Iar din momentul acela, totul mersese anapoda. Amniobalanţa se blocase şi se pomenise cu un avorton la care – e adevărat – se putea vedea că sub cap se dezvolta şi altceva care părea a fi un corp cu patru membre, însă fusese un parţial eşec, iar conducerea proiectului îi fusese luată. Se decisese la nivel de conducere să se mai sintetizeze şi alţi pterodactili, eventual unii lipsiţi de aripi, ca să poată vedea spre ce vor evolua membrele inutile. În consecinţă, Crrst-Prsc ajunsese să experimenteze pe ascuns, urmărind într-o primă fază procesele de mitoză şi meioză, realizând simulări pe telector şi împărtăşindu-le şi altora din alte oraşe, doar-doar o determina şefii să-l lase din nou să-şi continue cercetările.
Unul din cei 412 şefi direcţi îi venise la un moment dat cu o listă de organisme prioritare pentru sinteză, împreună cu nişte desene aproximative luate nu se ştie din ce surse tenebroase la care ei, savanţii de rând, n-aveau acces. Se aflau acolo nişte organisme incredibil de mari, cât un Oraş, care trăiau în apă şi în acelaşi timp respirau oxigenul din atmosferă. Altele erau cu opt picioare şi se pare extrem de inteligente, aveau, ca şi Mutăţeii, totul concentrat în cutia craniană, iar numai aparatul digestiv era purtat de un apendice moale, exterior. Pe urmă, mai erau multe categorii care semănau întrucâtva cu pterodactlii, măcar prin faptul că se puteau deplasa prin aer, nu prin puterea gândului ca Mutăţoii atleţi, vâslind cu nişte membre suplimentare (iarăşi, membre suplimentare, se gândi el…) prin atmosferă.
Dacă tot existau atât de multe absurdităţi virtuale, reuşise să-l hipnoconvingă pe unul dintre cei 417 şefi (numărul lor se înmulţea pe zi ce trecea) să includă şi un Hmnsp pe listă, pentru care furnizase un desen destul de aproximativ format din următoarele: un cap bărbos situat pe un apendice disproporţionat de mare, cu două membre mai sus în care ţinea ceva, o armă ascuţită cu care probabil că vâna pterodactili şi urşi polari, iar cele două membre inferioare folosindu-i pentru deplasare şi terminându-se ca nişte picioare de Mutăţel. Aşa că ideea fusese semiaprobată şi reuşise să-şi continue la lumina zilei pasiunea vieţii lui.
Dacă ar şti Şşt-svn-ptspr cu ce se ocupă… De câte ori se simţea telescanat de consoarta lui, reuşise s-o blocheze şi, oricum, avea norocul că serviciul lui n-o interesa prea tare.
Lui Crrst-Prsc îi plăcuse cum ieşise pterodactilul (cam tembel, totuşi) şi ursul polar (nefiabil, murise de căldură). Însă, de data aceasta, era convins că acest Hmnsp va fi capodopera vieţii lui de biosintetizor. Un organism care va reuşi să supravieţuiască şi la tropice, şi la poli, aşa cum numai Mutăţeii au fost în stare.
Cartea Creaţiei era cam ambiguă în această privinţă. Se amintea cum Dhll a făcut lumea, cu mai multe vieţuitoare – şi în principal pe Mutăţei, cărora li s-a dat să stăpânească toată această biologie, fiind singurele Creaturi nemuritoare, în afară de Dhll. Apoi celelalte creaturi se dovediseră mai bicisnice şi Divinitatea decisese retragerea lor de pe planetă, lăsând tot locul disponibil milioanelor de miliarde de Mutăţei, specie care se dovedise culmea Creaţiei Divine. Deci existaseră îm vremuri mitice toate aceste creaturi, aşa că nu înţelegea ce o supăra pe Şşt-svn-ptspr şi pe cele ca ea când aflau că plozii învaţă la şcoală despre ele…
Ajuns în laborator, Crrst-Prsc repară concentrându-se servosizorul, se concentră apoi cât putu de tare înghiţind trei pastile de menthol, declanşă operaţiunea. Muşchii puternici ai amniobalanţei se contractară periodic, fluidele vitale începură să pulseze, realiză progestaţia şi porni nanoţeii. Aceştia se împrăştiară în toată baia, unii tranşau proteinele în bucăţi, alţii asamblau alte proteine conform lanţurilor ARN, iar în scurtă vreme diviziunea începu.
