În faţa clasei
Apăsă pe clanţă şi intră în clasă.

Îşi drese glasul suficient de sonor ca să fie clar că este acolo. Câţiva elevi fugiră în bănci.

Citi catalogul din picioare sprijinindu-se cu mâinile în catedra scrijelită, nu foarte diferită de cea de la care i s-a predat şi lui economie când era în liceu. Încercă să reţină nume dar renunţă ştiind că nu are nici o şansă. Apoi trase aer în piept. Nici un discurs nu începe cu citirea numelor celor din audienţă:

– Unii oameni se uită la TV şi se întreabă cum de unii sunt în cei 99% şi alţii în cei 1%. Voi ce credeţi?

O linişte jenantă urmă întrebării lui Ciprian. Pedagogia nu te pregătea pentru asta.

– Deci de ce credeţi că unii sunt mai bogaţi decât alţii?
– Pentru că aşa i-a făcut mama lor? întrebă un băiat scund şi slăbuţ stârnind zâmbete în clasă.
– Nu e chiar greşit. E adevărat că mulţi oameni se nasc putred de bogaţi. Întrebarea este cum fac să rămână aşa. Un vechi proverb chinezesc spune că averea unei familii nu ajunge la a treia generaţie. Chinezii au văzut că oamenii bogaţi din naştere se prosteau şi pierdeau averea. Deci unii oamenii sunt bogaţi din naştere da asta nu ţine prea multe generaţii. Cum fac alţi oameni să fie bogaţi?
– Învaţă şi devin membri productivi ai societăţii? intonă un elev negricios.
– Multă ironie şi neîncredere în realizare prin forţele proprii în voi simt; elevii nu se prinseră; erau prea tineri şi LucasArt nu mai scosese filme de mult – secretul era să nu te aştepţi ca oamenii să râdă când spui o glumă, altfel apărea tăcerea jenantă de care îi spunea Alina. De ce credeţi că nu prin muncă se poate obţine avere? Domnişoară?
– Păi ne uităm în jurul nostru. Sunt bogaţi toţi… şmecherii. vorbise o fată uscăţivă care privea iscoditor.
– Ca de exemplu?
– Ca Fernando Fabulos. puştiul ceva mai înalt putea fi un manelist convins, dacă nu s-ar fi confundat cu noua modă hip. Pe Ciprian îl derutau foarte tare chestiile astea.
– Şi voi credeţi că Fernando Fabulos demonstrează că nu performanţa aduce bogăţie?

Elevii tăcură aprobativ.

– Mă, dacă stăm să ne gândim, Fernando Fabulos are bani din motive explicabile. Cum face Fernando Fabulos bani?
– Vinde “Manele Adevărate”, răspunse puştiul înalt, “Eşti o speculantă”, “Mă aleargă cămătarii” sau “Cumpăr gaborii la snop”. răspunse manelarul în râsetele clasei.
– Şi cine le cumpără? continuă Ciprian când se potoliră.
– ….., elevii tăceau în căutarea unor denumiri mai academice decât manelar şi cocalar.
– Oameni ca noi. Nu contează cum vreţi să le spuneţi, atât timp cât au bani cu care să cumpere sunt oameni ca noi. Manelari, cocalari, burtoşi… Important este că au bani şi că sunt dispuşi să îi dea pe manele. Cântăreţii de manele fac bani pentru că există cerere pentru aşa ceva. De fapt, întrebarea pe care un om inteligent ar trebui să şi-o pună este: de ce nu facem toţi ca Fernando?
– Pentru că nu avem talent. Răspunse din nou tipul înalt.
– Asta presupune că Fernando ar avea. De ce nu facem alte lucruri extraordinare? De exemplu de ce nu ne facem fotbalişti, aventurieri, actori, detectivi sau astronauţi? Toată lumea vrea să fie astronaut…
– …
– Pentru că e riscant. Televizorul vă arată un Fernando Fabulos şi voi gata sunteţi terminaţi. Dar pentru fiecare Fernando Fabulos există 100 de Fernando care o dau în bară. Ce faceţi acum (sau ce speră părinţii voștri că faceţi) este cel mai profitabil loz pe care îl puteţi trage. E adevărat că şi câştigul este mai mic decât dacă aţi fi Fernando Fabulos, dar şi riscul e mult mai mic. Înţelegeţi?
– …
– Noţiunie de risc şi câştig ar trebui să vă fie cunoscute până acum. Nu aţi făcut la matematică despre asta?

