– Ce e în camera de la capătul coridorului?

Ajunsese la holul principal de primire pe etaj. După câteva bâjbâieli, reuşi să acceseze consola camuflată în spatele unui perete fals. La ultimul upgrade de sistem din ’108, se renunţase definitiv la intendenţii umani de etaj, dar structurile rămăseseră, fiind prea adânc integrare în infrastructură pentru a fi îndepărtate la un cost rezonabil.

Kai îşi aruncă ochii pe lista de obiecte aflate în camera respectivă. Printre altele figura şi un seif de ultimă generaţie. Pentru a-l deschide aveau nevoie să arunce în aer un etaj întreg. Îşi întoarse atenţia asupra consolei. Nu mai văzuse vreuna şi nu avea timp să înveţe să o folosească. Îşi aminti că intendenţii nu erau conectaţi la sistem şi de obicei nu aveau nici pregătire superioară. Acest lucru se întâmplase cu mult înainte de revoluţia tehnologică şi interfaţa neuronală om-maşină. Ce vremuri!

– Treci pe comandă vocală, ordonă. Privilegii superintendent.

– Comandă vocală activată.

De data aceasta vocea nu îi mai răsună direct în creier şi nu semăna nici pe departe cu vocea lui C4. Se bucură că funcţionase. Desigur, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu i-ar fi permis C4. Cu subsistemul activ, acesta fiind în mare parte mecanic, avea o mai mare independenţă faţă de sistemul global. Iar etajele, începând de la ultima sută, erau proiectate să fie autonome.

– Izolează etaj.

Auzi plăcile scârţâind, când toate punctele de acces fură blocate. Kai trase adânc aer în piept. Reuşise să protejeze partea inferioară a clădirii, cel puţin deocamdată. Le-ar fi luat ceva timp să-şi dea seama de ce protecţia antiatomică funcţiona şi cum să treacă de ea. Lecţiile de istorie nu cuprindeau astfel de proceduri.

– Activează comanda vocală pe etajul de deasupra lor. Transmite vocea mea acolo. Izolează etaj.

Comenzile se succedară rapid. Acum şi etajele superioare erau în siguranţă. Kai putu să răsufle uşurat. Indiferent ce se întâmpla pe etajul respectiv, restul clădirii nu avea să fie afectat.

Ar fi putut să-şi limiteze ajutorul la atât. Făcuse suficient ca să beneficieze de rezidenţă permanentă pentru următorii doi ani măcar. Dar cu C4 nu strica să îşi asigure şi câteva puncte în plus. Pe deasupra trebuia să se gândească şi la cei rămaşi pe etaj, care puteau fi încă în pericol. Oftă, simţindu-se inconfortabil în rolul de erou.

– Comandă vocală pentru etajul intermediar. Iniţializare carantină.

Şi cu asta punea punct comenzilor vocale. C4 urma să aibă ceva bătaie de cap cu reinstaurarea controlului, dar nu era problema lui Kai. Undeva deasupra, senzorii identificau încăperile în care existau forme de viaţă şi le sigilau.

Kai porni înapoi pe coridor spre apartamentul său. Locaţia nici măcar nu apărea pe harta pe care C4 nu se obosise să o actualizeze. Spera că îşi amintea drumul şi, mai ales, că procesul de izolare nu îi separase apartamentul de etaj.

Kai! Ce-ai făcut?! ţipă C4. Orice situaţie de carantină trebuie raportată la municipalitate. Or să mă dea afară din inel!

Bărbatul ridică din umeri:

– N-o raporta.

Şi ce să fac cu paraziţii ăştia? Să-i ţin în carantină la infinit consumă prea multe resurse.

– Cei care i-au trimis or să vină după ei. Puteţi negocia, doar te pricepi la asta, spuse Kai.