La vederea Angelei Noistec și lui Ian Nicer, însoțiți de Ema Standvic, comandantul Andin Utar, medicul Lon Arinc, cei zece gardieni și 4 chelneri rămași în viață, bărbosul aflat la tribună își întrerupse discursul, astfel încât noii veniți să pună jos bagajele, armamentul, sacii cu echipament militar sau rucsacii cu mâncare, așteptând să se așeze cu toții pe scaunele din față, eliberate între timp.
Tribuna elipsoidală, ridicată în fața celor mai înalte clădiri ale pieței circulare, era înconjurată de oameni pe toate părțile; pe scaune, în picioare, prin copacii uscați sau la balcoane, spectatorii stăteau înghesuiți unii în alții, limitându-și spațiul de mișcare.
– Ce desfășurare de forțe, spuse Angela, aratând spre marea se scaune din spatele lor și zidul gros de spectatori, care stateau în picioare. Sunt peste două sute de mii de oameni.
Ultimii veniți nu prinseseră locuri pe scaune și se așezaseră în jurul primilor veniți, cu spatele la clădirile vechi, cu fațade degradate și scorojite, magazine, ateliere, hoteluri, reprezentanțe de firme, societăți de asigurări sau bănci. Pe fețele unora era afișată indiferența, pe fețele altora nerăbdarea. Cum pauza se prelungea, nu se știe din ce cauză, se formaseră grupuri de trei sau patru persoane, care discutau despre cu totul altceva decât despre lene, ca tematică a întâlnirii.
– Mitingul a fost organizat în cinstea venirii voastre în capitala planetei, spuse chelnerița șefă.
– Am văzut, spuse astronauta. Când am sosit, s-au dat la o parte și ne-au lăsat să trecem. Ne-au cedat și locurile lor, aici, în față. De ce?!
– V-am spus. Mitingul e organizat în cinstea căsătoriei tale cu Ian Nicer.
– Ai putea să le spui că Ian este android și nu va avea loc nici o nuntă, spuse Angela.
– Nu pot strica plăcerea atâtor oameni. Mitingul are ca temă de propagandă legea atât de generoasă a inactivității și nu am nici un chef s-o calc și să intru în gura unei justiții hămesite, dornică de noi victime. Mi se poate compune o foarte urâtă arie a calomniei. La noi, justiția e cu cântec. Dacă un nebun te dă în judecată și îți cere o sumă imposibilă, poate să spună că i-ai întinat imaginea și, din cauza asta, a pierdut mult mai mulți bani decât îți cere ca daune morale. Cele două lucruri, onoarea șifonată și suma de bani, sunt băgate la un loc.
– Nu te acuză nimeni de nimic. E posibil să suferi de mania persecuției și să ajungi să ne dai tu în judecată pentru un proces de intenție imaginar. Nu avem de gând să te acuzăm pentru ceva.
– Știu, dar nu vorbeam despre voi, ci despre cei ce compun această adunare, spuse mătușa Ema. Nu cunoașteți resorturile ascunse ale gândirii locuitorilor acestei planete. Omul de aici crede că imaginea i se degradează continuu și că e imposibil să nu se găsească cineva care să i-o degradeze. El crede că, dacă ar rămâne cu imaginea nevoalată și cu crenguțe înflorite, ar câștiga nesperat de mulți bani.
– N-ar fi rău să poți câștiga din vânzarea imaginii.
– Se poate câștiga din vânzarea imaginii, dar nu oricine poate să facă lucrul ăsta, ci doar cei cu o imagine foarte bună, emblematică. Din păcate, prea mulți cred că au o imagine de excepție și vor bani pe ea. Tu îl acuzi pe dobitoc că a furat, iar el te dă în judecată pentru calomnie. În loc să fie el dat în judecată pentru câștiguri ilicite, luare de mită, inginerii financiare sau cine știe ce, dă el în judecată pentru calomnie.
