Săptămîna SF românească la SFmag (Ungaria)
J.L. De ce scrii tocmai Science-Fiction/Fantasy?
M.T. Îmi place să inventez lumi mai mult sau mai puţin diferite de a noastră şi să văd cum se comportă personajele mele în contexte inedite. SF-ul este modul meu de a gândi şi de a privi lumea. Prin urmare, îmi este cel mai uşor să mă exprim într-o manieră SF. În plus, literatura SF este deosebit de generoasă în ceea ce priveşte mijloacele de expresie artistică. Pentru mine e de mirare că nu toţi autorii de mainstream au încercat să exploreze sefeul. Ci doar o mare parte dintre ei.
Când ai început să scrii? Spune-ne câteva cuvinte despre background-ul tău personal, despre ceea ce te inspiră.
Am început să scriu SF încă din şcoala generală. Eram fascinat atunci de serialele de la TV: Planeta giganţilor, Pierduţi în spaţiu, Tunelul timpului şi multe altele. Încercările mele literare erau puternic influenţate de aceste filme, dar şi de autorii de SF pe care îi descopeream cam în aceeaşi perioadă: Jules Verne, H. G. Wells, Ion Hobana, Vladimir Colin, Karinthy Frigyes, Ray Bradbury, Gerard Klein…
Acum, în ceea ce scriu, inspiraţia îmi pare că vine de undeva din aer. Dar, dacă privesc mai atent la textele mele, îmi dau seama că, de fapt, regăsesc în ceea ce scriu multe lucruri de la înaintaşii mei. Dar aceste influenţe sunt bine ascunse, cel puţin aşa îmi place să cred.
Ce scrieri ţi-au apărut? Romane/nuvele , câte şi unde ( atasati eventual şi imagini ale coperţilor)
Am un singur volum publicat, în 2008, la Editura Bastion din Timişoara. Dar foarte multe texte, fie ele nuvele sau povestiri, au apărut cam peste tot unde se publică SF în România, fie în reviste tipărite (Nautilus, CPSF, Amanahul Anticipaţia, Galileo), fie online (Revista Nautilus, SRSFF etc). N-am ţinut niciodată o contabilitate a textelor apărute, dar estimez numărul acestora la câteva zeci de nuvele şi de povestiri, poate 70, poate mai multe. dacă pun la socoteală şi articolele legate de SF trecem binişor de 150 de texte publicate în diferite locuri.
Care sunt temele tale preferate? Care au fost ideile de bază în scrierile tale de până acum? Prezintă-ne eventual pe scurt câteva scrieri ale tale.
Tema cea mai dragă mie este cea a unui Pământ alternativ. Istoria contrafactuală, istoria care a evoluat altfel la un moment dat. De aceea în nuvelele mele apar situaţii ciudate, inedite. Spre exemplu, într-o nuvelă intitulată „Lungul drum din cer acasă”, Gagarin aterizează cu capsula Vostok nu în Kazahstan, aşa cum ştim că s-a întâmpălat, ci în curtea unui ţăran din România, dar o Românie dintr-o altă istorie. Îmi place să-mi pun întrebări de genul: ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel? Ce ar fi fost dacă în 1989 regimul Ceauşescu nu ar fi căzut? Ce s-ar fi petrecut cu noi? Cum am fi evoluat sau involuat? Am povestit despre acest lucru într-o altă nuvelă, intitulată „Cumania 2010”. Am povestit şi despre cum Germania câştigă al doilea război mondial cu ajutorul magiei, în nuvela „Vremea aşteptării”.
Istoria contrafactuală este, în opinia mea, unul dintre cele mai bogate filoane ale literaturii SF.
Povestirea science-fiction sau fantasy trebuie să conţină şi un mesaj etic sau scopul se reduce la a oferi ceva distractiv?
Cu siguranţă, dincolo de conţinutul de divertisment, mesajul etic, moral nu trebuie să lipsească dintr-un text SF. Literatura de calitate se bazează, printre altele, şi pe transmiterea unui mesaj generos către cititor, nu numai pe componenta de divertisment. Un amestec inteligent al celor două aspecte poate conduce, dacă scriitorul are talent, la opere remarcabile. Vezi spre exemplificare „Picnic la marginea drumului” al fraţilor Strugaţki sau „Solaris” al lui Stanislaw Lem.