Lui Crrst-Prsc aceste momente i se par sublime: atunci când vede că în baie din nimic se înfiripă o entitate care în curând va începe să pulseze. Să trăiască. Iată, entitatea lui Hmnsp prinde formă: acum îi vede clar capul şi acel apendice care suportă membrele, apendicele devine din ce în ce mai viguros, în curând depăşeşte ca dimensiune capul. Membrele devin şi ele din ce în ce mai pregnante, dar în curând realizează că nu sunt patru, ci şase membrele acelei fiinţe, dintre care două sunt precum picioarele unui Mutăţel, două precum celelalte membre pe care le desenase el la luptătorul acela, două precum aripile unui pterodactil.
Este frumoasă Creatura aceasta, admise cu o emoţie care-i determină limbenisul să se întărească.
Iat-o – s-a născut – este de sex feminin – stă în faţa lui – îl priveşte – creşte. În curând capul Ei este cât acela al unui Mutăţel adevărat.
Încearcă să telescribuiască, să transmită toate aceste imagini, însă nu simte în Continuum în jurul lui decât ceaţă.
Cineva – cineva mai telepotent – îl blochează.
La fel cum o blochează el, uneori, pe Şşt-svn-ptspr.
N-a mai simţit senzaţia aceasta de când a zburat o dată în Crb-brbd cu un Mutăţoi mare şi cam agresiv.
Creatura are ochi verzi. Părul lung, brunet şi buclat. Mai are păr undeva între membrele inferioare. Mutăţelul savant observă şi două umflături aproape sferice pe corpul acela, terminate înspre el cu câte o pastilă rozalie şi cu un fel de vârf care-l priveşte.
Aripile nu sunt ca de pterodactil, sunt albe şi provoacă un vânt uşor atunci când zbate din ele. Creatura le agită din ce în ce mai tare, iar vântul aproape îl doboară pe Crrst-Prsc. Vânt şi timp, pentru că lui acum aşa i se pare, nu ştie de unde are senzaţia că această creatură poate zbura cu aripile acelea atât în spaţiu, cât şi în timp. Simte apoi cum vântul acela îl face să îmbătrânească accelerat.
Aude sunete din gâtlejul Ei.
– Fee-mee-iee… fee-mee-iee… creez…
Apoi creatura îşi îndreaptă membrele superioare spre el şi-l ridică.
Încearcă să se concentreze, să-şi folosească psihicul, în zadar, este mai slab în faţa Ei decât ultimii lui 167 copii născuţi anul acesta.
Nu se aştepta la aşa ceva.
– Ffm… ffm… crz, încearcă s-o imite, trebuie să iniţieze un dialog. Apoi îşi dădu seama că a uitat tot ce ştia. Apoi uită până şi faptul că uitase.
Ffm-Hmn îl mângâie pe creştet, îi pipăie picioarele, zona occipitală.
Neputincios şi gol pe dinăuntru, Crrst-Prsc se excită instantaneu. Limbenisul îi ţâşneşte din gură, iar creatura se pare că numai atât aştepta.
Înconjurat de coapsele Ei, înlănţuit de mirosul care seamănă cu acela al unei Mutăţici în perioada fertilă (amintire olfactivă pe care o uită instantaneu), Crrst-Prsc trece într-o stare de semileşin din cauza presiunii circulatorii extreme şi a lipsei prelungite a sângelui din cutia craniană.
Femeia îl aşează uşor, pe o parte, în rastelul unde se mai odihneşte atunci când este extenuat la serviciu. Îşi agită aripile din nou, din ce în ce mai intens, spre el – iar vânt-timpul trece pe lângă Crrst-Prsc, chircindu-l, schilodindu-l, paralizându-i picioarele, limbenisul, muşchii pleoapelor, visele. Nimeni nu va afla vreodată ce s-a întâmplat aici, mai apucă să viseze înainte să se mineralizeze definitiv.
Zboară femeia.
6. Cum, acum?
A: Sinistră poveste.
B: De la o vreme numai din astea ne serveşti, “maestre”…
A: Este suficient ca T să scoată un nou text şi ne putem aştepta le ce este mai rău.
