…De secole asskanii se foloseau de această armă, îngenunchind cu ajutorul ei sute de neamuri, într-un mod care le asigura victorii fără sacrificiu. Tot ce trebuiau să facă era să-l implementeze unui singur pacient şi să monitorizeze procesul. Într-o perioadă relativ scurtă, planeta infestată devenea depopulată de vârful lanţului trofic specific. Căci Realitax-Prime nu era o armă obişnuită. Menirea sa era de a elimina inteligenţa printr-un procedeu inedit, transformând în realitate temerile celor contaminaţi. Când specia sau speciile inteligente (şi aici ne referim la inteligenţa care poate susţine dezvoltarea tehnologică)erau eliminate, sutele de sonde ce monitorizau procesul, neutralizau teribila armă care îşi pierdea treptat concretizarea materială (lipsită de ”obiectul muncii”) şi asskanii puteau începe invazia propriu-zisă.
*
…Bethlem Royal Hospital – sudul Londrei.
Bărbatul grizonat îşi privea mâinile strânse în cămaşa de forţă, scrâşnind din dinţi zgomotos. Îşi aţinti privirea asupra paznicul care agita bastonul într-o încercare timidă de a controla situaţia.
-Daţi-mi drumul, se lamentă fostul profesor universitar, lovind cu putere zidul capitonat şi pierzându-şi astfel echilibrul.”Vreau să ies afară!.. Înţelegeţi odată!” Câteva secunde mai târziu, ochii se injectară cu sânge şi gardianul se văzu nevoit să sune alarma.
-Iar începe, se tângui acesta în faţa celorlalţi colegi care se grăbiră să-i sară în ajutor.”Nu ştiu ce are domn’profesor, dar a început să aibă crize din ce în ce mai dese. I-au dat la calmante (se referea la personalul medical)şi nimic! Cred că trebuie să-l imobilizăm total! Observă pauza în care intră pacientul şi îşi frecă chipiul cu bastonul din dotare.”O să înceapă să strige pe nevastă-sa. Una Sarah care chipurile l-ar fi părăsit pentru nu ştiu ce tânăr.” Şi într-adevăr Mark Hamilt, renumitul şef al catedrei de fizică teoretică a Universităţii din Londra, începu să urle, pronunţând acelaşi cuvânt într-o cadenţă uimitoare.
-Să intrăm, propuse şeful de tură al paznicilor, căutându-se la brâu după şiragul de chei. Ridică privirea şi citi numărul inscripţionat deasupra uşii masive, într-o încercare de a mai câştiga puţin timp. Adevărul era că nu avea nici un chef să folosească procedeul acela extrem. Spera ca profesorul să se mai liniştească şi să găsească astfel o scuză. Şi minunea se întâmplă. Bărbatul din celulă se opri din zbierat. Respiră de câteva ori cu repeziciune, apoi se adânci într-o tăcere stranie. Un vuiet, asemănător unui ventilator ce câştigă în turaţie, acoperi înjurătura cărnoasă a gardianului desemnat să rămână în zona ce delimita uşa celulei de interiorul ei propriu-zis. Adjunctul îi ghici nemulţumirea, zâmbind la potopul de obscenităţi pe care le descifra pe buzele colegului său.
-Fac probe cei de la”tehnic”… cu noua instalaţie de aer condiţionat, îl linişti acesta, cunoscut pentru înţelepciunea în astfel de cazuri. Remarca bărbatului trecut de vârsta a doua, dar încă impunător prin constituţia sa robustă, avusese darul de a linişti. Îşi întoarseră cu toţii atenţia spre pacientul care părea împietrit într-o linişte nepământeană. Doar buzele sale, spuzite-n crăpăturile adânci ale suferinţei se mai mişcau. Imaginea dragii sale soţii începu să se şteargă. Un sentiment ciudat îi cuprinse fiinţa şi în faţa ochilor minţii se porni o derulare stranie de personaje sângeroase. Lista viziunilor încremeni în manifestarea unui exemplar de care domnul Hamilt avuse întotdeauna oroare. Văzuse mai multe filme horror, dar acest ”Jackson-X” îi rămase în minte drept ceva ce trebuia să ocolească. Celebrul ucigaş, aproape invincibil, se personaliză într-o plăsmuire diferită de cel cunoscut în peliculă. Profesorul şi-l imagină cu patru mâini, fiecare purtând câte o macetă impresionantă. Izbucni într-un râs colorat şi motivă gestul, bolborosindu-şi vaporos. ”Nu ştie decât să omoare!” Apoi, gândi în perspectivă.”Nici gura nu este aceea pe care o vreau!” Se gândi la o hidoşenie care îi transformă veselia într-o cascadă de hohote. ”Să aibe toţi dinţii ca şi caninii! Şi masca de pe faţă să fie făcută din propria lui piele!..”
