Avem privilegiul de a avea un dialog în exclusivitate cu domnul Mariano Martín Rodríguez, doctor în Filologie la Universitatea Complutense din Madrid (cu teza „Teatrul limbilor romanice străine în Madrid, 1918-1936”) şi licenţiat în Limbi şi Literaturi Romanice la aceeaşi universitate. Dl. Mariano Martín Rodríguez a predat limba şi literatura spaniolă la Université des Sciences Humaines de Strasbourg (Franţa, între 1994-1995) iar în prezent se numără printre traducătorii Comisiei Europene la Bruxelles (din 1995). Dl. Martín Rodríguez are un evantai larg de preocupări literare, începând cu teatrul, opera lui Eugen Ionesco, studierea relaţiilor culturale dintre România şi Spania, şi până la science fiction-ul spaniol şi românesc. Critica literară românească a remarcat şi a evidenţiat ediţia bilingvă a ultimei opere româneşti a lui Eugen Ionescu („Sclipiri şi teatru”, adică, Sclipiri şi Englezeşte fără profesor, pentru prima dată în ediţie necenzurată şi integrală la editura Fundamentos, Madrid, 2008), precum cea, tot bilingvă, a „Hugoliadei” lui Eugen Ionesco (editura Cuadernos de Langre, Madrid, 2009). A publicat în România volumul „Ionesco înainte de La Cantatrice Chauve. Opera absurdă românească” (editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009) şi a prefaţat traducerea româneasca a „Operei lui Traian”, o carte despre România a poetului şi diplomatului spaniol Ramón de Basterra (Iaşi, Institutul European, 2011).

Dl. Mariano Martín Rodríguez a publicat cărţi şi numeroase articole în publicaţii ştiinţifice din domeniul umanist, atât în Spania, cât şi în alte ţări. Trebuie să precizez că interviul s-a desfăşurat în limba română.

C.T. : Bună ziua, domnule Mariano Martín Rodríguez, vreau să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a avea această discuţie. Sînteţi un poliglot, cunoaşteţi şi româna, italiana, franceza, portugheza şi engleza. Cum v-aţi decis să învăţaţi limba română ? Vi s-a părut dificil ?

M.M.R: Când ni s-a oferit traducătorilor Comisiei Europene posibilitatea să învăţăm orice limbă oficială a ţărilor care urmau să devină membre ale Uniunii după marile extinderi din 2004 şi 2007, am cerut şi am reuşit să învăţ limba română. Pentru mine era un fel de datorie intelectuală, date fiind studiile mele în Romanistică şi faptul că mi-am dorit sa fiu în stare să citesc texte literare în fiecare limbă romanică, măcar în toate acelea care au o tradiţie literară însemnată. Puteam citi atunci în franceză, italiană, portugheză şi catalană, în afară de limba mea, spaniola. Îmi lipsea deci româna. M-am îndrăgostit de ea din prima oră de curs. De atunci, am încercat s-o învăţ cât mai bine, mai ales după ce am descoperit bogăţiile ei literare, prea puţin cunoscute în străinătate. Limba este poate grea din cauza multor cuvinte de origine nelatină, dar nu există nicio piedică să înveţi orice limbă când o iubeşti. Şi eu iubesc limba română, sunetul ei, ritmul ei, chiar gramatica ei.

C.T. : Printre domeniile dumneavoastră de interes literar este şi science fiction-ul, o preocupare mai degrabă exotică, cel puţin pentru mediile academice europene. Spuneţi-mi, vă rog, cum a apărut această pasiune şi când anume?

M.M.R: Este adevărat că science fiction-ul, sau literatura ştiinţifico-fantastică (denumire pe care o prefer) nu prea exista în mediile academice europene când mă aflam la universitate. De fapt, prima mea specializare în literatura dramatică s-a datorat faptului că exista un grup de cercetare foarte puternic calitativ despre teatrul modern la Madrid şi am dorit să fac parte din el, pe când literatura fantastică în general nu se bucura atunci de un cadru de cercetare într-adevăr profesionist. Mă simţeam atras însă mai ales de literatura intelectuală şi speculativă; aproape toate romanele pe care le iubesc aparţin acestui gen. În ziua de astăzi, situaţia academică a evoluat simţitor după triumful criticii post-moderne, pentru care nu mai există aşa-zisele genuri de jos. Este mult mai uşor acum să fie acceptată o cercetare în acest domeniu şi am profitat de acest fapt, cu scopul să dovedesc cât de exigentă intelectual este acest fel de literatură, mult mai exigentă de fapt decât atâtea romane sentimentale şi de moravuri preferate de critică academică tradiţională.

Privind parcursul meu de iubitor de science fiction, a fost unul poate ciudat. N-am citit aproape nimic de acest gen fiind copil, nici în adolescenţă. N-am avut niciun contact cu literatura comercială a acestui gen până foarte târziu. Jorge Luis Borges, şi anume povestirea Biblioteca Babel, pe care o citeam şi o reciteam dintr-un manual de gimnaziu m-a făcut să descopăr literatura speculativă cultă, dacă se poate spune astfel. După ce l-am citit pe Borges în întregime, am căutat cărţile de care el a vorbit din domeniu, precum cele ale lui H.G. Wells sau Olaf Stapledon. Interesul meu pentru acest gen de ficţiune se datorează lor. Pe urmă am descoperit şi că nivelul lor literar ridicat a fost câteodată atins de alţi creatori ai science fiction-ului propriu-zis, ca Stanislaw Lem, Ursula K. Le Guin, etc. Literatura ştiinţifico-fantastică dinaintea anilor 1950 rămâne totuşi cea pe care o prefer. Scriitorii nici nu se gândeau atunci că romanele lor speculative n-ar trebui să aibă acelaşi nivel de meserie literară, stilistică, la fel ca orice roman, realist sau nu, adresat unui public cultivat.

C.T. : Sînteţi specialist în science fiction-ul clasic spaniol şi aţi publicat studii şi articole pe această temă, de exemplu „Science Fiction as Mainstream literature : the Spanish Scientific Romance and Its Reception Before the 1936 Spanish Civil War”, studiu publicat în revista britanică Foundation nr.110, iarna 2010 sau „Los novecentistas en Londres y la aclimatación del scientific romance en España”, Revista de Filología Románica, 2011. Ce perspectivă conferă studierea acestor opere în cadrul european al romanţului ştiinţific (scientific romance) ?

M.M.R: Scopul meu a fost să semnalez existenţa unei tradiţii puternice în Spania, dar care este ignorată astăzi în ţară şi în străinătate. Este adevărat că există mai multe eseuri despre unii autori, dar ne lipsea o panoramă scurtă, dar completă a genului, care ar putea deschide noi drumuri de cercetare. Am dorit să dovedesc că literatura spaniolă proto-science-ficţională nu era mai puţin bogată decât alte mari literaturi cu o istorie comparabilă. În plus, genul a avut în ţara mea pe atunci un caracter intelectual, chiar elitist, însemnat, ceea ce face din el o manifestare tipică a Modernismului literar. Romanţul ştiinţific făcea parte deplină din literatura generală, precum dovedeşte şi receptarea lui de către marii critici spanioli din acea vreme. Este un exemplu reprezentativ al caracterului mainstream al acestui fel de literatură în Europa interbelică.