Dragă Moarte,

Ştiu c-a trecut o vreme de când nu ţi-am scris, dar trebuie să înţelegi că am şi altele pe cap. Da, am! Nu te mira! Vremea în care îţi scriam zi de zi a trecut. Sunt fericit acum. Sunt fericit. Ştii, pentru o clipă am crezut că te vei bucura alături de mine ori măcar pentru mine… Poate m-am înşelat. Poate eşti aşa cum ei te povestesc, poate chiar te ascunzi după o haină neagră şi retezi capete cu o coasă. Puteai măcar să-mi răspunzi la o scrisoare! Măcar la una… Anul trecut a durat cu o zi mai mult decât ceilalţi trei dinaintea lui. Au fost trei sute şaizeci şi şase de scrisori. Niciun răspuns. Uneori mă chinuia gândul că nu-ţi pasă, alteori mă chinuia gândul că nu exişti. Dar tocmai atunci se nimerea să aud că a murit vreo babă, iar asta mă bucura. Ştiam că eşti în oraş. Speram să-mi faci şi mie o vizită, să discutăm faţă-n faţă. Aş fi vrut să-ţi mulţumesc pentru că nu mi-ai interzis să-ţi scriu. Lui Moş Crăciun mi-e permis să-i scriu doar o dată pe an, iar lui Dumnezeu mi-a spus domnul părinte exact cum trebuie să îi vorbesc. Am citit că, mai demult, bărbaţii trebuiau să ceară permisiune tatălui fetei chiar şi numai pentru a-i scrie scrisori. Sper că nu a fost o greşeală să iau tăcerea ta drept „da”.

Îţi spuneam că nu mai e nevoie să-ţi scriu zi de zi. Ei bine, ca să fiu sincer, am simţit nevoia să-ţi scriu zi de zi, doar că nu m-a lăsat timpul. Şi am vrut să am ce să-ţi povestesc atunci când îţi voi scrie. Acum că stau bine şi mă gândesc, nu ţi-am scris deloc anul ce-a trecut. Ei bine, spre sfârşitul lui am fost ocupat cu alte scrisori. După cum bine ştii, în cinci a venit moşul Nicolae, un fel de imitator al lui Moş Crăciun, despre care tot am zis c-o voi întreba pe mama ce-i cu el. Mă rog, mi-a adus daruri, normal. Mi-a adus o pereche de ghete şi o carte de-a lui Dickens. Poate-o s-o citesc. Apoi am fost nevoit să-i scriu lui Moş Crăciun, pe douăzeci şi patru, după cum bine ştii. Am aruncat o mulţime de ciorne, dar a ieşit perfect în cele din urmă. Chiar dacă n-am primit mai nimic de pe listă, întrucât moşul a fost adus la sapă de lemn de un anume  pitic, nu m-am supărat. Oricum, nu aveam nevoie de mai nimic de pe lista din scrisoare… Poate la anul. Cerul a luat foc într-o noapte şi mi s-a spus că lumea a mai îmbătrânit cu un an. Apoi m-am gândit la tine. Există trei oameni pe care nu-i poţi lua, după părerea mea. Umila mea părere… şi să nu te superi. Unul este Moş Crăciun, altul e imitaţia lui, Nicolae, iar al treilea e cel care-şi spune Lumea. Când a luat foc cerul, lumea s-a bucurat şi a ciocnit pahare. Atunci m-am hotărât să-ţi scriu.

Mi-a fost dor de tăcerea ta, prea dor. Vreau să îmi cer iertare pentru că am încercat să te uit. E ridicol să încerci să uiţi, nu-i aşa? Sau să încerci să creşti… Adevărul e că uităm şi creştem, dar nu realizăm decât atunci când suntem mari. Când am uitat. Aşa că, draga mea, să încerc să te uit a fost cel mai stupid lucru pe care l-am făcut în paisprezece ani. Am luptat cu morile de vânt, cu alte cuvinte. Şi totuşi, am reuşit să trec printr-un an întreg fără să-ţi scriu nicio scrisoare. Nu-mi aduc aminte să-ţi fi scris până acum. E cam aspru spus „am reuşit”. Probabil că ştii (şi să nu mi-o iei în nume de rău), dar nimeni nu-i scrie Morţii când are altceva de făcut. Cel de-al paisprezecelea an al vieţii mele a fost plin. Am reuşit, în cele din urmă, să mă arăt şi altora aşa cum mă arătasem ţie timp de trei sute şaizeci şi şase de seri. Spre surprinderea mea, ei m-au acceptat şi m-au întrebat sub ce piatră mă ascunsesem până atunci. Le-am răspuns că am fost ocupat cu… scrisorile. Relaţiile la distanţă sunt foarte greu de întreţinut. Bineînţeles, nu le-am spus mai nimic despre destinatar. Ce-ar spune oare dac-ar şti de tine, draga mea?

Ah, şi nu le-am spus nici de corespondenţa mea cu Moş Crăciun.

Dragă Băiat Care nu S-a Semnat în Niciuna din Cele Trei Sute Şaizeci şi Şapte de Scrisori,

un pod vechi, din lemn, trece peste Someş în fiecare zi. Îl ştii. Cândva, te-a trecut şi pe tine peste râul învolburat. Te aştept acolo în cea de-a noua zi a acestui an, imediat după asfinţit. Să nu întârzii.

Cu drag, Moartea