N-o sǎ ma apuc sǎ aduc în discuţie Legea puritǎţii gameţilor, a segregarii în F2, ori a segregǎrii independente a perechilor de caractere, îndeobşte cunoscute ca fiind Legile lui Mendel. Aşa cum n-o sǎ mǎ apuc sǎ aplic supradominanţa, codominanţa, semidominanţa, poligenia, polialelia, epistazia şi genele letale extrǎgând definiţiile şi impunându-le unui text ce se doreşte a fi pe cât posibil… literar. N-o sǎ amintesc nici alte şi alte cuvinte la fel de pretenţioase, ori teoriile din spatele lor, sau exemplele care suportǎ cu stoicism „povara” unor… definiţii ce umplu Wikipedia. Şi nici alte zeci şi sute de „noduri” ale unor domenii imense de cercetare ce MĂCIUCESC EFECTIV, doar prin simpla rostire, pǎrul pe creştetul unor oameni – simpli şi bine intenţionaţi, ca mai toţi criminalii – care se hotǎrǎsc brusc, iluminaţi de-o… lanternǎ magicǎ aflatǎ, culmea, NU la capǎtul unui tunel – sǎ devinǎ comentatori eficace şi, mai ales, docţi ai ŞTIINŢEI din povestirile Science Fiction. O sǎ mǎ refer doar la ceea ce dumnealor AU IMPRESIA cǎ înţeleg şi se simt ÎNDREPTǍŢIŢI sǎ împǎrtǎşeascǎ celorlalţi, pe care îi considerǎ… deopotrivǎ de chiulangii la orele de profil DIN GIMNAZIU. Şi-atunci experientia nu mai docet, ci… bocet.

Domnilor, cu toţii am jucat, mai jucǎm încǎ şi vom mai juca o miuţǎ, şi poate că dupǎ aceea am avut, avem şi vom mai avea cu cine bea o bere, dar de aici şi pânǎ la a considera cǎ ştim ce sǎ facem cu bǎşica mai bine decât Messi… e doar o chestiune de STICLE DE BERE consumate. Ei bine, într-un fel „şutăm” dupǎ o bere, şi sǎ mǎ batǎ Dumnezeu dacǎ nu ne creşte precizia loviturii dupǎ a 3-a, a 5-a…. de ajungem sǎ credem cǎ milionarii ǎştia, dupǎ care-s ahtiate toate supermodelele Terrei (mda, urâteeeee, şi proasteeeee, şi sǎraceeee!), nu-s decât nişte mǎgari profitori, în locul cǎrora PUTEAM FI NOI, dacǎ am fi avut… alte condiţii de dezvoltare personalǎ. În fond avem acelaşi genotip, numai cǎ noi am decis sǎ terminǎm facultatea (nici nu prea mai conteazǎ care, dacǎ toate au examene bazate pe studiul asiduu al unor… almanahe cu poze), o şcoalǎ profesionalǎ, sǎ batem maidanul sau apa-n piuǎ, pe când prea-mediatizaţii ǎştia de la Lisabona, Madrid, Milan sau Manchester n-au fǎcut decât sǎ se antreneze, sǎ mǎnânce şi sǎ doarmǎ, protejaţi fiind de un sistem care cerea de la ei doar un singur lucru: sǎ exceleze la mingicǎrii. Cǎdem de acord, sau pe gânduri, cǎ ne-am mototolit aiurea fenotipul. Ce stofǎ de câine aveam… şi ce javre am ajuns! Da’ ne trece repede, pentru cǎ avem norocul sǎ ne fi nǎscut în populaţia norocoasǎ, şi bǎgǎm la repezealǎ – şi la înaintare – gena balcanicǎ, pe care-o schingiuim ca şi altǎdatǎ… poate-poate nu bagǎ nimeni de seamǎ evul mediu în care ne-a înţepenit personalitatea. Şi nici patologia în care deja ne-am pierdut firea.