– Nu e mai simplu ca presupusul hoț să se îmbogățească chiar din astfel de procese? întrebă Angela.- Ba da. Sărmanul calomniat nu se poate îmbogăți nici măcar ilicit și, în cazul ăsta, recurge la un proces de calomnie. Dacă nu are mare lucru, dreptatea pare a fi de partea lui și se gândește să ia de undeva. De unde să ia?! Intentează un proces. Dacă suma ilicită de bani, presupusă a fi obținută, nu e o fantezie, un pretext ușor pentru demararea unui proces de calomnie, atunci procesul nu e decât în capul calomniatului, cel care se visează frumos, înalt, onest, dar și cu mulți bani în buzunare. Fiind în capul unui fantezist, procesul nu există, iar calomnia, folosită pentru a câștiga și nu pentru reparații morale la imagine, care să-i lustruiască orgoliul primitiv, este mijloc de câștig ilicit. Rezultă, logic, faptul că răufăcătorul nu este pretinsul calomniator, ci acela care se simte frustrat, care are o așa fragilă imagine, că nu trebuie să-l atingi nici cu o suflare. Numai paranoicii au o impresie superlativă despre imaginea lor, astfel încât să-și poată spune că aceasta ar valora ceva. Cu cât înaintează mai mult în funcție, prostul începe să se creadă supraom, iar imaginea i se mărește, încet-încet, până la dimensiuni inimaginabile. În consecință, sumele cerute cresc.
– Nu sunteți deloc departe de noi. Într-o anumită etapa de dezvoltare a ei, și pe planeta noastră a fost la fel. Dacă un paranoic avea ceva cu tine, te pâra la autoritățile locale și, după o judecată sumară, te trezeai cu ani grei de temniță. Pentru o înjurătură sau o uitătură urâtă, stricătoare de imagine. În cazul în care instanța nu e capabilă să discearnă între adevăr și minciună, între calomnie și reversul ei, căci se întâmplă și așa ceva, se trage concluzia, aproape automat, că e o calomnie la mijloc. Cel calomniat nu demonstrează niciodată, cu acte, că ar fi fost frustrat de suma de bani pe care o cere și pe care ar fi câștigat-o, în liniște, ilicit sau nu. Dacă nu face asta, cel ce spune că i s-a stricat imaginea din oglindă vrea să câștige fără muncă.- Exact, spuse chelnerița. Aici ne întoarcem, că vrem, că nu vrem, la esența discuției: lenea, instituționalizată printr-o lege a inactivității.
– Da, dar tot ce vrei să câștigi fără muncă e un câștig fraudulos, furt, mită, șantaj. Într-o societate în care politicienii caută, prin orice mijloace, să devină cunoscuți, să fie invitați de televiziuni și să li se ia interviuri, antireclama e reclamă curată, furt de imagine. Unii caută să-și afirme prezența prin scandaluri. Calomnia îi ajută; știu asta și o provoacă înadins sau o imaginează. Cu doi martori mincinoși, poți imagina orice. Cine trebuie să plătească în acest caz? Beneficiarul reclamei gratuite, politicianul scandalagiu sau cel care l-a ajutat să scoată capul din mocirla anonimatului? Din păcate, răspunsul la două întrebări, simplist, este unul singur: presa plătește și pentru trucul ieftin al politicianului cu reclama gratuită, și prin faptul că a pierdut din spațiul editorial, și pentru câștigul ilicit pe care ar fi putut să-l obțină calomniatul dacă ar fi rămas așa de neșifonat cum își imaginează…
– Mi-ai luat vorbele din gură.
– Asta înseamnă că justiția e la fel de deficitară peste tot, spuse Angela.
– Nu cred că mă interesează justiția voastră, spuse Ian. Atâta timp cât nu călcăm nici o lege, nu văd de ce ne putem teme.
– Asta încerc și eu să-ți explic, dar sunt atât de multe legi necunoscute, încât e foarte greu să nu le calci. Din greșeală. Măcar despre legea inactivității ați auzit. Trebuie să fim atenți, spuse mătușa Ema.
– Are cineva interesul să țină legile ascunse?
– Cred că da.
– Dă-mi un exemplu! o îndemnă Angela.
– De exemplu, Legea pensionării totale. Unul dintre scopurile unor mitinguri ca acesta este și familiarizarea populației cu legile pe care nu le știm. Fetele acelea împart broșuri cu texte de legi.
– E adevărat, spuse Ian. În afară de Legea inactivității, care pare a fi fundamentală, am primit și legea asta a ”pensionării totale”. Cele două legi au multe puncte comune.
– Important e punctul de vedere al populației. S-a cerut părerea poporului privind aceasta, dar atât de mult s-a tras de acest punct de vedere, că s-a făcut linie.
– Au legat punctul de vedere al oamenilor cu o ață și l-au târât pe nisip până s-a făcut o linie?
