– Şi poliţia? întrebă într-o doară.
Nu i-am chemat. E târziu şi o anchetă ne-ar putea bloca pe loc cine ştie cât timp. Plus că înregistrarea unui astfel de incident la nivelul ăsta ne-ar strica reputaţia. Şi nici măcar nu este vina mea. Jonas le-a permis să urce, se văicări C4.
– Ce-o să se întâmple cu ei?
Paznicii or să-i arunce afară. De la etajul trei. Jonas n-o să-i mai vadă, aşa cum şi-a dorit.
Lui Kai i se păru că desluşeşte o urmă de satisfacţie în vocea lui C4 şi fu străbătut de un fior. Personal ar fi preferat să fie Jonas aruncat de la etaj.
– Cum poate să trăiască cu bruta asta? mormăi, trecându-şi degetele prin părul întunecat.
Teoretic, el trăieşte cu ea. Numele ei este pe contractul de închiriere. C4 făcu o scurtă pauză înainte de a-i furniza o nouă informaţie. Curios, n-a depus încă cerere de mărire a spaţiului locativ şi n-are contract decât pentru două persoane. Mă întreb la cine o să renunţe.
Puţin probabil ca Elsie să renunţe la Jonas, îşi spuse Kai, iar la copil nici atât. Nu le rămânea decât să se mute într-o clădire mai puţin pretenţioasă, asta dacă nu dădea Jonas între timp lovitura. În ambele cazuri se îndoia că avea să-i mai vadă după apariţia copilului, dar nu comentă. Oricât de avansat era C4, niciodată n-avea să înţeleagă pe deplin complexitatea fiinţei umane.
Încă ameţit de somn, Kai se frecă la ochi şi îşi înăbuşi un căscat. Afară se lăsase întunericul. Erau puţine lumini aprinse, trebuia să fie târziu. Se uită la ceas. Se apropia miezul nopţii, n-avea rost să se mai bage în pat. Oftă şi, apucând din mers una din cafele, trase scaunul lângă birou.
– Bun, îşi flexă degetele, să ne apucăm de treabă. Care sunt previziunile meteo?
Ceaţă.
Ecranul se acoperi de nori şi valuri de abur cald, ridicându-se din asfalt. Nu era chiar atât de rău, mai navigaseră în condiţii de ceaţă. Dacă senzorii funcţionau şi aveau o conexiune bună la reţea, cu puţin noroc aveau să se descurce.
Kai scoase din geantă un mic disc de memorie cu rutinele necesare şi îl conectă la terminal.
– Ce destinaţie avem?
C4 afişă harta oraşului. Sutele de clădiri mobile erau marcate prin puncte luminoase. Mări imaginea şi posibilele trasee ale acestora deveniră clar vizibile.
Aş vrea să traversez inelul de mijloc şi să mă apropii pe cât se poate de inelul interior. N-am încă un permis de rezidenţă în centru, dar în timp am să-l obţin şi pe ăla, iar când reuşesc vreau să fiu cât mai aproape.
– Ne cresc standardele, glumi Kai.
Pentru asta am fost proiectat, să aspir la standarde cât mai înalte.
Degeaba dacă nu se îmbunătăţea şi confortul, acesta depindea de nivel şi tronson. Printre cei de jos umbla vorba că nici nu-şi puteau imagina luxul de la al treilea cincizeci în sus. Pe Kai nu-l deranja atâta timp cât era plătit pentru ceea ce făcea, fie şi în etaje.
– Dă-mi cifra maximă de impozit pentru luna viitoare şi cât eşti dispus să plăteşti pentru transport în noaptea asta.
Valorile cerute fură afişate în colţul ecranului. Kai le introduse în algoritm şi rulă simularea. Traseul optim se întinse pe hartă sub forma unei linii albe. C4 se oferise să îi cumpere rutinele de analiză a traficului, dar se dovedise că, deşi putea să le ruleze cu uşurinţă, nu avea capacitatea să le interpreteze, aşa că rămânea dependent de om.
Dom’le (a se citi “domniţă”), originalitate cât încape. Pocnitoare idee! Cert este că n-aş vrea să fiu în pielea juriului.
e draguta cu adevarat, dar, parca, trebuia un pic purificata. sunt amanunte de care nu este nevoie. totusi, o idee speciala, si o proza pe care am citit-o cu placere, pana la sfarsitul… prea usor expediat.
Multumesc pentru aprecieri.
Ba, dimpotrivă, mie tocmai sfârşitul, mai bine spus partea finală, mi-a plăcut cel mai mult. Inclusiv din punct de vedere al tehnicii scriiturii. Acea parte finală conferă adevărata miză a textului şi face dovada originalei viziunii auctoriale. În părţile de început trenează puţin, iar cititorul se trezeşte aruncat într-o situaţie inedită pe nepregătite, din rutină direct în miezul unei acţiuni ce se precipită tot mai mult, cerând o soluţionare rapidă. Nu cred că a existat intenţionalitate aici (rişti să pierzi cititorul pe drum), dar, chiar şi aşa, poate fi considerat efect stilistic.
Apoi dialogul dintre Kai şi C4 (programul inteligent al clădirii “metamorfice”), mai ales în partea finală, plasticizează de fapt o subtilă “confruntare” a două conştiinţe care-şi păstrează fiecare propria logică şi-şi urmează propriul interes.