Săptămîna SF românească la SFmag (Ungaria)
Antuza Genescu – membră SRSFF, preşedinta clubului SF H.G. Wells, Timişoara
J.L. De ce scrii tocmai Science-Fiction/Fantasy?
A.G. Din mai multe motive: 1. Aşa mă simt cel mai bine. 2. Acesta e felul în care mă supăr eu pe realitatea uneori dezgustătoare, pe care încerc s-o înfrumuseţez (sau s-o urâţesc, la nevoie). 3. E cea mai bună metodă de a gândi liber. 4. Fac parte dintre cei care consideră că SF-ul de calitate înseamnă literatură.
Când ai început să scrii? Spune-ne câteva cuvinte despre background-ul tău personal, despre ceea ce te inspiră.
Cred că am scris prima povestire pe la 13 ani. Făceam parte dintr-un grup de copii, toţi vecini de cartier şi pasionaţi de SF. Am înfiinţat un cenaclu SF numit „Sirius”. A fost primul pas al nostru în fandomul românesc. Când am ajuns studentă la Timişoara, am devenit membră a clubului H.G. Wells (www.hgwells.ro), care împlineşte 43 de ani în toamna aceasta. Încă activează, în ciuda greutăţilor care afectează fandomul românesc.
Sunt profesoară de engleză, dar am renunţat să predau. Traduc din cât mai multe domenii. Dacă se poate, numai literatură şi mai ales SF. Încerc să trăiesc din asta.
Am constatat că munca de traducător o influenţează pe cea de scriitor şi lupt cu această influenţă. Sau cu orice influenţă. Îmi plac romanele lui H.G. Wells. Îmi plac Stephen King, Gene Wolfe, Ray Bradbury, Vernor Vinge, şi câţi alţii! Nu sprijin genul sword & sorcery. O admir pe Robin Hobb, dar ea e o excepţie. O scriitoare excelentă.
Ce scrieri ţi-au apărut? Romane/nuvele , câte şi unde?
Până acum, am publicat povestiri în fanzinele româneşti on-line sau tipărite. Mă străduiesc să dau formă volumului propriu.
Care sunt temele tale preferate? Care au fost ideile de bază în scrierile tale de până acum? Prezintă-ne eventual pe scurt câteva scrieri ale tale.
Povestirile mele se concentrează mai mult pe personaj (ciudat şi pentru mine, pentru că îmi plac romanele şi povestirile bazate pe acţiune.) Scriu despre oameni obişnuiţi care se trezesc în situaţii ieşite din comun, din care trebuie să iasă singuri. Îmi place să ating şi tema relaţiilor dintre oameni. Povestirea de care sunt cel mai ataşată este Un fenomen trecător: o femeie simte un miros care îi deschise porţile spre alt univers, despre a cărui existenţă ar fi preferat să nu afle niciodată.
Dintre toate creaturile universului (nu suntem singuri, jur), omul mă dezamăgeşte cel mai mult. Oamenii încă nu au învăţat să trăiască alături de celelalte fiinţe. Iubesc animalele. În toate povestirile mele apar animale a căror prezenţă influenţează sau nu evenimentele.
Pe lângă SF, îmi place genul poliţist şi horror. Urmăresc cât de multe filme pot. Şi urăsc genul romance.
O povestire science-fiction sau fantasy trebuie să conţină şi un mesaj etic sau scopul se reduce la a oferi ceva distractiv?
Sigur că o carte SF e menită să relaxeze, dar nu trebuie să se limiteze la asta. Cum îl determini pe cititor să deschidă şi alte cărţi, dacă nu comunicându-i un mesaj (nu neapărat moralizator)?
Cum vezi viitorul genului în România? Nu doar problematica editorială mă interesează ci şi cât de pretentiosi sunt autorii cu propriile creaţii, se mulţumesc cu mediocritatea ori sa străduiesc sa fie mereu originali? Cât de bine cunosc operele considerate de bază ale scriitorilor anglofoni?
Greu de răspuns. Nu pentru că nu ştiu răspunsul, ci pentru că aş prefera să nu-l dau. Experienţa e cel mai bun sfătuitor şi acum mă sfătuieşte să nu dau nume. Aşa că mă rezum la concluzii generale personale.