– Nu. răspunseră repezit mai multe voci.

– Ba da mă, interveni un tip care fusese tăcut până atunci. Nu mai ştiţi când ne explica profu’ că nu e bine să pariem şi să jucăm la lotto.
– Aha. E bine că aveţi noţiunile de bază. La economie o să explorăm noţiunea de risc. În cadrul proiectului pe care îl faceţi o să vedeţi pe pielea voastră ce înseamnă să rişti şi să câştigi. Norocul vostru e că nu lucrăm pe bani adevăraţi. Va fi vorba de o mică afacere virtuală care porneşte de la 4 salarii minime pe economie. Nu e tocmai o avere pentru că am vrut să lucrăm pe ceva realist. În fiecare săptămână veţi primi câte o sarcină. În funcţie de cât de bine faceţi sarcina şi de cât noroc aveţi vă va creşte Net Present Value. Când treceţi de 9000 aveţi 10. Întrebări?
– Pot să merg la toaletă?
– Dispari! Întrebări inteligente?
– Cum adică în funcţie de risc ne va creşte value?! jucăm un joc de noroc şi în funcţie de asta primim notele? întrebă o fată despre care mai târziu avea să afle că o cheamă Maria Şerparu.
– E bine că întrebaţi despre asta, domnişoară. Cum bine observa colegul dumneavoastră, bogăţia ţine şi de noroc. În rezolvarea sarcinilor veţi avea de evaluat riscul şi de luat anumite decizii de afaceri. S-ar putea ca, deşi aţi analizat toate posibilitățile şi aţi încercat să anticipaţi riscurile, să se întâmple ceva neprevăzut care să vă facă să pierdeţi bani. O echipă va fi mai norocoasă decât celelalte şi i se va comunica acest lucru. Prin asta vom simula atât oamenii care sunt norocoşi, dacă există aşa ceva, şi oamenii care îşi ajută norocul în relaţia cu statul prin şpagă şi pile. Va mai fi o echipă care nu va porni ca voi de la 4000 net present value ci de la 6000 pentru că aşa i-a făcut mama lor. Prin asta vom simula şi oamenii care se nasc putred de bogaţi. La sfârşit vom vedea cine se descurcă cel mai bine, bogaţii, norocoşii sau muncitorii.
– Ce e net present value? întrebă un elev care nu se remarca decât prin figura dubioasă. Ciprian ştia că de multe ori elevii deştepţi par nişte infractori.
– Bună întrebare! E o “chestie” care nu vă permite să vindeţi toate activele la prima sarcină şi să declaraţi profit uriaş; nu o să inventaţi voi ingineria financiară la un proiect la economie, mai e timp pentru asta. La ora viitoare o să vă explic calculele de bază, acum pauză.

Probabil mai eficient decât a antrena elevii în discuţie, era să le dai pauză mai devreme cu 20 de minute. Asta te făcea zeul lor, dar nu se putea scrie asta în manualele de pedagogie; se gândi Ciprian în timp ce lăsă catalogul la cancelarie.

Acasă Alina îl aştepta cu ciorbă de zdrenţe deşi era rândul lui să gătească. Începu să mănânce hulpav.

– Îmi povesteşti după ce mănânci. Acum să îţi spun eu ceva tare.
– Hă?
– Am găsit asta. Alina îi întinse o ştire printată.
– Programul Prometheus? Sună a un SF de clasă B.
– … Citeşte şi pe urmă dă-ţi cu părerea.

Ciprian se apucă să citească pe diagonală. Începutul descria puţin legenda lui Prometheus. Asta îi atrase atenţia. SF junkies scriau dezordonat şi gălăgios. “Manifestul Prometheus” era scris profesionist. Apela la ideea că oamenii pot să se răzvrătească, dar o făcea bazându-se pe un mit. Apoi explica sumar un sistem de sateliţi invers orbitali care urmau să transforme energia cinetică a orbitei Pământului în curent. Detaliile tehnice erau extinse în “secţiunea 1 – Detalii tehnice” (!)… Ciprian înghiţi sec.

