– Prea bine, Măria Ta, se conformă apropiatul, pornind cu spatele către uşile de acces , aplecat într-o poziţie smerită care îl mulţumea pe stăpân. Cei doi străjeri se grăbiră să deschidă una din porţi, cât să poată răzbate omul cu trei creiere. În câteva secunde, mişcarea în arc de cerc se repetă şi în sală apăru lidera de sindicat a găinilor şi a raţelor care, prin extensie, devenise purtătorul de cuvânt al întregii mişcări.
– Prealuminate Stăpân! . .
Aplecă capul supradimensionat, măturând cu paşi molateci marmura neagră, în timp ce creasta sa roşie, împopoțonată cu o pălărie sub forma unui trunchi de con, încerca să sugereze că vremea prostiei, în ordinul din care făcea parte, trecuse.
– Ne-am tâmpit de tot, murmură ocupantul tronului, îndeajuns de tare cât să o facă pe găina albă să-şi oprească înaintarea. Aceasta îşi netezi fusta clos de culoare neagră, neîndrăznind să-şi ridice capul.
– Te poţi ridica, o invită regele iritat de faptul că fusese auzit înjurând printre dinţi.
Când îi desluşi trăsăturile, sări din şezut, speriat de chipul păsării care îşi făcuse nenumărate operaţii estetice (cu bani din cotizaţiile membrilor, bineînţeles! ), pocindu-şi chipul într-un mod dezgustător.
– Ce, dracu, este asta? înjură, din nou, privind îngrozit ciocul găinii de care erau ataşaţi dinţi strălucitori.
– Numele meu este Gallina Wilma Blanca, se prezentă galinaceea , ignorând reacţia de repulsie a monarhului, sunt reprezentanta oficială a întregului ordin, Preamărite! Am venit în faţa Măriei Tale, drept ultima noastră nădejde, (mişcă de câteva ori din cap, incomodată de cerceii ce se agăţaseră în şnurul care îi fixa pălăria), cu această listă de revendicări realizată de cele mai luminate minţi care se găsesc în specia noastră! Apropie trei pene printr-o forţare evidentă a capătului de aripă şi scoase, dintr-un buzunar intern al fustei , un sul de hârtie pe care îl desfăcu , nu înainte de a-şi fixa monoclul heliomat, cu o graţie care-i stârni regelui (de data aceasta în gând) un nou potop de obscenități trădate doar de schimbarea cromatică a ochilor săi artificiali.
– Să auzim! tună suveranul, preocupat să încheie, cât mai repede, această ciudată audienţă.
Găina începu să citească pe un ton grav.
… – Punctul 1! . . Dorinţa noastră, drept consecinţă firească a Congresului Extraordinar al Tuturor Galinaceelor, încheiat astăzi (…) este ca, începând cu o dată care să fie cât mai apropiată de momentul când această cerere este citită, orice pasăre să fie recunoscută drept Fiinţă-Bipedă, cu toate drepturile şi îndatoririle care decurg din acest lucru. Totodată, galinaceelor golaşe să le fie înlesnite accesul la haine , precum şi la toate protecţiile ce decurg din acest handicap apărut fără voinţa titularilor. Punctul 2! . . Suntem în stare, asta datorită extraordinarelor descoperiri făcute de savanţii noştri, să nu mai pierdem calciu , depunând ouă. Vrem să ne înmulţim asemenea mamiferelor, să dăm naştere la pui vii pe care , bineînțeles, să-i hrănim cu lapte…
Găina se opri o clipă, lăsând din aripă pergamentul cu lista de revendicări. Îşi umflă pieptul şi dezveli două mameloane la vederea cărora regele începu să ţipe.
– Pentru numele lui Dumnezeu! . . Ajunge! . . Monarhul îşi stăpâni revolta , transformându-şi pigmentul pielii , în roşu de foc…Aşadar, câte puncte conţine petiţia? O măsură, nervos, observând reacţia Gallinei, care îşi retrase podoabele mamare (destul de nereuşite) în desimea penelor de pe piept.
– 26 de puncte, Măria Ta! Dacă mai punem la socoteală şi amendamentele , plus însemnările personale… (Se scutură mândră, făcându-l pe suveran să strâmbe din nas. ) Putem vorbi de aproape 90 de chestiuni pe care le supunem atenţiei Majestăţii Voastre!
– Măiculiţa mea, sunt mort! blestemă în barbă, încoronatul , scoţându-şi , de ciudă, un ochi artificial, printr-o mişcare de rotaţie care îl smulse din cupla internă. Să crăp dacă nu o fac supă! ! !
Găina ridică capul, într-o expresie ironică.
– Aţi spus ceva, Sire? . .
Destinul se îmblânzi în cele din urmă. În clipa în care regele încercă o replică tăioasă, Nuttless, sfetnicul său de încredere, îşi iţi chipul brăzdat de numeroasele cicatrici , drept efect secundar al experimentelor la care îşi supusese corpul, încercând să afişeze o mină ce trebuia să însemne bucurie.
– Măria Ta! . . Înclină capul până ce umerii săi proeminenţi ajunseră în dreptul pălăriei găinii care îşi lungise gâtul, încercând să surprindă ultima replică a monarhului.
– Ce s-a întâmplat? . .
