe genunchi.

-Acum, da! se destăinui străinul îmbrăcat într-o uniformă necunoscută trupelor umane. Trebuie să punem la punct ultimele detalii, domnule maior! Şi v-aş ruga…

-Ar trebui să nu mă rugaţi nimic! se enervă uriaşul dând drumul binoclului fără să aştepte întinderea şnurului de susţinere. (Ridică tonul ameninţător.)

-Ştiţi bine că eu, precum şi mulţi alţii ca mine, nu suntem de acord cu termenii acestei alianţe!

De data aceasta, Mark Kallo se hotărî să verifice prezenţa fizică a străinului, prin lovituri uşoare cu palma peste umerii rahitici ai bărbatului cu păr grizonat şi urechi mari care, instinctiv, încercă o retragere strategică la adăpostul unui stâlp de susţinere.

-Deşi arătaţi ca noi, vorbiţi asemenea, veniţi dintr-un alt univers! concluzionă maiorul lungindu-şi gâtul şi încercând să surprindă figura insolitului.

Bătrânul colonel, reprezentantul  trupele de pe Terra, îşi stăpâni orice replică tăioasă, căutând să ajungă la un numitor comun.

-Comandanţi militari ajutaţi de savanţi din rasa dumneavoastră au reuşit să izoleze”Particula lui Dumnezeu”! Noi îi mai spunem şi ”bosonul Higgs”! Au găsit calea prin subdiviziunea atomică şi au ajuns la noi! Această alianţă secretă ,domnule maior, vă opreşte de la extincţia în masă, pregătită de noomi! Fără noi, aţi fi istorie pe această planetă! În numai cinci săptămâni, prin portalul interdimensional stabilit,v-am aprovizionat cu alimente,v-am ajutat să construiţi o suprastructură de apărare,am dislocat un milion de soldaţi pregătiţi pentru  contraofensivă şi v-am adus tehnologie care o să vă uimească adversarii…

-E adevărat, se calmă chondorul, acoperindu-şi clocotirea nebunească din interior cu o mască de nepăsare. Dar ceea ce vreţi este prea mult! Resursele noastre de petrol, precum şi întregul areal al acvaticilor! Adică jumătate din suprafaţa planetei!..

-Eu spun că este un preţ rezonabil, având în vedere că vă salvăm specia!

-…Nu înţeleg! De ce vă trebuie petrol când societatea voastră a trecut de epoca combustibilului fosil?..

-Într-adevăr, murmură colonelul mascându-şi  tresărirea printr-o mişcare evazivă  a corpului. Suntem avansaţi  tehnologic  faţă de voi! Însă, acest lucru poate fi un atu în război!..

-Tocmai de acest lucru, îmi este teamă! se destăinui maiorul observând scăparea pământeanului. De superioritatea tehnologiei voastre!..

-Cu toate acestea, voi aţi descoperit calea către universul nostru! se lumină bătrânul mulţumit că poate devia discuţia spre o zonă mai sigură. (Se simţi dator cu încă o precizare).

– De petrol avem nevoie pentru terraformarea unei planete din sistemul nostru solar! Un vis pe care îl putem transforma în realitate.

Şi, poate, discuţia ar fi continuat în această notă discordantă încă mult timp,dar alarma, reprezentată de ecranul  digital instalat în mijlocul foişorului de observaţie,acoperi continuarea dialogului. Roşu de foc începu să pulseze provocator în cei 21 de inch ai diagonalei, alternând  într-o manifestare acustică destul de stridentă.

-Noomii! anunţă Mark Kallo, abandonând replica tăioasă pe care o pregătise străinului. Acum, vom trece peste ultimele detalii ,domnule colonel! Nu mai este timp de aceste şlefuiri politice! Sprijinul Terrei trebuie să încline balanţa în acest război!

Apucă, din nou, binoclul digital şi se adânci în scanarea arealului frontal, simţind plecarea în grabă a colonelului către portalul interdimensional.