Fără îndoială că există scriitori români foarte buni, care scriu literatură SF de calitate. Dar aceştia sunt foarte puţini. Deşi vârsta nu e un criteriu de separare a scriitorilor talentaţi de cei mai puţin talentaţi, totuşi, citind câteva din povestirile celor mai tineri, am tras concluzia următoare: autorii tineri trebuie să accepte că a scrie presupune a cunoaşte bine de tot limba în care scriu. Apoi mai trebuie să accepte că scrisul nu exclude cititul. Nu poţi ajunge scriitor bun dacă nu ai citit munţi de cărţi de toate tipurile, inclusiv cele care nu-ţi plac. Iar SF-ul e şi mai solicitant, pentru că textele tale trebuie să aibă un ton aparte dacă vrei să ieşi în evidenţă.
În România, nu poţi trăi din scris, oricât ai fi de apreciat. Acest lucru nu se va schimba în viitorul apropiat. Aşa că, dacă tot te hotărăşti să scrii şi să fii sărac, atunci de ce să nu scrii bine? Că la sărăcie nu-i mare lucru să te pricepi. Cei care nu au îndemânarea necesară pentru scris ar trebui să încerce altceva.
Dacă nu procedăm aşa, SF-ul, şi nu doar el, nu va avea mare viitor în ţara noastră.
Ce şanse crezi că are un scriitor român ca operele lui sa fie traduse şi editate în limba engleză? Există semnele unei astfel de străduinţe?
Sunt scriitori români care au fost publicaţi în străinătate. Cred că ei reprezintă doar începutul. Se fac eforturi de a promova SF-ul românesc pe piaţa străină. De exemplu, ştiu că se pregăteşte o antologie de SF românesc în spaniolă.
A publica în străinătate înseamnă a depăşi bariera lingvistică, traducându-ţi textele într-o limbă străină. Asta, la rândul ei, presupune să găseşti un traducător în care să ai încredere şi care e cât de cât familiarizat cu lucrările tale. Ştiţi ce greu e să-l găseşti? Ca traducătoare, dacă mă voi hotărî vreodată să încerc să public în străinătate, nu mi-aş traduce povestirile. Le-aş rescrie direct în engleză.
Prieteni din străinătate, cum sunt cei de la http://concatenation.org, încearcă, şi ei, să facă SF-ul românesc cunoscut pe piaţa de limbă engleză. Apreciez foarte mult eforturile lor.
Ce crezi, a trecut vremea convenţiilor science-fiction?
În România, manifestarea SF a devenit o rara avis. Mare păcat. Înclin să cred că, spre dezamăgirea mea, epoca evenimentelor SF de anvergură se apropie, într-adevăr, de sfârşit, pentru că se pot organiza convenţii virtuale, dar nu acesta e motivul. Nu doar acesta. Din nefericire, contactul direct e înlocuit de contactul pe Facebook etc. Fandomul s-a schimbat. Şi, din nou, nu doar Facebook e motivul. În general, fandomul se dezintegrează. S-a schimbat percepţia fanilor asupra ideii de fandom. Nu vreau să par pesimistă, aşa că mă rezum să spun că aceasta e o etapă nefericită (dar necesară?) în evoluţia imprevizibilă a SF-ului.
Consideri că există vreun premiu autohton acordat strict pe criterii calitative şi care în concluzie ar putea constitui punctul de pornire unei edituri străine în depistarea unui autor român a cărui opere merită traduse?
În prezent, în România, mai multe asociaţii acordă propriile premii produselor literare SF. Aşa cum stau lucrurile acum, dacă premiile Eurocon contează şi pot fi considerate criterii de selecţie pentru publicare de către agenţiile/editurile străine, atunci poate că agenţiile/editurile ar trebui să ţină cont, măcar într-o oarecare măsură, şi de premiile naţionale, dacă iau hotărârea de a face o încercare cu un autor care nu scrie în engleză.
Acum ajung la problema delicată a modului în care se acordă aceste premii şi a măsurii în care sunt reprezentative. Aşa că mă opresc aici.
Ce ai recomanda unui scriitor începător?
Ceea ce scrii trebuie să te definească. Învaţă de la autorii consacraţi, dar nu căuta mentori. Luptă împotriva influenţelor. Ucid originalitatea.
Un lucru foarte util: când ai terminat un text, citeşte-l cu glas tare, ca să-l şi auzi. Şi mai bine, dă-l altcuiva să ţi-l citească. Renunţă la pagini întregi sau chiar la povestiri întregi care nu sună cum ştii că trebuie. Şi cere întotdeauna păreri de la prieteni şi duşmani. Vei învăţa foarte multe, mai ales de la (şi despre) cei din urmă.