– Fiul Măriei Tale, Făt-Bionic , a sosit! Şi vrea , numaidecât, să vă întâlnească! O chestiune grabnică! . .
– E foarte bine! se lumină suveranul, abandonând încercarea de a-şi cupla ochiul stâng. Adică, vreau să spun că …îmi pare rău , dragă doamnă Blanca! Treburile statului mă cheamă!
Zâmbi forţat, uitându-se cât se poate de serios în ochii găinii care era mulţumită că devenise o doamnă, în vocabularul primului om din stat.
– O să vă ajute sfetnicul meu! Mergeţi cu el la Registratură şi …veţi primi un răspuns oficial în cel mai scurt timp cu putinţă! . . Aşteptă până ce reprezentanta galinaceelor părăsi Sala Tronului, însoţită de statura imensă a ciborgului, şi îşi notă în agenda personală câteva propoziţii pe care le sublinie cu mai multe linii. Greşi ultimele două cuvinte pe care se văzu nevoit să le scrie încă o dată: ” exterminarea galinaceelor” . Mulţumit, porni în întâmpinarea fiului său , întors dintr-o misiune secretă de la graniţa de miazănoapte a regatului.
*
În turnul de vest al palatului, Făt-Bionic îşi aştepta tatăl, de un ceas. Se aşezase într-un jilţ, sprijinindu-şi mâinile artificiale pe braţele, din lemn de mahon, atent finisate şi lăcuite, conferindu-le, astfel, o strălucire ce punea şi mai mult în evidenţă valoarea exponatului. Lăsase deschise două ferestre, bucurându-se de o briză caldă şi odihnitoare care îi ridica buclele bălaie într-o unduire molatecă, dar continuă. În răstimpuri , tânărul prinţ lovit de câţiva ani de boala degenerativă, îşi privea chipul în oglinda ce îmbrăca un perete întreg al camerei. Nimic nu-i mai amintea de frumuseţea care începuse să-l părăsească în urmă cu opt ani. La început, maladia îi schimbase simetria chipului, apoi, în numai câteva luni, procesul intră într-o accelerare evidentă. Acum, doar părul bogat purtat peste umerii metalici, mai amintea de Făt-Frumos!
…Se auzi uşa masivă din stejar şi briza leneşă îşi mări intensitatea. Paşi fermi , înăbuşiţi în covorul gros ce cuprindea întreaga arie a camerei, îl făcu pe îngânduratul tânăr să-şi abată privirea de la oglindă.
– Dragul meu fecior! . .
Auzi glasul suveranului şi se grăbi să-i vină în întâmpinare, sărind din fotoliul comod. Făcu câţiva paşi, se înclină şi încercă să-i imprime feţei artificiale o expresie jovială. Ochii săi bionici începură să fie cuprinşi de o strălucire aparte. Regele se grăbi să-i limiteze poziţia incomodă, apucându-l de umeri şi sărutându-i fruntea metalică. Insistă în căldura firească a părintelui care îşi revede fiul după o perioadă îndelungată şi îşi trecu mâinile prin părul băiatului, amintindu-şi de draga sa soţie , decedată cu câţiva ani în urmă.
– Dacă te-ar vedea maică-ta! . . Ce mare ai crescut!
– Tată! Ştii bine că îţi fac rău lucrurile acestea. Nu este cazul! . . Linişteşte-te! De altfel, am veşti bune! Am reuşit să adun informaţiile necesare pentru a putea să-mi îndeplinesc visul…
Simţi mâinile reci ale monarhului care încerca să treacă peste momentul de emoţie.
– Ceea ce socotesc de atâta timp, există! Cu ajutorul unei tehnologii extraordinare (vocea i se înflăcără), fiinţele acelea, de la capătul Phantasiei, au reuşit să-şi transfere sufletele în trupuri artificiale lipsite de hidoşenia pe care această boală degenerativă o aduce corpului organic. Se vorbeşte despre o fiică de împărat care ar fi reuşit să devină un exemplar perfect. A ajuns un android, dar cu toate calităţile pe care le-a avut ca vieţuitoare organică, ( se opri , trăgând aer în piept)… O cheamă Ileana! . . Ileana Androida. Şi, tată! . . Trebuie să ajung acolo! Să încerc să scap de blestemul care a căzut peste mine, peste tine şi peste întreaga planetă…
Dacă ar fi putut să plângă, bătrânul rege , trecut prin atâtea vicisitudini de-a lungul vremurilor, ar fi făcut-o. Se mulţumi să-şi privească fiul, cu singurul ochi artificial care îi mai funcţiona, şi să aprobe cu mişcări molatece, dar ferme , atitudinea prinţului.
– Tot ce are un început are şi un sfârşit, dragul meu! Într-adevăr, va trebui să ajungi acolo, deşi îmi este foarte greu să te ştiu departe. Dar altă cale nu există! Ţi-aş putea încredinţa o legiune să te însoţească către împărăţia în care ai trebuinţă. Însă nu cred că lucrul acesta te va ajuta! Doar va atrage atenţia şi, cine ştie, ce război ai mai putea isca. Pe de altă parte, m – am gândit la Nuttless , ca ajutor de nădejde în astfel de misiuni , dar ştiu că nu prea îl ai la inimă pe sfetnicul meu. Aşadar, va trebui să pleci singur, lipsit de fast! . .