–  Se pare că”albaştrii”au căzut în capcană! şopti pentru sine maiorul, activând cu mâna rămasă liberă butonul de emisie şi anunţând, astfel , începerea bătăliei.

*

…Linia orizontului începu să lucească! Asupra fortificaţiilor, din gurile lansatoarelor de mare putere , porniră  primele rachete cu focoase explozive producând în rândul noomilor un chiot puternic, caracteristic în asemenea momente. Cozile lăptoase ale mesagerilor morţii începură să brăzdeze cerul în traiectorii paralele şi echidistante , încălzind atmosfera şi îmbogăţind-o cu o lumină enigmatică ce transforma amurgul  într-o ciudată scenă portocalie. De această dată , maiorul Mark Kallo comută frecvenţa staţiei , intrând în legătură directă cu Statul Major al trupelor pământene. Auzi confirmarea colonelului  Bill Breas, apăsând cuvintele şi explicând cât se poate de clar ceea ce trebuia să urmeze.

-Noomii se aşteaptă să câştige repede această bătălie şi sunt cât se poate de neatenţi! Vom lansa interceptoarele , dar odată cu această reacţie de răspuns, îşi vor da seama că sunteţi ajutaţi! Atunci, vom trece la contraofensivă şi vreau ca trupele dumneavoastră să rămână la adăpostul fortificaţiilor, ca şi până acum! Ne vom descurca singuri! Bineânţeles, doar în prima parte a planului nostru!..Breas terminat!..

Maiorul se mulţumi să murmure un “s-a înţeles”, întorcând capul spre locaţia trupelor străine, camuflată în spectrul vizibil, dar pregătită pentru o asemenea încleştare. Se auzi nenumărate boom-uri generate de spargerea zidului sonic, apoi, din pântecul îngheţat al planetei , se dezvăluiră o pleiadă de rachete-dronă. În câteva zeci de secunde faimoasele”Săgeţi”noome îşi detonară încărcăturile departe de ţintele propuse,spulberate de arme sonice nemaiîntâlnite. Grosul diviziei Mecanizate de Asalt se descumpăni. Masivele tancuri cu două turele îşi încetară înaintarea şi opriră motoarele zgomotoase desluşind, astfel, chiţăiala intensă a transportoarelor ce formau linia a doua. Katherrine Prashy simţi primejdia şi se grăbi să stabilească legătura cu Marele Stat-Major Noom, ieşind din spatele camuflajului conferit de blindajul tancului- Amiral. Stărui cu privirea înceţoşată pe cerul spuzit de exploziile propriilor rachete, încercând să desluşească urmele extraordinarilor contramăsuri care se topiră în smoliciunea orizontului. Se făcuse noapte în deplinătatea cuvântului şi neînfricata noomă se văzu nevoită să ia măsuri radicale. Ordonă companiilor o regrupare strategică şi încărcă lansatoarele de mare putere cu proiectile invazive.

-Marele Stat-Major nu răspunde,doamnă colonel! se auzi vocea sugrumată a ofiţerului responsabil. Nu mai răspunde nimeni!.. Pe nicio frecvenţă! Se pare că suntem izolaţi!..

-Ordon deschiderea focului ! răspunse femela preocupată, mai degrabă, de coagularea trupelor, decât de faptul că nu mai putea comunica cu bazele din sud, apucând grăbită un terminal al staţiei şi cuplând întreaga reţea de comunicaţie internă.

-Foc de voie! Cu toate gurile disponibile, care pot să lovească fortificaţiile umane! Vreau un raport al comandanţilor de companii! Urgent!..

