Toamna anului de graţie 2011 se remarcă printr-o aşteptare tăcută. Ce-a făcut unul? Ce-a făcut altul? Ce iepuri or să scoată din pălărie? Sau cărţi? Căci evenimentul mult aşteptat, declanşatorul sau catalizatorul emoţiilor din lumea scrisului şi a cititului este „Gaudeamus”.
Oportunitatea anuală a lansărilor de carte ce va să vină, unde lumea se aşteaptă la surprize, reduceri masive şi competitivitate maximă. Dar scrierile întârzie să apară. Autorii, în majoritate au avut de luptat cu încă un an de criză, şi doar cei ce au putut ignora aceasta, fiind deja retraşi în colţişorul lor de scris, au continuat sa producă. Vom avea destul timp în a ne minuna de operele dânşilor, la expoziţie.
Anul acesta însă a fost un an al dezvoltării nebănuite a spiritului critic. Într-atât încât autori cu oarece tentative pe tărâmul prozei SF au purces cu vitejie pe tărâmul rezervat filologilor şi seniorilor experimentaţi în ale scrisului sau cititului. Pe lângă Mircea Opriţă, Cornel Robu sau Mircea Coman şi Florin Pîtea au apărut peste vară noi ucenici în ale criticii de text.
Demn de aplaudat de altfel, curajul lor însă le dă un avânt prea mare pentru întreprinderea la care au pornit, astfel că din nebăgare de seamă se trezesc dincolo de limitele obişnuite ale acestei afaceri.
Un critic literar obişnuieşte să se documenteze aprofundat despre viaţa şi opera unui autor, pentru a-l putea plasa în context social, economic, politic şi chiar geo-politic. Astfel se poate interpreta corect şi fără nedorite distorsiuni, calitatea textului de studiat. Mesajele clare sau încifrate nu pot fi evidenţiate decât în contextul în care au fost aşternute. În plus, fiind noi înşine în context SF&F, pentru critica textelor cu trimiteri ştiinţifice sau tehnice nu trebuie neglijate cunoştinţele de specialitate, o minimă cultură generală fiind absolut recomandată. Altfel orice opinie emisă poate coborî la nivelul de părere nefondată, nesustenabilă. Greu de crezut că tinerii cu imbold în vârful degetelor au timp suficient pentru a se documenta, între două vizite pe facebook şi o decimare a timpului cu televizorul .
De aceea voi reduce nivelul la meseria mai prozaică şi mai uşor de înţeles a recenzentului de carte. Sau de text. Recenzorul are misiunea ingrată de a alege o materie literară, mai mult sau mai puţin digestă, şi de a o digera spre informarea publicului. Nefiind interesat de persoana autorului sau de contextul scriiturii, ar trebui sa nu exceleze în opinii despre aceste domenii. Sarcina lui asumată este de a prezenta scurt şi concis textul recenzat, pentru a veni în sprijinul cititorului, uşurându-i decizia de lectură.
Neplăcut dar adevărat, recenzenţii de peste vară confundă recenzia cu o vagă si nedocumentată opinie personală, subiectivă şi de multe ori expusă indigest cititorului, cu etichetă inadecvată.
Dar problema reală este alta. O critică/recenzie poate ridica sau doborî un autor. O persoană sensibilă poate fi aneantizată de o astfel de „recenzie” dusă la extrem. Sperăm că nu a fost nimeni într-o astfel de situaţie dramatică. Dar e un aspect la care distinşii autori cu spirit critic ar trebui să mediteze, pentru a păstra o neutralitate care să transpară din fiecare literă publicată. Ei ar trebui să preia rolul „doctorului de litere” – domnul Pîtea este un excepţional exemplu – care are grijă în primul rând de sensibilitatea autorului apoi neapărat şi de a cititorului.
Căci, nu-i aşa, nu putem scrie la revistă ca pe maidan.
Eugen Lenghel
Mda, mulți critici, puțini scriitori … Trist.
Bănuiesc că dacă mai trimit texte nu vor mai apărea ..Şi nu ştiu unde pot trimite .Sincer.
Dacă sunt bune, vor apărea. Sincer. Dar trebuie să mai lucrezi la tehnoredactare.