… Rhoor este o fiinţă magnifică, rodul energiilor pozitive acumulate timp de o generaţie, într-o manifestare fizică ce depăşeşte înţelesul omului de rând… Nu este nici bărbat şi nici femeie! Un asexuat, înzestrat cu puteri deosebite, născut pentru a reface echilibrul…
Legenda spune că:
“… În timpul acela Sparta înflorea. La cârma sa, se afla Leonidas. Era rege de opt ani şi niciodată spartanii nu au avut o viaţă mai îndestulată. Maturul conducător luase decizia cea bună pentru poporul său. Şi asta cu mulţi ani în urmă pe când nu era decât, fiul regelui. Chiar în palatul tatălui său, o femeie născuse o ciudăţenie. Preoţii se grăbiră să urce pruncul pe muntele sacru să îl jertfească, ca pe orice diform. Îl priveau îngroziţi ! Nu avea sex, dar era viguros şi se încadra în standardele spartane. L-au dus pe creastă, mânaţi de graba de a scăpa de fiinţa aceea. Dar nu l-au putut ucide!
Tânărul prinţ visa de câteva săptămâni că se va naşte cel care nu va fi diform, dar va fi hulit. Cel care va aduce strălucire Spartei şi regilor săi. Pe ascuns a consultat Oracolul, cheltuind multe monezi din aur. ”
În ziua aceea urcă până la castelul prezicătorului, lăsându-şi calul priponit de un copac, la poalele Dealului Stâncos. Aşa cum cerea datina. Intră în lăcaş şi aruncă o pungă, pe marmura rece, desfăcându-i baierele. Ceru ajutor şi îl primi. Preoţii se grăbiră să cheme divinitatea, mulţumiţi de numărul galbenilor aduşi de principe…
– E o fiinţă sacră, exclamă bărbatul aplecând urechea la sclava ce interpreta voinţa zeilor.
– Trebuie salvată! Ai înţeles Leonidas? Îţi va aduce strălucire, când vei fi regele nostru. Aşteptă ca tânărul să-i mai pună în mână o monedă din aur. Zâmbi lacom.
– Numele ei este Rhoor! Aşa s-a numit din totdeauna! În clipa aceea femeia posedată de mesagerii zeilor, începu să vorbească cu glas ridicat. Preotul o privi speriat. Niciodată voinţa divină nu a fost transmisă cu glas tare. Îi privea buzele roşii, mimând cuvintele sacre:
– Un suflet sfânt s-a născut în Sparta!..
Sclava se ridică din pat, cuprinsă de o forţă invizibilă. Îşi fixă ochii albaştri spre întunericul privirii regale şi continuă:
– Rhoor a fost mereu pe lume, drept voinţă a zeilor! Acum, a venit să aducă strălucire regatului şi ţie, viitor rege! Preoţii tatălui tău se vor grăbi să omoare, voinţa divină! Trebuie să te opui! Pleacă!..
Şi tânărul Leonidas ascultă. Îşi mână calul fără zăbavă. Aproape că omorî, bietul animal. Dar ajunse pe muntele sacru, cam în același timp cu alaiul ce urca dinspre cetate. Îşi ridică sabia, privind peste scutul poleit cu aur. Se opri, tăindu-le calea.
– Eliberaţi copilul!..
Vocea sa părea un tunet. Dacă cineva ar fi privit micuţul, ce se afla în braţele preotului, ar fi văzut că, primul zâmbet din viaţa sa se aşternu, asemenea unei binecuvântări. Din ziua aceea, destinul viitorului rege se legă de acea fiinţă. Oracolul avusese dreptate!
Rhoor se mulţumi să-şi împartă viaţa între antrenamentul, pe care băieţii Spartei îl făceau şi nevoia de progres. Era făcut pentru a insufla siguranţă, iar ideile sale aduceau prosperitate. Când destinul îl numi rege pe Leonidas, omul fără sex era un războinic desăvârşit. Era atras de latura masculină, deşi în taberele de antrenament era ocolit de luptători. Dar era şi un mare cărturar. Iar suveranul se încredea, pe deplin, în fiinţa aceea. Şi asta era cel mai important. Era sfetnicul său, de nădejde. Şi împreună ridicară Sparta spre strălucirea vieţii îndestulate.
Legenda spune că :
“… Atunci, norii se-negriseră, ca smoala. Xerxes cel Mare se prăvăli peste Sparta cu armată – câtă frunză şi iarbă. Leonidas plecă cu trei sute de spartani şi şapte mii de greci la Porţile Fierbinţi (Termopile). Lupta efectivă dură trei zile timp în care, strategiile şi tacticile lui Rhoor se dovediră devastatoare pentru armata împăratului-zeu. Aproape se reuşi imposibilul! Cu fiecare atac respins, monarhul spartan mulţumea zeilor că au trimis o aşa fiinţă să-i ajute. Dar oboseala vitejilor începu să iasă la iveală când, lupta se transformă într-un soi de hărţuire. După şapte zile de foc, cedară. Leonidas muri privind la cel care îi devenise scut. Când Rhoor primi în piept jumătate de duzină de săbii, regele închise ochii. Lupta se încheie ridicând la ceruri, gloria unui mare om”…
În negura vremurilor, destinul lui Rhoor se împleteşte cu faptele demne de luat în seamă. Fiinţa aceea a fost mereu în istorie…
Legenda spune că:
„Şapte sute de ani înainte de Termopile, aheii atacau Troia. Zece ani grei, de război crunt, dar oraşul cetate era tot acolo! Asta până când, la urechile regelui Agamemnon ajunse vestea că, Ahile avea un nou aliat. O fiinţă protejată de zei crescută, în secret, de mama sa. Se vorbea că, era înzestrată cu puteri magice. În acea clipă a istoriei, Rhoor împlini voinţa divină. Construi un cal, din lemn, în care intră un detaşament din trupele de elită. Cu ajutorul puterilor sale, reuşi să-i păcălească pe troieni. Vrăjiţi, deschiseră porţile şi opriră darul între zidurile cetăţii.” Şi sfârşitul deveni… legendă…
…
Interesant,
doar ca lipseste o legenda… intre al doilea razboi mondial si anul 2037…