Iadul se dezlănţui într-o descărcare de proiectile grele care începură să cutremure pământul îngheţat, făcând imposibilă orice comunicare”live”între soldaţii noomi. Tancurile,“Wrum”, mândria diviziei Mecanizate de Asalt, se porniră să-şi folosească tunurile gemene, ale căror calibre respectabile aruncau, prin ţevile ghintuite, proiectile cumulative de aproape douăzeci de centimetri în diametru în timp ce,în spatele acestor coloşi de două sute de tone,lansatoarele de mare putere îşi schimbaseră încărcăturile cu sarcini invazive, cunoscute drept proiectile miriapode. Ciudatele loviturii noome ajungeau la destinaţie sub forma unor bile metalice care se uneau magnetic  în vederea invadării arealului înconjurător. Puternicul scut, care le învăluia, respingea  orice agresiune inamică până ce lanţul, astfel format, închidea polaritatea,producând o undă de şoc devastatoare… Războiul deveni total! Ultima linie de asalt al”albaştrilor”îşi încărcă masivele catapulte cu trasoare explozive şi aruncă pe cer dâre strălucitoare,sfâşâind noaptea spre nordul planetei. Katherrine Prashy aşteptă încordată rezultatul atacului, dar surpriza, care se dezvăluise în urma încheierii traiectoriilor nenumăratelor  lovituri ,nu se dovedi a fi de bun augur. Scutul care proteja infrastructura de apărare umană îşi schimă cromatica, însângerându-şi partea frontală şi înghiţind, deopotrivă, toate încercările de penetrare noomă. Apoi, într-o îmbrăţişare a morţii lipsită de orice perspectivă optimistă, contraofensiva  trupelor interdimensionale izbucni cu o intensitate uimitoare. Din pântecele planetei,ascunşi până atunci oricăror scanere,o armată de roboţi, înzestraţi cu arme de ultimă generaţie, porniră, printr-o fereastră energetică din fortificaţie, către divizia Mecanizată de Asalt noomă. În spatele lor,bizare maşinării, sub forma unor arahnide generoase, îşi începeau marşul grăbit către aceeaşi locaţie, ajustându-şi armele sonice prin provocarea unor cutremure de joasă intensitate către vulnerabilele maşini de război autohtone. Iadul îşi arătă, din nou, faţa hidoasă ,plină de suferinţă,într-o încleştare demnă de o bătălie apocaliptică. În câteva minute, situaţia se schimbă dramatic şi întreaga divizie noomă se văzu atacată de un inamic a cărui putere tehnologică era mult superioară. În salturi de câţiva metri,lovind pământul îngheţat cu puterea mecanismelor alimentate de convertoare cu fuziune nucleară rece,roboţii , coloşi de aproape patru metri înălţime, se apropiau de liniile inamice, ignorând reacţia de răspuns  a armelor semigrele care cadenţau proiectilele într-o evidentă pierdere de timp. Katherrine Prashy se rugă cu voce tare,implorând zeul războiului,“Farburg”, să-i ajute în lupta ce părea desprinsă dintr-o fantezie mitologică.

-Ai milă,Farburg ! Păzeşte-ne ..!

Îşi opri rugăciunea , căci peste buza colinei, ce încerca să-i mascheze poziţia tancului, apăru prima creatură metalică ridicând ambele braţe,ca nişte arme de un calibru respectabil. Femela  se aruncă în scaunul care comanda turela superioară şi îşi fixă stabilizatorul fără să aştepte confirmarea  sistemului de scanare. Acţionă percutorul ,deşi unghiul de elevaţie era foarte ascuţit, şi detonă un proiectil cumulativ ce reuşi să-şi atingă ţinta. Impactul surprinse robotul în timp ce nu avea niciun membru în contact cu solul şi, de această dată, câmpul său de protecţie se dovedi insuficient pentru absorbirea unei cantităţi atât de mare de energie. Convertorul se suprasolicită şi implozia, pornită din interior, transformă arealul într-o minge de foc al cărui suflu ridică un adevărat tsunami de pământ. Într-o singură clipă,reactorul din pântecele bestiei  îşi descărcă întreaga energie lichefiind pământul şi înghiţind,asemenea unui monstru nesătul ,o întreagă linie de,“Wrum”-uri…