-S-a țicnit de tot, anunţă primul gardian sosit în faţa celulei. Îşi privi şeful care rotea şiragul de chei pe degetul arătător. Acesta înţelese aluzia.
-Bine ! Hai să o facem!..Zgomotul strident al yalei de siguranţă acoperi mormăitul celorlalţi paznici. Uşa se deschise în lărgimea tocului din fier şi pacientul îşi ridică capul, oprindu-şi veselia nebunească în saliva spumoasă ce se iţea dintre buze.
-Bine aţi venit domnilor, şopti lipsit de vlagă. Glasul molcom al profesorului aminti celor şase bărbaţi în uniformă că trebuiau să aştepte semnalul şefului. Acesta ocoli centrul imaginar al celulei, preocupat de prinderea cheilor la cureaua din dotare. Auzi continuarea monologului domnului Hamilt, dar nu conştientiză gravitatea enunţului.
-Cred că aţi pierdut un pacient, rosti acesta slobozind o nouă rafală de râs, colorat de sughiţuri. Trecu într-o clipă, de la apatia stării anterioare la vulcanismul ilarităţii extreme. După câteva secunde se opri. La fel de brusc precum începuse. Gardianul ce flanca intrarea auzi o răsuflare greoaie. Întoarse capul şi răcnetul pe care se strădui să-l scoată din plămâni se înăbuşi în figura hidoasă a unui bărbat îmbrăcat într-o armură argintie. Cele patru braţe ridicară macetele într-o strălucire orbitoare. Şi carnagiul începu…
*
Echipa de chirurgi încheie operaţia după trei ore, nesperat de grele. Acum se aflau în anticameră, interesaţi de relatările despre teribilele crime de la Bethlem Royal Hospital care înnebuniseră toate posturile tv…
-Incredibil, murmură unul din ei mărind volumul din telecomanda plasmei ce trona agăţată pe un perete. “Ciudăţenia aceia cu patru mâini i-a omorât pe toţi!.. Se pare că au reuşit să o doboare cu proiectile de tanc.”
-Nu i-a omorât chiar pe toţi, dragă colega, se grăbi să puncteze bărbatul trecut în senectute şi al cărui calviţie era întreţinută de strălucirea voioasă a cremelor de specialitate. Bross Walt, mai tânărul său coleg, îşi scărpină nasul aşezând ochelarii într-o poziţie comodă.
-Ai dreptate! Şeful spitalului a scăpat la mustaţă! Dacă nu-l operam în timp util, acum era şi el o amintire. Cel de-al treilea medic al echipei încuviinţă remarca între două pendulări ale scaunului ergonomic, afundându-se mai bine în moliciunea locului.
-Putea fi mai rău, se destăinui acesta în optimismul care îl caracteriza. Căută cu privirea pachetul de ţigări al cărui colţ cartonat se iţea peste buza mesei. Decanul de vârstă, Johnson Glent se grăbi să să-l avertizeze pe un ton blând.
-Tutunul dăunează grav sănătăţii, Will! Trebuie să renunţi! Îi surprinse căutătura urâcioasă şi îşi gâtui restul comentariului, întinzându-i mâna în semn de reconciliere. Will Brown se ridică în capul oaselor folosindu-se de ajutor numai pentru a răspunde politicos prietenului său de o viaţă. Extrase o ţigară fără să-i pese că trebui să se întindă şi se căută prin buzunare, după brichetă. Gânditor, expiră primul rotocol de fum albăstrui având grijă să-l elimine într-o direcţie care îi ferea pe ceilalţi doi bărbaţi.
-Sunt curios ce va spune când se va trezi! Îl aşteaptă o armată de investigatori, fără să mai vorbim de reporteri.
-Vom vedea, murmură Glent cutremurându-se la vizualizarea numărului de morţi afişaţi pe ecranul televizorului.”Unde mai pui că autorităţile susţin că avem de-a face cu un mutant scăpat de sub control! De unde şi până unde au început să umble asemenea creaturi prin Londra?.. Ne cred idioţi!”
-Şi care este părerea ta? se interesă Brown, clipind în semn de complicitate către Bross Walt.
-Dar este limpede dragul meu ! Îşi trecu mâna peste luciul cheliei, adunând câteva picături de transpiraţie izvorâte de curând.”Avem de-a face cu cea mai mare descoperire a omenirii, pe care nu au reuşit să o muşamalizeze. Este un extraterestru!..”
…Trei zile mai târziu.
La uşa rezervei numărul 4 din cadrul Secţiei de Chirurgie a Clinicii Marie Stopes, înghesuiala devenise agasantă. Cei trei reprezentanţi ai Scotland-Yard-ului se grăbeau să degajeze armata de reporteri ce încercau să surprindă orice veste referitoare la Michael Ross (şeful spitalului Bethlem Royal), ajutaţi de opt poliţişti îmbrăcaţi în uniformele binecunoscute.
