…9 luni mai târziu. (Cartierul General al Frontului Planetar de Luptă-Antarctica ).
Bărbatul îşi aşeză tacticos perechea de mănuşi negre îmblănite, fără să-i pese de nerăbdarea celorlalţi în aflarea veştilor.
-Este groasă rău, începu el privind către masa metalică cuprinsă de promoroacă.” S-a întins în toată lumea!” Răsuflă îndelung, umflându-şi obrajii înroşiţi de asprimea vremii de afară.”În curând o să ajungă şi aici”… Se opri, amintindu-şi de familia sa ucisă de o haită de lupi în mijlocul oraşului acum trei luni şi stărui cu ochii închişi până ce colonelul de aviaţie de lângă el îl scutură de câteva ori. Se trezi limpezindu-şi privirea cu lacrimile celui care pierduse tot pe acest pământ. Înhăţă sulul de hârtie ce apucase să iasă mai mult de jumătate din buzunar şi întinse harta în care porţiunile haşurate în culoare roşie depăşeau cu mult, pe cele încă albite.”A rămas doar Antarctica neatinsă, câteva regiuni din Grecia, ceva insule din sudul Asiei… În rest virusul, sau ce naiba o fi, a intrat peste tot! Întreaga planetă este bântuită de tot felul de creaturi. Şerpi uriaşi, asasini mutaţi, vampiri, dinozauri şi câte şi mai câte grozăvii care nu ucid decât oameni. Generalul se opri din nou, atras de această dată de hărmălaia ce creştea în intensitate. Părăsi şedinţa şi ieşi din cort în clipa în care un locotenent se apropia în fugă.
-Domnule general sunt locotenent Zack Flemming, se prezentă tânărul pe al cărui chip se instalase panica.”Suntem… atacaţi!”
-De către cine? se interesă ofiţerul superior. În loc de un răspuns politicos primi un binoclu digital. Mâna întinsă sugera direcţia în care trebuia să privească. Acţionă tasta ”zoom” şi văzu o armată de roboţi asemănători cu cei din faimoasele serii ”Terminator”, ce au rulat pe ecrane la sfârşitul secolului trecut şi în prima decadă a secolului nostru…
…Sfântul Munte Athos –Grecia, două săptămâni după atacarea Antarcticii.
Călugărul Simeon continua să se roage fără oprire, de aproape două zile. Nici răcnetele de deznădejde a fraţilor întru Hristos, nici răgetele fiinţelor plămădite în iadul pământesc ce pârjoleau acum peninsula sfântă, nu-l opriseră nici o clipă. Simţea cum lacrimile sale se contopeau cu urgia ce se abătuse peste rasa umană, dar credinţa nemărginită în Creatorul Ceresc îi dădea putere. De câteva ori auzise fornăitul fiarelor în pragul chiliei sale, însă nu se pierdu cu firea. Acum se aşternu o linişte asurzitoare pentru urechile învăţate în cântece bisericeşti, sau în adierea armonioasă a rugăciunilor către Sfânta Treime. Şi bărbatul se milostivi pentru o pauză. Îi amorţise picioarele şi trebuise să-şi folosească ambele braţe pentru a se ridica în statura mândră a verticalităţii. Apucă cu mâna dreaptă pandantivul din argint cu chipul Fecioarei Maria şi a lui Iisus, de care nu se despărţea niciodată şi se încumetă să deschidă uşa. Aceasta se lăsă purtată peste arcul de cerc, în zgomotul strident al balamalelor ruginite pe care Simeon îl ştia prea bine. Ecoul se transformă în mârâitul jivinelor care simţiseră prada. Din ambele părţi ale coridorului scăldat în semiobscuritate, în salturi de câţiva metri, se apropiară lupii cu ochi sângerii. Uriaşele fiare se liniştiră, de o parte şi alta a bunului călugăr, dezvelindu-şi danturile puternice, dornice să ucidă din nou. Plăsmuirea aceasta a armei extraterestre începu să evalueze inteligenţa bătrânului îmbrăcat în veşmântul simplu a nestricăciunii şi al sfinţeniei. Acesta se porni într-o rugăciune şi mai fierbinte, strigând la Tatăl Ceresc şi la Pruncul Sfânt născut în Betleem până ce glasul se stinse în valul de sânge cald care îi izvorî din umăr. Se prăbuşi peste podeaua marmorată, cu faţă luminată de bucuria ultimilor cuvinte.
-Mântuieşte-mă Doamne!..