Katherrine Prashy , deşi orbită de strălucirea descărcării energetice, se hotărî să joace totul pe ultima carte. Decuplă ambele piedici ce ţintuiau scaunul de ochitor al turelei superioare şi folosi sistemul de ejectare care îi putea asigura o autonomie de aproximativ 30 de secunde slujindu-se , în plus, de cele două rachete”oarbe” pentru a ridica această durată în limita pragului de un minut. Asemenea ei, o puzderie de alţi noomi se folosiră de acest sistem, dar, la câţiva zeci de metri, prin cerul smolatec ,se izbiră de un alt inamic. De această dată era unul. . . invizibil. Neaşteptat, doar brava femelă reuşi să se strecoare ,propulsându-şi ineditul vehicul către ochiul de lac scăpat din atenţia trupelor terestre interdimensionale…

…Colonelul Bill Breas se ridică din fotoliul ce îi asigura poziţia cea mai înaltă (la propriu),masându-şi lobii urechilor nefireşti de mari, după obicei. Se exterioriză printr-un râs colorat, privind imensele ecrane ce transmiteau imagini în direct de pe câmpul de luptă, amuzat de faptul că noomii care foloseau sistemele de ejectare se loveau de fuselajul navelor pământene, camuflate în spectrul vizibil.

-Ajunge! se mustră singur privindu-şi chipul în bleumarinul unui monitor oprit. Trebuie să trecem la faza a doua a operaţiunii! Dintr-o singură mişcare, se întoarse către secund. E timpul să facem curăţenie! Toate navele să iasă din camuflaj şi să treacă la ofensivă! Vreau să curăţ această planetă de maimuţele albastre şi de …”sosiile” noastre care au început să mă enerveze de-a binelea…Blândul colonel se metamorfoză într-o fiară care începu să-şi  scoată la iveală adevăratele sale”calităţi”.

-Şi…domnule comandor!.. Nu luăm prizonieri! (Privi spre un ecran ce afişa geografia planetei ). Trebuie să ne grăbim! Jumătate din acest…corp ceresc este plin de resursa de care avem atâta nevoie: apa! Şi nu o să ne împiedicăm de peştii care, chipurile, o stăpânesc!..

*

Imensa cupolă transparentă părea neîncăpătoare pentru refugiaţii ce soseau continuu de aproape două săptămâni. De jur împrejurul ei, navete de luptă astrone asigurau o oarecare siguranţă, transformând întunericul apei  într-o zonă bine luminată cu ajutorul imenselor proiectoare ce măturau, într-o intersectare necontenită, orice colţişor al bazei. La adăpostul unei construcţii secundare, liderul acvaticilor,faimosul Barb-Bubac, adunase rămăşiţele Statului-Major Noom, invitând oficialii “albaştrilor” în primele rânduri ale generosului amfiteatrului , alături de ultimii trei membri din conducerea Comandamentului uman.

. . .-Mai mult ca niciodată, trebuie să strângem rândurile,începu, calm, astronul asigurându-se,   printr-o palpare cu ajutorul mâinilor membranate, că branhiile erau bine închise, folosindu-şi pentru oxigenare cel de-al doilea sistem respirator, înlocuindu-l pe cel principal.

