SRSFF.Ro lansează începând cu 1 noiembrie 2011 concursul de proză scurtă on-line „e-Text”.
Sunt invitaţi să participe toţi autorii cu cel mult o apariţie în volum propriu. Pentru a participa este suficient să trimiteţi prin pagina de contact – colaborări proză, textele electronice pentru concurs. Cele selectate pentru publicare îşi vor face apariţia în cursul lunii în care au fost trimise. Prozele vor fi evaluate prin mai multe metode respectiv număr de accesări, comentarii critice imparţiale, opinia redacţiei. Autorul celei mai bune proze astfel desemnate va primi o carte un pachet de cărţi ce va cuprinde ultime apariţii ale editurilor Nemira ()sau Eagle. Nu excludem participarea şi a altor edituri la sponsorizarea concursului.
Durata concursului va fi de 12 luni, la sfârşitul perioadei urmând a se stabili un premiu special pentru cea mai bună proză a anului. Nu excludem realizarea unei antologii care să cuprindă toate sau selecţii din cele 12 proze câştigătoare.
Prozele trimise vor trebui să respecte următoarele criterii pentru a putea fi publicate: să fie redactate în limba română cu diacritice, să aibă între 5.000 şi 30.000 de semne, exclusiv în format electronic iar subiectul să se încadreze în tematica Science Fiction sau Fantasy. Nu se acceptă în concurs texte publicate anterior sau trimise spre publicare altor redacţii, iar condiţia de eligibilitate la premiul final este de a nu fi fost trimise spre publicare altor redacţii, până la data finalizării concursului. Prin trimiterea de texte către adresele de contact ale SRSFF.Ro, autorii acceptă ca opţiunea de publicare pentru textele respective să fie acordată exclusiv SRSFF.Ro pentru o perioada de 12 luni imediat următoare.
EL
P.S. Mulţumim domnului Mircea Coman pentru acceptul pe care ni l-a acordat privind coordonarea jurizării acestui concurs.
11.11.2011 Editura Nemira s-a anunţat ca sponsor al acestui concurs!
16.11.2011 Editura Nemira oferă un pachet de 3 cărţi dintre care o ultimă apariţie, căştigătorului fiecărei ediţii!
daca Mircea Coman conduce jurizarea pot sa ma las de scris linistit, multumit si impacat. lucrurile au intrat si la noi pe un fagas normal si, in sfarsit, cineva apreciaza si excelenta, punand-o acolo unde merita. se pare ca daca muncesti, te pricepi si faci treaba pe care stii s-o faci, pana la urma cineva te observa si capeti o parte din ceea ce ai meritat dintr-un inceput.
recomand tuturor sa dea tot ce-i mai bun in ei, sa scrie asa cum n-au scris niciodata si sa-si incerce norocul propunand “piese” care, in alte conditii, ar fi jumulite, calcate in picioare, sugrumate. vor avea numai de castigat si, va spun cu mana pe-o inima care ma supara, mai nou, cu niscaiva aritmii, vor scoate povesti care pot revolutiona domeniul acesta stramt, micut, si incarcat de reziduurile unor concepte, idei si tendinte aplicate prost de-a lungul vremurilor.
ma bucur pentru ca domnul Mircea Coman nu are absolut nici un complex (nu stiu cum a reusit sa se dezvolte atat de frumos) si isi pastreaza emotiile, probabil, pentru viata personala (sau este consumat atat de tare de aceasta incat atunci cand ajunge pe net functioneaza ca un robot japonez).
mai demult, in alt loc, am decis sa nu mai… exist, atat timp cat colegilor merituosi li se intampla lucruri dincolo de intelegerea omeneasca, si unii stiu la ce ma refer. protestam tacand! ma saturasem de partizanate, de gasti care stabileau ierarhii strambe, de indivizi interesati de banii care ies din afacerea organizata pe spinarea celor care-si puneau la bataie creativitatea. acum pot sta – in sfarsit – linistit. pot sa-mi vad de viata mea. nu mai am pentru ce sa protestez. SF-ul incepe sa fie supervizat de catre iubitori REALI ai fenomenului, de persoane care in ciuda tuturor mizeriilor suportate… si-au pastrat coloana vertebrala, agerimea, sclipirea, dragostea pentru cuvantul scris de sute de indivizi convinsi ca acest domeniu al artei merita atentia lor.
va asigur ca – indiferent ce se va decide – nu voi avea reprosuri conceptuale, sistemice, generale… de facut.
ne vom duela doar in amanunte mici, pentru ca, dintr-odata, avem o deschidere FARA PRECEDENT in universul imens caruia ne dedicam energia.
puneti la bataie tot ce aveti mai bun, ceva s-a schimbat, in sfarsit, si la noi!
bafta tuturor! si felicitari SRSFF!
Felicitări pentru iniţiativă şi succes tuturor participanţilor! Aş fi luat şi eu parte la un asemenea concurs, însă, din păcate, mă tem că nu am texte suficient de bune.
Alex, lasa prostiile si da ce ai mai bun! 🙂
initiativa e meritorie chiar daca doar reuseste sa se apropie de probitatea concursurilor Helion, care mie, personal, imi par a fi standardul in materie. si sunt sigur ca e loc si de mai bine, fie si doar pentru ca-s incorigibil de optimist.
@ Ben Ami
🙂
@ Alexandru Ioan
Toţi competitorii vor supravieţui în final. 🙂
Sunt sigur că aşa o să fie, d-le Coman, de aceea le urez, încă de pe acum, succes tuturor participanţilor.
Au sosit la redacţie cărţile de la Nemira destinate câştigătorului lunii Noiembrie! Mâine le vom dezvălui titlurile! Una din ele este proaspătă şi cartonată.
Astăzi e mâine! Eu sunt deja în „semi-viaţă” de nerăbdare! 🙂
Gata, le-am pus pe ştiri.
Pacat ca nu pot participa si cei care nu au aparitii in volume proprii…in rest, succes tuturor
Cine are doar un singur volum in aceasta categorie, poate participa. Daca e vorba de doua volume, s-a considerat ca sunt deja veterani, instare sa-si castige singuri painea cu condeiul. Dar nu refuzam nici textele lor. Le vom publica daca sunt merituoase, dar nu in cadrul concursului. Multumim, Anca!
O ocazie neasteptata de a ne fi verificate prozele. Multumim pentru ea!