Sala cenaclului P se cam golise de când T îşi începuse lectura. La prima pagină, când venise vorba despre cum se înmulţesc mutăţeii, trei doamne între două vârste se ridicaseră zgomotos şi plecaseră tropăind indignate pe parchet. La scena cu mutăţica din patul povestitorului – mascul feroce, alte patru doamne şi domniţe pufniseră şi ieşiseră în mare viteză. Capitolul cu biologia mutăţeilor declanşase un spasm al confratelui K, care ieşise rapid spre toaletă cu mâna la gură şi obrajii congestionaţi. Partea cu începuturile supremaţiei militare a Mutăţeilor declanşase două serii de căscaturi zgomotoase, iar maestrul G ieşise tiptil, după ce-şi trăsese cu zgomot fermoarul de la geanta lui antediluviană. Iar ultimul capitol declanşase dezertarea de la activitatea cenaclistică a tuturor reprezentantelor sexului frumos, cu excepţia unei frumoase Necunoscute cu părul platinat, lung şi buclat, ochii verzi şi picioare extrem, extrem de lungi.
D: Domnule, mie chiar nu mi-a plăcut. N-am înţeles nimic, nu văd unde bate, nu văd ce ar putea aduce mişcării SF. Poate dacă era vorba de un debutant, aş mai fi zis treacă-de-la-mine, dar de la un autor precum T am alte pretenţii…
E: Cred că este suficient să vedem reacţia publicului, ca să înţelegem că acest text nu mai are nevoie de alte comentarii.
F: Totuşi, eu cel puţin trebuie să recunosc că l-am ascultat cu sufletul la gură. Consider că ar trebui să-l urcăm pe sit şi să vedem ce comentează şi alţii.
G (întors între timp): Textul de faţă este un mare zero, este ratat de la un capăt la celălalt. Nu văd care-i ideea, nu văd nicio urmă de “vertij intelectual”, poate doar câteva trimiteri complet stângace spre societatea oamenilor…
H: Exact asta vroiam să spun şi eu. Mie mi se pare că mutăţeii aceştia suntem noi. Probabil că înaintea noastră au existat nişte fiinţe pe lângă care noi suntem atât de oribili cum sunt mutăţeii aceştia faţă de noi… Biblia aminteşte de…
I: Haide acum să nu vorbim de cele sfinte. Mai bine, daţi-mi voie să o întreb pe distinsa doamnă sau domnişoară din faţa mea: întâi o rog să se prezinte, apoi să ne spună dacă şi cum i-a plăcut textul “maestrului” T.
Necunoscuta: Mă numesc Emilia. Sunt pentru prima dată într-un cenaclu SF. Iar povestea mi-a plăcut foarte, foarte mult.
B (cu jumătate de gură): Frumos nume, nume de eroină. Aţi citit, probabil, Patul lui Procust?
Emilia: Al meu e mai mare. Al vostru-i vetust.
(Râsete)
T realizează, între timp, că parţialul insucces din seara aceasta se datorează şi modului cam ezitant în care şi-a citit povestirea. S-a bâlbâit de vreo câteva ori, iar tonul lui de obicei tăios, sictirit-entuziast a căpătat tonalităţi de miorlăituri, fixat fiind de ochii Necunoscutei şi de decolteul ei la numai câţiva paşi distanţă.
J: Eu aş spune că nu ne putem exprima acum, definitiv, asupra textului Mutăţeii. De exemplu, pe mine m-a impresionat, dar m-a şi deranjat foarte tare. Chiar nu pot explica în niciun fel tot ce a stârnit în mine, ar trebui să-l las să se mai decanteze. Şi, oricum, mi-aş dori să-l citesc, nu să-l ascult.
K (cu o figură uşurată): Sugerez că ar fi bine să-l publicăm, totuşi, pe sit; să vedem şi ce alte reacţii mai stârneşte, eventual mai comentăm; poate, dacă se consideră că trebuie rescris, colegul T îl va modifica ţinând cont de părerile fanilor; în fine, să lăsăm timpul să decidă în locul nostru.
L: Domnule, mie ultima parte mi s-a părut pur şi simplu copiată din filmul “Splice”. Un film excepţional, de altfel.
C: Bine, atunci, dat fiind orele înaintate, propun să ne cam oprim aici; vom pune textul pe sit, iar eventualele discuţii eu zic să le continuăm la “berea de după”.
Însă la “berea de după” se vorbeşte despre orice altceva: bârfe de prin fandom şi de pe bloguri, alianţe şi mezalianţe în curs de consolidare sau destrămare, iar într-un colţ au dat-o pe politică. La mijlocul mesei, T, cam aiurit şi mai gol decât Mutăţelul-savant în faţa creaţiei lui, se regăseşte lângă Emilia, imersat în efluviile ei, paralizat de parfumul ei în formă de spirală, fără să-şi creadă simţurilor cum ea îl atinge cu genunchiul pe sub masă din nou, apoi rămâne cu piciorul strâns lipit de al lui.