– Ce s-a întâmplat? e prea palpitant SF-ul?
– Nu e tocmai ce mă aşteptam.
– Exact aşa m-am gândit şi eu. Vezi cum e scris? Nici un manifest nu e aşa…
– Mă gândeam la chestii asemănătoare pe care le-am văzut. Când eram mic am citit pe calculatorul lui taică-meu un manifest împotriva benzinarilor. Era plin de energie, dar era incoerent şi dezlânat. Ăsta este…
– Numai bun de pus în practică.

– Are o referire la un mit, are secţiuni: Informaţii tehnice, Informaţii economice, Strategii politice, Instrumente juridice, Metode de finanţare, Proprietate intelectuală şi nici nu îmi imaginez ce înseamnă “Măsuri anti-schismatice şi de management viral”. Văd că are şi siglă. Hai să fim serioşi. Cine boala pierde timpul să pună siglă? Chestia asta este foarte profesionistă. Sigur nu e un astro-turff?

– Dap. E de pe un forum de proiecte de energie alternativă. L-a propus un student la fizică din Tailanda. Sullak Tamir parcă.
– Şi studentul ăsta are cunoştinţe de Strategii politice?
– Probabil că da. Sau poate a scris doar informaţiile tehnice şi pe urmă s-a documentat pentru restul.

Ciprian încercă să citească din nou, dar Alina îi luă hoţeşte manifestul.

– Termină de mâncat că se sleieşte.

Ciprian începu să mănânce gânditor. Sigla Prometheus era o flacără roşiatică pe un fundal negru. Era atât de simpluţă şi totuşi aşa a părut la început şi ideea de a folosi un măr ca marcă.

– Ştiu la ce te gândeşti…

– Serios?
– Te gândeşti că proiectul ăsta nu o să aibă nici o şansă.
– Păi. Ceva de genu’.

– Crezi că o să fie trântit de companiile mari şi rele. “Bariere de intrare pe piaţă prea mari” şi alte lozinci pe care le-am învăţat în facultate.

– Şi asta. Dar mă gândeam că programul ăsta nu o să aibă nici un fel de vizibilitate. Va fi ca şi cum nu există cât timp presa nu spune nimic despre el.
– Aici greşeşti Ciprian, începu Alina. Companiile astea sunt tari pentru că au suficienţi nătărăi care să cumpere de la ele şi oamenii s-au săturat să fie curvele porcilor capitalişti.
– Ciudat, eu începusem să cred că le place. Apropo, ştii bancul cu vânătorul de urşi?
– Probabil că e ceva porcos. Eu zic că oamenilor li s-a acrit foarte tare de starea actuală. Toate porcăriile pe care le-au înghiţit: Războiul alimentar, Falimentul fondurilor de pensii, Marea panică bancară, comisia electorală europeană. Cât crezi că suportă oamenii?
– Mult… Până mor? Îţi zic şi eu două: Wikileaks şi Occupy Wall Street. Au dat FAIL rău oamenii deşi aveau intenţii bune.
– Diferenţa este că de data asta oamenii urmăresc să atace sistemul acolo unde doare. Adică vor să facă ceva care să le ia banii.
– O să îi cumpere cu totul. If you can’t defeat them, buy them.
– Nţ!
– Cum adică Nţ? Cumpără tot programul. Aggressive takeover.
– Secţiunea Instrumente Juridice, paragraful 6: No legal entity may own Prometheus shares. No person shall have more than 100 Prometheus shares.
– Moaa… Au pus condiţie ca toţi acţionarii să fie egali şi să nu existe acţionari persoane juridice… E chiar tare tipul ăsta… Sullak.
– Dap. Acum o să se vadă ce înseamnă cei 99%.

În trei luni Sullak a fost găsit spânzurat în condiţii suspecte conform brumei de suporteri de care se bucura programul Prometheus. Ca orice moarte suspectă cu iz de conspiraţie a creat delir. A fost exact ce era necesar pentru ca programul Prometheus să ajungă la ştiri.