– Corect, spuse ospătărița. Văd că ai înțeles. Cum cea mai scurtă linie între două puncte e linia punctată, au recurs la aceasta.
– Ce vrei să spui?
– Faptul că au recurs la cel mai simplu principiu posibil: pensionarea să se facă la bătrânețe, indiferent când survine aceasta.
– Și, muncește cineva până la bătrânețe? întrebă astronauta. Am înțeles că principiul de bază al existenței oamenilor de aici este lenea.
– Asta spun și eu; legea asta e ținută departe de ochii poporului și chiar ai presei. Una spun guvernanții, alta fac. Aici, pe Pământ, vârsta de pensionare a fost micşorată treptat, de la 40 de ani, până la zero. Dacă nimeni nu mai desfăşoară vreo activitate, nimeni nu mai iese la pensie. Pe alte planete, vârsta de pensionare se păstrează în limite rezonabile, adică 20, 30 sau 40 de ani.
– E posibil ca legea asta ascunsă să fie aplicată pe planete foarte mari, unde o zi e lungă cât o viață.- Cum?! se miră Ema.
– Adică scurgerea timpului, din zorii zilei până seara, să fie egală cu o întreagă viață de om, aici, pe Pământul acesta.
– Nu m-am gândit. E posibil, dar nu cred. Scrie în lege că nu se aplică numai militarilor independenți, ci ”și militarilor din armată, cu un surplus de 50%, spor pentru lemne de foc, în timp de pace, iar pensionarea se face gradual, în fiecare toamnă. Nu stiu ce vor să spună în sintagma ”în timp de pace”, deoarece eu știu că nu mai e niciodată clar când e pace sau război, acestea amestecându-se în proporții variabile. Nu știu nici ce vor să spună cu ”lemnele de foc”, vegetația fiind foarte rară și, de cele mai multe ori, carnivoră. Nu știu de ce ”gradual”; e posibil să fie din cauza gradelor purtate de militarii în cauză. Știu, însă, că sintagma ”în fiecare toamnă”, exclude posibilitatea de a se face seara, cum presupui tu.
– Poate nici nu este vorba despre o lege, ci despre un proiect, spuse Angela. În multe locuri, abuziv, proiectele de lege sunt adoptate și puse în practică înainte de adoptarea legii.
– Înțeleg, dar de ce ”…în funcție de participarea lor la coada la lapte și de realizarea mărețului faliment ce va să mai vină încă.”?
– Chestia cu coada la lapte n-o înțeleg nici eu; se leagă, probabil, de faptul că, pe vremuri, în antichitate, oamenii se încolonau, venea un camion cu sticle de lapte și, unul câte unul, dădeau bani și sticle goale și primeau sticle pline cu lapte, dar asta se întâmpla pe Pământul de unde venim noi, nu aici.
– Dar ”mărețul faliment”? întrebă Ema.
– Până nu falimentezi tot ce există, lumea are tendința sa muncească și să producă plus produs. Înțeleg că, aici, lenea tinde să devină totalitară. Deci, pentru a tinde spre absolutul inactivității, trebuie ca falimentul să fie din ce în ce mai ”măreț”.
– Înțeleg, dar de ce să se acorde pensie de urmaș doar celor care nu au urmași?
– Să rămână colectivității, spuse Angela. Din ce bani ai vrea să întrețină asistații?
– Așa?! Înțeleg că pensia nu e transmisibilă, ci consumabilă, dar de ce ”acela care așteaptă mai mult de o săptămână primirea pensiei, se poate împrieteni cu poștărița”?
– Pentru creșterea demografică sau, după caz, pentru divertisment.
– Știi, poșta a dispărut în vremuri imemoriale, spuse șefa ospătarilor. Nu mai avem așa ceva.
– Înseamnă că Legea pensionării totale nu e făcută pentru planeta asta.
-N-ar trebui să înceapă mitingul? întrebă medicul Arinc.
– A început de mult timp, spuse un localnic.
– Și?! De ce stă pe loc?
– Ianis Parvar, barbosul de la tribună, așteaptă acceptul unuia dintre voi, cei veniți acum.
– Să aștepte! spuse mătușa Ema. Discut cu această tânără ingineră despre Legea pensionării totale.- Interesant subiect, spuse un ospătar. Nu am înțeles de ce trebuie să fie amendat pensionarul, chiar și cu numai 40 %, pentru că încurcă locul în incinta Poștei. Ce e aia?!