Ce admiratoare desăvârşită mi-a atras textul acesta oribil… T zâmbeşte. Mânzeşte. Dacă aş fi citit vreun text frumos-frumos, plin de sentimente nobile, filosofie şi personaje distinse, probabil că mi-aş fi atras admiraţia vreunui butoiaş ochelarist mustăcios şi cu sechele de poliomelită.
– Chiar nu ştiu de ce, dar nu m-a impresionat de mult o poveste atât de tare, îi spune Emilia la ureche în gălăgia atotstăpânitoare. Poate numai Mica Sirenă, atunci când am citit-o prima dată – aveam cinci ani şi jumătate, eram proaspăt orfană de tată.
T renunţă la a mai comanda vreo “bere de după”, renunţă şi să-şi mai aprindă o ţigară, bâiguie ceva de genul: mă bucur că ţi-a plăcut, dar acum nu mă pune să despic firul în patru şi să explic ce-am vrut să spun cu vreo anumită imagine sau situaţiune. Pe bune.
– Aveam o regulă pe vremuri: autorului îi era interzis să spună vreun cuvânt despre opera lui. Nimănui. Era un fel de legământ – tăcere, mormânt. Se considera că tot ce a avut de spus s-a concretizat în textul expus.
– Foarte corect, aşa mi se pare şi mie, spune Emilia şi-i strânge mâna. Cu o privire argintie.
– Cred că, totuşi, dacă vrei, putem discuta mai multe despre SF în general. Altundeva, dacă vrei, aici este cam mult scandal.
– Absolut de acord, spune ea. Şi mai este ceva, nu suport fumul de ţigară. Sigur nu se supără colegii tăi dacă ieşim afară?
– Ne ştim de treizeci de ani, răspunde T. Să mergem acum. Salut şi numai bine, prieteni talibani!
Îşi iau rămas bun fără a da semne că observă zâmbetele-rânjetele celorlalţi, urcă în maşina Emiliei, care îl conduce, în modul cel mai natural, acasă la ea, undeva pe lângă Televiziune. (Nu-i un secret pentru nimeni că fiecare autor îşi doreşte admiratoare frumoase şi bogate.)
În noaptea aceea T şi-a dat seama că ar fi meritat să încaseze mult mai multe bruftuluieli pentru povestea lui de la cenaclu, ca să se compenseze norocul nemaipomenit de a o fi întâlnit pe Emilia şi de a fi trăit Noaptea Aceea. În următoarele patru luni nu mai ´comite´ niciun text, din motive lesne de înţeles. Printre puţinele alte acţiuni întreprinse în această perioadă când i se mai întâmplă să iasă în lume, se căsătoreşte cu Emilia; iar ea-şi vopseşte părul brunet, susţinând că, de fapt, aceasta este culoarea ei naturală; aceasta chiar în ziua în care-l anunţă că este însărcinată.
– Domnule inginer, poftiţi vă rog, spune asistenta de la maternitate. Doamna doctor Măicănescu trebuie să vă vorbească amândorura, dacă se poate.
Pozele ecografiei de la două luni şi jumătate sunt întinse pe birou; din pat Emilia-l priveşte cam îngândurată, iar doctoriţa i se pare crispată. Îl lasă câteva minute să studieze pozele ecografiei, apoi îl abordează dintr-o dată:
– În mod normal, sarcina aceasta ar trebui întreruptă. Aici îmi pare rău, va trebui să dăm o luptă. Spitalul are un proiect integrat, cu foarte mulţi bani finanţat, centrat pe studii de viabilitate la foetuşi cu malformaţii, imaginari sau din Realitate. Acest… să spunem, produs de concepţie ne trebuie pentru proiectul nostru de excepţie. Chiar dacă se naşte mort, la noi veţi găsi întregul suport. În cazul în care doamna se va decide să ducă până la capăt sarcina acesta nedorită, veţi primi şi recompensa cuvenită. Poate depăşi o sută de mii de argintii.
– Vă daţi seama că va trebui să discutăm pe îndelete, acum ne puneţi cu faţa la perete – se eschivează T, cu mintea de burete.
– Răspunsul este bun, nu vrem o decizie-acum, spune doctoriţa. Însă ar fi bine să hotărâţi în următoarea lună. Mai târziu, întreruperea sarcinii poate deveni inoportună. Deocamdată, fătul este absolut viabil, se ştie după gene. Inima îi bate acceptabil, în interiorul cutiei craniene. Putem negocia şi plata.
– Să nu ne frământăm atât, spune Emilia, e clar, am hotărât. Îl facem şi gata.