Coborî capul, lăsându-şi coroana să-i alunece, înglobându-i fruntea plină de riduri. Făt-Bionic se grăbi să o apuce , preîntâmpinând un posibil accident.
– Va fi a ta , dragul meu, punctă monarhul , mângâindu-şi, încă o dată, fiul. Să ai grijă şi să nu uiţi niciodată că regatul Fruntiei are nevoie de tine ! Şi încă ceva! Am pentru tine un dar care te va ajuta în călătoria pe care o vei face. În garajul regal, vei găsi tot felul de autovehicule. Unele de teren , altele de sport sau faimoase limuzine ce-ţi vor lua ochii. Să nu iei niciuna, din aceste ispite, ci să mergi mai departe, către grajd, unde vei găsi, în ultimul compartiment, o mârţoagă. Să nu te sperii de starea precară a cabalinei căci este o deghizare pentru a feri minunatul animal de ispita furtului şi pentru a-i reduce, la minim, consumul de energie în standby. Nu este un animal oarecare! Este un unicat, un model care îşi asigură energia prin fuziune nucleară. Odată ce te va accepta , drept stăpân al său, îţi va fi credincios şi te va scoate din multe încurcături. Aşa a făcut cu bunicul tău şi cu mine când vremurile au impus acest lucru. Tot ce trebuie să faci este să îmbraci costumul de plumb depozitat în anticameră şi să hrăneşti calul cu o porţie zdravănă de uraniu-îmbogăţit , pentru a-l revigora. În timpul acesta, te va scana şi va pătrunde în sufletul tău. Dacă va fi mulţumit de ce va găsi acolo, se va scutura de trei ori şi va deveni tovarăşul tău de nădejde! . . Şi acum, du-te! Nu mai vreau să prelungesc durerea despărţirii…
Făt-Bionic îşi sărută tatăl, se înclină în faţa monarhului şi, fără nici un alt moment de respiro , porni către grajdul regal unde descoperi , de îndată, „ mârţoaga atomică” . În cufărul prăfuit ce împiedica accesul în boxa căptuşită cu pereţi neobişnuiţi de groşi , descoperi un ciudat costum din plumb care , odată ce îl atinse, se lichefie şi începu să-i îmbrace întregul corp. „ Să nu te temi de costum, deoarece el te va înveşmânta de îndată” , îşi aminti prinţul povaţa tatălui, lăsându-se cuprins fără niciun fel de frică. Pătrunse apoi în bezna ultimului compartiment unde văzu (cu ajutorul unui ecran care se aprinsese în interiorul armurii din plumb) o arătare cu patru picioare pe care, cu greu, puteai să o asemeni cu un cal. Desfăcu compartimentul etanş al cilindrului şi descoperi pila nucleară, o aşeză în faţa cabalinei care începu , pe loc, să o mănânce. Apoi, ochii calului se înroşiră şi două fante laser începură să-l scaneze. Când neobişnuita cină se termină, creatura se scutură din toate încheieturile, aruncând de pe dânsul veşmântul urâţeniei şi se transformă într-un roib plin de vitalitate. În aceeaşi clipă, costumul de plumb al principelui îşi pierdu consistenţa şi se dezintegră. . .
– Nu te teme, Făt-Bionic! se auzi glasul ferm al patrupedului. Te voi sluji cu credinţă şi, împreună, vom izbuti în toate încercările ce va să vină! Urcă şi să pornim! . .
Într-o clipă, atât cât ar trebui să întorci o foaie , calul împreună cu noul său stăpân se aventurară către miazănoapte. La capătul palatului, se opriră pentru un scurt răgaz. Pe de o parte, Făt-Bionic se lăsă copleşit de priveliştea locurilor sale de obârşie, iar, pe de altă parte , roibul se simţi dator să-şi pronunţe numele.
– S. M. A. C mi se spune! . .
Îşi întoarse privirea cât să cuprindă chipul stăpânului.
– Ce nume este acesta? se minună prinţul.
– . . . Adică : ” Special – Multifuncţional – Atomic – Cabalin” . . .
*
. . . Şi porniră la drum, zi de vară până-n seară! Străbătură regatul Fruntiei , în viteza nebună a sunetului. Apoi , straşnicul roib, mânat de dorinţa de a ajunge cât mai repede la destinaţie, trecu la “mach3” , uimindu-şi stăpânul cu o aşa iuţeală.
– Nu te speria, Făt –Bionic! rosti acesta, privind în coada ochiului chipul principelui răzbătut de o oarecare emoţie. În faţă, este o apă curgătoare! Îi simt briza şi mă grăbesc să înnoptăm la malul ei! Am părăsit provincia de nord a ţării tale şi suntem pe tărâm străin. Nu strică să fim precauţi!
– Prea bine, dragă S. M. A. C! se destăinui călăreţul. Ai perfectă dreptate! . .
Încercă să pătrundă zările şi pipăi arma cu laser, asigurându-se că este la îndemână, prinsă straşnic de şa. Porniră pe un drum neasfaltat, ridicând colbul în nori consistenţi , şi ajunseră aproape de luciul râului fără să întâlnească niciun fel de oprelişte sau suflet .
– Aici, ne vom opri! consfinţi prinţul trăgând de frâie cu putere, în faţa unei poieniţe răsărită în lumina caldă a apusului celor două pitice roşii. Descălecă , mulţumit de frumuseţea locului, şi începu să-şi dezmorţească picioarele obosite de atâta călărit. Nici nu apucă să facă trei paşi când auzi avertizarea tovarăşului său cu patru picioare, grăbindu-se să-l ajungă din urmă.