-E cazul să plecaţi, rosti bărbatul ce părea conducătorul reprezentanţilor statului . Îşi trecu dantura inferioară peste mustaţa deasă şi tunsă la nivelul conturului buzei, dezvelindu-şi dinţii albi şi bine întreținuți. ”Dacă trebuie voi folosi forţa”, se destăinui acesta privind spre sergentul corpolent care încerca să afişeze o mină dură. Un murmur difuz anunţă reacţia de răspuns ai reprezentanţilor mass-mediei.”Prea bine”, concluzionă detectivul-şef fără să mai aştepte nici un moment de respiro.”Domnule sergent, te rog să eliberezi zona! Este un ordin!”
Hărmălaia, dacă putem să o numim astfel, se stinse în câteva minute şi holul rămase populat doar de cei trei poliţişti Metropolitani, definiţi de acelaşi stil al costumelor de haine ale căror linii răspândeau eleganţa funcţionarilor de acest tip.
-Parcă este mai bine, rosti neconvingător tipul uscăţiv ce încerca să pară mai robust, umflându-şi pieptul şi urmărind cu coada ochiului pe colegii săi în uniforme care împingeau masa de reporteri către capătul coridorului, în zona lifturilor.
-Nu te mai prosti Frank, se răţoi şeful său disperat de poziţia ce părea mai degrabă comică decât impunătoare a subalternului.” Du-te după un cadru medical şi să intrăm mai repede în rezervă. Ştii că trebuie să fim primii.”Rosti gânditor strângând din ochiul drept, după obişnuinţă.”Trebuie să-l interogăm, apoi să-l considerăm un pericol şi să-l transferăm în… locaţie! Totul este aranjat!”
-Ai dreptate, se ruşină acesta zărind silueta unei asistente care ieşea dintr-un salon destinat terapiei intensive. Ridică mâna, făcând-o să se oprească.
-Am vrea să vorbim cu domnul doctor Glent, se destăinui bărbatul revenit la poziţia care îi adusese în secţie porecla de”Biscuit”.
-Suntem de la Scotland-Yard, sublinie cel de-al treilea detectiv care se mulţumise până atunci să-şi noteze în tableta – p.s cu android câteva observaţii pe care le considera folositoare în raportul ulterior.
-Am să-l chem imediat, rosti asistenta strângând la piept voluminoasa trusa medicală pe care o căra cu sine. Îşi făcu curaj privind către poliţistul mustăcios care se apropiase de intrarea rezervei.”Nu puteţi să pătrundeţi neînsoţiţi. De altfel, uşa este închisă! Domnul Ross este monitorizat permanent din dispecerat. Şi este păzit de doi poliţişti în uniformă chiar aici, pe coridor…Dar acum nu mai sunt!
-Prea bine, interveni şeful poliţiştilor de investigaţii hotărât să comprime, la maxim, dialogul cu femeia între două vârste.”Aşteptăm!..”
…Ploaia lovea molcom, într-un tempo încărcat de frumuseţea stilului englezesc. Sărăcia picăturilor se compensa într-o muzică străbătută de fiorul dulce de belcanto ce se aşterne peste Anglia într-o lună de octombrie. În rezerva generoasă se afla un singur pacient. De câteva ore, începuse să-şi revină în simţiri după operaţia destul de grea pe care o suferise. Secvenţial, se porni să-i apară în minte tot felul de amintiri din viaţa sa. Descoperi parfumul anilor juvenili şi toată acea bucurie se revărsă, cuprinzându-i fiinţa într-un cocon liniştitor. Atunci teribila armă se activă încă o dată! Vortexul de energie începu să se adune într-un şuierat asemănător viforului iernii. Realitax-Prime se “aşeză” lângă bărbatul corpolent, adulmecând victima prin multitudinea de sinapse care începeau să se formeze. Gândurile domnului Michael Ross începură să se amestece într-un amalgam al extremelor şi imaginile odihnitoare se preschimbară în durere. Corpul intră în şoc anafilactic şi pe măsură ce tensiunea sanguină se îndrepta către valori tot mai mici, cele mai întunecate unghere ale minţii dezveliră fobii terifiante. Alarma se declanşă în clipa în care ochii pacientului se deschiseră şi corzile sale vocale vibrară în cel mai nebunesc urlet cu putinţă. Pereţii camerei începură să se destabilizeze sub ameninţarea unui cutremur inedit. Zidul frontal al încăperii se prăbuşi şi creatura aceia monstruoasă se materializă din neant. Un uriaş şarpe anaconda îşi privea creatorul, întinzându-şi limba despicată către patul în care omul rămase paralizat. Cei trei detectivi ai Scotland-Yardului reuşiră să se strecoare în rezervă, scoţându-şi aproape în acelaşi timp pistoalele din dotare. Focurile succesive derutară balaurul cât să-şi îndrepte privirea către nefericiţi. Şi carnagiul începu…
