După citiva pasi prin iarba grasa si inmiresmata se opri. Ajunse la capatul cararii, exact in locul in care isi imagina ca va putea sa cuprinda intreaga panorama. Era minunat. Roti privirea spre linia orizontului, acolo unde marea se imbratisa cu cerul intr-o contopire aproape organica.

-N-am sa ma satur niciodata! Suspina fara sa-si ascunda taria sentimentelor care il stapineau.

-E atit de frumos aici! O, Doamne frumos mai era Pamintul si ce pacat ca minunea aceasta a disparut. Scutura din cap fixind avertizorul optic care isi schimba consistenta intr-un rosu intens. Imediat acustica isi facu la rindul ei prezenta. Injura tare si sacadat, fara sa-i pese de faptul ca in citeva secunde computerul central inchise programul de recreere. Capitanul Mark Clovert reveni in peisajul uniform al camerei principale, continuindu-si registru de suduieli pina ce observa ca nu era singur. Se abtinu in intregime cind pe usa automata aparu Bill Twaint, comandantul navei Orion, din care facea si el parte drept ofiter operational.

-Domnule capitan, tin sa va atrag atentia ca a-ti depasit cu mult timpul alocat holopuntii si trebuia sa va aflati la raport de aproape douazeci de minute. Mark isi privi mina stinga, desi stia ca nu are ceas. De altfel purta acest accesoriu numai in cazuri protocolare. Acum nu era cazul.

-Ma scuzati domnule comandant, rosti neconvingator incercind sa inteleaga de ce era cautat la acest nivel. De aproape opt ani de cind se afla pe nava coloniala, vorbise de trei ori cu omul ce se afla la conducere si atunci intr-o oarecare impunere de natura protocolara pe care nu o recunostea sub nici o nuanta in aceste clipe.

Ordinile le primea de cele mai multe ori direct de la terminalele computerului central. Rareori vreun comandant de departament il chema la raport pentru a-i incredinta vreo misiune ce depasea granitile uzualului. Acum, insa, situatia in sine il nauci. Cei doi androizi din patrula regulata interna pareau mai incordati decit de obicei. In spatele lui Bill Twaint, unul din sefii de departamente coborise privirea facindu-l sa inteleaga ca treaba e cit se poate de serioasa. Experienta sa de atitia ani ca si ofiter operational ii spunea ca trebuie sa astepte manifestarea superiorilor fara a incorda si mai mult situatia. Lua o pozitie de ‘drepti’cit se poate de regulamentara si incerca in citeva miscari bine ticluite sa-si aranjeze tinuta.

-La ordinele dumneavoastra, rosti ducindu-si mina dreapta la frunte.

Comandantul zimbi aproape imperceptibil, dar Mark isi dadu seama ca facea ce trebuia.

-Domnule capitan. . Acum exact douazeci si patru de minute am primit, pe un canal securizat, un comunicat de la nava noastra Discovery ce se afla in misiune linga planeta Orbius 3, pe care am colonizat-o acum cinci luni. Intoarse capul spre androidul din dreapta sa ridicind doua degete dupa cum ii era obiceiul, desi artificialul era cit se poate de atent.