– Nu suntem singuri, Făt-Bionic! Este cineva în faţa noastră, ascuns după tufişul acela cu arbuşti!
Tânărul se grăbi să scoată arma de ultimă generaţie şi îi activă poziţia“paralizant” , ridicând – o ameninţător spre locul cu pricina.
– Nu trageţi, oameni buni! se auzi un glas stins şi două mâni scheletice îşi iţiră vârfurile degetelor deasupra frunzişului de camuflaj. Sunt nevinovat! se tângui aceleași personaj , îndrăznind să facă câţiva paşi , deconspirându-şi trupul. Dacă nu ar fi fost el însuşi lovit de soartă, trecut prin atâtea suferinţe , Făt-Bionic ar fi râs pe săturate, dar, aşa, se mulţumi să coboare laserul într-o poziţie mai puţin ameninţătoare.
– Cine eşti? întrebă simplu, privind atent la trupul fiinţei ce părea un cilindru din al cărui parte superioară, răzbăteau două mâni neobişnuit de subţiri.
– Iertare, Prealuminate! . .
Capul minuscul, ce părea înfundat în stratul metalic, începu să se ridice, propulsat de un gât la fel de artificial.
– Mă numesc Telescop – Lungilă şi sunt pribeag în această lume! După ce m – am îmbolnăvit (arătă cu mâna spre trupul metalic), m – au alungat din sat. A trebuit să fac ceva , să nu mă dezintegrez! Şi am găsit această modalitate de a combate degenerarea progresivă, transformându-mi corpul de bună voie!
– . . . În ce? se interesă principele ridicând, din nou, arma.
În loc de răspuns, ciudata creatură îşi arătă mutaţia. Un motor intern începu să-i împingă trupul spre înaltul cerului , folosindu-i sistemul telescopic din pântece, până ce capul său micuţ dispăru în zare.
– Incredibil! . . Aşa ceva nu am mai văzut! se miră fruntianul, ţuguindu-şi buzele şi căutând să străpungă norii sângerii. Aşteptă până ce neobişnuitul” telescop” îşi termină reprezentaţia, îşi luă calul de căpăstru şi porni către râu, unde intenţiona să zăbovească peste noapte.
– Prealuminate! auzi iarăşi glasul lui Telescop – Lungilă , milogindu-se şi înecându-și vocea în lacrimi. Vă rog! . . Luaţi-mă cu Domnia Voastră şi vă voi sluji cu credinţă!
Făt-Bionic se opri. Se gândi o clipă , întorcându-şi privirea spre S. M. A. C care încerca să-i spună ceva.
– Nici dacă aş vrea , n-aş putea! Şi la urma urmei, cum ai putea să mă ajuţi ? În misiunea mea, dumneata nu-mi eşti de folosinţă! . .
– Ba, din contră! interveni roibul nemulţumit de purtarea prinţului, privind spre lacrimile, neobişnuit de mari, ce lunecau pe faţa străinului. Mâine va trebui să traversăm râul şi, dacă nu am ceva solid sub copite, nu voi putea face acest lucru! Dar cu ajutorul mutaţiei acestui nefericit, vom putea izbândi, stăpâne! De altfel, l – am scanat şi este de încredere!
– Bine , bine! se înduplecă prinţul. Dar cum va merge alături de noi? Nici să poată zbura, şi tot n-ar avea cum!
– De lucrul acesta să nu te preocupi, Făt-Bionic! Căci eu sunt multifuncţional şi pot să-mi adaptez corpul. Vă pot căra pe amândoi, rosti calul.
Drept răspuns, tânărul ridică din umeri, apropiindu-se de Telescop – Lungilă.
– Cineva te iubeşte! . . Haide! . . Nu mai plânge! Vei merge cu noi! . .
*
…Pe măsură ce principele, însoţit de noul său prieten, înaintau spre nordul planetei, aşezările deveneau tot mai rare. Acum, în faţa lor, apăru o pădure ce strălucea asemenea argintului. Făt-Bionic trase, din nou, frâiele şi S. M. A. C încetini până ce copitele sale răscoliră primele frunze ale ciudatul codru.
– Să ne oprim aici! stabili tânărul sărind în pământul reavăn, urmat de Telescop – Lungilă. Este destul pentru astăzi !
Dar roibul era de altă părere. Îşi desfăcu nările, adulmecând zările.
– Nu suntem singuri! Este cineva în faţa noastră , ascuns după copacul acela uriaş!
Făt-Bionic înhăţă iarăşi arma şi porni spre locul cu pricina. Nu apucă să facă câţiva paşi, când în faţă îi apăru un personaj şi mai ciudat. Părea un cărturar căci ţinea, în toate cele patru mâini , unelte de scris şi pergamente, la care părea că ţine foarte mult.
– Nu trage , om bun! se rugă acesta privind îngrozit spre arma căreia putea să-i vadă ţeava îndreptată spre propriul trup.
– Cine eşti? îl interogă prinţul pe un ton blând.
Bărbatul începu să suduie , coborându-şi capul şi dezvelind astfel calviţia ce-i cuprindea o bună parte din suprafaţa scalpului.
– Oh! . . M – au disponibilizat! Pe mine, cel mai mare scriitor al acestor meleaguri. (Îşi ridică toate cele patru mâini în semn de revoltă. ) Eu , care le ştiu pe toate! Eu, care am avut grijă de întreaga cultură a regatului! Pe mine, Mandea-Honorem, m – au dat la o parte! De fapt , mai bine trage, străine! Să pot scăpa de această umilinţă. . .
Dar Făt-Bionic se gândi la o altă stratagemă.