Kai se uită încruntat la traseul urmat de siluetele îmbrăcate în negru.
– Ai idee ce vor sau unde se duc?
Sunt la etajul treizeci şi şapte din al şaselea cincizeci. Este ocupat în întregime de un diplomat iranian. Nu văd ce treabă ar putea să aibă cu el. Nici măcar nu este acasă. I-am întrebat, dar nu vor să-mi răspundă.
– Înseamnă că alta e ţinta. Blochează-i într-o cameră.
Am încercat, cunosc toate codurile de acces.
– Schimbă-le… Ochii lui Kai se îngustară, văzând unul dintre intruşi că deschide o uşă care ar fi trebuit să rămână închisă. Ţi-au infiltrat sistemul, spuse Kai.
Imposibil, susţinu C4, dar nu mai părea atât de sigur.
– Asta au făcut. Indiferent ce măsuri iei, preiau informaţiile din sistem şi le contracarează. Trebuie acţionat din exterior.
Paznicii refuză să se implice, spun că sunt angajaţi doar pentru a aplana conflictele dintre locatari. Ce mă fac, Kai? se văită C4. Un asemenea atac îmi poate distruge reputaţia.
Kai îşi trecu din nou degetele prin păr, ciufulindu-l, şi oftă. Reputaţia lui C4 îl interesa mai puţin, avea însă un contract cu acesta şi trebuia să îşi protejeze investiţia.
– Îmi rămâi dator, murmură mai mult ca pentru sine, în timp ce studia planul clădirii. Din tronsonul în care se afla el nu putea urca mai sus de etajul cincizeci. Separarea era totală. Bine, du-mă cu un etaj sub ei. Între timp întrerupe fluxul de date şi nu mai comunica direct cu mine, doar afişează şi ascultă-mă.
În loc de orice alt răspuns, camera vibră din toate încheieturile şi o simţi deplasându-se pe laterală. Apartamentul sub formă de cub se desprinse din corpul clădirii şi ieşi complet în afară. De acolo glisă în sus pe faţadă. Kai îşi ţinu respiraţia. Dacă sistemul de tracţiune ceda, se şi vedea zburând şi făcându-se praf la contactul cu solul.
Nu se prăbuşi. După o ascensiune de câteva minute, camera se opri tremurând şi uşa se deschise spre un coridor necunoscut. Kai ezită un moment, nu mai fusese atât de sus şi nu se îndoia că încălca mai multe legi în lipsa unei invitaţii din partea rezidenţilor, dar îşi luă inima în dinţi şi păşi peste prag. Ultima modă în materie de decoraţiuni interioare impunea cristale incrustate în pereţi şi efecte optice imitând valurile pe podea. Îl dureau ochii de la atâta strălucire.
– Deschide-mi calea, dar ţine restul blocat.
Hoţii, Kai începea să fie convins că era vorba de o spargere, coborâseră două etaje folosindu-se de liftul interior.
– Cine locuieşte deasupra? întrebă în şoaptă, temându-se să nu atragă atenţia cuiva. Coridoarele erau goale, iar luminile erau activate de senzorii de mişcare. Nu vedea departe înainte, trebuia să se bazeze pe harta lui C4.
Răspunsul veni aproape instantaneu sub forma unei liste de nume proiectate pe peretele din faţa lui. În lipsa unei comunicări directe, se părea că C4 decisese să colaboreze fără să mai facă obişnuitele nazuri. Lui Kai îi plăcu viteza de reacţie şi se gândi că n-ar fi fost rău ca sistemul să rămână mut pentru totdeauna. Din lista de nume, trei familii ocupau întreg etajul, unul singur i se păru cunoscut: Livar Gahdi. Nu era tipul despre care se vorbise la ştiri? Figura ca fiind absent, la fel ca locatarul de deasupra.
– Plan etaj şi locaţii ocupate, ceru în timp ce se îndrepta spre holul lifturilor.
Imaginile îl urmăriră, potrivindu-şi viteza de deplasare după a lui. Aşa cum el nu dorea să fie văzut, deveni clar că şi hoţii se fereau de încăperile ocupate. Se întrebă dacă primeau informaţiile de la C4 sau aveau mijloace proprii de detecţie. Cert este că erau bine pregătiţi şi ştiau exact unde se duceau.
Dom’le (a se citi “domniţă”), originalitate cât încape. Pocnitoare idee! Cert este că n-aş vrea să fiu în pielea juriului.
e draguta cu adevarat, dar, parca, trebuia un pic purificata. sunt amanunte de care nu este nevoie. totusi, o idee speciala, si o proza pe care am citit-o cu placere, pana la sfarsitul… prea usor expediat.
Multumesc pentru aprecieri.
Ba, dimpotrivă, mie tocmai sfârşitul, mai bine spus partea finală, mi-a plăcut cel mai mult. Inclusiv din punct de vedere al tehnicii scriiturii. Acea parte finală conferă adevărata miză a textului şi face dovada originalei viziunii auctoriale. În părţile de început trenează puţin, iar cititorul se trezeşte aruncat într-o situaţie inedită pe nepregătite, din rutină direct în miezul unei acţiuni ce se precipită tot mai mult, cerând o soluţionare rapidă. Nu cred că a existat intenţionalitate aici (rişti să pierzi cititorul pe drum), dar, chiar şi aşa, poate fi considerat efect stilistic.
Apoi dialogul dintre Kai şi C4 (programul inteligent al clădirii “metamorfice”), mai ales în partea finală, plasticizează de fapt o subtilă “confruntare” a două conştiinţe care-şi păstrează fiecare propria logică şi-şi urmează propriul interes.