Iar pentru toate acestea, cumpărătorii plăteau cu aproape orice de valoare, de la artefactele încă numeroase găsite printre ruine, la blănurile de câine, cele mai preţioase produse de schimb, pieile de şarpe şi veninul acestora, dar şi vânzându-şi proprii copii sau vânzându-se pe ei înşişi, pentru o anumită perioadă de timp.

Ieşiră din Bazar, cu conştiinţa saturată de imaginea degradării umane şi cu hotărârea nestrămutată că aceasta trebuie oprită cât mai curând.

Un câine mârăi scurt la doi paşi de ei, iar bărbatul simţi cum fiori reci îi îngheaţă spatele. La fel ca şi ceilalţi oameni trăitori printre ruinele fostelor Oraşe, îşi dezvoltase o teamă viscerală faţă de câini. Avea toate motivele să simtă asta… Văzuse destui semeni de-ai săi sfâşiaţi de haite şi mâncaţi pe jumătate. Restul le rămânea şobolanilor omniprezenţi. La rândul lor, oamenii îi măcelăreau pe câini de câte ori li se oferea ocazia. Cum va face şi el cu acesta, zâmbi cu toţi dinţii, într-un adevărat rânjet de prădător. Câinele era tânăr, având în jur de un an, şi comestibil fără discuţie. Chiar dacă periculos, nu părea în stare să facă faţă atacului său, deopotrivă puternic şi rapid. Cercetându-l cu atenţie, înţelese imediat şi de ce câinele rămăsese singur. Fusese rănit de curând, ceea ce îl făcea inutil la vânătoare. Ai lui plecaseră fără el, dacă nu cumva îl abandonaseră pur şi simplu, lăsându-l pradă înfometării sau vreunui ucigaş de ocazie. Un alt prădător, cum era chiar el! Râse cu satisfacţie. Îşi ascuţise cuţitul de curând şi abia aştepta să îl folosească. Nu are timp să îşi gătească victima, dar o va omorî numai aşa, de plăcere… De ce nu? Dacă soarta ar fi decis ca situaţia să fie alta, iar el în locul câinelui, javra asta şi cei treizeci de tovarăşi ai săi nu l-ar fi iertat, în niciun caz.

Scoase cuţitul şi se aplecă spre câine, decis să termine treaba cât mai repede, dar ceva îl făcu să ezite. Ceva ce nu întâlnise până atunci la toţi câinii pe care îi ucisese, şi nu erau puţini. Ochii care se uitau direct în ai lui şi privirea acestuia, blândă, duioasă, cum nu mai văzuse niciodată. Animalul scheună uşor, cerând parcă îndurare, iar lui îi pieri tot elanul. Strânse cuţitul în mână, furios pe sine. Asta-i chiar culmea, să se înmoaie doar pentru că un câine l-a implorat să îi cruţe viaţa. Cu o mişcare bruscă îl apucă de ceafă, decis să termine odată, dar nu îi mai tăie gâtul pentru că animalul scânci din nou şi închise ochii, strângând cu putere pleoapele.

Nu o făcu şi pentru că, în clipa de graţie, copilul râse fericit, întinzând amândouă mâinile spre câine.

Numărul oamenilor care, în mod evident, se îndreptau în aceeaşi direcţie cu ei crescuse considerabil. Se alăturară lor, într-un adevărat pelerinaj, către un loc deocamdată necunoscut dar care părea să fie din ce în ce mai aproape.

Locul în care Virtualii le spuseseră că trebuie să ajungă apăru deodată printre ruine. Nu era diferit de altele, arătând la fel de respingător, însă, în întreg perimetrul său, oamenii nu se mai ascundeau şi nu se urmăreau reciproc, cu intenţia de a-şi face rău. Strânşi în grupuri mari sau mici, discutau cu însufleţire, mărturisindu-şi unii altora experienţele prin care trecuseră, în drumul lor spre locul de întâlnire. Ce învăţăminte au tras din acestea, chiar fără să îşi dea seama pe moment. Cum şi-au reevaluat întreaga viaţă, descoperind în timpul călătoriei adevăruri de existenţa cărora ştiau desigur dar care le păruseră până atunci desuete şi nenaturale. Fiindcă, într-o lume a violenţei imediate şi a supravieţuirii cu orice preţ, bunătatea şi altruismul par să nu-şi aibă niciun rost. Dar nu este aşa… Chiar deloc! Să nu ucizi, e bine! Om sau animal. Să nu râvneşti la valorile semenului tău. Să nu îi silueşti femeia sau copiii, cum ai făcut nu de puţine ori în trecut. Ci să-i aduci lui binele pe care ţi l-ai dori chiar tu! Să ai grijă de aceia ce îţi sunt dragi. Să-ţi ţii părinţii în viaţă şi să îi cinsteşti cum se cuvine. Să îţi ocroteşti copiii. Fiindcă sunt viitorul, bucuria şi speranţa vieţii tale! Să te încrezi în tine, omule, fiindcă eşti  adevărata măsură a tuturor lucrurilor!

Strângându-şi copilul în braţe, femeia veni mai aproape de bărbat, iar el le zâmbi amândurora.Totul îi apărea acum atât de simplu şi de firesc! Şi toată acţiunea Virtualilor se dezvăluia într-o lumină nouă. Aceasta era Răsplata promisă. Mântuirea la care oamenii speraseră, făcând călătoria propusă de Virtuali. Nu o existenţă lipsită de griji într-o plăsmuire informaţională, străină oricărei realităţi, ci construirea unei vieţi mai bune într-un mediu eminamente ostil. Începerea unei vieţi noi, prin schimbarea radicală a vechii supravieţuiri şi remodelarea ei după cele mai elementare şi evidente valori omeneşti

Era rău deocamdată, dar avea să fie bine!

Şi atunci, privind spre cer, oamenii observară uimiţi că norii se risipeau încet-încet, iar în locul lor apărea soarele, scăldând într-o revărsare de lumină faţa urâtă a lumii. Un nou răsărit peste pământ, la ceasul asfinţitului…

Un nou început, în locul sfârşitului ce trebuia să vină!