Aşa cǎ atunci când vrem, cu adevǎrat (pentru cǎ putem şi suntem susţinuţi de cei asemenea nouǎ – sau doar 3, ori poate 7), sǎ demonstrǎm cǎ putem face – indiferent ce – mai bine decât – indiferent care – alţii… începem cu o bere, practic, BEREA!. Pentru cǎ aşa merg lucrurile în spaţiul balcano-balcanico-balconic. Poate cǎ pe la 3-a deja ne vine IDEEA şi începem „demonstraţia”, apoi ne mai oprim pe la a 5-a şi povestim despre PǍSǍRI (???) care ne trec pe deasupra în stoluri. La a 7-a e deja limpede şi clar şi NE PUTE cǎ sachelianul-mascul elimină un singur spermatozoid (ce-i asta? mitocǎnism pur!)… care se contopeşte cu ovulul în pântecul unui al treilea individ (dar, vai, climǎ bizonicǎ???) AŞA CEVA contrazice legi biologice de bază!

Şi, vǎ declar sincer, cum încǎ nu m-am hotǎrât dacǎ Sachel nerdu, Nerdu, NERDU! este „simplă relatare, scriere cu accente eroice sau legendă SF” (cum comenteazǎ acelaşi domn bine intenţionat – vezi zicerile mele de mai sus – în… cea mai cititǎ revistǎ SF on-line – n-am scris eu asta, pǎstraţi pietrele pentru cauze mai bune!) ziua mea banalǎ, monotonǎ, ziua unui om pentru care SF-ul e doar un hobby şi nu balta din care-şi scoate peştii… alunecǎ uşor, la început timid, sau prudent, sau indiferent, sau nici-nu-mai-conteazǎ-cum, apoi din ce în ce mai nǎvalnic, sfârşind cu un mare pleosc în proxima balta de scârbǎ. Şi rǎmâne O SCÂRBǍ de zi în care, ca şi altǎdatǎ, îmi cinstesc în gând profesorii care m-au lasat corijent la materii la care, mai apoi, nu îndrǎzneau sǎ mǎ mai supere cu vreo întrebare. Pentru cǎ, dacǎ o fǎceau, rǎspunsurile primite ori le inundau ochii cu lacrimi, ori îi lǎsau fǎrǎ mai mulţi neuroni deodatǎ, ori îi aduceau în marginea apoplexiei, a atacului cerebral, ori a altor şi altor boli cu care, Slavǎ Domnului, bietul nostru genotip ştie sǎ ne recompenseze pentru vieţi trǎite la limita ridicolului, a marginalizǎrii intelectuale, a obscurantismului, şi a altor „patimi mǎrunte” în lanţurile cǎrora cǎdem pornind de la… o bere şi-o miuţǎ cu „prietenii”.

O singurǎ rugǎminte am şi-o s-o repet obsesiv pânǎ se înţelege MǍCAR IDEEA BRUTǍ: dacǎ orele de ştiinţǎ (aşa cum au fost predate ele de profesorii din liceu!) v-au lǎsat indiferenţi, nu v-au spus nimic, v-au fǎcut mai mult rǎu decât bine… încercaţi sǎ recuperaţi acum, cât încǎ nu e prea târziu, pentru cǎ, Doamne Fereşte!, vǎ apucaţi sǎ comentaţi un text (mai mult sau mai puţin literar, dar împǎnat cu ştiinţǎ E-LE-MEN-TA-RǍ) şi mai supǎraţi şi-o bere în paralel. Şi începeţi sǎ daţi din casǎ amǎnunte bizare, care nu cǎ nu vǎ fac cinste (cu altǎ bere!) da’ vǎ torsioneazǎ personalitatea şi vǎ incapaciteazǎ cu un „sindrom Messi” de toatǎ… stima, de aveţi impresia cǎ toate chestiile rotunde sunt bǎşici în care e musai sǎ şutaţi.

Ei bine, nu! Luaţi-o domol, google e mare si bun şi nu vǎ pune sǎ staţi drept şi sǎ salutaţi drapelul în timp ce vǎ ţine prelegeri despre lume şi viaţǎ, despre materia organicǎ şi cea anorganicǎ, despre câte-n lunǎ şi-n stele. E drum lung pânǎ departe, e drept, da’ sǎ vedeţi cât de greu e sǎ vǎ întoarceţi înapoi… odatǎ ajunşi acolo. Unde acolo? Descoperiţi singuri.