– Şi spui că dumneata le ştii pe toate?

– Încearcă-mă şi vei afla! . .

– Prea bine! Să-mi spui, unde o pot găsi pe Ileana-Androida, dacă ai idee! Căci după dânsa am venit şi nu pot altfel decât să o aflu!

– O, este simplu! se destăinui individul corpolent, schimbându-şi mina. Te pot duce numaidecât la ea, căci eu am sprijinit-o să treacă în trupul artificial! O vom găsi la capătul pădurii.

– Minunat! consimţi prinţul. Dumneata îmi arăţi drumul şi eu te voi ajuta să-ţi recapeţi postul pierdut!

– Nu-i chiar rău planul, acceptă Mandea-Honorem. Având în vedere că de la curtea tatălui ei am fost disponibilizat. . .

Şi astfel, în numai câteva minute, echipa bravului prinţ îşi mări efectivul cu un personaj ce promitea scurtarea călătoriei. Uitară de oboseală şi S. M. A. C porni , în viteza binecunoscută, spre castelul prinţesei. În urmă, zgomotul strident al spargerii barierei sonice străbătu pădurea de argint de la un capăt la celălalt. Mandea-Honorem începu să arunce, unul câte unul, pergamentele ce conţineau poeziile compuse cât timp se adăpostise în liziera pădurii. Unul din ele se lipi de faţa lui Făt-Bionic şi, înainte de a-l arunca după celelalte, acesta îl deschise. Cum tot nu avea ce face până când ajungeau la Ileana-Androida , se apucă să-l citească.

“. . . Către şef!

Ai nevoie de-o meduză,

Dragă şef cu multă spuză!

Nu-ţi mai trebuiesc acum,

Pot să-mi văd numai de drum!

 

Cât am fost, şi-am fost destul,

Tu ai stat mereu sătul!

Acum, când să car, nu pot,

Te porţi rece ca şi-un mort!

 

Şi mă uit la mine-ntruna,

Îmi tot trece vremea, struna,

Dar pe tine nu te doare,

Şi nici pofta nu-ţi mai moare!

 

Creşte, creşte burta-n faţă,

Pare botul ca de raţă!

Tot aştepţi să-ţi tocănăm,

Anii noştri să ţi-i dăm!

 

Lasă, lasă, lasă, lasă,

Că ajungem noi acasă!

Şi ai să vezi ornitorinc,

Că din palmă nu-ţi mai ling! ! ! „

…Să fie oare o altă manifestare a timpului pe această planetă? . . Se prea poate! Făt –Bionic abia ajunsese la mijlocul primei poezii când auzi glasul lui Mandea-Honorem, accentuând spusele prin ridicarea a două mâini către miazănoapte.

– Iată castelul! În turnul de la răsărit, se află Ileana-Androida. Dar nu putem ajunge la dânsa decât după ce se va însera şi, atunci, doar cu ajutorul lui Telescop –Lungilă. Străjile sunt multe şi vigilente! Au ordine clare! Să nu lase pe nimeni să pătrundă în zona tehnică a cetăţii!

Făt –Bionic ridică privirea, lăsând să-i alunece pergamentul.

– Atunci , vom aştepta noaptea! . . Îndemnă calul către o poiană retrasă privirilor indiscrete. Până atunci, vom discuta detaliile. Vom înjgheba un plan şi, cu ajutorul domniei-tale, îl vom duce la bun sfârşit! . .

*

Cei doi sateliţi naturali ai planetei sfâşiau, de câteva ore, cerul smolatec înroşind fiecare, prin aure consistente, vecinătăţile concentrice ale rotunjimilor lor aruncând, peste jumătatea întunecată a planetei, o lumină difuză ce schimba cromatica întregului spaţiu. Ochii bionici ai prinţului străpungeau această tihnă împrăştiind strălucire prin pulsarea aleatorie a intensităţii , în funcţie de necesitatea focalizării asupra diferitelor suprafețe observate, trădând astfel gradul mare de concentrare care îl stăpânea. Îşi verifică, încă o dată, arma laser fixată de centură şi se avântă în spinarea lui Telescop – Lungilă.

– Să mergem către Ileana-Androida! se auzi porunca şi ciudatul personaj începu să-şi desfăşoare trupul telescopic până ce Făt-Bionic se trezi în balconul ce străjuia camera turnului de răsărit al castelului.

– Te poţi întoarce în poiană! De aici încolo, mă descurc de unul singur! glăsui principele, privindu-l în ochi pe cel care îl purtase peste pericole. ( Îşi aplecă capul în semn de respect. ) Eşti un prieten adevărat, dragă Telescop – Lungilă! . .

