Bun venit acasă, Kai. Programul de intendenţă al imobilului C4 îl salută în timp ce urca obosit scările blocului turn. Geanta de umăr îl apăsa greu, deşi n-avea mare lucru în ea.

Kai dădu uşor din cap, trăgând cu coada ochiului la camerele de supraveghere, conştient că era urmărit.

Nu credeam că ai să ajungi la timp. Mă pregăteam deja să dau anunţ de închiriere pentru cameră.

Palierul fiind liber, riscă să îi răspundă cu voce tare:

– Nu scapi aşa uşor de mine.

Dreptul de reşedinţă, obţinut cu greu, nu îi plătea şi întreţinerea, din care cauză Kai era nevoit să  revină cel puţin o dată pe lună, în timpul relocării, pentru a nu fi evacuat.

Păcat. Ai fi putut să dai măcar un semn de viaţă, să ştiu şi eu că mai exişti.

– La ce să vin? Poate dacă dădeai drumul la lifturi…

Facem economie la energie. Ordin de sus.

Kai se mulţumi să facă o grimasă. De un an de zile fusese restricţionat programul de funcţionare a lifturilor, forţându-le să se oprească doar din cinci în cinci etaje la nivelurile inferioare. Desigur, cei care îşi permiteau să locuiască mai sus de primul cincizeci nu sufereau astfel de lipsuri, însă pentru oamenii de rând nu era deloc uşor.

Pe următorul palier o ajunse din urmă pe vecina din apartamentul de lângă el. Mai aveau un etaj de urcat. Elsie îi zâmbi recunoscătoare, când se oferi să o ajute la căratul plasei de cumpărături. Tânăra se îndreptă de spate cu un oftat şi îşi dădu şuviţele blonde după urechi, eliberându-şi fruntea transpirată. Cu cât urcau mai sus parcă se făcea şi mai cald, iar aerul condiţionat nu funcţiona pe casa scării.

Da, e tot aici, îi susură vocea lui C4 în ureche.

Kai îl ignoră şi o lăsă pe Elsie să o ia înainte, atent să nu se holbeze la abdomenul rotunjit, învelit într-un maiou subţire. Deşi era abia în primul trimestru, sarcina trecea greu neobservată.

Şi Jonas.

Un muşchi zvâcni pe maxilarul lui Kai, dar urcă virtuos ultimele trepte. Ajunseseră la destinaţie. Două uşi identice îi aşteptau, separate de un stâlp de rezistenţă. Elsie îi dărui încă un zâmbet pe deasupra sacoşei încărcate până la refuz cu legume proaspete şi dispăru pe uşa din stânga. Kai o deschise pe cea din dreapta.

Apartamentul arăta exact cum îl lăsase: o cameră cu un pat, un dulap şi o noptieră, un birou într-un colţ cu o interfaţă conectată la sistemul central, chicineta pe hol şi baia minusculă. Nu existau obiecte în plus sau alte semne că ar fi locuit cineva acolo. Arăta mai mult a cameră de hotel, deşi luxul lăsa de dorit. Compartiv, însă, cu locul în care îşi ducea el în mod normal traiul era neaşteptat de bine.

Am aerisit o dată la două zile, îl informă C4. Sper să fie confortabil.

– Este.

Kai îşi lăsă geanta de umăr pe un scaun.

Ar trebui să-ţi repari conectorii, se plânse C4. Ne-ar uşura comunicarea.

– N-am avut timp, îi spuse Kai.