Cum vezi viitorul genului în România? Nu doar problematica editorială mă interesează ci şi cât de pretentiosi sunt autorii cu propriile creaţii, se mulţumesc cu mediocritatea ori sa străduiesc sa fie mereu originali? Cât de bine cunosc operele considerate de bază ale scriitorilor anglofoni?
Viitorul genului depinde de viitorul apetit spre lectură al celor care se formează în zilele noastre. În ultima vreme am observat un oarecare declin în consumul de carte din România. Tirajele au scăzut, uneori semnificativ. cauzele sunt multiple, nu avem acum spaţiul necesar să le analizăm. Ce pot să spun este că, fiind un gen care nu s-a temut niciodată de provocări, SF-ul se va adapta noilor mijloace: dincolo de cartea clasică, tipărită, publicată de o editură sau alta, scriitorii vor putea să-şi „publice” singuri textele, fie pe sistemul POD, fie în format digital. Internetul este deja un mediu extraordinar prin care fiecare se poate promova şi prin care fiecare poate ajunge foarte uşor la cititorii săi. Eu unul sunt un adept convins al cărţii digitale. Mai mult, câteva nuvele de ale mele, convertite de mine în format epub, se regăsesc pe siteul meu la descărcat. Gratis!
Cât priveşte calitatea scriiturii unui autor sau altul, îmi este greu să emit o părere. În general, un autor consacrat, va căuta mereu să-şi surprindă cititorii cu ceva nou şi de calitate. Dar cât reuşeşte fiecare în acest demers… rămâne de văzut.
Legat de cuplarea SF-ului românesc la pulsul mondial, acest lucru s-a realizat foarte bine în ultimii 20 de ani. Publicul românesc este la curent cu ce se întâmplă în lume, traducerile esenţiale au apărut sau apar în România, ba mai mult, sunt foarte mulţi cititori români care nici măcar nu mai aşteaptă ediţiile în română şi le citesc direct pe cele în engleză. Putem spune, aşadar, că publicul, consumatorul de SF din România este, în general, unul bine informat.
Ce şanse crezi că are un scriitor român ca operele lui sa fie traduse şi editate în limba engleză? Există semnele unei astfel de străduinţe?
Cred că SF-ul românesc suferă de un anumit handicap: este mai degrabă orientat spre sine şi nu spre ceea ce se citeşte în alte părţi. Vreau să fiu foarte limpede: am citit texte SF româneşti extraordinare, dar care dincolo de România nu cred că ar avea un impact semnificativ pentru că sunt croite pe alt tipar cultural decât cel anglo-saxon, care domină acum piaţa mondială.
Ce crezi, a trecut vremea convenţiilor science-fiction?
Dimpotrivă. Doar remarc faptul că viitoarele convenţii se vor deschide tot mai mult divertismentului şi genurilor conexe. Mă refer la convenţiile europene (Eurocon), singurele la care am participat, şi care, pe lângă panelurile dedicate autorilor, încep să propună şi un altfel de spectacol SF decât cel clasic. O convenţie dedicată SF-ului arată deja mai degrabă ca un festival. Ceea ce, în opinia mea, nu este deloc rău.
În România a existat o tradiţie a convenţiilor naţionale. Din păcate, din lipsă de fonduri, dar şi de interes din partea comunităţii, în ultimii zece ani nu am mai avut o convenţie naţională. Avem, în schimb, evenimente dedicate genului care ar putea constitui embrionii viitoarelor conevnţii naţionale: de exemplu Colocviile Ion Hobana organizate de SRSFF (Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy) sau târgul de carte SF&F Final Frontier sau Zilele Helion de la Timişoara.
Ce ai recomanda unui scriitor începător?
Să citească. Apoi… să mai citească. Şi, în continuare, să citească. Nu poţi fi scriitor de valoare dacă nu ai un substrat puternic, o bază solidă de lecturi şi, atenţie, nu numai SF.
Consideri că există vreun premiu autohton acordat strict pe criterii calitative şi care în concluzie ar putea constitui punctul de pornire unei edituri străine în depistarea unui autor român a cărui opere merită traduse?
Singurele premiile despre care am ştiinţă şi care caută să respecte criterii asumate de valoare sunt cele acordate de SRSFF şi de Clubul Helion din Timişoara. Celelalte premii, apăruta ca iniţiative mai mult sau mai puţin personale ale unor fani sau activişti ai genului păcătuiesc prin metodologii şubrede, neverificabile şi se pot asimila mai degrabă unor premii de popularitate, având în vedere că se acordă pe baza votului liber de pe Internet.