Şi, fără nicio tăgadă, tânărul păşi către uşă. Descoperi pe frumoasa prinţesă care, la vederea unui asemenea personaj lipsit de puritatea frumuseţii ce trebuie să o aibe un tânăr de douăzeci de ani, începu să ţipe fără contenire.

– Nu mai striga, frumoasă Ileana, se rugă Făt –Bionic, vrăjit de strălucirea divină ce se descoperise în faţa sa. Nu sunt un tâlhar! Sunt un prinţ venit de departe să aflu taina care te-a scăpat de hidoşenia bolii. Şi întărind aceste vorbe, se aşeză pe un genunchi şi scoase din sân pandantivul regal la vederea căruia frumoasa artificială încetă să mai strige. Abia atunci, descoperi strălucirea pletelor nefericitului , singurul indiciu care mai amintea despre cel din faţa sa că fusese o fiinţă organică, mângâiată de splendoarea pe care doar Dumnezeu Tatăl, o putea insufla. În clipa aceea, Ileana –Androida îşi aminti că înainte de a-şi transfera sufletul în trupul artificial, doar părul îi mai rămăsese neatins de crunta maladie. Se apropie de prinţ, încercând un fior pe care nu-l mai simţise niciodată. Îi cuprinse capul în mâinile sale şi îl ridică. Privirile se intersectară într-o vrajă misterioasă.

– Am să te ajut! Taina mea nu trebuie să rămână încătuşată! se destăinui fata. Secretul se află într-o substanţă care se găseşte în seva pădurii de argint pe unde ai trecut!

În clipa aceea, în enigmatica cameră, apărură străji înarmate.

– Domniţă! începu comandantul oştenilor, îndreptând sabia către Făt-Bionic. Fugiţi către uşă! Noi îl vom răpune pe cel care v – a atacat! Complicii săi, fostul demnitar Mandea-Honorem împreună cu un om de tinichea şi un cal vorbitor, au fost deja arestaţi!

– Ba să lăsaţi săbiile şi halebardele! porunci prinţesa. Opriţi armele sonice! Nu aveţi în faţă duşmani! Doar suflete rătăcite în boala degenerativă care macină planeta. Şi dacă s-a auzit de realizările noastre, atunci nu mai este timp de pierdut! Trebuie să împărtăşim acest secret şi vom începe cu acest prinţ care a ajuns în faţa mea, după atâta suferinţă! Să-l anunţaţi pe tatăl meu că profeţia s-a împlinit! Cel ce va salva Phantasia se află lângă mine! . .

*

Ileana-Androida privea tăcută spre frumosul prinţ care stătea de vorbă cu noul ministru al Culturii din Împărăție. Acesta apleca capul , cucerit de o calviţie impunătoare, la fiecare frază pe care tânărul o rostea pe un ton ce trăda o apropiere evidentă.

– Da, dragă Mandea-Honorum! Am scăpat de urâţenia trupului, dar mai este o întreagă planetă de salvat. Inima mea va rămâne alături de voi , dar trebuie să-mi duc la îndeplinire destinul. Împreună cu S. M. A. C voi pleca către Fruntia unde voi duce taina preschimbării la curtea tatălui meu. (Oftă adânc. )

Se despărţi apoi de demnitar şi trecu pe lângă Telescop – Lungilă care îşi recăpătase forma trupului dinaintea mutaţiei.

– Lasă-mă să merg cu Domnia Ta , se tângui bărbatul deşirat. Şi am să te slujesc fără tăgadă!

– Îţi mulţumesc , dragă prietene! Te voi lua alături de mine deoarece multe mai sunt de înfăptuit! Şi orice braţ în plus este de trebuinţă! . .

Şi, înainte de a pleca, Făt-Bionic , devenit Făt-Sintetic , se închină în faţa prinţesei şi al tatălui ei, Împăratul –de-Argint.

– Vă sunt pe toată viaţa recunoscător, Măria Ta! . . Şi dragă , Ileana-Androida! Am să mă întorc şi apoi vom face nuntă mare , căci inima mea rămâne alături de tine, prinţesă! . . Se ridică în clipa în care roibul îşi desfăcu nările, adulmecând zările.

– Să mergem Făt-Sintetic! Până la curtea tatălui tău este cale lungă şi cine ştie câte vom mai întâmpina!

– Prea bine, rosti prinţul, înclinându-se încă o dată în faţa binefăcătorilor săi. Sări în şa alături de Telescop – Lungilă , devenit Păsărilă după numele său căpătat la naştere, şi porniră către miazăzi, într-o nouă aventură la fel de nemaipomenită. . . Dar aceasta este o altă plăsmuire!

. . . Şi-am încălecat pe o şa, mândru de povestea mea!