…Se adăposti între cele două lumi fără să poată cuantifica timpul în care scânteia vieţii pendula, de o parte şi de alta a liniei ce transformă trupul în amintire. În răstimpuri, Simeon îşi ridica pleoapele şi atunci sufletul se invada de imagini odihnitoare. Realitax-Prime începu să-i scormonească mintea, căutând fricile ce puteau limita pe omul a cărui inteligenţă declanşă procesul. Dar oricâte vortexuri de energie se deschideau, rezultatul era de fiecare dată descurajator. În cele din urmă, întreaga peninsulă cu o lungime de aproape şaizeci de kilometri, se acoperi de încercările energetice ale armei asskane. Mintea călugărului părea secată de întuneric şi singura spaimă ce putea fi exploatată definea un termen destul de abstract pentru gusturile extraterestre. Căci Simeon îşi trăise întreaga viaţa în iubirea pe care o avea faţă de semenii lui. În el, puritatea se adăpostise în cel mai curat veşmânt de lumină din câte există. Şi singura lui teamă era faţă de Dumnezeu-Tatăl! ..
Acum, din fiecare vârtej începu să apară fiinţe învăluite de lumina divină. Oastea de îngeri cobora pe pământul sfânt, în valsul majestos al aripilor de bunătate. Şi unde atingeau ţărâna, lupii cu ochi sângerii nu mai puteau călca. Fulgerele săbiilor lor cereşti, retezau capetele întunericului şi Sfântul Munte Athos se eliberă de povară în câteva minute…
*
Ochii albaştri ai fiinţei de lumină insistau pe trupul frânt al călugărului prăbuşit în faţa chiliei. Aripile lungi şi albe se mişcau uşor, producând o adiere caldă şi înmiresmată. Simeon simţi mirosul de flori şi deschise ochii. Frumuseţea care se aşternuse în faţa sa înmuguri în colţul ochilor săi, două lacrimi cristaline. Văzu îngerul care se apleca asupra lui, mângâindu-i obrajii. Buzele calde se opriră pe frunte şi sărutul divin îl făcu să şoptească un singur cuvânt.
-Tată!?.
Mesagerul cerului îi zâmbi părinteşte.
-Este aproape!..
Când sufletul curat părăsi trupul suferind, îngerul se ridică în aceiaşi mândrie a verticalităţii. În faţa sa descoperi o perturbaţie energetică care îi atrase atenţia. O sondă asskană îşi pierdu pentru câteva clipe camuflajul din spectrul vizibil. Se materializă în tridimensional, îndeajuns de mult cât să poată fi cuprinsă într-o strânsoare fără scăpare. Informaţia pură călători chiar în inima navei Anumbis.
*
Rojh’ir Varr se supără pe locotenent, vociferând în stilul său caracteristic, dar fără să folosească violenţa de această dată. Tânărul asskan coborî privirea jenat de faptul că scăpase din vedere aşa ceva.
-Verificaţi încă o dată sondele, ordonă generalul cu ochii aţintiţi spre datele telemetrice.”Poate este vreo eroare”. Adună aerul inhalat în obrajii voluminoşi şi ridică miile de ţepi argintii, întorcându-se către aceelaşi subaltern care nu îl anunţase despre pierderea de teritorii de pe planetă. Şuieratul strident al expirării prin trompă îl făcu pe ofiţerul tactic Mashan Thods să amâne o altă veste neplăcută pe care o descoperi de curând. Apucă să facă primul gest şi lucrul acesta nu scăpă neobservat.
-Ce mai este? se zburli comandantul enervat de crisparea sa.
-Sonda 302 nu răspunde la comenzi, se destăinui cel întrebat căutând sprijinul secundului care asista tăcut la forfota de pe puntea de comandă.”Se pare că este un defect intern! Îşi plimbă cei patru ochi peste finalul raportului făcut de computer.”Şi-a pierdut camuflajul pentru scurt timp”.
-Atunci verifică imaginile de la sondele apropiate, sugeră Zichan’mil Saj hotărât să se amestece în discuţie. Poate vedem ceva…
Într-adevăr, înregistrărilor trimise de “303”şi”304”erau sugestive, făcându-i pe extratereştri să-şi transforme sentimentele într-o furie colectivă.
-Este… imposibil, rosti Rojh’ir Varr căutându-şi sabia cu tăiş subatomic.”Am fost infestaţi!..”
*
Se opri în mijlocul hangarului, într-un loc în care spera să nu poată fi surprins de Realitax-Prime. Bănuia că teribila armă îl va alege pe el, dintre toţi asskanii de pe Anumbis şi nu putea face nimic în acest sens. Căută în baza de date şi află că autoinfestarea exogenă se mai întâmplase de două ori. În fiecare din situaţii, comandanţii asskani îşi distruseră propriile nave în sorii ce încălzeau sistemele solare respective. Aceelaşi lucru făcu şi Rojh’ir Varr. Stabili un curs care îi ducea nava direct către miezul astrului de mărime medie al acestui sistem solar, transmise toate celelalte ordine pe care le considera necesare şi se refugie, lipsit de orice altă apărare decât teribila lui sabie, în cel mai retras ungher al navei. Aici avea două variante. Să desprindă de corpul lui Anumbis secţiunea hangarului secundar imediat ce Realitax-Prime s-ar fi materializat, sau să prelungească lupta până ce vor ajunge cu toţii în steaua sistemului.
