Săptămâna SF românească la SFmag.hu (Ungaria)

De ce scrii tocmai Science-Fiction/Fantasy ?

Aşa simt. Imi place foarte mult să visez cu ochii deschişi, citind paginile unei cărţi sau scriind. Desigur, citesc şi alte genuri dar cel de suflet rămâne SF-ul. Mai demult, când doar citeam, credeam că, prin astfel de lecturi, pot arunca o privire în viitor. Însă după ce am început să scriu am înţeles că SF-ul înseamnă altceva. Mult mai mult. 

Când ai început să scrii ? Spune-ne câteva cuvinte despre background-ul tău personal, despre ceea ce te inspiră.

În ultimul an de liceu am scris o compunere SF pe care, în ora următoare, a vrut toată clasa să o asculte. Le-a plăcut, i-a plăcut şi profesoarei, care mi-a pus notă maximă. Trăiam în perioada comunistă, când  se publicau doar una sau două cărţi SF pe an şi Almanahul Anticipaţia. Era mult prea puţin ceea ce îmi doream. Aşa că am început să îmi scriu singur poveştile.

Ce scrieri ţi-au apărut ?  Romane/nuvele , câte şi unde ?

Cred că ar trebui să delimitez două perioade în viaţa mea de scriitor. Una din studenţie, când am colaborat cu revista Opinia Studenţească din Iaşi, suplimentul Argonaut al Convorbirilor Literare, revista Cronica şi săptămânalul Magazin. Tot atunci am apărut cu o povestire în antologia lui Alexandru Mironov, „Cosmos XXI Întâmplări într-un Univers al Păcii”. A urmat o perioadă, de după Revoluţia din 1989, în care am încercat să îmi fac un rost în lumea cea nou apărută şi să dezvolt oportunităţile de atunci. Nu am mai scris până în 2005 când am început romanul „America One”, publicat în 2007 de editura Tritonic. Doi ani mai târziu am publicat „Îngerul Păzitor”, la editura MillenniumPress. Am avut onoarea să fiu inclus în toate cele trei volume colective, „Alte ţărmuri”, „Pangaia”, „Venus” publicate de SRSFF dar şi în antologia „Steampunk – a doua Revoluţie”, de la MillenniumPress. Au mai fost două apariţii în SCI-FI Magazin, revistă pe care am editat-o vreme de un an şi la care, din păcate, a trebuit să renunţ.

Care sunt temele tale preferate ? Care au fost ideile de bază în scrierile tale de până acum ? Prezintă-ne eventual pe scurt câteva scrieri ale tale.

Îmi plac distopiile pentru că permit fanteziei mele să zburde. Dacă privim existenţa ca pe un arbore din trunchiul căruia cresc mereu ramuri, ei bine, acele ramuri mă interesează pe mine. În „America One” descriu o lume apropiată ca ani de prezent în care încălzirea globală şi epuizarea petrolului au determinat izolarea dar şi dorinţa de anihilare reciprocă a celor doi poli de putere rămaşi, anume o parte a Uniunii Europene şi Lumea Nouă. În „Îngerul Păzitor”,  determinismul este dovedit ştiinţific,  viaţa are o limită prestabilită care poate fi totuşi depăşită cu ajutorul specializat şi extrem de scump al unei organizaţii.

O povestire science-fiction sau fantasy trebuie să conţină şi un mesaj etic sau scopul se reduce la a oferi ceva distractiv ?

Nu văd nimic rău în a oferi ceva distractiv, în sensul bun, cititorilor. Asta am făcut eu în „America One”. Dar dacă povestea conţine şi un mesaj, calitatea creşte, dar şi nivelul de percepţie este altul. Fiecare poveste îşi are gama ei de cititori şi chiar dacă este imposibil să îi mulţumesc pe toţi, eu încerc să scriu pentru cât mai mulţi dintre ei.

Cum vezi viitorul genului în România? Nu doar problematica editorială mă interesează ci şi cât de pretentiosi sunt autorii cu propriile creaţii, se mulţumesc cu mediocritatea ori sa străduiesc sa fie mereu originali? Cât de bine cunosc operele considerate de bază ale scriitorilor anglofoni ?

SF-ul românesc are deja tradiţii şi o anume recunoaştere europeană. În prezent, numărul relativ ridicat de site-uri specializate în SF care publică fără prea mult discernământ tot ceea ce primesc scade considerabil nivelul literar. Nu am nimic împotriva site-urilor dar calitate nu se poate obţine numai cu pasiune. Autorii ar trebui plătiţi pentru ceea ce publică, indiferent dacă o fac pe internet sau într-un volum. Motivându-i în acest fel, nivelul literar va creşte. În ceea ce priveşte operele de bază ale autorilor anglofoni, tind să cred că lecturarea lor a rămas apanajul generaţiei din care fac şi eu parte.

Ce şanse crezi că are un scriitor român ca operele lui sa fie traduse şi editate în limba engleză? Există semnele unei astfel de străduinţe ?

Şansele sunt foarte mici. În mod normal, editurile ar trebui să facă acest lucru, însă ele evită să publice autori români, şi cu atât mai puţin să le asigure retroversiunea operei lor. Însă simpla apariţie a unui roman trandus în engleză nu este deloc suficientă, mai trebuiesc convinşi agenţii literari şi editurile anglofone ceea ce nu e deloc simplu.

Ce crezi, a trecut vremea convenţiilor science-fiction ?

Dacă prin convenţie se înţelege numai o seară de dans cu tineri asemenea personajelor din StarWars, convenţiile sunt inutile. Dar dacă se ajunge la un nivel decent al dezbaterilor şi mai ales dacă se realizează contactul dintre scriitori şi editori, ei bine, asemenea convenţii sunt mai mult decât necesare.

Ce ai recomanda unui scriitor începător ?

În primul rând îi recomand să recitească de mai multe ori ceea ce a scris. Mie mi se întâmplă să fac asta şi de câte zece ori şi tot să îmi scape câte ceva. În mod sigur, ceea ce este scris pentru prima oară conţine şi foarte multe greşeli.

Consideri că există vreun premiu autohton acordat strict pe criterii calitative şi care în concluzie ar putea constitui punctul de pornire unei edituri străine în depistarea unui autor român ale cărui opere merită traduse ?

Nu, după câte ştiu eu. Nu cred în astfel de premii, acordate de comisii. Premiul cel mare şi singurul este dat de numărul celor care îţi citesc cartea.