-Armata interdimensională ne-a cucerit planeta! Singura veste bună, dacă se poate vorbi de aşa ceva, este că, pentru prima oară în istorie, noomii, oamenii şi rasa noastră au înţeles că acest război milenar ar trebui să înceteze. A fost nevoie de o distrugere aproape în întregime a vârfurilor lanţului trofic pentru a conştientiza acest lucru. Dar terrienii nu se vor opri aici! Scopul lor declarat este de a ne elimina şi de a folosi  planeta după bunul lor plac. Aş spune că nu mai putem face nimic. Şi totuşi…Mai există o speranţă!..În nebunia lor, au uitat faptul că au ajuns într-un univers paralel unde legile fizicii sunt diferite de cele din care au venit. Există însă şi legi care sunt valabile în ambele lumi şi, tocmai, acest  lucru îl vom specula! Una din ele, referitoare la fenomene mecanice, spune că:”orice corp se află , fie în mişcare, fie în repaus, în funcţie de reperul ales”! Faţă de noi , pământenii se manifestă cu o valoare de reacţie egală şi astfel îşi pot folosi tehnologia superioară cu uşurinţă. Dar viteza este , bineînţeles, raportul dintre spaţiu şi timp! Dacă reuşim să alterăm timpul, atunci, implicit , vom reuşi să schimbăm şi viteza! Spre norocul nostru, avem documentaţia care ne permite să deschidem un nou portal ce va influenţa funcţionarea primului culoar interdimensional. Cu alte cuvinte, sperăm să putem modifica valoarea de reacţie a pământenilor, vis-a-vis de reperul ales! Adică de noi! Chiar în momentul când vă vorbesc, echipele combinate de noomi, oameni şi astroni , pornesc reţeaua de alimentare care va încerca să realizeze această legătură…

*

Katherrine Prashy afişă un zâmbet larg, întorcând ochii negri şi migdalaţi către maiorul Mark Kallo. Acesta privea, de ceva vreme, binoclul digital primit de la trupele interdimensionale, constatând că nu mai era de niciun folos. Îl răsuci de câteva ori, apoi îl strivi satisfăcut între palmele sale puternice , smulgându-i un zgomot inconfundabil de plastic sfărmat.

-Oricum nu mai funcţiona! se scuză bărbatul privind bucăţile împrăştiate pe pământul reaven.

-Da! rosti sec Katherrine, concentrându-se către trupele de roboţi  terrieni care se mişcau cu încetinitorul. Până ajung”domnii”la noi, am putea trage un pui de somn! Din păcate, pentru ei, nu sunt deloc obosită!..

Dintr-o singură mişcare, abandonă  puşca de calibru intermediar şi apucă sabia laser, o armă tradiţională folosită de noomi  în ocazii speciale. Ocolind loviturile artificialilor, femela se opri , din câteva salturi, în mijlocul liniilor inamice. Escaladă cu uşurinţă un monstrul de patru metri şi,   sprijinindu-se pe umerii săi metalici, strigă către maior:

– Pentru  evitarea unei descărcări necontrolate a reactorului din burta bestiei , acesta  trebuie eliminat  printr-un procedeu de siguranţa deplină!.. Ridică sabia şi tăie capul robotului care începu să-şi piardă echilibrul.

-În ritmul acesta, ar trebui terminaţi în câteva ore, continuă femela coborând din spatele bestiei metalice. Interesant  este că, până îi ajunge capul la sol, este timp de te plictiseşti… În geanta pe care am adus-o, mai zăboveşte o sabie laser. Dacă vreţi, mă puteţi ajuta,domnule maior!..

-Cu multă plăcere!..

*

… Colonelul Bill Breas devenise singurul supravieţuitor interdimensional. Dar nu pentru că ar fi reuşit să scape din ciudata buclă temporală ! Astonii, noomii şi oamenii de pe această planetă l-au cruţat pentru a se folosi de acesta în exemplificarea de care era nevoie ori de câte ori se amintea de războiul unificator al celor trei rase. Pentru miile de cadeţi, care vizitau, generaţie după generaţie, bestia ce le-a invadat planeta, bătrânul grizonat cu urechile neobişnuit de mari, părea o statuie. De cealaltă parte,ţipătul înăbuşit de”închisoare” se întinsese, deja, pe durata a trei generaţii, timp în care, chipul umanoidului  îşi descleştase gura şi reuşise să-şi ridice câţiva centimetri unul din picioare. Cum numai piedestalul pe care era aşezat avea o lungime de câţiva metri, nimeni nu-şi făcea griji că exponatul putea să dispară pe căi…naturale.

Sfârşit.