Acum pot să vorbesc?
– Hmm?
În legătură cu la noapte… Sunt dispus să ofer un salt de trei etaje.
Kai cântări oferta. Trei etaje însemna următorul nivel la care se oprea liftul. Nu era rău, orice salt era binevenit. În ultimele luni, de când colabora cu C4, reuşise o ascensiune frumoasă, dar mai avea până să ajungă la nivelurile cu adevărat decente.
– Şase.
Poftim?
– Trei dintre ele i le dai lui Elsie.
Urcatul pe scări avea să devină şi mai obositor în următoarele luni de sarcină şi era puţin probabil să-şi poată permite să se mute de una singură. Pramatia cu care trăia îşi băga toţi banii în afaceri dubioase, iar ea era ocupată să economisească pentru copil.
Începând de când? se târgui C4.
– Când poţi, cedă Kai.
Amândoi ştiau că n-avea de ales şi trebuia să cadă la înţelegere. Altfel, C4 era nevoit să se descurce singur şi ultima dată când o făcuse se treziseră în plină mlaştină din cauza unei pene de curent. Timp de treizeci de zile mersul la serviciu fusese un adevărat coşmar, mai ales pentru cei care aveau rău de mare. Atunci îşi oferise Kai pentru prima dată serviciile.
Am nişte schimbări planificate pentru luna viitoare. Te-aş putea strecura în program.
– OK, mormăi cu gura plină şi dădu din cap ca să fie sigur că l-a auzit.
C4 nu comentă. Se vede treaba că era ocupat, răspunzând cerinţelor altor locatari.
Kai termină de mâncat, aruncă recipientele goale, puse restul de mâncare în frigider şi se trânti pe pat.
– Trezeşte-mă la miezul nopţii.
Avu timp să constate că îi fusese recondiţionată salteaua înainte de a adormi.
N-avea idee cât timp trecuse, dar fu trezit de zgomote puternice însoţite de strigăte venite de pe coridor. Sări din pat buimăcit, pe moment crezând că încă se afla într-una dintre magherniţele de la periferie, unde bandele de cartier dădeau buzna una peste alta la orice oră din zi şi din noapte. Apoi zări sigla discretă de pe noptieră, un C4 micuţ şi albastru, pentru că C4 îşi punea amprenta pe toate obiectele aflate în gestiunea clădirii, şi se mai linişti.
Îi ceru uşii să îi arate ce se întâmpla pe coridor şi o scenă neobişnuită la acel nivel apăru pe ecran. O matahală înaltă, bărboasă, se încăierase cu doi derbedei. Mai ciudat era faptul că Elsie tot trăgea de bărbat, insistând ca acesta să înceteze lupta, fără să se teamă că ar fi putut să devină ţinta unuia dintre pumnii aceia necruţători.
– Cheamă poliţia, ordonă Kai.
Până să deschidă el uşa, cei doi atacatori fuseseră deja trântiţi la podea, unde zăceau acoperiţi de sânge şi vânătăi.
– Îndrăzniţi să săriţi la mine în propria mea casă?! tună matahala. Să nu vă mai prind pe-aici!
– Jonas… haide înăuntru, lasă-i, spuse Elsie pe un ton rugător şi îl apucă de braţ.
Bărbatul mormăi ceva, îi mai trase un picior tipului de lângă el, care se chirci gemând, dar o urmă ascultător. Elsie îi aruncă o privire lui Kai cu ochii cenuşii înroşiţi de plâns, parcă cerându-i scuze pentru deranj, şi îl împinse pe Jonas în apartament.
Kai se retrase şi el grăbit, ca să nu fie implicat în scandal, dar îi văzu pe ecran pe paznicii din tronsonul alăturat ieşind din lift şi ducând cu ei cele două corpuri. În urma lor, un mecanoid de menaj şterse urmele de sânge şi var de pe podea. În mai puţin de un minut, coridorul arăta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşteptă, dar era linişte.
Dom’le (a se citi “domniţă”), originalitate cât încape. Pocnitoare idee! Cert este că n-aş vrea să fiu în pielea juriului.
e draguta cu adevarat, dar, parca, trebuia un pic purificata. sunt amanunte de care nu este nevoie. totusi, o idee speciala, si o proza pe care am citit-o cu placere, pana la sfarsitul… prea usor expediat.
Multumesc pentru aprecieri.
Ba, dimpotrivă, mie tocmai sfârşitul, mai bine spus partea finală, mi-a plăcut cel mai mult. Inclusiv din punct de vedere al tehnicii scriiturii. Acea parte finală conferă adevărata miză a textului şi face dovada originalei viziunii auctoriale. În părţile de început trenează puţin, iar cititorul se trezeşte aruncat într-o situaţie inedită pe nepregătite, din rutină direct în miezul unei acţiuni ce se precipită tot mai mult, cerând o soluţionare rapidă. Nu cred că a existat intenţionalitate aici (rişti să pierzi cititorul pe drum), dar, chiar şi aşa, poate fi considerat efect stilistic.
Apoi dialogul dintre Kai şi C4 (programul inteligent al clădirii “metamorfice”), mai ales în partea finală, plasticizează de fapt o subtilă “confruntare” a două conştiinţe care-şi păstrează fiecare propria logică şi-şi urmează propriul interes.