După clipele de meditare profundă în care luptătorul din el rămase nemişcat, cu cele patru picioare desfăcute pentru ai asigura o cât mai bună stabilitate, acţionă butonul ce desfăşura lama sabiei, în zumzetul discret al servomotorului liniar. Stărui într-o poziţie aproximativă, mai bine de trei ”promshiri”(aproape două ore pământene), dar nu se întâmplă nimic. Realitax-Prime se instalase în navă, dar într-o locaţie diferită de locul unde Rojh’ir Varr se aştepta.”Pacientul 0”deveni secundul aflat pe punte şi înconjurat de către toţi membri echipajului. Acesta simţi o răceală ce-i traversă trupul, într-o iuţeală pe care doar mentalul celui expus putea să o perceapă. Apucă arma şi gestul său începu să fie imitat de către toţi asskanii. Vuietul vortexului energetic se materializă în clipele în care Zichan’mil Saj percepea o altă fiinţă în interiorul său. Se cutremură, în dorinţa de a se descotorosi de această senzaţie, dar fiorul fricii începu să adune energie până ce în faţa ochilor îi apăru un luptător. Liniştea stranie care se aşternu peste întreaga comandă demonstra faptul că teribila armă se activase. Asemenea undei produsă de impactul unui corp solid cu un mediu lichid apropiat ca densitate de cea a apei, asskanii măriră raza dimensională până ce războinicul îmbrăcat în armură se trezi doar cu vecinătatea creatorului său. Cu podul palmei acoperit de mănuşa argintie, acţionă dispozitivul încastrat în mijlocul pieptului şi scutul energetic îi creionă întreg corpul. Mişcarea se dovedi surprinzătoare pentru zecile de extratereştri care se răspândiră prin periferiile punţii, cuprinşi de nebunia întâlnirii sfârşitului. Tirul focalizat pe concretizarea fricii secundului se porni timid, apoi febra instinctului de conservare se răspândi asemenea unui fulger. Din toate cele trei sute şaizeci de grade se dezlănţui o avalanşă de lovituri care însă, îşi dovediră inutilitatea în micile ”cratere”ce decorau învăluirea misteriosului. Acesta îşi ridică capul ascuns de casca argintie şi începu o scanare personalizată pe fiecare din cei care trăgeau asupra sa. Trapele ce-i acopereau umerii începură să se retragă în intimitatea armurii metalice în clipa în care ţintele se stabilizară în memoria internă. Două arme de calibru apreciabil îi deformară configuraţia superioară a trupului şi proiectile asemănătoare unor pulsuri de energie începură să semene o moarte fulgerătoare. Echipajul navei Anumbis dispăru în extincţia firească pe care Realitax-Prime o aplica oricărui mediu ”organico-tehnologizat” în care era introdus…
…Teribilul luptător îşi despărţi cele patru membre inferioare în cel mai pur obicei asskan şi încetă măcelul. Opri în finalul de scenă pe creatorul său, împietrit cu arma laser în mâini, dar fără să aibă cutezanţa de a o folosi. Când pâcla de fum începu să se ridice, conştient de inutilitatea proiectilelor depozitate în încărcător, acesta o aruncă în faţa învingătorului. Îşi ridică miile de ţepi, umflându-şi obrajii asemenea unui veritabil exemplar din rasa sa.
-Cine eşti? cuteză să întrebe, observând scutul energetic al străinului care începuse să-şi piardă consistenţa. Râsul colorat ce debută să lovească moleculele de aer, îl făcu să se cutremure a doua oară. Îşi recunoscu glasul! Casca argintie ce acoperea chipul fricii sale se prăbuşi lângă arma cu laser abandonată .
-Numele meu este Zichan’mil Saj, se auzi răspunsul şi secundul îşi văzu dublura în aceeaşi comprimare a timpului ca şi în clipa în care fusese infestat. Cele două stele azurii care porniră de pe umerii alter ego-ului său îi invadară ochii într-o explozie monocromă. Începu să-şi revadă ţinuturile natale de care îl legau atâtea amintiri şi mulţumirea care i se întipărise pe chip deveni ultimul sentiment pe care îl mai putea conştientiza…
*
…Creatura transfigurată în Zichan’mil Saj începu să scaneze nava, ajutat de nenumăratele vortexuri de energie care cutreierau întreaga suprastructură a lui Anumbis. În dreptul hangarului secundar, teribila armă descoperi un supravieţuitor. Urletul zguduitor care răscoli puntea de comandă dezvălui faptul că vânătoarea trebuia să continue…
